LIDERI MONDIALI POLITICIENI Profesor Cornelia Cucu Liceul cu

LIDERI MONDIALI. POLITICIENI Profesor Cornelia Cucu Liceul cu Program Sportiv Bacău

Cardinalul Richelieu (1585 -1642) Din 1624 şi până la moarte, Armand Jean de Plessis, duce de Richelieu, a fost prim-ministrul regelui Ludovic al XIII-lea(1601 -1643). Ţelul său a fost instaurarea monarhiei absolute şi sporirea puterii Franţei în Europa, concurând Imperiul Habsburgic. A înăbuşit revoltele din ţară şi a angajat Franţa în Războiul de 30 de Ani împotriva habsburgilor. A pus bazele Academiei Franceze (1635).

Oliver Cromwell (1599 -1858) Cromwell a fost un lider militar şi politic englez, cunoscut în special pentru contribuţia sa la transformarea Angliei într-o republică federală (“Commonwealth”) şi pentru rolul său de Lord Protector al Angliei, Scoţiei şi Irlandei. A fost membru al Parlamentului, ca deputat de Cambridge, în timpul Parlamentului Lung (1640 -1649) şi s-a implicat în Războiul Civil de partea “Capetelor rotunde” adică a Parlamentului. Un soldat excelent, a pus bazele unui nou tip de armată, extrem de eficientă, numită “armata noului model”, înfrângându-i pe regalişti. După executarea regelui Carol I în 1649, Cromwell a cucerit Irlanda şi Scoţia şi a fost Lord Protector între anii 1653 -1658. Deşi considerată dură, conducerea sa a sporit prestigiul Angliei peste hotare.

George Washington (1732 -1799) George Washington a fost un general şi om de stat american, militant şi factor activ în obţinerea independenţei coloniilor din America de Nord faţă de Regatul Unit al Marii Britanii, primul preşedinte al Statelor Unite ale Americii. În 1775 a fost numit comandant suprem al tuturor forţelor militare ale coloniilor răsculate împotriva Angliei. A avut un rol decisiv în organizarea armatei americane care a repurtat victoriile de la Saratoga (1777) şi Yorktown (1781), hotărâtoare pentru obţinerea independenţei Statelor Unite ale Americii. În 1787, Washington a fost preşedintele Convenţiei constituţionale care a adoptat Constituţia Statelor Unite ale Americii, în vigoare şi astăzi. Ca preşedinte între 1789 şi 1797 , a dus o politică internă conservatoare, iar pe plan extern a fost un adept al izolaţionismului.

Thomas Jefferson (1743 -1826) Prieten şi coleg cu George Washington, a participat la primul Congres Continental , în 1774. A redactat Declaraţia de Independenţă în 1776, iar între 1785 şi 1801 a fost ambasador la Paris, secretar de stat şi vicepreşedinte. Este al treilea preşedinte american, între 1801 şi 1809. A fost un filozof al politicii, promovând liberalismul clasic, republicanismul şi separarea bisericii de stat. T. Jefferson a fost atât fondatorul cât şi liderul Partidului Democrat Republican care a dominat scena politică americană pentru circa un sfert de secol, fiind precursorul Partidului Democrat de astăzi din Statele Unite.

Abraham Lincoln (1809 -1865) De la începuturile umile până la poziţia cea mai înaltă din SUA, cariera lui Lincoln este considerată un exemplu al puterii democraţiei. În 1847, Lincoln a fost ales în Camera Reprezentanţilor. La sfârşitul mandatului, a renunţat la politică, dar a revenit în 1854. În 1856, s-a alăturat Partidului Republican care milita pentru abolirea sclaviei, iar în 1860 a fost ales preşedinte. După alegerea sa, statele sudiste partizane ale sclaviei s-au desprins din Uniune, pentru a forma o confederaţie. Iniţial, Lincoln a luptat în Războiul Civil (1861 -1865), cu scopul de a menţine unitatea SUA. Ulterior, motivul războiului a fost abolirea sclaviei; în 1863, Lincoln a proclamat eliberarea sclavilor. A fost asasinat în 1865.

Otto von Bismarck (1815 -1898) Prinţ şi politician prusac care a realizat unificarea Germaniei şi a fost ales primministru în 1862. A creat un imperiu german, utilizând o combinaţie de forţă militară, diplomaţie şi abilitate politică. A purtat cu succes trei războaie împotriva Danemarcei, Austriei şi Franţei. După ultima victorie, Bismarck , cunoscut pe atunci drept “cancelarul de fier”, a înfiinţat Tripla Alianţă cu Austria şi Italia, şi a semnat un tratat de pace cu Rusia.

Ion I. C. Brătianu (1864 -1927) Politician liberal, preşedinte al Partidului Naţional Liberal între anii 1909 -1927. A fost de 5 ori prim-ministru şi a deţinut în mod constant portofolii ale unor ministere în guvernele liberale (Lucrări Publice, Interne, Externe). Lider politic al României în perioada Primului Război Mondial şi artizanul Marii Unirii din 1918. A realizat legiferarea reformei agrare şi adoptarea Constituţiei din 1923. A fost şeful delegaţiei române la Conferinţa de Pace de la Paris din 1919 -1920, susţinând interesele româneşti şi protestând faţă de politica discriminatorie desfăşurată de unele state participante.

Mahatma Gandhi (1869 -1948) Gandhi a fost conducătorul partidului Congresul Naţional Indian şi a susţinut autonomia internă si independenţa faţă de Marea Britanie. S-a născut în India, a studiat dreptul în Anglia şi a activat în Africa de Sud între anii 1893 -1914. A revenit în India şi a condus două campanii nonviolente împotriva guvernării britanice, care au dus la închiderea lui pentru conspiraţie. În 1931, după ce a fost eliberat din închisoare, a participat la discuţiile de la Londra care s-au soldat cu acordarea independenţei Indiei în 1947. A fost asasinat în 1948.

Vladimir Ilici Lenin (1870 -1924) V. I. Lenin a lucrat ca avocat la Sankt Petersburg, Rusia, până în 1895, când a fost închis pentru propagandă de idei revoluţionare. Până în 1900 a fost exilat în Siberia, unde a studiat opera lui Karl Marx. În 1903, ideile sale au divizat Partidul Muncitoresc Social Democrat Rus în două grupări: bolşevicii, care urmau ideile marxiste, şi menşevicii, care erau mai moderaţi. Lenin a fost bolşevic. El se afla în Elveţia, când revoluţia a izbucnit în 1917, revenind în Rusia pentru a-i conduce pe bolşevici. Revoluţia a învins şi Lenin a devenit şeful primului guvern sovietic.

Mackenzie King (1874 -1950) Lider al partidului liberal canadian, King a fost prim-ministru al Canadei de trei ori, între 1921 şi 1948. Talentele sale diplomatice au menţinut uniunea statelor canadiene vorbitoare de limba engleză şi franceză. Ca urmare a activităţilor sale, în 1931 a fost aprobat Statutul Westminster, care permitea parlamentului canadian să-şi promulge propriile legi.

Winston Churchill (1874 -1965) Churchill a apărut în politica britanică încă din 1900. Între anii 1911 -1915 a fost Prim Lord al Amiralităţii. A făcut parte atât din partidul liberal, cât şi din cel conservator şi a ocupat numeroase posturi importante. A fost prim-ministru al coaliţiei guvernamentale (1940 -1945) în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Discursurile sale din perioada respectivă i-au ajutat pe britanici să reziste bombardamentelor germane şi să se opună înfrângerii. A îndeplinit funcţia de primministru între anii 1951 -1955, din partea Partidului Conservator.

Konrad Adenauer (1876 -1967) Primul cancelar al Germaniei de Vest, în 1949, Adenauer a fost liderul Uniunii Democrate Creştine. Hitler îl închisese în 1933, deoarece se împotrivise regimului nazist, dar el a fost de asemenea şi oponent al comunismului. După al Doilea Război Mondial, Adenauer a condus reconstruirea ţării sale şi s-a străduit să stabilească relaţii cordiale cu Franţa, punând alături de Charles de Gaulle bazele alianţei francogermane, care a constituit nucleul Uniunii Europene. Este considerat ca fiind unul din "părinţii Europei", alături de Charles de Gaulle, Robert Schuman (ministru de externe al Franţei), Alcide de Gasperi(ministru de externe al Italiei) şi Jean Monnet (autorul planului industriilor vest-europene).

Iosif Vissarionovici Stalin (1879 -1953) Stalin a urmat teologia, dar a fost exmatriculat de la seminar din cauza activităţilor revoluţionare. A devenit bolşevic şi membru al comitetului revoluţionar din octombrie 1917. După moartea lui Lenin, Stalin şi Troţki s-au luptat pentru a prelua conducerea. Stalin a învins şi în 1928 a înfiinţat planul cincinal pentru îmbunătăţirea industriei şi agriculturii; totuşi, milioane de oameni au murit de foame. Stalin a ordonat epurări pentru a reduce la tăcere opoziţia- cei care nu erau de acord cu el erau închişi sau executaţi. În 1941, când Germania a invadat URSS, sovieticii s-au alăturat aliaţilor, iar Stalin a căpătat statutul unui lider mondial.

Mustafa Kemal Ataturk (1881 -1938) Întemeietorul şi primul preşedinte al Republicii Turcia, în 1923, Ataturk a impus în ţara sa reforma socială şi politică. El a dorit să transforme Turcia într-o republică europeană seculară modernă. Reformele lui au inclus dreptul la vot pentru femei, abolirea poligamiei şi îmbunătăţirea educaţiei la nivel naţional.

F. D. Roosevelt (1882 -1945) Democratul Franklin Delano Roosevelt a condus SUA în anii grei ai crizei economice şi ai celui de-al Doilea Război Mondial. Când şi-a început mandatul, în 1933, un sfert din populaţie era şomeră, băncile îngregistrau falimente şi bântuia foametea. Prin politica “New Deal”, a scos ţara din criză, oferind ajutor şomerilor, fermierilor, afacerilor şi băncilor. Când în Europa s-a declanşat al Doilea Război Mondial, Roosevelt a stabilit un plan de împrumut şi furnizare de echipament aliaţilor. În decembrie 1941, după ce Japonia a atacat flota americană din Pacific, la Pearl Harbor, şi-a condus ţara în război.

Eamon de Valera (1882 -1975) Născut în New York, politicianul irlandez republican de Valera a luptat pentru independenţă faţă de Marea Britanie şi pentru o Irlandă unită. În 1926, a contribuit la înfiinţarea unui partid nou, Fianna Fail, care să atingă aceste obiective. De Valera a fost prim-ministru de trei ori între 1932 şi 1959, şi preşedinte al Irlandei între 1959 şi 1973.

Jiang Jieshi (1887 -1975) Unul dintre liderii mişcării naţionaliste chineze, Jiang Jieshi a participat la revoluţia care a răsturnat dinastia manciuriană în 1911. Între 1928 şi 1945 a fost de două ori preşedintele Chinei. În 1948, comuniştii l-au alungat din China în Taiwan, unde, susţinut de SUA, a instaurat un guvern de dreapta.

Mao Zedong (1893 -1976) Mao a urmat teoriile lui Karl Marx şi a adaptat comunismul la realitatea Chinei. În 1931 , a înfiinţat o republică comunistă în provincia Jiangxi. În 1934, când a fost atacat de forţele naţionaliste, şi-a condus armata în “marşul cel lung” de 9700 km până în Shaanxi. Mao a devenit liderul Partidului Comunist Chinez, formând o alianţă cu naţionaliştii până în 1945. Ulterior, după un război civil aprig care a fost câştigat de comunişti, Mao a proclamat Republica Populară Chineză , în 1949.

Adolf Hitler (1889 -1945) Născut în Austria, Adolf Hitler s-a ridicat de la o condiţie modestă la rangul de Furer (“conducător”) al Partidului Naţional. Socialist Muncitoresc German. Bazându-se pe naţionalism şi antisemitism, partidul nazist a ajuns cel mai important din parlamentul german, iar în 1933 Hitler a devenit cancelarul Germaniei. El a impus dictatura unui singur partid, suspendând Constituţia şi eliminându-şi opozanţii.

Dorind să extindă graniţele Germaniei, în 1936, a format o alianţă cu Italia fascistă, iar în 1938 a invadat Austria şi Cehoslovacia. Al Doilea Război Mondial a început când Hitler a invadat Polonia , în 1939, iar Marea Britanie şi Franţa au declarat război Germaniei. Hitler a condus personal ostilităţile şi a continuat , invadând Belgia, Olanda, Franţa, Danemarca, Norvegia, România, Iugoslavia, Grecia şi Africa de Nord. Ignorând pactul cu Rusia, a atacat-o în 1941. A ordonat arestarea şi uciderea a peste 10 milioane de oameni, printre care evrei, homosexuali şi ţigani, care au fost omorâţi în lagărele de exterminare. În 1945, când a devenit clar ca Germania pierduse războiul, Hitler s-a sinucis la Berlin.

Jawaharlal Nehru (1889 -1964) Nehru a fost cel dintâi prim-ministru al Indiei, de la dobândirea independenţei ţării, în 1947, până la moarte, în 1964. A fost cunoscut ca Pandit Nehru, Pandit fiind numele castei familiei sale şi însemnând “învăţător”. A fost preşedintele Congresului Naţional Indian în 1929, a susţinut politica de nesupunere civilă a lui Gandhi, a impus democraţia şi a păstrat India neutră.

Jomo Kenyatta (1891 -1978) Pe numele său adevărat Kamau Ngengi, Jomo Kenyatta a aparţinut poporului kikuyu din Kenya. A rămas orfan din copilărie şi s-a implicat rapid în politica anticolonialistă. În 1922, s-a alăturat Asociaţiei Centrale Kikuyu (ACK), al cărei preşedinte a devenit. După mai multe vizite prelungite în Marea Britanie şi URSS, a revenit în ţara sa şi a devenit preşedintele Uniunii Africane Kenya (UAK). S-a străduit să obţină independenţa Kenyei, dar, în 1952, a fost condamnat la şapte ani de muncă silnică, fiind acuzat de colaboraţionism cu teroriştii Mau. După încă un an petrecut în exil în nordul Kenyei, s-a întors şi a devenit prim-ministru în 1961, apoi primul preşedinte al Kenyei independente. Sub conducerea sa, ţara a cunoscut o perioadă de pace şi creştere economică.

Nikita Hruşciov (1894 -1971) Hruşciov a avansat în Partidul Comunist Sovietic, devenind conducătorul acestuia în 1953, după moartea lui Stalin. În 1956, a denunţat în mod oficial abuzurile lui Stalin şi în 1958 a devenit preşedintele Consiliului de Miniştri. Sub conducerea sa, URSS a efectuat primele zboruri în spaţiul cosmic. În timpul crizei rachetelor cubaneze(1962), Hruşciov a fost silit să retragă rachetele sovietice din Cuba comunistă. Aceasta, la care se adaugă eşecul extinderii economiei au dus la retragerea sa, impusă în 1964.

Golda Meir (1898 -1978) Născută Golda Mabovici în Kiev, Rusia, a imigrat în Palestina în 1917 şi a început să activeze în politică. După ce Israelul a devenit stat independent în 1948, Golda Meir a fost ambasador în URSS (19481949), ministru al Muncii (1949 -1956) şi ministru de Externe (1956 -1966). A fost membru fondator al Partidului Muncii (1967) şi cea dintâi femeie prim-ministru al Israelului (1969 -1974).

Deng Xiaoping (1904 -1997) Lider al Partidului Comunist Chinez între 1978 şi 1987, cariera politică a lui Deng a alternat între perioade de acord şi de dezacord cu Mao Zedong. S-a alăturat “marşului cel lung” al lui Mao (19341935), dar a fost înlăturat în timpul revoluţiei culturale din 1966, fiind acuzat de idei capitaliste. În 1976, după moartea lui Mao, a revenit la funcţia supremă. A stat la baza multor reforme economice, dar a rămas inflexibil din punct de vedere politic.

Salvador Allende (1908 -1973) Salvador Allende a fost medic, iar în 1933 a participat la înfiinţarea Partidului Socialist Chilian. A deţinut numeroase funcţii(senator, deputat, ministru)şi a candidat de trei ori fără succes la preşedenţia statului (1952, 1958, 1964). În 1970, a fost ales lider al coaliţiei partidelor de stânga şi socialiste numită Unidad Popular (Frontul de Acţiune Populară) devenind preşedintele republicii Chile. Allende intenţiona să introducă socialismul şi a naţionalizat minele de cupru deţinute de companii americane. SUA, conduse de Richard Nixon , nu doreau un stat comunist rival şi în 1973 au finanţat o lovitură de stat condusă de generalul Pinochet. Allende a fost împuşcat în palatul prezidenţial.

Ronald Reagan (1911 -2004) Al 40 -lea preşedinte al SUA, Reagan a avut două mandate, între 1981 şi 1989. După ce a fost actor la Hollywood în perioada 19371964, s-a alăturat Partidului Republican, în 1962, şi a fost guvernatorul Californiei (1966 -1974). A redus impozitele şi bugetul asistenţei sociale şi a sporit cheltuielile pentru apărare şi armată. În 1981, a supravieţuit unei tentative de asasinat. În 1983, a introdus Iniţiativa Defensivă Strategică, cunoscută ca “Războiul Stelelor”.

Richard Nixon (1913 -1994) Al 37 -lea preşedinte al SUA, Richard Nixon, a fost ales senator republican în 1946 şi a fost vicepreşedintele lui Dwight Eisenhower. A servit două mandate ca preşedinte (19691974). A deschis relaţiile diplomatice cu China şi URSS, şi, după ani de controverse, a pus capăt războiului din Vietnam în 1973. A demisionat după ce şi-a pierdut credibilitatea publică în urma scandalului Watergate în 1972.

Sirimavo Bandaranaike (1916 -2000) După asasinarea soţului ei în 1959, Sirimavo Bandaranaike a devenit lider al Partidului pentru Eliberarea Sri Lanka. În 1960, a fost aleasă cea dintâi femeie prim-ministru din lume şi a continuat politica socialistă a soţului. În 1980, a fost exclusă din Parlament pentru abuz de putere.

John F. Kennedy (1917 -1963) După ce a activat în calitate de comandant de torpilor în al Doilea Război Mondial, Kennedy a fost ales senator de Massachusetts în 1952 şi apoi preşedinte al SUA în 1960(cel mai tânăr preşedinte şi primul de religie catolică). Politica sa, “Noua Frontieră”, a stabilit un program de reforme ale drepturilor civile, inclusiv desegregaţia educaţiei, ceea ce însemna că toţi copiii americani , indiferent de mediul rasial, puteau învăţa în aceeaşi clasă. În 1961, Kennedy a susţinut invazia nereuşită a Cubei din Golful Porcilor, efectuată de exilaţi cubanezi opozanţi ai lui Fidel Castro. În 1962, şi-a păstrat calmul într-o confruntare cu URSS, convingându-i pe sovietici să retragă rachetele din Cuba. În 1963, a fost asasinat, se pare de Lee Harvey Oswald.

Indira Gandhi (1917 -1984) Cea dintâi femeie prim-ministru a Indiei (1966 -1977 şi 1980 - 1984), Gandhi a fost fiica lui Jawaharlal Nehru. În 1975, a fost condamnată pentru măsluirea voturilor şi în 1977 a pierdut alegerile. Ajutată de fiul ei, Sanjay, a revenit la conducere în 1980, dar a fost asasinată în 1984 de propriile ei gărzi de corp.

Gamal Nasser (1918 -1970) Gamal Nasser a condus lovitura militară care l-a detronat pe regele Farouk al Egiptului în 1952, proclamând ţara republică. În 1954, a devenit prim-ministru, iar în 1956 a fost ales preşedinte. În acelaşi an, a naţionalizat Canalul Suez, provocând un scandal internaţional. În 1958, a devenit preşedinte al Republicii Arabe Unite, uniunea dintre Egipt şi Siria, care a încetat în 1961, prin retragerea Siriei. Nasser a demisionat în 1967, după ce Egiptul a fost înfrânt de Israel în Războiul de sase zile, dar a fost convins să rămână în funcţie. A murit pe neaşteptate, în 1970, imediat după ce semnase un acord de încetare a focului cu Israelul.

Anwar el-Sadat (1918 -1981) Sadat a fost de două ori vicepreşedinte al Egiptului şi a devenit preşedinte după moartea lui Nasser. În 1977 a vizitat Ierusalimul, încercând să stabilească pace cu Israelul. În anul următor, preşedintele american Jimmy Carter i-a invitat pe Sadat şi pe liderul israelian Menachem Begin să-şi rezolve diferendele, iar cei doi lideri au fost răsplătiţi cu premiul Nobel pentru pace. În 1981, Sadat a fost asasinat de extremiştii arabi.

Nelson Mandela (1918) Nelson Mandela şi-a petrecut întrega viaţă luptând împotriva rasismului şi a încălcării drepturilor omului în Africa de Sud. Mandela a studiat dreptul în Johannesburg, iar în 1942 s-a alăturat Congresului Naţional African (CAN). A călătorit prin toată ţara, organizând rezistenţa împotriva politicii de apartheid a guvernului. Pentru rolul jucat în această campanie a fost arestat şi condamnat cu suspendare.

În anii 1950, a acţionat împotriva represiunilor albilor şi a fost exilat, arestat şi închis de mai multe ori. În 1960, după masacrul de la Sharpeville, CAN a fost scos în afara legii şi Mandela a organizat o grevă naţională de trei zile. El a părăsit ţara în mod ilegal, pentru a întemeia Umkhonto we Sizwe (“Lancea naţiunii”). La întoarecere, în 1964, a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru sabotaj şi trădare. După ani de presiuni internaţionale, preşedintele sud-african F. W. de Klerk a ordonat eliberarea sa în 1990. CAN a fost repus în drepturi, iar în 1991 Mandela a fost ales preşedinte. În 1993, Mandela şi de Klerk au căzut de acord în privinţa constituirii unui guvern de unitate naţională şi pentru prima dată au fost ţinute alegeri libere. Cei doi au primit premiul Nobel pentru pace, iar Mandela a devenit preşedinte în 1994, retrăgându-se în 1999.

Eva Peron (1919 -1952) Maria Eva Duarte (Evita) de Peron a fost a doua soţie a preşedintelui argentinian Juan Peron (1895 -1974). Actriţă provenită dintr-un mediu umil, a fost extrem de ambiţioasă şi abilă politic, jucând un rol important în succesul soţului ei. Adorată şi venerată de populaţie, a preluat conducerea ministerelor Muncii şi Sănătăţii, a obţinut dreptul la vot pentru femei şi a întreprins o mulţime de acţiuni de caritate.

Julius Nyerere (1922 -1999) Primul preşedinte al Tanzaniei, între 1964 şi 1985, Nyerere şi-a petrecut viaţa politică militând pentru independenţa Africii. În 1961, a condus Tanganyika la independenţă faţă de Marea Britanie şi a devenit primministru în 1962. Între 1962 şi 1963, a unit Tanganyika şi insula Zanzibar, formând Republica Tanzania.

Kenneth Kaunda (n. 1924) A luptat pentru independenţa Rhodeziei de Nord(acum, Zambia). După doi ani de închisoare pentru activităţi politice , a devenit lider al Partidului Naţional Unit pentru Independenţă (PNUI). În 1961, partidul a câştigat alegerile, iar Kaunda a fost ales ministru al administraţiei locale în primul guvern african de culoare. Ca preşedinte al Republicii Zambia între 1964 -1991, a transformat PNUI în partid unic. Declinul economic şi tulburările civile l-au silit să introducă un sistem pluripartid. În 1991, PNUI a fost învins în alegeri şi Kaunda a pierdut puterea.

Margaret Thatcher (n. 1925) Cea dintâi femeie prim-ministru al Marii Britanii, Margaret Thatcher a condus Partidul Conservator din 1975 şi a fost aleasă prim-ministru de trei ori (19791990). A privatizat active de stat, a slăbit puterea sindicatelor şi a redus activitatea administraţiilor locale. În 1990, a fost silită să demisioneze.

Yasser Arafat (1929 -2004) Yasser Arafat a militat permanent pentru un stat palestinian independent. În 1956, a fost membru fondator al al-Fatah, Mişcarea Naţională pentru Eliberarea Palestinei, care a devenit parte din Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei. În anii 1980, disensiunile dintre facţiuni au divizat OEP şi Arafat aproape a pierdut controlul. În 1990, OEP a recunoscut statul Israel, iar în 1993, Arafat a ajuns la un acord cu liderul israelian Itzhak Rabin. Cei doi, împreună cu Shimon Peres, au primit premiul Nobel pentru pace. De atunci, escaladarea conflictelor dintre guvernul israelian şi luptătorii palestinieni pentru libertate a dus la pierderea puterii lui Arafat.

Mihail Gorbaciov (n. 1931) Preşedinte al URSS între 1985 şi 1991, Gorbaciov a introdus reforme care au pus capăt Războiului Rece dintre URSS şi Occident şi au dus la divizarea Uniunii Sovietice în republici independente. Perestroika (“restructurarea”)a desfiinţat sistemul stalinist al planificării centralizate şi a afectat în special economia şi industrializarea. Glasnost (“transparenţă”) a acordat mai multă libertate personală ruşilor. Cenzura a fost abolită, toleranţa religioasă încurajată, disidenţii eliberaţi din închisori, libertatea presei a permis fluxul nestăvilit al informaţiilor, iar relaţiile cu Occidentul au fost stimulate. Gorbaciov a fost lăudat în străinătate pentru politica sa şi a primit premiul Nobel pentru pace în 1990, dar şi-a pierdut popularitatea internă şi a demisionat în 1991.

Cory Aquino (1933 -2009) Preşedintă a Filipinelor între 1986 şi 1992, Corazon (Cory) Aquino a fost oponentă a regimului de dreptă Marcos. Susţinută de o mişcare non-violentă pentru democraţie, l-a înfruntat pe Marcos în alegerile din 1986 şi, după ce şi-a acuzat oponentul de măsluirea voturilor, a câştigat preşedenţia.

Dalai Lama (n. 1935) Tibetanii cred că liderul lor este reîncarnat în fiecare generaţie. Copil fiind, actualul Dalai Lama a fost ales conducător de către călugării tibetani în 1940. În 1959, după ce chinezii au invadat Tibetul, a fugit din ţară, trăind de atunci în exil, în India. În 1989 a primit premiul Nobel pentru pace.

Bibliografie 1. www. wikipedia. org. 2. xxx, Oameni celebri, Editura Teora, Bucureşti, 2005 3. Larousse, Personalităţi care au schimbat istoria lumii. De la Renaştere până la Iluminism, 1492 -1789, Editura Rao, Bucureşti, 2003 4. Larousse, Personalităţi care au schimbat istoria lumii. De la Revoluţia Franceză până la începutul secolului XX, 1789 -1914, Editura Rao, Bucureşti, 2003 5. Larousse, Personalităţi care au schimbat istoria lumii. De la primul război mondial până în prezent, Editura Rao, Bucureşti, 2003

SF RŞIT