ION LUCA CARAGIALE VIATA n Ion Luca Caragiale

ION LUCA CARAGIALE

VIATA n Ion Luca Caragiale s-a născut la 30 ianuarie 1852 în satul Haimanale (azi I. L. Caragiale), jud. Dâmboviţa. Este fiul lui Luca Ştefan Caragiali şi al Ecaterinei (n. Karaboa), fiica unui negustor din Braşov.

l Ca funcţionar la Regia Monopolurilor, în 1884, o cunoaşte pe Maria Constantinescu. Din această legătură se va naşte Mateiu I. Caragiale

SCOALA Urmează clasele primare şi Şcoala Domnească la Ploieşti şi următoarele patru clase în particular şi la Gimnaziul "Sfinţii Petru şi Pavel" din acelaşi oraş. n Între 1868 şi 1870 frecventează cursurile Conservatorului de artă dramatică din Bucureşti, clasa de declamaţie şi mimică, avându-l ca profesor pe unchiul său, dramaturgul Costache Caragiali. În 1870 renunţă la postul de copist pe care îl ocupă la Tribunalul Prahova şi se angajează ca al doilea sufleur şi copist la Teatrul Naţional din Bucureşti.

PRIMELE PUBLICATII n În această perioadă, începe să publice în gazetele politice şi umoristice de orientare liberală, Ghimpele, Telegraful, Asmodeu, şi este girant responsabil la Alegătorul liber (1875 - 1876) sau corector la Unirea democratică (1876 - 1877).

Principalele piese de teatru n Între 1877 şi 1881, colaborează cu articole, reportaje, note sau traduceri la ziarul politic al junimiştilor, Timpul, şi tot acum frecventează şedinţele Junimii, în revista căreia îşi va publica, alături de M. Eminescu şi I. Creangă, principalele piese de teatru (O noapte furtunoasă, 1879; Conul Leonida faţă cu Reacţiunea, 1880; O scrisoare pierdută, 1885; D'ale carnavalului, 1885; Năpasta, 1890).

OPERA LUI CARAGIALE, PE MARILE SCENE

l l l 1879 - ”O noapte furtunoasă” *1880 - ”Conul Leonida faţă cu reacţiunea” *1885 - ”O scrisoare pierdută” *1885 - ”D-ale carnavalului” *1890 - ”Năpasta” *1889 - ”Teatru”, vol. I *1901 - ”Momente şi schiţe” *1907 - ” 1907 -Din primăvară până-n toamnă” *1910 - ”Schiţe nouă

Prima calatorie in strainatate n În 1879 face prima călătorie în străinătate, la Viena, ca invitat al lui Titu Maiorescu. În 1881 este revizor şcolar în districtele Suceava şi Neamţ, de unde se mută, la cerere, în 1882, în circumscripţia Argeş-Vâlcea.

Director al teatrelor n În stagiunea 1888/1889, Caragiale este director general al teatrelor, calitate în care se ilustrează, în ciuda şicanelor sistematice, ca un foarte exigent regizor şi organizator. În anul 1889 se căsătoreşte cu fiica arhitectului Gaetano Burelly, Alexandrina.

Primul volum al lui Caragiale l Tot în cursul anului 1889, apare la Editura Socec primul volum al lui Caragiale, Teatru, prefaţat de Titu Maiorescu, prin studiul său din 1885, Comediile d-lui I. L. Caragiale. Urmează mai multe volume, broşuri şi pliante, care, împreună cu Calendarul Claponului (1878), Calendarul Moftului român (1902) şi cu principalele gazete editate de Caragiale, singur sau în colaborare (Claponul, 1877; Naţiunea română, 1877; Bobârnacul, 1878 -1879; Moftul român, 1893; 1901 - 1902; Vatra, 1884 - 1903), alcătuiesc cea mai complexă ofertă făcută de un scriitor clasic român circuitelor de difuzare literară şi publicului.

l În ciuda acestei activităţi prodigioase, care ar fi trebuit să-l consacre încă din timpul vieţii, lui Caragiale i s-a refuzat sistematic acreditarea socială sau culturală, aşa încât, după un şir de decepţii care culminează cu scandalosul proces al plagiatului (1901 - 1902), inventat de obscurul scriitor Caion, şi după câteva proiecte nerealizate de a se muta la Sibiu (1891), la Braşov (1892) sau la Cluj (1904), scriitorul se stabileşte cu familia la Berlin, în primăvara anului 1905.

n Încercase până atunci să se opună numeroaselor obstrucţii prin gesturi spectaculoase (iniţiativele comerciale ca berar sau ca mandatar al restaurantului din gara Buzău) şi printr-un complicat joc al alianţelor politice cu junimiştii, cu liberalii şi conservatorii trecând de la Timpul, la Voinţa naţională (1885), Constituţionalul (1889), Gazeta poporului (1895), Ziua (1895) sau Epoca (1896 - 1897), dar, învins de fiecare dată, a recurs la soluţia extremă, a exilului voluntar, căruia i-a acordat o semnificaţie ultimativă.

o De la Berlin, unde continua să scrie, îmbogăţind literatura română cu câteva din capodoperele ei narative (Kir Ianulea, Calul Dracului), Caragiale surprinde pe toată lumea, făcând o completă şi radicală analiză politică a momentului, în studiul 1907. Din primăvară până-n toamnă, publicat parţial şi în revista vieneză Die Zeit.

l l “Caragiale scria în tăcere şi adeseori spunea că se simte sub imboldul unei puteri străine. Compunând, construia dialogurile vorbind tare, zâmbea sau se-ncrunta… Muncea neîntrerupt până termina opera. În tot acest timp era încruntat, febril şi ursuz. Când termina, era adesea intoxicat de tutun şi cădea câteva zile într-o stare de somnolenţă paşnică…” (Luca I. Caragiale)

Octavian Goga ”Cine-a avut norocul să-l asculte pe Caragiale vorbind un sfert de ceas, n -are să uite niciodată cea mai strălucitoare icoană a inteligenţei omeneşti din câte a întâlnit în drum. N-a fost minte să stăpânească cuvântul cu mai multă siguranţă, să-l frământe şi să -l chinuiască cu mai multă putere…Marele meşter atingea toată claviatura sufletului omenesc…”

Victor Eftimiu l ”Impetuos, nelăsând pe alţii să plaseze un cuvânt, cu mimică bogată şi invenţie abundentă, acest perfect om de teatru era un centru. Unde se afla Caragiale, nu mai deschidea gura nimeni. Şi nici nu era nevoie. N-avea nimeni verva lui tumultuoasă, inteligenţa lui a - dânc pătrunzătoare şi scăpărătoare, hrănită cu lecturi bogate şi marea lui experienţă a vieţii…” l

Destinul lui Caragiale ilustreaza exemplar cazul scriitorului aflat într-o neîncetată hărţuire cu contemporanii. Dacă nu a reuşit să-i învingă, a ştiut, cel puţin, să-i contrarieze. Apariţia lui a iscat o sumedenie de nedumeriri, de iritări şi de adversităţi, parte dintre ele nestinse nici astăzi. ” (Liviu Papadima-”Comediile lui Caragiale”Humanitas, 1996

CREZUL LUI CARAGIALE “Numai când te aşezi la masa de scris şi vezi hârtia albă înaintea ta, atunci îţi dai seama ce vârtej cumplit îţi face mintea în jurul unui subiect. E un chin facerea asta…Talentul e un accident de naştere, e boală grea… Cere patimă şi meşteşug. De aceea, artistul nu poate fi un poligraf. Arta cere conştiinţă ; fără un perfect simţ de onorabilitate literară nu se pot scrie lucruri de seamă”

Disparitia in …eternitate l l În vara anului 1908 se angajează într-o ultimă acţiune politică mai importantă, alături de Take Ionescu, liderul Partidului Conservator-Democrat, o formaţiune politică proaspăt înfiinţată, dar şi această experienţă se încheie printr-o decepţie. În anul 1912 refuză să participe la festivităţile organizate în ţară cu prilejul împlinirii vârstei de 60 de ani. Moare la Berlin în acelaşi an, în noaptea de 8 spre 9 iunie. Este înmormântat, provizoriu, într-un cimitir protestant. În toamna lui 1912 sicriul cu rămăşăţele sale este adus în ţară şi înmormântat la cimitirul Bellu

1912 Barbu Ştefanescu Delavrancea, la moartea lui Caragiale : "Caragiale n-a murit Caragiale nu poate să moară. . . Ostenit de atâta zbucium, doarme cu faţa in sus. . . incet să nu-l deşteptam. . . desprins din unda divină, oprit o clipă intre noi, geniu reversibil, se intoarce in splendorile misterelor de unde ne vor veni geniile. . "