JOCUL I ROLUL LUI N PROCESUL DE EDUCARE

JOCUL ŞI ROLUL LUI ÎN PROCESUL DE EDUCARE A COPIILOR CU CES Prof. Kinetoterapeut Adina Muntean

• Prin intermediul jocului, copilul îşi satisface • • nevoia de activitate, de acţionare asupra obiectelor şi de transpunere în situaţii diferite. Practic copilul descoperă lumea prin intermediul jocului. Este mijlocul prin care se câştigă anumite deprinderi fizice, cognitive şi sociale. În timpul jocului copilul experimentează anumite acţiuni, care ulterior vor fi combinate cu alte deprinderi mai complexe. Jocul stimulează copilul pe mai multe planuri: senzoriomotor, intelectual, social, creativ, al conştiinţei de sine, moral şi chiar terapeutic.

• Iniţial, copilul mic acţionează prin imitaţie, • • pornind de la anumite modele, iar unele gesturi sunt descoperite întâmplător, pentru ca mai târziu, ele să poată fi reproduse. Pornind de la ideea că mişcarea se descoperă şi după aceea se perfecţionează sau se modifică într-o altă direcţie, trebuie să admitem ca aceasta este calea prin care se experimentează şi se îmbunătăţesc resursele senzoriomotorii ale copilului. În timpul jocului , copilul inventează şi repetă anumite mişcări, fapt ceea ce va contribui la dezvoltarea treptată a gândirii, memoriei şi creativităţii.

• În relaţia sa cu adultul, copilul îşi dezvoltă conştiinţa despre morală, pornind de la conceptul recompensă – pedeapsă. În colectivitate, în cadrul jocurilor cu reguli impuse, se dezvoltă spiritul de grup, în care regulile trebuie respectate riguros.

• Terapia prin joc se adresează copiilor cu nevoi • speciale. Jocul le permite specialiştilor să ajungă la executarea de către copil a anumitor acte motrice. În timpul jocului regulile se pot modifica în funcţie de necesităţile terapeutului. Se pornesc din poziţii joase cu bază larga de susţinere şi centru de greutate cât mai aproape de sol. Terapia prin joc asigură copilului calm şi securitate, alături de stimularea necesară recuperării deficienţei. Copilul cu probleme de motricitate, cu deficienţe nu trebuie exclus de la jocurile caracteristice copiilor sănătoşi, ei se integrează rapid în grupul de joacă, deşi suportă greu agitaţia din jurul lor.

Clasificarea jocurilor: deşi este extrem de dificil de realizat o clasificare a jocurilor, specialişti au propus o clasificare pornind de la funcţiile acestora. • Jocurile senzoriomotorii caracteristice primilor ani de viaţă, fiind jocuri simple, în care copilul este atras de formă, culoare şi sunet. • Jocul elaborat reprezintă o etapa superioară de organizare a mişcării, ce stimulează copilul să desfăşoare activităţi complexe, care solicită toate capacităţile acestuia. Aceste jocuri elaborate reprezintă o provocare de natură cognitivă, fiind importantă evaluarea calităţii jocului.

În funcţie de conţinutul lor jocurile pot: • Jocuri spontane în care adultul lipseşte cu desăvârşire, fiind caracteristice perioadei de relaxare - jocul de exersare manifestat pe plan intelectual - jocul simbolic sau de creaţie manifestat prin activităţi caracteristice familiei. În cadrul acestor jocuri copilul îşi exprimă liber dorinţele, frica, aspiraţiile neîmplinite. - jocul cu reguli care doua caracteristici, reprezentată de existenţa unor reguli şi spiritul competitiv - jocul de construcţie în care copilul poate să-şi folosească din plin imaginaţia. Aceste jocuri solicită intens reprezentarea spaţială şi abilităţile

• Jocurile dirijate implică atenta supraveghere a • părinţilor, ei intervenind prin sugestii verbale sau uneori ca model de rol. Aceste jocuri favorizează dezvoltarea cognitivă, socială şi verbală a copiilor. Jocurile organizate de adulţi cu caracter dinamic, permiţând trecerea către activitatea de învăţare. Jocurile dinamice facilitează procesul de asimilare, fixare şi consolidare a cunoştinţelor. Aceste jocuri reprezintă o formă de învăţare accesibilă şi atractivă care corespunde caracteristicilor elevilor şi copiilor cu deficienţe.

În învăţământul special jocul didactic se poate organiza la toate disciplinele şi orice moment al activităţii. Se pot organiza: • jocuri senzoriale, în care copilul recunoaşte un obiect prin pipăire sau miros, • jocuri de apreciere sau percepţie vizuală, refacerea de imagini din bucăţi, • loto cu imagini, în care se aleg elemente asemănătoare sau diferite • jocuri de construcţie pornind de la anumite modele, • jocuri muzicale în care copii recunosc şi reproduc anumite sunete şi ritmuri.

• Jocurile sportive sunt caracteristice perioadei de preşcolari şi şcolari. Aceste jocuri se desfăşoară în echipă şi dezvoltă forţă, agilitate, rezistenţă, perseverenţă şi spiritul colectiv, fiind stimulative pentru copii cu deficienţe şi nu numai. În timpul jocului copilul vine în contact cu adultul şi cu alţi copii, astfel ca treptat se dezvoltă relaţiile sociale.

Conţinutul şi organizare jocului Jocul implica doua aspecte de bază: - fizic care vizează formarea abilităţilor de apucare şi manevrare conducând astfel la formarea deprinderilor motrice. - relaţional atunci când copilul intră în interacţiune cu alte persoane. Jocul sub raportul conţinutului, vizează doua aspecte de bază: - jocul cu caracter educativ; - Jocul cu caracter reeducativ. Jocul contribuie în mare măsură la formarea deprinderilor motrice de bază şi utilitar aplicative şi la dezvoltarea calităţilor motrice.

Tipurile de jocuri: Jocuri cu acţiuni reale utilizează o paletă largă de mijloace prin intermediul cărora să poată interveni pentru a corecta anumite deprinderi şi calităţi motrice. Jocurile cu acţiune imaginară se desfăşoară într-un spaţiu şi timp imaginare reprezentând, de fapt, jocurile dinamice. Aceste jocuri oferă terapeutului posibilitatea de a identifica personalitatea copilului, fiind utilizate atunci când copilul înţelege conţinutul şi cuprind acţiuni familiare care, pe măsură ce copilul creşte, se dezvoltă.

Jocurile dinamice adaptate acestei categorii de copii au anumite particularităţi: • regulile jocurilor sunt simple, pentru a putea fi întelese cât mai uşor; • intensitatea cu care se desfăşoară este mai scăzută, deoarece aceşti copii cu deficienţe mintale au anumite tulburări funcţionale; • alternatea şi diversificarea acestor jocuri este necesară pentru a nu plictisii participanţii;

Reguli de bază în organizare şi orientarea jocului: • Să se dea posibilitatea de a reuşi, chiar dacă dificultăţile sunt mari, • Să se asigure condiţii pentru a se juca cu plăcere, sa simtă bucurie, o satisfacţie atât în timpul cât si după joc • Se vor folosi materiale puţine ales în funcţie de obiectivul motric urmărit, dar şi de dorinţele copilului de a se juca cu anumite obiecte. • Copii au tendinţa de a spune „nu pot”, terapeutul trebuind sa găsească alternative, ca în cele din urmă copilul sa realizeze sarcina iniţială.

• Se recomanda folosirea materialelor cunoscute • de copil, sau descrierea celor noi introduse. Cele mai mici reuşite trebuie sa fie apreciate, lăudate. Terapeutul trebuie să-l încurajeze pe copil, să trăiască bucuria unei victorii alături de copil.