INTRODUCERE N STUDIUL TIINEI ECONOMICE CONCEPTE DE BAZ

INTRODUCERE ÎN STUDIUL ŞTIINŢEI ECONOMICE. CONCEPTE DE BAZĂ 1. 1. Nevoile umane şi resursele economice. Activitatea umană a avut şi are ca bază de pornire necesitatea satisfacerii unor multiple nevoi umane. Ele apar sub forma a ceea ce resimt oamenii ca fiindu-le necesar pentru existenţă, pentru formarea şi dezvoltarea lor şi a societăţii.

N - R

Nevoile – cerinţe obiectiv necesare ale vieţii umane • nevoile reprezintă un şir nesfârşit de cerinţe ale omului ce apar şi se manifestă pe tot parcursul vieţii. • Satisfacerea unor nevoi generează apariţia altora şi aşa mai departe.

• Caracterul dinamic al nevoilor umane • Nevoile umane au, pe de o parte, o încărcătură obiectivă, iar pe de altă parte, una subiectivă. Determinarea obiectivă se referă la conştientizarea nevoilor şi la corelarea lor cu posibilităţile materiale societăţii şi ale fiecărui individ, apar ca nevoi efective, ca trebuinţe efective. • Încărcătura subiectivă pune în evidenţă faptul că de multe ori nevoile reflectă dorinţele oamenilor necorelate cu posibilităţile efective de acoperire a lor.

Nevoile umane formează un sistem integrat în cadrul căruia ele sunt grupate şi ordonate după anumite criterii. • după natura lor, corespunzător dimensiunii fiinţei umane, întâlnim nevoi naturale (biologice sau fiziologice), • din punct de vedere el nivelului, nevoi de grup sau sociale (afiliere la grup, de comunicare, de integrare etc. ) şi nevoi spiritual psihologice; • din punct de vedere al subiecţilor purtători, se grupează în nevoi individuale, de grup, ale societăţii; • din punct de vedere al ciclului activităţii umane, ele se grupează în nevoi zilnice, săptămânale, lunare, semestriale, anuale, ş. a. ; • din punct de vedere al naturii bunurilor ele pot fi nevoi care se satisfac cu bunuri materiale (hrană, îmbrăcăminte, locuinţă, etc. ) şi nevoi care se satisfac cu ajutorul serviciilor, etc.

• In funcţie de natura lor nevoile : - nevoi biologice; - nevoi de securitate (asigurarea integrităţii fizice, psihice, sociale; securitate a slujbei etc. ) - nevoi spirituale, afective, morale, de prestigiu; - nevoi sociale (de afiliere, de comunicare, de integrare etc. ) - nevoi de autorealizare (de cunoaştere ştiinţifică, de creativitate, estetice etc. ) • In funcţie de nivelul de acţiune : - nevoi individuale, - nevoi de grup - nevoi ale societăţii. • In funcţie de durata de acţiune : - nevoi curente; - nevoi periodice; - rare; - singulare.

Rolul îndeplinit de nevoi • punct de pornire, cauză iniţială a activităţii economice; • punct final al acţiunii oamenilor asupra naturii: • factor de legătură a momentelor reproducţiei (producţie-repartiţie-schimb-consum); • elemente de bază pe care se fundamentează mecanismele pieţei

Reguli, principii sau legităţi ale trebuinţelor: -Interacţiunea trebuinţelor; -Elasticitatea trebuinţelor, reflectă forma de manifestare în timp, intensitatea lor; - Legea saturării trebuinţelor, sau legea utilităţii descrescătoare a trebuinţelor; - Substituirea trebuinţelor; - Creşterea şi diversificarea trebuinţelor

Interesele economice – reflectare a nevoilor şi motivaţie a acţiunii umane • Nevoile reprezintă mobiluri ale acţiunii umane, ale întregii activităţi social-economice ale oamenilor, manifestându-se la suprafaţa societăţii sub formă de interese economice. • Interesele economice – reflectare a nevoilor şi motivaţie a acţiunii umane • Interesele economice, ca reflectare a nevoilor, pun în evidenţă, motivaţia acţiunii umane. Ele apar ca nevoi umane înţelese de oameni (conştientizate)şi care se manifestă în procesul cooperării şi confruntării dintre aceştia în vederea dobândirii bunurilor necesare satisfacerii lor.

Trăsături: • Caracteristicile nevoilor sunt nelimitate ca număr; sunt limitate în capacitate; sunt concurente; sunt complementare. Orice activitate umană presupune utilizarea unor resurse specifice, în cantităţi diferite şi de calităţi corespunzătoare.

Resursele sunt reprezentate de toate elementele pe care omul le foloseşte în activitatea sa pentru a obţine bunuri şi servicii necesare satisfacerii nevoilor sale. • Resursele, corespunzător provenienţei lor, sunt de două feluri : a) resurse primare sau originale; Potenţialul natural şi demografic ; b) resurse derivate; Utilaje, echipamente, instalaţii, stocuri de materii prime, de combustibil etc. Resursele derivate au calitatea de a ridica eficienţa utilizării tuturor resurselor atrase şi folosite de oameni.

- După natura lor, respectiv specific : § naturale; § instrumentale; §umane; §Informaţionale - După durata folosirii lor : § neregenerabile, epuizabile; §Regenerabile -După posibilitatea de recuperare: §recuperabile şi reutilizabile; § parţial recuperabile; § nerecuperabile.

Inegalitatea nevoi - resurse N>R • resursele au fost şi sunt caracterizate ca resurse rare

Raritatea relativă a resurselor este o caracteristică generală a economiei. Este determinată de: -Imposibilitatea atragerii (din motive tehnice sau economice) a tuturor resurselor existente le un moment dat; -Existenţa unor limite, în fiecare etapă istorică, privind cunoaşterea resurselor existente; -Caracterul epuizabil, nereproductibil al resurselor. Raritatea pune în evidenţă existenţa restricţiilor în cadrul activităţii economice.

1. 2. Raritatea şi alegerea. Problema economică fundamentală - problema alegerii alternativelor de utilizare a lor; - alegerea îi costă pe oameni. Costul alegerii unui bun sau serviciu în defavoarea altora reprezintă valoarea alternativelor lăsate la o parte. Acest cost este costul de oportunitate; - el reprezintă ceea ce se pierde pentru individ, pentru agentul economic, pentru societate, în urma alegerii făcute; - este costul alegerii, un concept relativ exprimat în termeni reali.

Raţionalitatea în economie o Economia întotdeauna se bazează pe premisa că atunci când se face alegerea, aceasta este cea mai bună; o Oamenii în procesul alegerii se comportă în mod raţional, respectiv ca decidenţi raţionali.

Raţionalitatea în economie • Raţionalitatea, privită din perspectiva alegerii, înseamnă capacitatea oamenilor de a-şi stabili obiectivele şi de a acţiona într-o astfel de manieră încât să se îndeplinească aceste obiective în condiţii de eficienţă maximă. Ea reflectă procesul de maximizare a efectelor acţiunii umane în contextul cheltuirii unui anumit efort, deci obţinerea unui rezultat maxim din alegerea pe care omul sau oamenii au facuto.

Premisa economică fundamentală • existenţa unei idei centrale în economie; • premisa economică fundamentală; • în toate deciziile economice oamenii se opresc la acele alternative prin care cred şi speră să obţină câştigul net maxim.

Toate acţiunile oamenilor, întregul lor comportament economic se întemeiază pe această premisă. Permanent ei trebuie să răspundă, conştient sau inconştient, la următoarele întrebări: • ce şi cât să producă? • cum să producă? • pentru cine să producă?

1. 3. Activitatea economică - formă a activităţii umane Activitatea economică urmăreşte satisfacerea nevoilor de consum ale oamenilor • • Activitatea economică este o formă specifică a activităţii umane ce urmăreşte realizarea unor scopuri precise şi anume, satisfacerea nevoilor de consum ale oamenilor; Activitatea economică constă din efortul conştient al oamenilor de a atrage şi utiliza resursele economice rare în vederea producerii, repartiţiei, circulaţiei şi consumului de bunuri şi servicii corespunzător nevoilor şi intereselor oamenilor; Activitatea economică este o activitate practică, o activitate de creaţie; Activitatea economică este amplă şi diversificată; Se desfăşoară pe baza criteriilor de raţionalitate – rezultat maxim; Asigură progresul societăţii etc.

Activităţile economice se pot grupa după specificul lor în: activităţi de producţie, de repartiţie, schimb (circulaţie) şi de consum. • Diviziunea socială a muncii este un proces obiectiv şi permanent de desprindere, diferenţiere şi separare a diferitelor categorii de muncă din ansamblul muncii sociale şi fixarea acestora ca activităţi specializate de sine stătătoare. • Activităţile economice se diversifică şi multiplică

Economia societăţii • economia societăţii este constituită din ansamblul activităţilor economice din societate, în interdependenţa dintre ele; • Activitatea economică circumscrisă raportului Nevoi Resurse • Această tendinţă de egalizare este reflectată de corelaţia dintre Producţie şi Consum, sau mai bine zis de modul cum se structurează ea.

Corelaţiile caracterizează şi determină viaţa economică • • • Consumul reflectă nevoile umane în concordanţă cu realitatea materială, el este o formă de concretizare precisă a nevoilor nelimitate, o reflectare a finalităţii activităţii economice; Consumul declanşează şi stimulează activitatea economică, îndeplinind şi o funcţie de reglare permanentă cantitativă şi calitativă a producţiei; Consumul se prezintă ca element primordial al activităţii economice; Producţia pune în evidenţă gradul de atragere şi utilizare a resurselor, capacitatea societăţii de a veni în întâmpinarea nevoilor manifestate; Între consum şi producţie se dezvoltă multiple raporturi care se vor reflecta în planul concret al organizării activităţii economice; Principalele corelaţii care determină viaţa economică în toate timpurile sunt următoarele : N (nevoi) Cs (consum) C (cerere) - R (resurse) P (producţie) O (ofertă)

Raţionalitate Resurse Producţie Consum Nevoi

1. 4. Posibilităţile Producţiei • • Curba posibilităţilor de producţie, sau frontiera posibilităţilor de producţie permite analiza posibilităţilor alternative de a produce. Ea pune în evidenţă - sub formă grafică - toate combinaţiile posibile de a produce două bunuri de către un individ, firmă sau ţară, într-o anumită perioadă, prin folosirea integrală şi eficientă a tuturor resurselor disponibile, în condiţii tehnice şi tehnologice date.

Forma curbei posibilităţilor de producţie este implicit determinată de premisa economică fundamentală • În realizarea combinării între cele două destinaţii, prin utilizarea completă a resurselor, se urmăreşte obţinerea câştigului maxim; • Această tendinţă a creşterii costului de oportunitate pe măsură ce se produc cantităţi suplimentare dintr-un bun, utilizându-se un stoc de resurse dat, în detrimentul altui bun, are un caracter legic şi este cunoscută ca legea creşterii costului de oportunitate;

Desigur, curba posibilităţilor de producţie reflectă situaţia când resursele sunt limitate şi orizontul de timp este scurt. Pe termen mediu şi lung, odată cu creşterea resurselor şi ameliorarea lor, curba posibilităţilor de producţie se deplasează spre dreaptă. • Deplasarea curbei posibilităţilor de producţie poate avea loc, de regulă, sub influenţa următorilor factori: a) creşterea stocului de resurse; b) introducerea unor tehnologii moderne care au ca efect reducerea consumului de resurse pe unitatea de produs; c) adâncirea specializării producţiei şi dezvoltarea relaţiilor comerciale etc.

1. 5. Obiectul de studiu al economiei. Micro şi macroeconomie • Cunoaşterea economiei, analiza fenomenelor şi proceselor care au loc în cadrul acesteia, desprinderea şi înţelegerea mecanismelor de funcţionare a componentelor ei revin ca sarcină ştiinţei economice. • Ce studiază ştiinţa economică? Ştiinţa economică studiază marea complexitate a conexiunilor determinat de varietatea nevoilor societăţii şi a posibilităţilor de satisfacere a acestora, mersul vieţii economice, modul de funcţionare a soluţiilor adoptate, tendinţele care se desprind, toate acestea în scopul de a înţelege şi cunoaşte viaţa economică a societăţii şi de a elabora mijloace şi instrumente de acţiune în vederea asigurării unei funcţionări normale, fireşti a economiei societăţii.

Ştiinţa economică se prezintă sub forma unui sistem de ştiinţe economice constituit dintr-un ansamblu de ştiinţe interdependente care studiază diferitele laturi ale vieţii economice la nivel micro şi macrosocial. Economia se desprinde, în cadrul sistemului de ştiinţe economice, ca fiind o ştiinţă fundamentală. Ea este o ştiinţă teoretică, reprezentând un ansamblu de cunoştinţe structurate logic în cadrul unui sistem unitar, care dezvăluie legăturile şi raporturile logice dintre fenomenele şi procesele economice, esenţa acestora, resorturile interne ale mişcării vieţii economice. Paul Samuelson, laureat al premiului Nobel pentru economie, dădea următoarea definiţie economiei: “Aceasta este ştiinţa despre acele resurse productive rare, pe care oamenii le aleg cu ajutorul banilor sau fără ei, pentru a produce diferite mărfuri şi despre repartiţia lor între diferiţi oameni sau grupuri ale societăţii, în scopul consumului lor prezent sau viitor” În ceea ce ne priveşte definim economia în felul următor: Economia este o ştiinţă economică care ca obiect studiul fenomenelor şi proceselor economice în strânsă legătură cu factorii care le determină, a esenţei acestora, a modului în care se desfăşoară producţia, repartiţia, schimbul şi consumul în societate, a legilor care guvernează aceste activităţi, cu scopul de a elabora metode, mijloace şi instrumente de acţiune în vederea alocării resurselor rare (limitate) corespunzător nevoilor de consum ale oamenilor. Economia este ştiinţa care analizează modul în care oamenii aleg resursele limitate din perspectiva asigurării echilibrului dintre nevoi şi resurse, respectiv, consum şi producţie.

Fenomenul economic = forma exterioară a activităţii economice, respectiv acele aspecte şi acte economice care apar şi se manifestă la suprafaţa societăţii şi pot fi cunoscute de oameni în mod direct (ex. producţie, vânzare, cumpărare etc. ) Proces economic = transformările cantitative, structurale şi calitative în starea activităţii economice, care evidenţiază desfăşurarea acesteia în timp şi spaţiu ex. creşterea preţurilor, modificarea ofertei sau a cererii, creşterea productivităţii muncii etc. ). Fenomenele economice în mişcarea lor devin procese economice

Legile economice exprimă raporturi esenţiale, durabile, cu un grad ridicat de repetabilitate, între procese şi fenomenele economice. Raporturile sunt : - de cauzalitate; - de funcţionalitate; - de interdependenţă; - de variaţie reciprocă. Ex. de legi : Legea creşterii şi diversificării nevoilor; Legea randamentelor neproporţionale; Legea rarităţii resurselor; Legea cererii; Legea ofertei; Legea productivităţii muncii etc. Legile economice nu limitează libertăţile şi iniţiativa subiecţilor economici

Sistemul ştiinţelor economice : A. Ştiinţe economice fundamentale - economia; - ştiinţele istorico-economice; - istoria gândirii economice. B. Ştiinţe economico-aplicative : a. Ştiinţe economice speciale; - contabilitate; - economia agriculturii; - finanţe şi credit; - economia muncii etc. b. Ştiinţe economice de ramură : - economia industriei; - economia agriculturii etc. c. Ştiinţe economice ale întreprinderii; d. Economia mondială; C. Ştiinţe de graniţă: - cibernetica economică; - economia protecţiei mediului etc.

Economia reflecta : • preocuparea cercetătorilor pentru analiza şi înţelegerea comportamentului economic al indivizilor, resorturile interne care împing indivizii şi grupurile să acţioneze într-un anumit mod, relaţiile acestora cu natura în condiţiile în care oferta acesteia este din ce în ce mai limitată; • economia reprezintă şi o cale de gândire prin care sunt ajutaţi oamenii şi societatea să ia decizii în direcţia îmbunătăţirii modului de acţiune, urmărindu-se scopul final, satisfacerea nevoilor în condiţiile resurselor care au caracter limitat; » economia este o problemă de decizie sau de alegere între alternative; » alegerea este un element cheie în toate problemele şi aspectele economice; » economia este o ştiinţă teoretică, care un caracter istoric şi un puternic caracter pragmatic.

Rolul şi funcţiile economiei ca ştiinţă: -Descriere, analiză şi explicare; -Evaluare şi evidenţiere a legăturilor cauzale, funcţionale şi de interdependenţă, în vederea înţelegerii mecanismului dezvoltării economico-sociale; -Prognoză a evoluţiilor şi furnizare de alternative pentru raţionalizarea acţiunilor umane de utilizare a resurselor şi de dezvoltare

Economie pozitivă şi economie normativă • Economia pozitivă operează cu explicaţii obiective sau ştiinţifice privind funcţionarea economiei. Ea se limitează la formularea de enunţuri privind faptele şi relaţiile dintre acestea aşa cum sunt ele. Economia pozitivă poate pune în aplicare un demers ştiinţific în urma căruia sunt emise ipoteze referitoare la comportamentele agenţilor economici şi sunt confruntate evoluţiile unor variabile cuantificabile (preţuri, venituri, ş. a. ) cu previziunile teoretice. • Economia normativă oferă prescripţii sau recomandări bazate pe judecăţi de valoare personale. În general, problemele specifice macroeconomiei fac obiectul economiei normative (de ex. : modalitatea de finanţare a deficitului bugetar, nivelul ratei inflaţiei şi al şomajului, ş. a. ). Cu alte cuvinte, economia normativă se concentrează asupra tendinţelor, respectiv asupra a ceea ce va fi.

Realitatea economică poate fi abordată prin două modalităţi distincte microeconomia şi macroeconomia. • În cazul analizei microeconomice sunt cercetate comportamentele individuale Obiectul de studiu al microeconomiei este cel al unităţilor economice (gospodării, firme de afaceri, ş. a. ). Nivelul de investigare al analizei microeconomice este cel al întreprinderii şi pieţei unui bun sau serviciu particular; • Analiza macroeconomică are drept obiect de cercetare economia naţională în întregul ei. Ea este interesată în principal de interacţiunea variabilelor economice agregate la nivelul economiei naţionale (produs naţional, masă monetară, şomaj, indice de preţuri, ş. a. ); • Macroeconomia vizează agregarea comportamentelor individuale agenţilor economici la nivelul întregii economii ca şi efectele globale care rezultă (şomaj, inflaţie, dezechilibrul schimburilor economice externe, ş. a. ).