Lecia a VIIa Grupurile procese i fenomene de

Lecţia a VII-a Grupurile: procese şi fenomene de grup Planul lecţiei ■ Ce este grupul social? ■ Natura grupurilor sociale ■ Tipuri de grupuri sociale ■ Structura şi funcţiile grupurilor ■ Gândirea de grup

Bibliografie Chelcea, Septimiu (2008) Grupurile sociale. În S. Chelcea (coord. ). Psihosociologie. Teorii, cercetări, aplicaţii (pp. 225 -243). Iaşi: Editura Polirom. Linton, Ralph [1945](1965) Fundamentul cultural al personalităţii. Bucureşti: Editura Ştiinţifică. Neculau, Adrian (2007) Dinamica grupului şi a echipei. Iaşi: Polirom. Simmel, Georg [1902](2000) Sociologie (pp. 39105) Chişinău: Editura Sigma.

■ Ce este grupul social? G. soc. = Ansambluri de persoane diferite ca mărime, care au un grad mai înalt sau mai redus de structurare şi o durată mai mare sau mai mică a interacţiunii şi influenţei interpersonale. Rupert Brown (1988, 2): „Un grup există când doi sau mai mulţi oameni se autodefinesc drept membri ai grupului şi când existenţa grupului este recunoscută de cel puţin o altă persoană”.

Etimologie Termenul de “grup” a fost folosit, pentru prima dată, ca termen tehnic în bele-arte. Provine din limba italiană (groppo sau gruppo), desemnând mai mulţi indivizi, pictaţi sau sculptaţi, formând un subiect. În limba franceză este documentat în traducerea din 1668 a lucrării De arta graphica a lui Du Frasnay, de către R. De Piles. În literatură, cuvîntul a fost folosit pentru prima dată de Molière, într-un text puţin cunoscut, Poème du Val-de-Grâce (1669). Adrian Neculau, 2003, 200.

■ Natura grupurilor sociale ◘ Factorii de coeziune ai grupurilor: ● mărimea grupului diade (Elaine Walster, 1966: atractivitatea fizică în formarea diadelor) triade

◙ Georg Simmel, Sociologie (1908/2000, 39 -105), Determinarea cantitativă a grupului (Cap. 2): în cazul unei tensiuni survenite într-o diadă, a treia persoană poate: ● media conflictul, indicând un scop comun; ● utiliza situaţia în beneficiul propriu; ● determina coalizarea celor două persoane împotriva sa. ▼ Este rândul dvs. Cum explicaţi proverbul german: “Cine are un copil este sclavul acestuia, cine are mai mulţi este stăpânul lor”!

Georg Simmel (1858 – 1918) Soziologie, Leipzig: Duncker & Humblot, 1908. Hauptprobleme der Philosophie, Leipzig: Göschen, 1910. Philosophische Kultur, Leipzig: Kröner, 1911. Grundfragen der Soziologie, Berlin: Göschen, 1917.

“Este mai avantajos să ţii la distanţa dorită doi subalterni în loc de unul: în gelozia şi concurenţa dintre ei se află mijlocul de a-l ţine la respect şi de a-l face docil pe fiecare în parte. Cam acelaşi sens exprimă şi proverbul. . . ” (G. Simmel, 1908/2000, 79). Transformarea diferenţei numerice în diferenţă calitativă. În vremuri tulburi, întreaga viaţă publică stă sub semnul lui “Cine nu este cu mine este împortiva mea” (ibidem).

Jean Maisonneuve (n. 1918) Jean Maisonneuve (1973/2000, 106): Existenţa celei de-a treia persoane conferă mobilitate structurală grupului. La psychologie sociale. Paris : PUF (1950). La dynamique des groupes. Paris: PUF (1968). Psycho-sociologie de l'amitie. Paris: PUF (1993).

● Similaritatea/diversitatea membrilor grupului Persoanele care au trăsături de personalitate asemănătoare, interese şi valori similare participă mai intens la viaţa grupului. Când membrii grupului sunt disimilari, riscul apariţiei conflictelor este sporit. Când sarcinile grupului sunt complexe, diversitatea membrilor grupului asigură într-o măsură mai mare decât similaritatea lor îndeplinirea scopurilor grupului şi, ca urmare, coeziunea grupului poate spori.

■ Tipuri de grupuri sociale 1) Grupuri formale / Grupuri informale 2) Grupuri primare / Grupuri secundare 3) Grupuri de apartenenţă / Grupuri de referinţă 4) Grupuri interne (ingroups) / Grupuri externe (outgroups) 5) Grupurile de presiune 6) Grupurile nominale 7) Grupul de învăţare (Training-groups: T-group) 8) Grupurile mici 9) Grupurile de egali

◘ Grupuri formale / Grupuri informale G. formale = Organizaţii: se formează şi funcţionează în baza unei hotărâri judecătoreşti, a unei hotărâri guvernamentale sau prezidenţiale. G. informale = constituite neoficial, fără reguli de interacţiune scrise şi scopuri fixate prin legi sau acte juridice.

◘ Grupuri primare / Grupuri secundare Termenul de „grup primar” a fost utilizat pentru prima dată de psihosociologul american Charles H. Cooley în lucrarea Social Organisation, N. Y. (1909).

Charles H. Cooley (1864– 1929) Human Nature and the Social Order, New York: Charles Scribner's Sons, 1902. Social Organization: A Study of the Larger Mind, New York: Charles Scribner's Sons, 1909. Social Process, New York: Charles Scribner's Sons, 1918. Sociological Theory and Social Research, New York: Henry Holt, 1930.

◘ Grupurile primare Prin grupuri primare se înţelege acele grupuri caracterizate prin asocierea şi cooperarea intimă. Ele sunt primare în mai multe sensuri, dar mai ales pentru că îndeplinesc o funcţie fundamentală în formarea naturii sociale şi a idealurilor indivizilor umani. Rezultatul unei asocieri intime este – din punct de vedere psihologic – o anumită fuziune a indivizilor într-un ansamblu comun, în aşa fel încât eul propriu al fiecăruia este format, cel puţin în unele privinţe, din viaţa comună şi scopul grupului. Poate cel mai bun mod de a descrie acest caracter de ansamblu ar fi să spunem că el este noi, că el implică un fel de simpatie şi de identificare reciprocă pentru care termenul noi reprezintă expresia naturală. Individul trăieşte simţindu-se parte a ansamblului şi îşi găseşte scopurile principale voinţei în modul de a simţi al grupului. (Charles H. Cooley, Social Organization, N. Y. , 1909, 15)

◘ Grupurile secundare Caracteristici: ● număr mare de persoane ● relaţii indirecte între membrii grupului ● sentimentul apartenenţei la grup este slab. Fathali M. Moghaddam (1998, 448): 1) interacţiuni face-to-face reduse ca frecvenţă; 2) slabă identificare cu grupul; 3) relaţii afective diluate; 4) relaţii funcţionale limitate; 5) existenţă de scurtă durată.

Fathali M. Moghaddam Universitatea Georgetown Social psychology in cross-cultural perspective. N. Y. : Freeman (1993) [în colab. ]. Theories of intergroup relations: International social psychological perspectives (ed. a II-a). N. Y. : Praeger (1994). Social psychology: Exploring universals across cultures. N. Y. : Freeman (1998). The individual and society: A cultural integration. N. Y. : Worth (2002).

◘ Grupuri de apartenenţă / Grupuri de referinţă ◘ Grupuri de apartenenţă = Grupurile din care facem parte la un moment dat, cu care ne identificăm şi care, de cele mai multe ori, ne influenţează modul de a gândi, simţi şi acţiona. ▼ Este rândul dvs. Care sunt grupurile din care faceţi parte în prezent?

◘ Grupuri de referinţă Herbert H. Hyman (1968): ansamblu de persoane pe care îl luăm ca standard, ca model.

Contribuţii la teoria grupurilor de referinţă 1902: Charles H. Cooley, Human Nature and the Social Order. Teoria “Grupurile de referinţă multiple”. Teoria “Sinele-în-oglindă” (looking glass self): Noi ne imaginăm cum trebuie să ne înfăţişăm altora. Noi ne imaginăm cum ne este evaluat modul în care ne înfăţişăm altora. Ne formăm selful după cum suntem evaluaţi de alţii. Conceptul de “relaţii primare”.

1903: W. E. B. Du. Bois, The Souls of Black Folk. Du. Bois descrie conflictul interior al identităţii sale duble: a fi negru şi a fi american. Consideră că atitudinile, comportamentele, normele altora sau ale anumitor grupuri afectează modul în care individul simte şi gândeşte despre sine.

William Edward Burghart Du. Bois (1868 – 1963) Istoric si sociolog american. A luptat pentru drepturile civile ale negrilor, împotriva opresiunii. Anchete sociologice pentru a arăta condiţiile de trai ale negrilor. În 1919 a organizat primul Congres Pan. African: i-a îndemnat pe negri să se separe de albi, să formeze comunităţi autarhice. Spre sfârşitul vieţii a devenit cetăţean al Ghanei. The Philadelphia Negro (1899). Black Reconstruction (1935). The World and Africa (1947).

1942: Herbert H. Hyman 1949: Samuel A. Stouffer 1950: Robert Merton şi Alice Kitt: conceptul de “socializare anticipativă” (anticipatory socialization) 1955: Tamotsu Shibutani: "Reference Groups as Perspectives". 1959: John French şi Bertram Raven 1994: Aida Hurtado: schimbarea grupului de referinţă în procesul asimilării emigranţilor. 1998: Jay Wade şi Charles Gelso: investigarea variaţiilor în modul în care se văd bărbaţii în funcţie de grupurile de referinţă.

Herbert H. Hyman (1918 – 1985) profesor emeritus la Wesleyan University The Psychology of Status, Arno Reprint, 1940. Interviewing in Social Research. Chicago, The University of Chicago Press, 1954. Survey design and analysis: principles, cases, and procedures. Glencoe, Ill, Free Press, 1955. Political socialization; a study in the psychology of political behavior. Glencoe, Ill, Free Press, 1959. Readings in Reference Group Theory and Research, Glencoe, Ill, Free Press, 1968 Secondary Analysis of Sample Surveys: Principles, Procedures, and Potentialities. N. Y. , John Wiley & Sons Inc. , 1972.

Samuel A. Stouffer (1900 – 1960) Studies in Social Psychology in World War II: The American Soldier, Princeton University Press, 1949 (4 vol. , în colab. ) Social Research to Test Ideas. Glencoe: The Free Press, 1962. Communism, Conformity & Civil Liberties: A Cross Section of the Nation Speaks its Mind. New Brunswick: Transaction, 1955/1992.

Tamotsu Shibutani (1920 -2004) Reference Groups as Perspectives, American Journal of Sociology, 1955, 60, 562 -569. Improvised News: A Sociological Study of Rumor. Indianapolis, N. Y. , Bobbs. Merrill, 1966

Robert King Merton (1910 – 2003) Social Theory and Social Structure (1949) Sociology of Science (1973) Sociological Ambivalence (1976) On the Shoulders of Giants (1985) The Travels and Adventures of Serendipity: A Study in Sociological Semantics and the Sociology of Science (2004) [în colab. ]

◘ Grupurile de presiune (de interese) Un grup de presiune este o coaliţie, ocazională sau permanentă, formată din actori sociali ce îşi propun să smulgă puterii politice unele scutiri sau privilegii. Grupurile de presiune apar de îndată ce o putere politică este suficient de instituţionalizată pentru a avea capacitatea de a acorda – şi deci de a refuza – aceste privilegii sau scutiri, iar o societate, suficient de diferenţiată pentru ca anumiţi actori sociali să aibă interesul de a le smulge. Ele îi asediază pe regi şi împăraţi fie direct, dacă conducătorii lor sunt de familie suficient de bună sau deţin recomandări pentru a avea acces la suveran şi la consilierii săi imediaţi, fie indirect, prin intermediul membrilor mai bine plasaţi din aparat şi de la curte. § (Jean Baechler, Grupurile şi societatea, Bucureşti, Editura Humanitas, 1997, 70)

G. de persoane care au ca scop influenţarea distribuţiei şi folosirea puterii în societate. Influenţarea oficialilor – lobby = influenţarea deciziilor guvernului, furnizând informaţii oficialilor. Lobbying – apare într-un document din 1820 – sprijin pentru realegerea în funcţii oficiale. Exemplu: Grupurile ecologiste Este rândul dvs. Cum acţionerază grupurile ecologiste?

Greenpeace România Becurile economice reduc consumul de energie cu 80%. Ai grijă de resursele Planetei! Semnează pentru scoaterea de pe piaţă a becurilor cu incandescenţă! Campania împotriva organismelor modificate genetic. Salvaţi Roşia Montană (Roşia Montană Gold Corporation)

Caracteristicile grupurilor de presiune: ● existenţa unui cadru organizatoric; ● scopurile: materiale, dar şi morale; ● trebuie să aibă eficienţă. J. Basso (1983) Les groupes de pression. Paris: PUF (apud P. Iluţ, 2003, 164)

◘ Grup de învăţare (Training-group; T-group) Invenţia din 1946 a tehnologiilor de grup a luat aspectul celebrului „T-group” sau, într-o formă apropiată, a „grupului de învăţare şi educare a senzitivităţii” [. . . ] Menirea generală a „T-group”- ului este aceea de a-i învăţa pe oameni să devină mai eficienţi în relaţiile lor de colaborare, să dezvolte atitudini mai favorabile comunicării, relaţii sociale interpersonale mai suple, mai puţin conflictuale [. . . ]. „T-group” standard este compus din 10 -15 persoane, plus unul sau doi specialişti. Activitatea sa se întinde pe o perioadă de 10 -14 zile, întrun loc izolat. Deşi pe parcursul acestei perioade există şi o serie de activităţi teoretice care-i familiarizează pe participanţi cu limbajul ştiinţei comportamentului, ponderea acestora este redusă. Accentul cade pe organizarea efectivă a participanţilor în grup, cu o structură de sine stătătoare, pe dezvoltarea unor acţiuni comune de grup şi în special pe analiza împreună a proceselor şi dinamicii de grup necesare. § (Elena Zamfir, Psihologie socială. Texte alese, Iaşi, Editura Ankarom, 1982/1997, 151 -180)

◘ Grupurile mici Minimum 3 persoane; maximum 12. Permit interacţiunea face-to-face. Comunicare interpersonală. ▼ Este rândul dvs. Cum pot fi justificate limitele maxime şi minime ale numărului de persoane din grupurile mici?

Cina cea de taină (Il Cenacolo sau La Ultima Cena) de Leonardo da Vinci (1452 – 1519) Cina cea de taină, 1495 -97, Santa Maria delle Grazie, Milano

← Autoportret (1512) - Semnătura “ în § oglindă". Galleria Nazionale, Torino Moartea lui Leonardo da Vinci ↓

Leonardo da Vinci: mormântul şi statuia în curtea Castelului din Amboise Chapel of Saint-Hubert

Château d'Amboise : Francis I (François Premier) (regele Franţei: 1515 – 1547)

◘ Grup de egali (peer group) G. format din persoane aproximativ de aceeaşi vârstă, cu acelaşi status social şi cu aceleaşi interese. Relaţiile între egali asigură dezvoltarea armonioasă a personalităţii sub raport intelectual şi cognitiv. Presiunea egalilor (peer pressure): fumatul, consumul excesiv de alcool. Acceptarea şi respingerea egalilor (peer acceptance and rejection). Competenţa socială a adolescenţilor este legată de acceptarea sau respingerea egalilor.

Este rândul dvs. Ce explicaţii puteţi da acestor ilustraţii ?

■ Structura şi funcţiile grupurilor

◘ Sistemul rol-statusurilor sociale Fiecare grup are o structură a sa, un sistem de poziţii ierarhice în virtutea cărora membrii grupului se raportează unii la ceilalţi. ◙ Statusul social: comportamente din partea celorlalţi aşteptăm în mod legitim. ● S. soc. prescrise ● S. soc. dobândite ◙ Rol social: un sistem de aşteptări legitime din partera celorlalţi. Fiecărui status social îi corespunde un rol social.

Ralph Linton (1893– 1953) The Study of Man (1936) The Cultural Background of Personality (1945) The Tree of Culture (1955)

Locul pe care îl ocupă, într-un anumit sistem, un anumit individ, într-un anumit moment, va fi desemnat ca status al lui în raport cu respectivul sistem. Termenul de poziţie a fost folosit de alţi cercetători ai structurii sociale într-un sens foarte apropiat, dar fără a recunoaşte clar factorul temporal sau existenţa unor sisteme simultane de organizare în cadrul societăţii. Statusul a fost multă vreme folosit cu referire la poziţia unui individ în sistemul de prestigiu al societăţii sale. În sensul actual, noţiunea cuprinde şi poziţia individului în fiecare din celelalte sisteme. Al doilea termen, rol, va fi folosit pentru a desemna suma totală a modelelor culturale asociate unui anumit status. § Ralph Linton, Fundamentul cultural al personalităţii, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1945/1965, 11.

The Structure of Social Action (1937) The Social System (1951) Toward a General Theory of Action (1951) [în colab. cu E. Shils şi Kluckhohn] Economy and Society (1956) [în colab. cu N. Smelser] Structure and Process in Modern Societies (1960) Theories of Society (1961) [în colab. cu E. Shils et al. ] Societies: Evolutionary and Comparative Perspectives (1966) Sociological Theory and Modern Society (1967) Politics and Social Structure (1969) Talcott Parsons (1902– 1979)

Talcott Parsons, în The Social System (New York, 1951), a analizat relaţia medic-pacient: Bolnavul are : ● dreptul necondiţionat la ajutor; ● obligaţia de a dori însănătoşirea sa; ● datoria de a coopera cu medicul pentru a se vindeca. Medicul trebuie: ● să aibă competenţă profesională; ● să trateze orice pacient în limitele specializării sale; ● să manifeste neutralitate afectivă, dezinteres material sau financiar, altruism.

Sistemul rol-statusurilor sociale Conflicte interstatus: exemple Conflicte intrastatus: exemple Exprimarea simbolică a statusurilor sociale Prescripţii de rol: conduite esenţiale, indiferente, interzise Jean Maissonneuve (1973/2000, 132) distinge: ● roluri instituţionale asociate modelelor societăţii globale (de vârstă, sex, caste, clase sociale); ● roluri funcţionale, jucate în interiorul grupurilor. Este rândul dvs. Care sunt prescripţiile de rol pentru studenţi?

Funcţiile grupurilor David Krech şi Richard S. Crutchfield (1952): ● satisfacerea diferenţiată a nevoilor membrilor grupurilor; ● satisfacerea nevoii de încorporare socială şi de dominare (participare socială şi respectarea tradiţiilor); ● îndeplinirea unor sarcini specifice şi auxiliare; ● crearea altor nevoi o dată cu atingerea scopurilor iniţiale.

Anne A. Schützenberg (1971) funcţii de: ● integrare ● reglementare a relaţiilor intraindividuale şi interindividuale ● securitate a persoanei Adrian Neculau (1977) funcţii de: ● realizare a sarcinii ● comunicare ● apreciere şi evaluare ● influenţare

Adrian Neculau (n. 1938) Profesor emerit, Universitatea ”Al. I. Cuza”, Iaşi Dinamica grupului şi a echipei, Iaşi, Polirom, 2007. Manual de psihologie socială, Iaşi, Polirom, 2004 (coord. ) Viaţa cotidiană în comunism, Iaşi, Polirom, 2004 (coord. ) Cunoaşte-l pe celălalt, Iaşi, Polirom, 2004. A trăi printre oameni, Iaşi, Junimea, 1989. Liderii în dinamica grupurilor, Bucureşi, Editura Şiinţifică, 1977

■ Gândirea de grup (Groupthink) Termen creat în 1952 de către William H. Whyte (1917 – 1999) The Organization Man (1956)

Irving L. Janis (1918 – 1990) Communication and Persuasion: Psychological Studies of Opinion Change (1953) [în colab. ]. Victims of groupthink; a psychological study of foreignpolicy decisions and fiascoes. Boston: Houghton, Mifflin (1972). Decision making (1979) [în colab. ]. Crucial Decisions (1989 )

Gândirea de grup apare când în grupurile de decizie menţinerea coeziunii este considerată mai importantă decât luarea celei mai bune decizii. Irving L. Janis (1972, 13) a formulat următoarea lege: „Cu cât mai multă amiabilitate şi spirit de corp din partea membrilor ingroup-ului de decizie politică, cu atât mai mare este primejdia ca gândirea citică independentă să fie înlocuită cu gândirea grupală, care poate avea ca rezultat acţiuni iraţionale şi inumane împotriva outgroup-urilor”.

Simptomele gândirii de grup (decizia preşedintelui John F. Kennedy de a trimite 1400 de rebeli cubanezi instruiţi de CIA să răstoarne regimul lui Fidel Castro (decizie soldată cu eşec lamentabil, Bay of Pigs, 1961) ● Iluzia invulnerabilităţii generată de euforia grupului, de optimismul exagerat, de încrederea nelimitată în forţa pe care grupul o reprezintă. ● Iluzia unanimităţii: când membrii grupului de decizie ajung la acelaşi punct de vedere, ei cred că au şi dreptate. Ei nu conştientizează că s-a ajuns la unanimitate datorită presiunii spre conformism şi autocenzurii. ● Presiunea asupra dubiilor: autocenzurarea ideilor deviante. În condiţiile asumării consensului, ideile critice care contravin raţionamentelor majoritare nu mai sunt exprimate.

● Prezenţa “paznicilor minţii”: aşa cum un bodyguard îl protejează pe preşedinte de posibilele atacuri fizice, paznicii minţii (mindguards) au grijă ca obiecţiile să nu-l atingă. Mindguard-ul opreşte informaţia care, crede el, ar diminua încrederea în personalitatea şefului şi ar pune la îndoială moralitatea deciziei colective. ● Docilitatea întreţinută de un lider agreabil, curtenitor (John F. Kennedy a fost un astfel de lider, politicos şi activ. El reprima cu abilitate exprimarea ideilor care contraveneau planului CIA). ● Tabuul asupra evaluărilor antagonice ale noilor membri. Deşi protocolul prevedea invitarea tuturor demnitarilor guvernamentali la şedinţele în care se luau decizii importante, preşedintele discuta în grupuri informale cu membrii vechi, de încredere, nu şi cu cei nou veniţi, moşteniţi de la vechea administraţie (după I. L. Janis, 1972, 35 -49).

John F. Kennedy Al 35 -lea preşedinte al SUA (1961 – 1963)

Irving L. Janis, în Decision Making (1977, 131), arată impactul negativ al liderului directiv asupra deciziilor de grup: „Când un lider directiv îşi anunţă preferinţa pentru o anumită alternativă, membrii grupului coeziv vor avea tendinţa de a accepta această alegere fără să o examineze critic, ca şi cum ea ar echivala cu norma de grup” (apud Şt. Boncu, 1999, 114). Stresul decizional provoacă nevoia de afiliere, ceea ce duce la predominarea conformării la norma de grup şi la consens şi unanimitate.

■ Gândirea de echipă (teamthink) Contracararea gândirii de grup poate fi realizată prin dezvoltarea unei „gândiri de echipă”. Gândirea de echipă se caracterizează prin efortul fiecăruia de a examina realist toate alternativele înainte ca grupul să ia o decizie. Charles C. Manz şi Christopher P. Neck (1995): „Gândirea de echipă şi gândirea de grup sunt două fenomene separate şi distincte”.

Gândirea de grup versus gândirea de echipă (adaptat de O. Rujoiu după Ch. C. Manz şi C. P. Neck, 1995, 12) Gândirea de grup: ● Presiune directă împotriva părerilor divergente ● Autocenzurarea părerilor divergente ● Iluzia vulnerabilităţii de a greşi ● Iluzia unanimităţii ● Existenţa „paznicilor minţii” ● Raţionalizarea colectivă ● Imagini stereotipe despre liderii inamici ● Iluzia moralităţii

Gândirea de echipă: ● Încurajarea discutării părerilor contradictorii ● Exprimarea liberă a părerilor/ideilor ● Conştientizarea limitelor/ameninţărilor ● Recunoaşterea unicităţii membrilor echipei ● Recunoaşterea perspectivelor exterioare grupului ● Discutarea îndoielilor colective ● Utilizarea părerilor nestereotipizate ● Recunoaşterea consecinţelor etice şi morale deciziilor

Bibliografie Manz, Charles C. şi Neck, Christopher P. , Teamthink: beyond the groupthink syndrome in self-managing work teams. Journal of Managerial Psychology, 1995, 10, 1, 7 -15. Neck, Christopher P. şi Manz, Charles C. , From Groupthink to Teamthink: Toward the Creation of Constructive Thought Patterns in Self-Managing Work Teams, Human Relations, 1994, 47, 8, 929952. Rujoiu, Octavian, Importanţa factorilor “leadership” şi “coeziune” în emergenţa gândirii de grup. Revista de psihologie, 2004, 50, 3 -4, 189 -202. §.