Mihai Eminescu Sa nscut la Botoani la 15

Mihai Eminescu S-a născut la Botoşani la 15 ianuarie 1850. Este al şaptelea dintre cei 11 copii ai căminarului Gheorghe Eminovici, provenit dintr-o familie de ţărani romani din nordul Moldovei, si al Ralucai Eminovici, născuta Jurăscu, fiică de stolnic din Joldesti. Îsi petrece copilăria la Botoşani si Ipoteşti, in casa părinteasca si prin împrejurimi, intr-o totala libertate de mişcare si de contact cu oamenii si cu natura, stare evocata cu adânca nostalgie in poezia de mai târziu (Fiind băiet sau O, ramai). Intre 1858 si 1866, urmează cu intermitente şcoala la Cernăuţi. Termina clasa a IV-a clasificat al 5 -lea din 82 de elevi, după care face doua clase de gimnaziu. Părăseşte şcoala in 1863, revine ca 'privatist' in 1865 si pleacă din nou in 1866. Traieste la Iaşi intre 1874 -1877. Poet naţional si universal Scriitorul total al literaturii româneşti Poetul nepereche Geniul tutelar al culturii neamului Făuritorul limbii literare Luceafărul culturii româneşti Copilăria si-o petrece la Ipotesti (satul casei părinteşti), unde face primele doua clase de şcoala. Urmează clasa a III-a si a IV-a la şcoala “Naţional Hauptschule” din Cernăuţi, apoi este înscris la “Ober-Gymnasium” din acelaşi oraş. In primăvara anului 1863, Eminescu întrerupe studiile si se întoarce la Ipotesti, pentru ca - un an mai târziu - bursa ceruta pentru a invata la liceul din Botoşani sa-i fie refuzata. Astfel, deoarece invatatura nu prea se potrivea cu firea sa zbuciumata si zburdalnica, se angajează ca practicant la Tribunalul din Botoşani. Slujba este de scurta durata, iar in toamna anului 1865 se întoarce la Cernăuţi (azi - oraş in Ucraina), unde este găzduit de profesorul sau, Aron Pumnul. Tot de acesta din urma este legata si publicarea primei sale poezii “La mormântul lui Aron Pumnul”.

Interiorul casei devenită Muzeu… Casa memorială Mihai Eminescu - Ipoteşti În medalion se pare că se află tânărul EMINESCU Teiul lui Eminescu din parcul Copou - Iaşi.

FAMILIA EMINOVICI 1812, febr. 10. Se naşte la Călineşti (Suceava) tatăl lui Mihai Eminescu, Gheorghe Eminovici, fiul mai mare al dascălului din Călinesti, Vasile Eminovici si al Ioanei Sãrghei. Provenind dintr-o familie numeroasă si nu prea înstărită, Gheorghe Eminovici părăseşte de timpuriu satul natal. Este, pe rând, scriitor de cancelarie la baronul Jean Mustaţă, apoi administrator al moşiei Dumbrăveni a boierului Balş, care îl ajută să obţină de la domnitorul Mihail Sturza titlul de sluger. În 1841 Eminovici este ridicat la rangul de căminar. Stabilitatea materială la care râvnea Eminovici ar fi putut fi în sfârşit obţinută prin cumpărarea, în 1847, a moşiei de la Ipoteşti, unde familia căminarului se va muta definitiv abia în 1857, o dată cu terminarea noii case. Însă mare parte din veniturile moşiei vor fi folosite de Eminovici pentru a asigura fiilor săi studii liceale si universitare, costisitoare chiar si pentru o familie mai înstărită, aşa încât în 1878, Eminovici este nevoit să vândă Ipoteştii pentru a-si plăti datoriile; rămânând ca administrator al noului proprietar până în 1884, anul morţii sale. Crescut la tradiţie si la Biblie, Eminovici a făcut toata viata eforturi să se "chivernisească" convins fiind ca fetele trebuie să aibă o dotă frumusică, iar pe băieţi i-a îndrumat spre meserii practice, ofiţer, avocat, medic. [. . . ] "Numai poetul ca paseri ce zboară. . " 1816. Se naşte la Joldesti mama poetului, Raluca Iurascu, a treia fiică a stolnicului Vasile Iurascu si a Paraschivei Iurascu. Se căsătoreşte în 1840 cu Gheorghe Eminovici, aducând o zestre destul de frumoasă, care părea să fie de bun augur pentru tânăra familie. Are unsprezece copii; pe sase dintre ei îi va pierde încă din timpul vieţii sale. Moare în 1876, la Ipotesti.

1841. Se naşte Şerban, primul copil al familiei Eminovici. Urmează cursurile primare si gimnaziale la Cernăuti; studiază medicina la Viena si Erlagen. Deşi nu-si obţinuse titlul universitar, profesează ca doctor la Berlin; moare la 33 de ani, bolnav de tuberculoză. 1843, febr. 2. Se naşte Nicolae (Nicu), al doilea copil al familiei Eminovici. Îşi ajută tatăl în administrarea fostei moşii a familiei. În 1884, nu mult după moartea tatălui său, Nicu se sinucide; e înmormântat la Ipotesti. 1852, mai 7. Se naşte Aglaia, al optulea copil al familiei Eminovici. În 1870 se căsătoreşte cu profesorul Ioan Drogli, stabilindu-se în Bucovina, la Suceava, si mai apoi la Cernăuti. Din această primă căsătorie are doi copii, Ioan si George; rămâne văduvă în 1887. Se recăsătoreste în 1890 cu Heinrich Gareiss von Dollitzsturm. Moare în 1900. Avea înclinaţii pentru muzică si arta scenică. 1845, mai 5. Se naşte Ruxandra, prima fată a familiei Eminovici; traiste doar câteva zile. 1846, iul. 1. Se naşte Ilie, al cincilea copil al familiei Eminovici. Face şcoala la Cernăuti, după care urmează la Bucureşti cursurile Scolii de medicină a doctorului Carol Davila. Se îmbolnăveşte de tifos si moare în 1863. 1848. Se naşte Maria, al şaselea copil al familiei Eminovici. Moare la şapte ani si jumătate. 1844, apr. 16. Se naşte Gheorghe (George, Iorgu), al treilea copil al familiei Eminovici. Face şcoala la Cernăăuti si studii militare în Prusia. Îşi întrerupe cariera militară si se retrage la Ipotesti, bolnav de tuberculoză; în ciuda îngrijirilor, moare în 1873, la 29 de ani. 1854. Se naşte Harieta, al nouălea copil al familiei Eminovici. Şi-a asumat îngrijirea poetului între anii 1887 -1888. Îi va supravieţui lui Mihai doar câteva luni. 1856, nov. 16. Se naşte Matei, al zecelea copil al familiei Eminovici. Absolvent al Institutului Politehnic din Praga; ofiţer în armata română, din care se retrage pentru a face carieră în administraţie. Spre deosebire de fraţii săi mari, Matei moşteneşte longevitatea bătrânului Eminovici, fiind si singurul dintre fii săi care lasă urmaşi. Moare în 1929.

" Biserica din Ipoteşti era proprietatea mamei, o cumpărase mama cu 250 de galbeni de la un anume Murgulet. " Matei Eminovici către Corneliu Botez 14 aprilie 1909" Ca biserică filială este biserica din cătunul Ipotesti cu hramul "Sfinţii Voievozi". Această biserică a fost făcută pe locul si cu ajutorul lui Ipatie si Nicolae Isăcescu, care sunt primii ctitori. Ea a fost făcută din lemn, dar putrezind lemnul, a fost făcută din vălătuci. În cele din urmă prin ajutorul locuitorilor [. . . ] s-a făcut biserica, ce se află astăzi din cărămidă pe temelie de piatră. " Cultul Ortodox din Judeţul Botoşani - 1906 Construită prin colectă publică în Biserica veche a satului, datând de la perioada interbelică din iniţiativa lui începutul secolului a XIX-lea, a fost Nicolae Iorga si Cezar Petrescu, cumpărată de Raluca Eminovici, devenind biserica satului poartă hramul Sfinţilor astfel lăcaş de rugăciune al familiei; Arhangheli Mihail si Gavril. Ea bisericuţa adăposteşte si azi mormintele a constituie o atracţie pentru turişti din patru dintre Eminovicesti: Raluca si câteva motive rarisime: aureolele Gheorghe, părinţii poetului, Iorgu si Nicu îndoliate (negre) ale sfinţilor din pictura murală interioară, Eminescu tânăr si doi dintre fraţii săi. Carol al II-lea în semn de omagiu si de ctitor, Arhanghelul Mihail cu chipul tânărului Eminescu.

PRIMA IUBIRE În descrierea făcută de prietenul său Ştefanelli: ”era mic şi îndesat, cu păr negru şi frunte lată, faţa lunguiaţă, ochi mari, dar vii, coloritul feţei întunecat, prin care străbătea rumeneala sănătoasă obrajilor. În satul copilăriei îl atrăgea mereu prima sa iubire. Era o fată frumoasă, cu ochi mari şi cozi lungi, care-i săgetase inima junelui amorezat. Se zice că o chema Casandra Elena şi era fiica lui Gheorghe Alupului. ” Povestea Luceafărului Eminescu, poetul-om, torturat de iubire, fascinat de frumuseţea feminina ce purta un nume: Veronica Micle.

ADOLESCENŢĂ TRISTĂ RĂZBITĂ-N POEZIE Moartea îi seceră pe cei dragi din jur. De aceea, veselul adolescent devine trist, grav, pesimist. Fratele Ilie, părtaşul jocurilor de copii, răpus de tifos, iubita Casandra, cea gingaşă ca floarea albă de cireş, răpită de zburător. Iar acum, profesorul său drag Aron pumnul, părintele adoptiv şi de suflet ce i-a dăruit învăţături literare. La numai 47 de ani, dascălul şi mentorul lui Mihai Eminescu stă în patul morţii. Ultimile cuvinte ale mentorului său au fost: “- Să-ţi iubeşti întotdeauna poporul şi limba, fiul meu. Poporul este trupul naţiunii, iar limba este sufletul. Pentru accea, precum trupul fără suflet este mort, aşa e moartă şi naţiunea fără limbă… ” Aron Pumnul (n. 27 noiembrie 1818, satul Cuciulata, judeţul Braşov; d. 12 ianuarie 1866) a fost un cărturar român, lingvist, filolog şi istoric literar, profesor al lui Mihai Eminescu, fruntaş al Revoluţiei de la 1848 din Transilvania. Aron Pumnul s-a născut în satul Cuciulata din judeţul Braşov. În felul acesta apare prima sa creaţie poetică “La moartea lui Aron Pumnul”- semnată : M. Eminovici, privatist. Poetul compune febril, zi şi noapte. Trimite poezia “De-aş avea” revistei Familia, condusă de Iosif Vulcan, care o publică imediat. Este de fapt veritabilul său debut liric

HOINAR PRIN VATRA ROM NEASCĂ Toporaşii primăverii 1866 îl scot din viziunea iernii. Citise enorm şi desigur, scrisese un caiet de poezii. Pletele i se revarsă peste reverul scurteicii. Pleacă la Blaj, dar la gimnaziu. Spune cu mândrie “că este elevul cărturarului Aron Pumnul” şi vine de la Cernăuţi. Ajuns la Blaj, obosit şi cu ghetele rupte, neavând parale, dormea unde era primit şi mânca de unde căpăta, înnopta pe la noii prieteni şi prefera să se culce, în plină vară, într-un pod cu fân, citea cărţi luate de la gimnaziu. Nu a reuşit să promoveze la matematică, fizică şi a părăsit supărat Blajul, plecând la Sibiu în căutarea fratelui Neculai care era plecat la Timişoara. Colindând prin Oltenia şi Muntenia ajunge la Bucureşti.

ÎTOARCEREA FIULUI PRIBEAG Tatăl lui Mihai Eminescu pleacă după el. Şi cu vorbă buna îl invită acasă la Ipoteşti. De unde împreună cu fratele lui Şerban vor pleca la studii în străinătate: Praga, Berlin, Viena.

LA PRAGA, VIENA, BERLIN… VERONICA MICLE Mihai Eminescu la 19 ani. Prima fotografie realizată la Praga, în septembrie 1869.

VERONICA, ÎNGERUL BLOND Prietenia dintre Emin şi Veronica este cea mai frumoasă din istoria literaturii române, fiind cunoscută până şi de copiii mici. Amândoi s-au născut în anul 1850 (el la 15 ianuarie , ea la 22 aprilie); amândoi s-au stins în anul 1889 (el la 15 iunie, ea la 6 august). Veronica era, frumoasă, spirituală, cultivată, era altfel de femeie, plină de poezie şi mister, romantică şi provocatoare. VERONICA MICLE

CREANGĂ, DEVOTAT PRIETEN Cel mai bun prieten a lui Eminescu a fost Creangă. Adesea se întâlneau la bojdeuca de la Ţicău care avea ferestrele cât palma, unde îşi povesteau şi chiar dădeau în mintea copiilor. Creangă când pleca la Bucureşti, trăgea în gazdă la Eminescu. Un junimist l-a întrebat odată pe Eminescu: “- Ce vorbeşti tu tot timpul cu Creangă? Ştiţi ce-a răspuns? ION CREANGĂ prieten - Vorbim şi noi ce ne trece prin minte!”

TIMPUL CAPODOPERELOR de a 8 2 a l u c Emines ni La 28 de ani. Eminescu e la Bucureşti, în căutarea altor limanuri. Două inimi rămân întristate la Iaşi: Veronica şi Creangă. Admirabilă este recunoaşterea publică, de către bardul naţional Alecsandri, a talentului noului astru, în versiuni superbe precum acestea: “E unul care cântă mai dulce decât mine? Cu-atât mai bine ţării, şi lui cu-atât mai bine. Apuce înainte s-ajungă cât mai sus, La răsăritu-i falnic se-nclină-al meu apus. ”

EMINESCU ŞI REGINA ROM NIEI Regina Elisabeta, soţia regelui Carol de Hohenzollern, avea unele veleităţi literare. Scria versuri şi proză în limba germană, semnându-se cu pseudonimul Carmen Syilva. Fiind invitat de regină să -şi exprime părerea asupra unei poezii, Eminescu i-a spus: “că înainte de a fi publicată ar trebui cizelată”, drept pentru care regină i-a răspuns: -Uiţi că vorbeşti cu regina României? -Nu uit Maiestate!”a replicat Eminescu. -Vorbesc cu regina României, dar nu regina poeziei”.

BOALA ŞI MOARTEA Munca zilnică la ziarul conservator “Timpul” îl epuiza. Polemicile cu liberalii îi tocau nervi. Eminescu la 35 de ani. Iaşi Eminescu a trăit 39 de ani, însă de fapt şi-a încheiat opera la 33 de ani, când boala l-a lovit necruţător. Eminescu s-a stins din viaţă la Sanatoriul dr. Şuţu. Creierul său cântărea 1495 de grame.

SF T I Ş R Imaginile au fost luate de pe site-ul: www. google. ro