Mihai Eminescu luceafrul poeziei romneti Click Sa nscut

Mihai Eminescu - luceafărul poeziei româneşti - Click!

S-a născut la Botoşani, pe data de 15 ianuarie 1850, ca al şaptelea copil al lui Gheorghe Eminovici şi al Ralucăi. Îşi petrece copilăria la Ipoteşti stabilind o puternică legătură sufletească cu natura. Clasele primare le urmează la Ipoteşti, iar cursurile gimnaziale la Cernăuţi. Prima sa poezie “La mormântul lui Aron Pumnul” a fost publicată în broşura omagială “Lcrămioarele” în 1866. Tot în acest an debutează cu poezia “De-aş avea” în revista “Familia” din Oradea, directorul fiind Iosif Vulcan, care îi schimbă numele din Eminovici în Eminescu. Gheorghe Eminovici Click! Raluca Eminovici

În 1869 se înscrie la Facultatea de Filologie din Viena, unde îl cunoaşte pe scriitorul Ioan Slavici. În 1870 scrie basmul “Făt-Frumos din lacrimă”. În 1871, 15 august, participă la sărbătorirea a 400 de ani de la înfiinţarea mănăstirii Putna, fiind unul dintre organizatori. Casa memorială de la Ipoteşti După doi ani de studii universitare la Berlin, Eminescu se reîntoarce la ţară, la Iaşi. Aici este numit director al Bibliotecii Centrale , profesor la Institutul Academic, revizor şcolar şi redactor la revista “Curierul”. Click!

În anii trăiţi la Iaşi, poetul se împrieteneşte cu Ion Creangă, pe care îl îndeamnă să aştearnă pe hârtie minunatele sale povestiri şi amintirile din copilărie. În continuare Din 1877 până în 1883 Eminescu ascultaţi câteva scoate la iveală cele cinci poezii, unele în “Scrisori. . . ”, ”Sonetele”, interpretări celebre. “Rugăciunea unui dac”, “Mai am un singur dor”, culminând cu Audiţie plăcută! “Luceafărul”. Ion Creangă La 15 iunie 1889 se stinge din viaţă luceafărul poeziei româneşti. Este înmormântat la cimitirul Bellu, cu onoruri naţionale. Click! Mormântul din Bucureşti

Somnoroase păsărele Pe la cuiburi se adună, Se ascund în rămurele Noapte bună! Doar izvoarele suspină, Pe când codrul negru tace; Dorm si florile-n grădina Dormi în pace! Trece lebăda pe ape Între trestii să se culce Fie-ţi îngerii aproape, Somnul dulce! Peste-a noţii feerie Se ridică mândra lună, Totu-i vis şi armonie Noapte bună! Recită Marcela Rusu Click!

Ce te legeni. . . - Ce te legeni, codrule, Fără ploaie, fără vânt, Cu crengile la pământ? - De ce nu m-aş legăna, Dacă trece vremea mea! Ziua scade, noaptea creşte Si frunzişul mi-l răreşte. Bate vântul frunza-n dungă, Cântăreţii mi-i alungă; Bate vântul dintr-o parte, Iarna-i ici, vara-i departe. Şi de ce să nu mă plec, Dacă păsările trec! Peste vârf de rămurele Trec în stoluri rândunele, Ducând gândurile mele Şi norocul meu cu ele. Şi se duc pe rând, Zarea lumii-ntunecând, Şi se duc ca clipele, Scuturând aripele, Şi mă lasă pustiit, Veştejit şi amorţit Şi cu doru-mi singurel, De mă-ngân numai cu el! Recită Mihail Sadoveanu Click!

Lacul codrilor albastru Nuferi galbeni îl încarcă; Tresărind în cercuri albe El cutremură o barcă. Şi eu trec de-a lung de maluri, Parc-ascult şi parc-aştept Ea din trestii să răsară Şi să-mi cadă lin pe piept; Să sărim în luntrea mică, Îngânaţi de glas de ape, Şi să scap din mână cârma, Şi lopeţile să-mi scape; Să plutim cuprinşi de farmec Sub lumina blândei lune – Vântu-n trestii lin foşnească, Unduioasa apă sune! Dar nu vine. . . Singuratic În zadar suspin şi sufăr Lângă lacul cel albastru Încărcat cu flori de nufăr. Click! Recită Dana Comnea

La steaua care-a răsărit E-o cale-atât de lungă, Că mii de ani i-au trebuit Luminii să ne-ajungă. Poate de mult s-a stins în drum În depărtări albastre, Iar raza ei abia acum Luci vederii noastre. Icoana stelei ce-a murit Încet pe cer se suie; Era pe când nu s-a zărit, Azi o vedem, şi nu e. Tot astfel când al nostru dor Pieri în noapte-adâncă, Lumina stinsului amor Ne urmăreşte încă. Recită Irina Răchiţeanu Click!

Revedere – Codrule, codruţule, Ce mai faci, drăguţule, Că de când nu ne-am văzut Multă vreme a trecut Şi de când m-am depărtat, Multă lume am îmblat. – Ia, eu fac ce fac demult, Iarna, viscolu-l ascult, Crengile-mi rupându-le, Apele-astupându-le, Troienind cărările Şi gonind cântările; Şi mai fac ce fac demult, Vara, doina mi-o ascult Pe cărarea spre izvor Ce le-am dat-o tuturor, Umplându-şi cofeile, Mi-o cântă femeile. – Codrule cu râuri line, Vreme trece, vreme vine, Tu din tânar precum eşti Tot mereu întinereşti. – Ce mi-i vremea, când de veacuri Stele-mi scânteie pe lacuri, Că de-i vremea rea sau bună, Vântu-mi bate, frunza-mi sună; Şi de-i vremea bună, rea, Mie-mi curge Dunărea. Numai omu-i schimbător, Pe pământ rătăcitor, Iar noi locului ne ţinem, Cum am fost asa rămânem: Marea şi cu râurile, Lumea cu pustiurile, Luna şi cu soarele, Codrul cu izvoarele. www. carteasonora. ro

Resurse: 1. Eminescu, Mihai, “Copii eram noi amândoi. . . ”, Editura AMETIST 92, Bucureşti, 1993; 2. www. mihaieminescu. ro ; 3. www. didactic. ro; 4. www. carteasonora. ro; 5. Imaginile sunt culese de pe internet iar unele sunt preluate din manualele scolare. sandor_traier@yahoo. com