Literatura popular Literatura popular Reprezint o parte semnificativ

  • Slides: 9
Download presentation
Literatura populară

Literatura populară

Literatura populară �Reprezintă o parte semnificativă a folclorului românesc , care înseamnă totalitatea producţiilor

Literatura populară �Reprezintă o parte semnificativă a folclorului românesc , care înseamnă totalitatea producţiilor înţelepciunii unui popor (artistice, literare , muzicale, plastice, coregrafice, dramatice), create și transmise prin cuvânt şi practici de către popor. �Folclorul face parte integrată din cultura naţională şi defineşte spiritul unui popor. �La UNESCO, România figurează cu trei cuvinte: dor, doină şi colind, care defineşte, între popoarele lumii, specificul spiritual al românilor.

Literatura populară � Primele producţii ale literaturii populare au fost publicate de poetul Vasile

Literatura populară � Primele producţii ale literaturii populare au fost publicate de poetul Vasile Alecsandri în culegerea „Poezii populare. Balade: (Cântece bătrâneşti)” din 1852 , al cărui motto a devenit celebru: ”Românul e născut poet”, despre care bardul de la Mirceşti afirma că este „înzestrat de natură cu o închipuire strălucită şi cu o inimă simţitoare”.

Trăsăturile literaturii populare � � � - Caracterul oral reprezintă trăsătura specifică fundamentală a

Trăsăturile literaturii populare � � � - Caracterul oral reprezintă trăsătura specifică fundamentală a literaturii populare şi constă în faptul că aceasta este creată, păstrată prin viu grai, de la o generaţie la alta, de către rapsozi. - Caracterul tradiţional are în vedere existenţa, în cadrul literaturii folclorice, a unui sistem prestabilit de mijloace de expresie artistică, într-o diversitate nesfârşită de variante , tipuri de variante sau de opere folclorice noi. - Caracterul colectiv reprezintă particularitatea operei literare folclorice de a fi produsul artistic al unei conştiinţe colective. Numai colectivitatea asigură drept de circulaţie în mai multe arii geografice unui produs folcloric creat de un individ anonim. - Caracterul anonim este direct determinat de oralitatea folclorului. Opera literară folclorică nu este marcată de identitatea vreunui autor individual, însă poartă pecetea talentelor umane care au participat la desăvârşirea ei. - Caracterul sincretic reprezintă contribuţia mai multor modalităţi artistice(sau a mai multor arte) la realizarea unor opere folclorice: de pildă, poezia(doina, balada)se cântă sau se scandează în ritmul jocului(ca strigăturile); colindele se cântă dar se şi reprezintă într-un spectacol în care îmbrăcămintea, obiectele şi instrumentele tradiţionale au semnificaţii precise; formulele de inovaţie sau tămăduitoare (descântece curative, vrăji, blesteme) presupun nu numai un text, ci şi un ritual, o gestică cu valoare magică.

Folclorul � Etimologia cuvântului engl. Folk- « popor » şi lore- « stiinţă »

Folclorul � Etimologia cuvântului engl. Folk- « popor » şi lore- « stiinţă » , » înţelepciune » , deci înţelepciunea poporului. � Definiţie : Totalitatea manifestărilor şi creaţiilor culturale unui popor, ce definesc specificul naţional şi spiritual al acestuia, individualizându-l.

Mihai Eminescu � Eminescu se autodefineşte ca fiind „sorbit de popor” şi predestinat de

Mihai Eminescu � Eminescu se autodefineşte ca fiind „sorbit de popor” şi predestinat de a putea trezi la viaţa spiritualitatea românească autentică, din care şi el s -a născut: „nu ne-am trezit noi, s-au trezit secolii din urma noastră şi ne-au scuturat din somn”. � Interesul lui Eminescu pentru creaţia populară copilăria petrecută la Ipoteşti, când „fiind băiat, păduri cutreieram”, poetul însuşi fiind un pasionat culegător de folclor. Pereglinările prin ţară cu trupa de actori, din Moldova, în Transilvania, până la Blaj îi satisfac lui Eminescu setea de a auzi chiar de la rapsozii populari, balade, legende, doine şi de a-şi hrăni sufletul cu aceste „nestemate”.

Mihai Eminescu � � Indirect, Eminescu întră în relaţie cu folclorul românesc studiind opera

Mihai Eminescu � � Indirect, Eminescu întră în relaţie cu folclorul românesc studiind opera lui Haşdeu sau citind culegerile de creaţii populare, în special pe cea alcătuită de Vasile Alecsandri. Mihai Eminescu valorifică în poezia sa creaţiile folclorice prin teme, motive, personaje mitologice, mituri populare, limbaj, înnobilându-le cu idei filozofice, cu noi semnificaţii: „Călin(file din poveste)”, „Ce te legeni. . ”, „Somnoroase păsărele”, „La mijloc de codru”, „Revedere”, „Făt-Frumos din lacrimă” şi bineînţeles capodopera sa „Luceafărul”. Concepută pe două dimensiuni: terestră şi cosmică , natura eminesciană este totdeauna cadrul fizic al omului, Spaţiul gesturilor fundamentale. În lirica lui peisagistică, Eminescu nu merge pe linia lui Alecsandri , nu descrie tablouri cu valabilitatea de sine stătătoare, nu face pasteluri. Natura la el are o altă funcţie: încadrează şi potenţează un sentiment, o idee, o atitudine. Participarea la crearea unui spectacol poetic devine paradis în poezia erotică, personaj care face teoria speţelor veşnice „Revedere”, realitate metafizică în „Mai am un singur dor”.

Mihai Eminescu Există o geografie eminesciană cu o configuraţie solară şi alta nocturnă. Poetul

Mihai Eminescu Există o geografie eminesciană cu o configuraţie solară şi alta nocturnă. Poetul cântă codrul, izvoarele, lacul, cărările. Ochiul lui cuprinde dealul, văile înguste şi aburite, „câmpiile asire” sau „întunecată mare” peste care veghează luna, stelele, soarele, luceferii, bolta senină, unde se aud apele murmurând şi florile de tei căzând în părul îndrăgostiţilor. Natura devine adesea etat d’aime(stare de suflet) pentru dorul eminescian , acre aduce prin sursele sale folclorice nota cea mai naţională a universalităţii poetului român. � Poezia eminesciană păstrează teme şi motive populare, îmbinate cu elemente de natură, adăugându-le noi structuri epice „Călin Nebunul” sau le păstrează înnobilând creaţia cu idei filozofice („Revedere”, „Ce te legeni…”). �

Mihai Eminescu �Dragostea lui Eminescu pentru folclorul românesc este vizibilă în toate poeziile lui

Mihai Eminescu �Dragostea lui Eminescu pentru folclorul românesc este vizibilă în toate poeziile lui , transpirând prin toţi porii creaţiei şi simţirii lirice, fapt recunoscut şi de exegeţii străini, ca Rossa del Conte, care afirma că �„nu este puţin ceea ce datorează gândirii orientale cultura lui Eminescu, dar cuvântul liric în care se transfigurează lumea lui este scos din izvoarele tradiţiei autohtone”(„Eminescu sau despre absolut” 1962)