Istoria medie a Romnilor 2 Lect Univ Dr

Istoria medie a Românilor (2) Lect. Univ. Dr. Liliana Trofin

�Obiectivele cursului: � Să –i educe pe studenţi în spiritul înţelegerii valorii educative a marilor evenimente istorice din epoca menţionată. � Să evidenţieze locul şi rolul spaţiului românesc în geopolitica zonei pontice. � Să –i iniţieze pe studenţi în problemele fundamentale istoriei Bisericii românilor în evul mediu. � Cunoaşterea elementelor care au asigurat unitatea culturii românesti, îndeosebi a celei populare (credinţa ortodoxă şi limba).

C 1. Politica externă a Ţărilor Române de la Mihai Viteazul la Fanarioţi

� Începutul secolului al XVII-lea a debutat sub aura Unirii Ţărilor Române de către Mihai Viteazul. → 1604 - Radu Şerban încheie pace cu turcii şi cu tătarii. → 5 august 1605 – încheie pace cu Ştefan Bocskay. → Gabriel Bethlen duce o politica externă antihabsurgică. → Relaţiile pricipelui cu Poarta sunt descrise de ambasadorul Baltazar Kemeny astfel: “Domnia sa… să aibă în vedere firea turcului, care, unde recunoaşte o stare de frică, acolo încearcă să–i stea pe gâtu, grumazul oricui, oriunde. În schimb acolo unde e ţinut cu măsura cuvenită, acolo şi el arată bunavoinţa amabilă cu linguşiri şi prefăcătorii’’.

→A participat la războiul de 30 de ani. → A întreprins trei campanii impotriva Habsburgilor (1619, 1623 si 1626), ocupând teritorii în Ungaria de nord şi Slovacia. → A asediat Viena şi a învins în luptele de la Bratislava (9 octombrie 1620) şi Nove Zamky (1621). → A fost proclamat rege al Ungariei (1620), însă a refuzat coroana, chiar dacă a avut acceptul Porţii. → 20 decembrie 1626 - a încheiat un tratat de pace cu Casa de Austria (Transilvania înregistrează câştiguri teritoriale la graniţa sa de vest). → Doreşte să se proclame rege al Daciei. → Matei Basarab ( 1632 - 1654) încheie tratate cu Poarta în 1640, 1646 şi 1648. → 1 653 - se consumă ultima confruntare dintre Matei Basarab şi Vasile Lupu la Finta-Prahova.

→Domnii Matei Basarab şi Vasile Lupu au încheiat tratate de alianţă cu principii Transilvaniei, Gheorghe Rákóczi I şi Gheorghe Rákóczi al II-lea în vederea creării unui echilibru în relaţiile cu Poarta. →Încercările Habsburgilor de a se amesteca în politica internă a Ţărilor Române a determinat Transilvania să încheie o alianţă cu Franţa, prin tratatul de la Făgăraş (1677). → Armatelor imperiale pătrund în Principat şi staţionează în 12 oraşe şi cetăţi, conform tratatului de la Blaj (1687). →După înfrângerea Imperiului Otoman sub zidurile Vienei, în 1683, s-a schimbat situaţia celor două state româneşti extracarpatice. → Acţiunile de politică antiotomană ale lui Constantin Brâncoveanu (ucis din ordinul sultanului, la Constantinopol, în anul 1714) şi Dimitrie Cantemir (refugiat în Rusia, în 1711), determină Poarta să impună domni fanarioţi.

Ø Bibliografie selectivă: ØŞtefan Olteanu, Panait I. Panait, Istorie medie românească (Note de curs), coord. Liliana Trofin, Editura Universităţii din Bucureşti, 2009, Bucuresti. ØŞt. Ştefănescu, Istoria românilor, 3, Bucureşti, 1996. ØM. Bărbulescu şi colab. , Istoria României, Bucureşti, 1998. ØIstoria Românilor, V, Bucureşti, 2003. ØAndrei Pippidi, Tradiţia politică bizantină în ţările române în secolele XVI-XVIII, ediţie revăzută şi adăugită, Bucureşti, 2001. ØConstantin Rezachevici, Politica internă şi externă a Ţărilor Române în primele trei decenii ale secolului al XVII-lea (I)- (II), în Revista de istorie, 38, nr. 1, 1985, pp. 5 -29.

C 2. Evoluţia raporturilor de forţe în Europa Centrală şi Răsăriteană în veacul al XVII-lea

→ 1621 - Pacea de la Hotin dintre polonezi şi turci prevede recunoaşterea suzeranităţii Porţii asupra Moldovei. →Pacea de la Vasvấr a consimtit dominaţia otomană asupra Transilvaniei, iar Habsburgii obţineau libertate de acţiune în vest. →Pacea de la Westalia (1648) schimbă echilibrul de forţe european. → 1654 - Uniunea dintre Ukraina şi Rusia. În pofida promisiunilor de autonomie făcute de Rusia Ucrainei cu ocazia Tratatului de la Pereiaslav, cazacii şi nobilii ucraineni nu s-au bucurat de libertăţile şi autonomia promise. → 1672 – Imperiul Otoman ocupă Cameniţa şi toată Podolia. →Leopold I a început actiunea împotriva protestanţilor maghiari la începutul deceniului opt, care doreau refacerea unităţii statale sub protectorat otoman.

→Asediul Vienei (1683) şi victoria lui Ioan Sobieski au facilitat formarea Ligii Sfinte (1684). → 1696 – Rusia cucereşte cetatea Azov. → 1699 – Pacea de la Karlowitz – Imperiul Otoman a renunţat la pretenţiile de suzeranitate asupra Transilvaniei, care intră în sfera de influenţă a Casei de Austria. → 1700 – Pacea ruso-turcă de la Constantinopol. Bibliografie selectivă: • Ştefan Olteanu, Panait I. Panait, Istorie medie românească (Note de curs), coord. Liliana Trofin, Editura Universităţii din Bucureşti, 2009, Bucuresti.

� Cristina Feneşan, Transilvania şi Războiul de treizeci de ani, extras din „Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie din Cluj. Napoca”, XXVI, 1983 -1984, pp. 119 -139. � Tahsin Gemil, Ţările Române în contextul politic internaţional, 1621 -1672, Bucureşti, 1979. � Ion Eremia, Relaţiile externe ale lui Vasile Lupu (1634 -1653). Contribuţii la istoria diplomaţiei moldoveneşti în secolul al XVIIlea, Chişinău, 1999. � Ştefan Andreescu, Restitutio Daciae, vol. II, Relaţiile politice dintre Ţara Românească, Moldova şi Transilvania în răstimpul 1601 -1659, Bucureşti, 1989. � Veniamin Ciobanu, Politică şi diplomaţie în secolul al XVII-lea. Ţările Române în raporturile polono-otomano-habsburgice (1601 -1634), Bucureşti, 1994.

�C 3. Modificări în structura societăţii româneşti

� În secolul al XVII-lea instituţiile centrale nu înregistrează modificări esenţiale. Întâlnim aceleaşi categorii sociale ca în perioada precedentă: (boierimea, ţărănimea, orăşenii şi robii). � Ţăranii cu învoială vor deţine o pondere importantă în cadrul societăţii. � Ţărănimea este legată de glie. � Stările îşi consolidează poziţia. � Sistemul arbitrar de impunere a ţăranilor la boieresc a condus la dezorganizarea sistemului fiscal şi depopularea masivă a satelor. Documentele atestă „spargerea” şi „risipirea” aşezărilor săteşti. � Aşezământul lui Miron Barnovski a consolidat imu nitatea judecătoreacă a domeniilor boiereşti şi mănăstireşti, a instituit un termen de prescripţie pentru şerbii fugari, a acordat scutiri de obligaţii faţă de stat ţiganilor robi de pe domenii şi a

� Domnii români şi ierarhii încearcă să limiteze acapararea instituţiilor ecleziastice de greci. � În secolul XVIII stăpânii de moşii valorifică munca gratuită a vecinilor şi lăturaşilor. � Creşte contribuţia fiscală a ţărănimii. � Reformele sociale Mavrocordaţilor. � Sporirea obligaţiilor de boieresc începând de la jumătatea secolului al XVIII-lea. � Cronicarii vremii împărtăşesc punctul de vedere al stăpânilor de moşii referitor la legitimitatea obligaţiilor ţăranilor. � Ion Neculce aminteşte iniţiativa lui Constantin Vodă Mavrocordat care „mănăstirilor le-au făcut obicei vecinilor să lucreze cum au lucrat şi mai înainte cât vor”, iar „boierilor şi mazililor le-au făcut obiceiu să lucreze cu oamenii lor, care or şide pe moşiile lor, cât le-a fi voia şi cât or pute”.

� Înainte de reformele de eliberare din rumânie, domnul nu putea interveni direct în relaţiile dintre stăpânii de moşii şi vecini/rumâni, deoarece potrivit cutumei, cei din urmă se aflau sub autoritatea personală a stăpânilor de moşii. � Desfiinţarea rumâniei crează cadrul legal pentru intervenţia domniei în raporturile dintre foştii rumâni şi stăpâni. � În prima jumătate a secolului al XVIII-lea a luat proporţii fenomenul deposedării ţăranilor liberi de ocini şi aservirea ţăranilor slobozi aşezaţi cu învoială în satele boiereşti sau mănăstireşti. �După după abolirea dependenţei personale, stăpânii de moşii au căutat să valorifice rezeva feudală prin munca gratuită a clăcaşilor şi a ţăranilor fără pământ.

� Bibliografie selectivă: � Ştefan Olteanu, Panait I. Panait, Istorie medie românească (Note de curs), coord. Liliana Trofin, Editura Universităţii din Bucureşti, 2009, Bucuresti. � Şt. Ştefănescu, Istoria românilor, 3, Bucureşti, 1996. � M. Bărbulescu şi colab. , Istoria României, Bucureşti, 1998. � Istoria Românilor, V, Bucureşti, 2003. � Ákos EGYED, Problema emancipării iobagilor din Transilvania în contextul european (II). 34, 1995, pp. 173 -195. � http: //www. nec. ro/fundatia/nec/publications/saracie. pdf.

C 4. Viaţa economică în Ţărilor Române

� Marele domeniu feudal acaparase ¾ din suprafaţa de pământ. � Culturile mari produceau cerealele cerute atât în Istanbul, pe baza cărora oraşul putea trăi 4 luni din an, cât şi în Austria sau Transilvania. � Se cultivau inul, cânepa, dar şi roşiile, spanacul, conopida ş. a. � S-au introdus culturi noi (tutunul, cartofii). � Problema majoră era obţinerea unor cantintăţi tot mai mari, în condiţiile sporirii cererilor de piaţă. � În Moldova, dijma din tutun este amintită în 1688.

� Tehnica viticolă este, după toate probabilităţile, aproximativ aceeaşi ca şi în epocile anterioare ( secolele XIV-XVI ). � Cele dintâi bresle menţionate în documente sunt cele din Roman la 1641 (bărbieri, blănări, croitori, abagii şi cojocari ) şi Bucureşti, la 1668 (bărbierii ). � Ierarhia profesională cuprinde pe ucenic, calfă şi meşter, iar conducerea breslei o exercită starostele şi vătafii. � Creşte numărul meşteşugurilor: între 1600 şi 1700. Spre exemplu, în Ţara Românească şi Moldova, creşte la oraşe de la 44 la 83, la sate de la 17 la 55, iar pe domeniile boiereşti, de la 21 la 45.

� Tot în secolul al XVII-lea găsim primele manufacturi în Ţara Românească : - Matei Basarab înfiinţează pe Valea Oltului o „ moară de hârtie „ , iar la nord de Târgovişte o manufactură de sticlă. - reia apoi exploatarea minelor de aramă din judeţul Mehedinţi şi a celor de fier, din judeţul Gorj, la Baia de Fier. - În Moldova se produce “potoasă caustică- potaş” (în ţinuturile Hârlău, Cârligătura şi Vaslui, ) , care se exportă spre Constantinopol şi în apusul Europei. • În ambele lui domnii (1695 -1700, 1705 -1707) Antioh Vodă s-a străduit să modernizeze raporturile social-economice. A introdus reforma fiscală (ruptoare, adică plata în patru rate a dărilor anuale).

� În Transilvania, „ morile de hârtie „ de la Braşov, lângă oraş la Cluj şi la Sibiu au continuat să funcţioneze şi în secolul al XVIIlea. � Continuă tranzitul prin ţările române spre Polonia de produse orientale (vite- ovine, miere, ceară, piei, seu, sare, lemn de construcţie). � Se importă din Orient şi din unele ţări central europene: bumbac, mătăsărie, lămâi, pânzeturi, postavuri, blănuri scumpe, piei, şofran, stafide, piper, smochine, etc. � Bibliografie selectivă: � Ştefan Olteanu, Panait I. Panait, Istorie medie românească (Note de curs), coord. Liliana Trofin, Editura Universităţii din Bucureşti, 2009, Bucuresti.

� Şt. Ştefănescu, Istoria românilor, 3, Bucureşti, 1996. � M. Bărbulescu şi colab. , Istoria României, Bucureşti, 1998. � Istoria Românilor, V, Bucureşti, 2003. mănăstirilor din Bucovina în secolele XIV - XVIII - Inventar de documente, Editura � Mihai Stefan Ceausu, Domeniul Universitatii Alexandru Ioan Cuza, 2007. � *** Documente privind relaţiile agrare în veacul al XVIII-lea. Ţara Românească, II, (ed. V. Mihodrea, S. Papacostea, Fl, Constantiniu, I. Constantinescu, C. Istrate; vol. I, Moldova, 1966), Bucureşti, 1961.

C 5. Ţările Române în contextul evenimentelor XVIII) externe (secolul

17 februarie 1711 se declanşează un nou război rusootoman, prilej cu care Moldova şi Rusia încheie tratatul de la Luţk (în aprilie 1711). � La - Tratatul are 17 articole şi a fost redactat de Dimitrie Cantemir : - art. 3 - “familia Cantemir devine dinastie ereditară a Moldovei”; - art. 11 - “Hotarele Principatului Moldovei, după drepturile sale antice, sunt acelea ce se descriu cu râul Nistru, Cameniţa, Bender, Tighina, cu tot teritoriul Poloniei”; - art. 15 - recompensarea pierderilor lui Dimitrie Cantemir în caz de eşec, la paritate; - 2 palate în capitala Rusiei, un mare domeniu în gubemia Harkov, fermă pentru legume ş. a.

� Criza orientală declanşată spre sfârşitul secolului al XVII-lea a afectat Ţările Române. →spaţiul românesc devine teatru de război în timpul confruntărilor ruso-austro-otomane; →Ţările Române suferă pierderi teritoriale (Oltenia, Banat, nordul Bucovinei). Bibliografie selectivă: � Ştefan Olteanu, Panait I. Panait, Istorie medie românească (Note de curs), coord. Liliana Trofin, Editura Universităţii din Bucureşti, 2009, Bucuresti. � Şt. Ştefănescu, Istoria românilor, 3, Bucureşti, 1996. � M. Bărbulescu şi colab. , Istoria României, Bucureşti, 1998. � Istoria Românilor, V, Bucureşti, 2003.

� P. P. Panaitescu, Dimitrie Cantemir, viaţa şi opera, Bucureşti, 1958. � Maria Holban, Ludovic Demeny, Originalul şi traducerea latină a Diplomei lui Petru I dată lui Dimitrie Cantemir, cuprinzând condiţiile tratatului moldo-rus din 1711, în Studii. Revistă de istorie, Bucureşti, Tom 26, 1973, nr. 5, pp. 1067 -1078.

C 6. Regimuri străine în spaţiul românesc

� Regimul habsburgic în Transilvania � 1691 –Diploma Leopoldină (18 puncte) stabileşte organizarea Transilvaniei şi statutul său în cadrul Imperiului Habsburgic; - se menţinea sistemul ‘celor trei natiuni privilegiate’ (unguri, secui, sasi); romanii erau considerati tolerati in Transilvania si nu aveau dreptul să participe la viaţa politică a ţării; - nu existau decât patru religii recepte (recunoscute, oficiale: catolică, calvină, luterană şi unitariană; religia ortodoxă nu era acceptată; - Transilvania devine provincie a Imperiului Habsburgic, guvernată în numele împaratului de un guvernator; - avea un guberniu cu atribuţii politice, administrative şi judiciare; - se menţinea Dieta Transilvaniei, având atribuţii limitate (guvernatorul era numit de împărat); - comandantul armatei era austriac. � 1699 – Pacea de la Karlowitz (26 ianuarie ) – Imperiul Otoman a renuntat la suzeranitatea asupra Transilvaniei.

- Imperiul austriac anexa oficial Ungaria, Transilvania, mari părţi din Slovenia, Croaţia până la râul Unna; - Polonia păstra Cameniţa; - Sublima Poartă renunţa la pretenţiile ei privind Podolia şi Ucraina; - Ţările Române îşi păstrau raporturile cu Turcia, devenind state pion ale diplomaţiei vremii. • 1692 -1701 – a fost organizată Biserica Greco-Catolică prin unirea unei parţi a românilor ortodoxi cu Biserica Catolică. Regimul turco-fanariot în Moldova şi Ţara Românească • Regimul fanariot a fost impus ca o modalitate de accentuare a exploatării Moldovei şi Ţării Româneşti şi ca un control mai strâns asupra atitudinii lor politice.

- s-a practicat numirea directă a unor domni racolaţi din cartierul Fanar, sau finanţaţi, la începutul carierei lor, de bancherii din acest cartier. -Printre purtătorii însemnelor domneşti s-au găsit şi români, cum au fost Racoviţeştii ( Mihai, Constantin, Ştefan) sau Ioan Callimachi, odraslă a familiei moldovene Călmaşu. • Regimul fanariot în Moldova începe la 26 septembrie 1711 odată cu domnia lui Nicolae Mavrocordat. • În Ţara Românească regimul fanariot a fost introdus la 5 ianuarie 1716 odată cu numirea aceluiaşi Nicolae Mavrocordat în scaunul voevodal după mazilirea lui Ştefan Cantacuzino. • Domnii fanarioţi au fost priviţi cu ostilitate de clasa politică românească şi populaţie.

- aceştia s-au considerat slujbaşi ai Padişahului şi nu suverani. - Constantin Cehan Racoviţă, pe la jumătatea secolului al XVIIIlea, se declara domn „din darul lui Dumnezeu şi din mila puternicei Împărăţii”. � Bibliografie selectivă: • Ştefan Olteanu, Panait I. Panait, Istorie medie românească (Note de curs), coord. Liliana Trofin, Editura Universităţii din Bucureşti, 2009, Bucuresti. • Şt. Ştefănescu, Istoria românilor, 3, Bucureşti, 1996. • M. Bărbulescu şi colab. , Istoria României, Bucureşti, 1998. • Istoria Românilor, V, Bucureşti, 2003. • Mihai Berza, Haraciul Moldovei şi al Ţării Româneşti în sec. XV– XIX", înn Studii şi Materiale de Istorie Medie, II, 1957, pp. 7– 47.

� V. Al. Georgescu, P. Strihan, Judecata domnească în Ţara Românească şi Moldova, vol. I, 1611 -1740, Bucureşti, 1979; vol. II, Organizarea judecătorească. 1740 -1831, Bucureşti, 1981. � I. C. Filitti, Rolul diplomatic al fanarioţilor, Iaşi, 2002.

C 7. Premise generale dezvoltării culturii româneşti

� Mitropolitul Moldovei, Varlaam (1632 – 1653), se impune în atenţia contemporanilor prin activitatea sa culturală. - înfiinţează prima tipografie din Moldova, la Biserica Trei Ierarhi. - tipărite în limba română Carte românească de învăţătură, Cazania lui Varlaam , din 1643, Şapte taine ale Biserici (1644) şi Răspuns catehetic Calvinesc” (1645). • Lucrările sale au cunoscut o largă răspândire în tot spaţiul românesc datorită exprimării alese şi a mesajului de apărare a identităţii etnoculturale. � Mitropolitul Dosoftei (1673 -1686) se remarcă prin traducerea unor cărţi din literatura patristică greacă, cărţi istorice şi de cult.

- Psaltirea în versuri, tipărită în Polonia, conţine şi versuri care-i aparţin (18 versuri despre pace şi război la sfârşitul Psalmului 132 ). Cele 18 versuri de la sfârşitul Psaltirii, subliniază ideea originii latine a poporului nostru. - Traduce din greacă în româneşte Istoriile lui Herodot. - În istoria literaturii româneşti se remarcă şi prin aducerea la zi a listei domnilor Moldovei până la Dimitrie Cantemir. Evidenţiază originea latină a românilor şi continuitatea lor. • Cea mai de seamă lucrare a culturii bisericeşti rămâne Biblia de la Bucureşti, din 1688, numită şi Biblia lui Şerban Cantacuzino (tipărită în timpul domniei acestuia).

� Bibliografie selectivă: � Ştefan Olteanu, Panait I. Panait, Istorie medie românească (Note de curs), coord. Liliana Trofin, Editura Universităţii din Bucureşti, 2009, Bucuresti. � Şt. Ştefănescu, Istoria românilor, 3, Bucureşti, 1996. � M. Bărbulescu şi colab. , Istoria României, Bucureşti, 1998. � Istoria Românilor, V, Bucureşti, 2003. � Ecaterina Ţarălungă, Dimitrie Cantemir, Bucureşti, 1989.

C 8. Viaţa religioasă la nordul Dunării de Jos

• În Transilvania s-au remarcat înalţi ierarhi (Iorest, Simeon Ştefan, Sava Brancovici) care s-au opus procesului de calvinizare susţinut de principii Gh. Racotzy I, Gh. Racoryi II şi Mihail Apaffi. → Mitropoliţii Ilie Iorest (1640 -1643) şi Sava Brancovici (16561683) au suferit rigorile legii deoarece s-au opus difuzării printre românii transilvăneni a Catehismul Calvinesc (din 1642). Reţinem că Sava Brancovici impune unele măsuri clericilor ortodocşi la soborul din 1675: → săvârşirea slujbelor în limba română; → pedepsirea celor ce nu respectă rânduielile canonice; → învăţarea de către credincioşi a rugăciunilor „Tatăl nostru”, „Crezul” şi „Cele 10 porunci”; →îndatorirea preoţilor de a catehiza copii în biserică; →înlăturarea superstiţiilor; →întărirea vieţii religios-morale a păstoriţilor. Practic, “aşezămintele” impuse de mitropolit vizau înlăturarea slavonei din cult.

1680 - datorită unor intrigi calvine, mitropolitul Sava a fost arestat, molestat şi judecat, iar averea sa a fost confiscată. Ştim că judecata s-a desfăşurat conform „canoanelor calvine”, iar în urma ei, mitropolitul a fost închis la Alba-Iulia. Sinodul Bisericii Ortodoxe Române îl va canoniza, împreună cu Ilie Iorest, la data de 21 octombrie 1955, hotărând ca amândoi să fie prăznuiţi la aceeaşi dată, şi anume 24 aprilie. Mitropolitul Simeon Ştefan aduce în discuţie îmbogăţirea limbii literare cu neologisme datorită traducerii Noului Testament de la Bălgrad.

• Activitatea mitropolitul Bisericii Unite – Inochentie Micu ( 1732 - 1751) gravitează în jurul luptei pentru recunoaşterea românilor transilvăneni ca a patra naţiune cu aceleaşi drepturi pe care le aveau ungurii, saşii şi secuii. De notat că acesta concepe Uniaţia ca pe o armă împotriva încercărilor de deznaţionalizare şi catolicizare. În caz că revendicările cerute nu vor fi soluţionate, el admitea ideea renunţării la uniaţie. Poziţia adoptată la soborul din 1744, de la Blaj a dus la condamnarea lui Inochentie Micu la închisoare, la Roma. • În Ţara Românească remarcăm activitatea mitropoliţilor Teofil (1636 -1648), Ştefan (1648 -1658), Teodosie (1679 -1708), Antim Ivireanu (1708 -1714; n. 1650+1716) şi Grigorie II (1760 -1787).

• În Moldova, mitropoliţii Varlaam şi Dosoftei militează pentru introducerea limbii române în cult. • Mitropolitului Antim Ivireanu introduce definitiv limba română în slujba bisericească. - a contribuit la formarea unei limbi liturgice româneşti prin tipărirea căr-ţilor de cult. - critică moravurile îndoielnice ale societăţii în Didahiile sale; - întocmeşte primul catalog pentru Biblioteca Mănăstirii Antim; - întocmeşte prima schiţă topografică (1696); -luptă împotriva dominaţiei otomane. • Mitropolitul Grigorie II (1760 -1787) înfiinţează şcoli şi spitale în oraşele principale Ţării Româneşti. - reorganizează „Academia de la Sf. Sava; - tipăreşte peste 40 de cărţi de slujbă şi de învăţătură; - primeşte în dar, de la generalul rus Petru Salticov, moaştelor Sfântului Dimitrie Cel Nou de Basarabov.

• Mitropolitul Anastasie Crimca (1608 -1629) rămâne în istoria Bisericii ca cel care a convocat un sinod în 1626, unde stabileşte unele reguli pentru viaţa monahală. • Se ocupă cu organizarea asistenţei sociale. - declară Biserica mică de la Dragomirna - bolniţă (spital mănăstiresc). - i se datorează primul autoportret din pictura română (Biserica mică din Dragomirna). • În timpul păstoririi mitropolitului Varlaam s-a desfăşurat Sinodul de la Iaşi, la 1642, unde a fost adusă în discuţie „Mărturisirea de credinţă” a mitropolitului Kievului, Petru Movilă. Această lucrare a fost redactată de Petru Movilă ca răspuns împotriva prozelitismului catolic şi protestant.

• Iniţial, lucrarea a fost supusă dezbaterilor unui Sinod de la Kiev (1640), dar n-a primit acceptul din cauza unor puncte doctrinare specifice catolicilor. Este vorba de învăţătura despre purgatoriu şi momentul prefacerii darurilor. În final, lucrarea lui Petru Movilă a fost aprobată în urma hotărârilor Sinodului Patriarhal de la Constantinopol (1673 -1686), fiind valabilă pentru întreaga Ortodoxie. • Bibliografie selectivă: � Ştefan Olteanu, Panait I. Panait, Istorie medie românească (Note de curs), coord. Liliana Trofin, Editura Universităţii din Bucureşti, 2009, Bucuresti. � Şt. Ştefănescu, Istoria românilor, 3, Bucureşti, 1996. � M. Bărbulescu şi colab. , Istoria României, Bucureşti, 1998. � Istoria Românilor, V, Bucureşti, 2003. � http: //www. sfantuldaniilsihastrul. ro/fisiere/uniatia. pdf.

� Adina Berciu-Drăghicescu, Liliana Trofin, Valori creştine la nordul Dunării. Culegere de izvoare istorice, Editura Credis, Bucureşti, 2001. � http: //www. univovidius. ro/btcassian/SINAXAR_ORTODOX/sfinti/aprilie/sf_ierar h_sava_brancovici. htm.

C 9. Repere istorice şi culturale barocul postbizantin

• În societatea românească barocul postbizantin apare în secolul XVII, manifestându-se sub forma unui gust pronunţat pentru studiul analitic al formelor orientale. - sunt valorizate fastul, luxul, emotivitatea, elitismul etc; - se pune accent pe orientalizarea interioarelor ; • Reţinem că fenomenul orientalizării apare numai la nivel aulic. • Barocul românesc trebuie privit prin prisma acelor homines novi ai timpului, ajunşi în vârful piramidei sociale. Exemple în acest sens sunt Miron Barnovski, Anastasie Crimca, Alexandru Iliaş, Vasile Lupu, Udrişte Năsturel, Şerban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu şi alţii. • Barocul postbizantin devine un stil de viaţă şi nu doar stil al artelor plastice.

� În operele lui Miron Costin, Antim Ivireanul şi Dimitrie Cantemir se observă influenţele retoricii bizantine şi ale literaturii şi culturii Orientului, cărora li de adaugă tematica eshatologiei ortodox, e şi “impulsurile barocului european”. � Bibliografie selectivă: � • Ştefan Olteanu, Panait I. Panait, Istorie medie românească (Note de curs), coord. Liliana Trofin, Editura Universităţii din Bucureşti, 2009, Bucuresti. � • Şt. Ştefănescu, Istoria românilor, 3, Bucureşti, 1996. � • M. Bărbulescu şi colab. , Istoria României, Bucureşti, 1998. � Istoria Românilor, V, Bucureşti, 2003. � Bogdan Moşneagu, Barocul postbizantin. Realităţi istorice şi culturale, în Xenopoliana, X, 2002 – http: //institutulxenopol. tripod. com/xenopoliana/pagini/5. htm.

C 10. Imagine, imagologie şi cuvânt

• Cuvintele sacre şi icoanele ating sensibilitatea omului medieval. →serviciile divine se fac prin cuvânt şi în faţa icoanelor şi a frescelor Sfinţilor din Biserică. • Teologia icoanei în spaţiul românesc are rădăcini dogmatice şi tradiţionale. • Există o relaţie strânsă între modelul politic şi cel religios. • Imaginea celuilalt în mentalul popular se află sub semnul toleranţei. Puseurile de xenofobie individuală şi colectivă sunt rare. • Structurile arhetipale imaginarului.

� Gilbert Durand, Aventurile Imaginii. Imaginaţia Simbolică. Imaginarul, Bucureşti, 1999. � Gilbert Durand, Structurile antropologice ale Imaginarului, Bucureşti, 2000. � Mircea Eliade, Mituri, vise şi mistere, Bucureşti, 1998. � Jacques Le Goff, Imaginarul medieval. Eseuri, Bucureşti, 1991. � Iolanda Ţighiliu, Societate şi mentalitate īn ţara romānească şi moldova. Secolele XV-XVII, Bucureşti, 1997. � Alexandru florin Platon, Societate şi mentalităţi în Europa medievală, Iaşi, 2000.

C 11. Românii şi Contrareforma

� Pe fondul ofensivei catolice în Transilvania i-a naştere Biserica Greco-Catolica (sfârsitul secolului XVII). � 1691 - Diploma Leopoldina emisă de împaratul Leopold I recunoaste drepturile celor patru religii recepte (romanocatolică, luterană, calvină şi unitariană), precum şi privilegiile celor trei natiuni privilegiate. � 1692 - împaratul confirmă aceleasi drepturi de care se bucura clerul romano-catolic, preotilor ortodocsi care accepta unirea cu Roma. � Diploma din 1698 acordă românilor posibilitatea de a trece la oricare dintre religiile recepte. � Ortodoxia avea statut de religie tolerată în Transilvania.

• 1697 - Conciliul de la Alba Iulia a fost convocat de către mitropolitul ortodox Atanasie Anghel, care a acceptat cele patru dogme ale unirii cu Roma: - recunoasterea primatului papal; - existenta purgatoriului, - împartasirea cu azima; - Filioque. • Românilor uniti li se garanta: - păstrarea ritualului tradiţional; - respectarea sărbătorilor ortodoxe; - alegerea episcopilor de către sinod (recunoscuti ulterior de Papă şi împărat); - egalitatea în drepturi a clerului şi a credinciosilor uniţi cu clerul şi credincioşii Bisericii Catolice.

• Toate aceste drepturi au fost confirmate de două diplome imperiale (1699 -1701). În practică, ele n-au fost respectate datorită presiunilor exercitate de naţiunile privilegiate. • Mitropolitul Atanasie Anghel a fost confirmat de Biserica Romano-Catolica după Unire doar ca simplu episcop. Datorită gestului său a fost excomunicat de către Mitropolitul Ţării Româneşti. • Se fac mari presiuni pe seama celor care nu au acceptat compromisul religios. - Vezi revolta călugărul Sofronie de la Cioara din anul 1759. - 1761 - generalul austriac Bucov restabileşte ordinea; dintr- un exces de zel distruge numeroare biserici şi mănăstiri ortodoxe.

• Apar tensiuni în rândul celor care au acceptat unirea, care pun sub semnul întrebării deciziile sinodului de la Alba. - Vezi acţiunile lui Inochentie Micu. Bibliografie selectivă: � Ştefan Olteanu, Panait I. Panait, Istorie medie românească (Note de curs), coord. Liliana Trofin, Editura Universităţii din Bucureşti, 2009, Bucuresti. � Şt. Ştefănescu, Istoria românilor, 3, Bucureşti, 1996. � M. Bărbulescu şi colab. , Istoria României, Bucureşti, 1998. � Istoria Românilor, V, Bucureşti, 2003. � Mircea Păcuraru, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, II, Bucureşti, 1992.

C 12. Literatura istoriografică în Ţările române

� Cronicarii evidenţiază originea romană a poporului român şi latinitatea limbii. �Grigore Ureche este primul cronicar care a scris în limba română. Este considerat întemeiatorul portretisticii în literartura româna veche. La Lvov vine în contact cu ideile umanismului european. � Opera: � Letopisetul Ţării Moldovei - de când s-au descălecat ţara şi de cursul anilor şi de viaţa domnilor carea scrie de la Dragoş Voda până la Aron Vodă (1359 -1594). - fiind tributar doctrinei creştine, el pune pe sema lui Dumnezeu crearea lumii şi a omului. - acordă o mare importanţă rolului personalităţii în dezvoltarea istoriei (de pildă, Şterfan cel Mare); - împărtăşeşte ideile politice ale boierimii;

�Miron Costin şi-a făcut studiile în Polonia, la un colegiu iezuit din localitatea Bar. Este un cronicar de factura umanistă şi un istoriograf de primă mână. Totodată, este primul poet cult român. � Opera: - Letopisetul Ţării Moldovei - de la Aron Vodă încoace, de unde este părăsit de Ureche Vornicul din Ţara de Gios, scos de Miron Costin, vornicul de Ţara de Gios, în oraş în Iasi, în anul de la ridicarea lumii 7183, eara de la naşterea Mântuitorului lumii lui Hristos 1675. - De neamul moldovenilor şi din ce ţara au eşit strămoşii lor. � În Predoslovia lucrării De neamul moldovenilor , Miron Costin spune că: Începutul ţărâlor acestora şi neamului moldovenescŭ şi muntenescŭ şi câţi sunt şi în Ţările Ungureşti cu acest nume, români şi până astăzi, de unde suntŭ şi de ce seminţie, de când

Să înceapă osteneala aceasta, după atâta véci de la discălecatul ţărâlor cel dintăi de Traian împăratul Râmului, cu câteva sute de ani peste mie trecute, să sparie gândul. A lăsa iarăş nescris, cu mare ocară înfundat neamul acesta de o seamă de scriitori, ieste inimii durére. Biruit-au gândul să mă apucu de această trudă, să scoţ lumii la védére felul neamului, din ce izvor şi seminţie suntŭ lăcuitorii ţărâi noastre, Moldovei şi Ţărâi Munteneşti şi românii din Ţările Ungureşti, cum s-au pomenit mai sus, că toţi un neam şi o dată discălecaţi suntŭ, de unde suntŭ veniţi strămoşii lorŭ pre acéste locuri, supt ce nume au fostŭ întăi la discălecatul lor şi de cândŭ s-au osebit şi au luat numele cest de acum, moldovan şi muntean, în ce parte de lume ieste Moldova, hotarăle ei păn unde au fostŭ întâi, ce limbă ţin şi păn-acum, cine au lăcuit mai nainte de noi pe acestŭ pământŭ şi supt ce nume, scot la ştirea tuturorŭ, carii vorŭ vrea să ştie neamul ţărilor acestora”.

� Capitolul VI - De numerile neamului acestor ţări şi de port şi de limba graiului, de unde au luat, aşijderea şi de tunsura, carei să află şi acmu la prostime pe supt munte, lăcuitorii ce suntu şi de lége creştinească, de unde au luat: “Măcară dară că şi la istorii şi la graiul şi streinilor şi înde sine cu vréme, cu vacuri, cu primenéle au şi dobândescŭ şi alte numere, iară acela carile ieste vechiŭ nume stă întemeiat şi înrădăcinat: rumân. Cum vedem că, măcară că ne răspundem acum moldovéni, iară nu întrebăm: ştii moldovenéşte? , ce ştii românéşte? , adecă râmlenéşte, puţin nu zicem: sţis romaniţe? pre limba latinească. Stă dară numele cel vechiŭ ca un teméi neclătit, deşi adaog ori vrémile îndelungate, ori streini adaog şi alte numere, iară cela din rădăcină nu să mută. Şi aşa ieste acestor ţări şi ţărâi noastre, Moldovei şi Ţărâi Munteneşti numele cel direptŭ de moşie, ieste rumân, cum să răspundŭ şi acum toţi acéia din Ţările Ungureşti lăcuitori şi munténii ţara lor şi scriu şi răspundŭ cu graiul: Ţara Românească. ” Şi acestŭ nume vlah de la turci şi de la greci ieste, de la némţi vallios, de la franţoji valahos, de la léşi voloşin, de la moscali şi

de la ruşi tot aşa voloşin şi de la unguri olah; acesta nume tot de pe vloh ieste şi vloh ieste italiianŭ, din care ţări a vlohului, adecă a Italiei, au pornitŭ Traian, împăratul Râmului, fără număr mulţime de norod şi i-au aşezatŭ în aceste ţări a Dachiei cei vechi. Să fie acest nume vlah de pre Fleac hatmanul Râmului, precum scriu unii, basne suntŭ”. • Ion Neculce (1672 -1745) are vocaţie de povestitor, prelucrând într-o manieră personală fondul legendar popular. Este interesat mai puţin de autenticitatea izvoarelor, punând accent pe îmbinarea stilului epic cu anecdota. • Opera: Letopisetul Ţării Moldovei - de la Dabija Voda (1661) la Nicolae Mavrocordat (1743). • O sama de cuvinte.

�Stolnicul Constantin Cantacuzino este, fără îndoială, unul din reprezentanţii cei mai de seamă ai umanismului în spaţiul culturan românesc. � Opera: - Istoria Ţării Rumâneşti dintru început (1716). - Lucrarea, redactată la iniţiativa lui Ferdinand Marsigli, susţine originea romană a poporului român, continuitatea sa pe teritoriul Daciei şi romanizarea. • Stolnicul este şi autorul celebrei hărţi a Ţării Româneşti, tipărită în limba greacă la Padova (1700). Aceasta a fost folosită de Anton Maria Del Chiaro în 1715 în Istoria delle moderne rivoluzioni della Valachia (Veneţia).

�Dimitrie Cantemir este o personalitate de factură enciclopedică. Opera sa este variată, de la studiile de logică la folclor şi muzicologie. � Opera: � Hronicul vechimei a romano – moldo – vlahilor (redactata intre anii 1719 – 1722). � Descrierea Moldovei (Descriptio Moldaviae), redactată în limba latina şi publicată în 1716, la cerea Academiei de Stiinte din Berlin, rămâne cea mai cunoscută lucrare a eruditului domn. � Bibliografie selectivă: � D. H. Mazilu , Barocul în literatura româna din secolul al XVIII- lea , Editura Minerva, Bucuresti, 1976.

� N. Cartojan , Istoria literaturii române vechi , Editura Minerva, Bucuresti, 1980. � Ştefan Olteanu, Panait I. Panait, Istorie medie românească (Note de curs), coord. Liliana Trofin, Editura Universităţii din Bucureşti, 2009, Bucuresti. � Ioana Alina Suta, Aspecte privind biblioteca umanistă a Stolnicului Constantin Cantacuzino, http: //bcu. ubbcluj. ro/bibliorev/arhiva/nr 8/carte 2. html. � Virgil Cândea, Stolnicul între contemporani, Bucureşti, 1971.

C 13. Manifestări artistice în Ţările Române

� În secolul XVII românii au dezvoltat un gust deosebit pentru construcţiile religioase şi laice (conace boieresti elegante sau palate princiare somptuoase – Moldova şi Ţara Românească, castele domnesti în stil renascentist - Transilvania). � Biserica Trei Ierarhi din Iasi, ridicata în 1635 -1639, este un monument unic în spaţiul românesc. � În stilul brâncovenesc se regăsesc trăsăturile barocului şi elemente orientale, care sunt integrate armonios în tradiţia locală. - spre exemplu, Mănăstirea Hurezi din Oltenia şi palatul princiar de la Mogoşoaia, ambele monumente fiind decorate cu sculpturi în piatră, stucaturi şi picturi.

� O trăsătură de marcă a stilului brâncovenesc vizează importanţa pe care meşterul o acordă ornamentului, care-i imprimă costrucţiei o notă de expresivitate şi eleganţă. De notat şi predispoziţia pentru construcţia de foişoare, logii, galerii şi pridvoare în secolul al XVII şi începutul celui următor. Prezenţa acestora conferă monumentalitate formelor arhitectonice. Ecletismul este cea mai răspândită trăstură a arhitecturii brâncoveneşti. � Arhitectura exprimă stilul de viaţă al boierimii şi domniei. � Se dezvoltă arta portretului, care vine să sublinieze nu atât pietatea, cât mai cu seamă statul social al ctitorului.

� Bibliografie selectivă: � Ştefan Olteanu, Panait I. Panait, Istorie medie românească (Note de curs), coord. Liliana Trofin, Editura Universităţii din Bucureşti, 2009, Bucuresti. � Răzvan Theodorescu, Civilizaţia românilor între medieval şi modern, ediţia a II-a, Princeps Edit, Iaşi, 2006. � Istoria românilor, V, Bucureşti, 2003. � Constantin Brâncoveanu, volum sub red. P. Cernovodeanu, F. Constantiniu, Bucureşti, 1989. � Şt. Ionescu, P. I. Panait, Constantin Vodă Brâncoveanu, Bucureşti, 1969.

C 14. Viaţa cotidiană în Ţările Române

• Religiozitatea populară şi Biserica. - ipostaze ale devoţiunii rurale; -impactul învăţăturile religioase în familie şi comunitate; - magie şi legislaţie; -miracole şi semne prevestitoare; -sărbătorile şi semnificaţia lor. • Semnificaţia religioasă a vieţii şi a morţii. • Morală şi comunitate. • Rolul spovedaniei şi cuminecării în mentalitatea creştinului de rând.

Bibliografie selectivă: • Ion Taloş, Gândirea magico-religioasă la români, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001. • Antoaneta Olteanu, Ipostaze ale maleficului în medicina magică, Editura Paideia, Bucureşti, 1997. • Adina Berciu-Drăghicescu, Liliana Trofin, Impactul creştinismului asupra societăţii medievale româneşti, Editura Universităţii din Bucureşti, 2002. • http: //www. uoradea. ro/attachment/791672704232 e 82 e 41 d 0 a 31 a 6 bc 16159/062 c 2 bfc 0 ffd 97 e 5 b 5711 d 554 ee 62 d 7 d/Gale_Emil ia. pdf. Ştefan Lemny, Sensibilitate şi istorie în secolul al XVIII-lea românesc, Editura Meridiane, Bucureşti, 1990.