Gramatica limbii romne Conf univ dr MIHAELA GHEORGHE

Gramatica limbii române Conf. univ. dr. MIHAELA GHEORGHE Universitatea “Transilvania” Braşov

GRAMATICA LIMBII ROM NE Editura Academiei Române, Bucureşti, 2005

GALR, 2005 l o descriere actualizată sub două aspecte: – evoluţia limbii – evoluţia cercetării gramaticale

GRAMATICA CUV NTULUI ŞI GRAMATICA ENUNŢULUI l structura gramaticală a limbii române actuale între sistem şi discurs. l unităţile de bază ale limbii: – CUV NTUL – ENUNŢUL

Volumul I – CUV NTUL Ø Ø Ø Unităţile limbii Clase de cuvinte Substantivul Adjectivul Pronumele Numeralul Verbul Adverbul Prepoziţia Conjuncţia Interjecţia

clasificarea de ansamblu a cuvintelor l clasele lexico-gramaticale – l părţile de vorbire clasele semantico-funcţionale – – – – cantitative determinanţi proforme substitute deictice anaforice conectori jonctive

Părţile de vorbire l posibilităţile combinatorii ale unităţilor lexicale au caracter clasificator mai general

unităţi lexicale prototipice l l l prezenţa tuturor particularităţilor gramaticale specifice; comportamentul morfologic se subordonează celui sintactic; dintre particularităţile flexionare, unele au un caracter mai general şi, implicit, mai relevant ca specificitate: – – substantivul: asocierea cu articolul verbul: flexiune în raport cu timpul

Clasele semantico-funcţionale l se delimitează clase eterogene perspectiva clasificării în părţi de vorbire din

Clasa lexico-gramaticală a numeralului l l clasă „deschisă” cuvinte şi grupări de cuvinte cu particularităţi gramaticale profund diferite: – – – l cuvinte monomorfematice: trei, patru etc. cuvinte analizabile la nivel morfematic: zece, mie etc. asocieri complexe: două miliarde trei sute cincizeci şi cinci de milioane patru sute de mii o sută patruzeci şi şase particularitate comună: – fac parte dintr-o serie semantică strict organizată: l l unu < doi trei > doi > unu

Eterogenitatea gramaticală a numeralului l flexionar invariabile (trei, patru, …, nouă) l cu flexiune de gen, dar invariabile sub aspectul numărului (unu, doi) l cu gen fix (feminin sau neutru) (mie, milion) l cu forme distincte de singular şi plural (zece, sută, mie, milion, miliard) l flexiune analitică: valoarea a două milioane, Trimite la trei dintre ei. . . l indiferenţă la categoria determinării l impun plural substantivului cu care se asociază (cu excepţia lui unu)

Valori morfologice l Adjective – l Pronume – l doi pomi, două case Din lista de articole indicate a citit două. Substantive – Doi ori doi fac patru.

Clasa cantitativelor l unităţi lingvistice a căror semnificaţie implică informaţii de „evaluare cantitativă” – număr – cantitate – dimensiune – extindere – intensitate – durată

informaţia cantitativă la nivel lexical l l numerale substantive – – l dublu, triplu, enorm, aproximativ, cam, prea etc. grupări locuţionale – l mult, puţin adjective şi adverbe – l dar pronume şi adjective nedefinite – l pereche, duzină (au o componentă numerică „punctuală”) grup, popor, cârd, mulţime (componenţă multiplă, nedeterminată) de mii de ori, câtă frunză, câtă iarbă verbe – a înzeci, a înmulţi, a diminua, a mări, a agrava, a creşte, a scurta etc.

Clasa determinanţilor l elemente substantivul ale din limbii zona care transferă abstractă a denominării în domeniul substanţial al referinţei.

integratori enunţiativi l l articolul (enclitic şi proclitic) adjectivele pronominale numeralele adjective de origine adverbială – l aşa / asemenea [om] grupări locuţionale – astfel de

Categoria determinanţilor - clasă gramatical neomogenă l Copacul a crescut repede. l Acest copac a crescut repede. l l Nişte copii s-au rătăcit l Alţi copii s-au rătăcit l Trei copii s-au rătăcit l Câţiva copii s-au rătăcit. Un copac a crescut repede. l Alt copac a crescut repede. l Celălalt copac a crescut repede.

Integrarea în enunţ - funcţie specifică determinanţilor l prin precizarea domeniului său de referinţă, substantivul se corelează cu referentul implicat în comunicare

(1) determinanţi aparţinând clasei cantitativelor – introduc în grupul nominal o informaţie cantitativă – nedefinită sau numerică: l ex. : mulţi copii, trei copii

2) determinanţi care presupun referirea la cadrul situaţional al comunicării: – demonstrative: acest(a), acel(a) – interogative: ce / care [carte]?

(3) determinanţi care evocă, prin asemănare sau diferenţiere, o calitate: l explicit exprimată în text printr-un termen exterior grupului sau deductibilă din situaţia de comunicare – aşa, astfel / altfel de

(4) numerale ordinale l al doilea, a treia etc.

Articolul - morfem gramatical expresie a categoriei determinării l l modalitatea (gramaticală) afixală de integrare enunţiativă domeniul semantic acoperit de articol: sistem închis de opoziţii – determinat definit (enclitic) / nedeterminat (art. Ø) l – determinat definit / determinat nedefinit (proclitic) l – băiatul / un băiat determinat nedefinit / nedeterminat l un băiat / băiat

Clasa proformelor l depind referenţial de context; l îşi precizează referentul prin stabilirea unui raport anaforic (mai rar cataforic) cu alt component al comunicării; l substitut al altor termeni, cuvinte, grupuri de cuvinte, propoziţii.

Proforme l pronume l l proforme adjectivale l l Filmul a fost grozav. Nu am mai văzut de mult un asemenea / aşa film. proforme adverbiale l l Copiii au alergat, unii au obosit, alţii nu, trei au renunţat imediat. A plecat la şcoală, de acolo la bibliotecă. , În timpul verii e cald, atunci se simte bine. , Aşază-te pe scaun. Stai aşa. profraze l S-ar părea că s-au înţeles. Asta nu pot să cred.

Clasa substitutelor l completează informaţia referenţială prin raportare la un alt component al comunicării; – l trăsătură comună clasei substitutelor şi proformelor, dar şi pronumelor nu sunt substitute: – pronumele personale de persoana întâi şi a doua l – au semnificaţie direct dependentă de situaţia de comunicare, (identificarea deictică a unui protagonist al „evenimentului” relatat cu locutorul / alocutorul) unele pronume nepersonale l cu utilizare generică: interogativele cine, ce, negativele nimeni, nimic, nehotărâtele fiecare, oricine etc.

Categoria deicticelor l l unităţile limbii care implică sau sunt implicate nemijlocit în situaţia de comunicare; punctul central al cadrului: – – – locutorul (poziţie privilegiată) destinatarul mesajului momentul enunţării

Clasa jonctivelor l l delimitată funcţional prin capacitatea componentelor de a stabili relaţii în limitele enunţului: – între cuvinte – la nivelul grupului de cuvinte – între grupuri de cuvinte la nivelul propoziţiei – între cuvinte, grupuri de cuvinte şi propoziţii la nivelul frazei tradiţional: – prepoziţii şi conjuncţii – adjective şi adverbe relative

Clasa conectorilor l interferează cu clasa jonctivelor l conectorii - conjuncţii şi adverbe - organizează textul – asigură relaţiile dintre propoziţii, unităţi comunicative sintactic independente (uneori superioare enunţului); – asigură coerenţa unui ansamblu comunicativ de dimensiuni diverse; – asigură corelarea frastică şi componentelor la nivelul textului. transfrastică a

Conectori şi jonctive l l l O să ducă lucrurile până la capăt oricât de greu ar fi. Chiar dacă nu merită. Caută omul potrivit, inteligent, informat, cu experienţă. Care e aşa de greu de găsit. Lucrează de ani întregi la această problemă. Cu o perseverenţă de nezdruncinat.

Conjuncţii - conector transfrastic l or – – l alţi conectori transfrastici: adverbe şi grupări diverse – l exclusiv la nivel transfrastic asociază unităţi textuale dincolo de cadrul enunţului dimpotrivă, oricum, totuşi, în primul rând, de asemeni, de altfel, ca atare, tot astfel corelări transfrastice cu corespondent la nivel sintactic: – enumerarea, opoziţia, echivalarea şi (copulativă şi adversativă), apoziţionarea coordonarea

părţi de vorbire / clase de cuvinte l părţi de vorbire – l organizare după particularităţile gramaticale unităţilor lexicale limbii. clase de cuvinte – – mijloace lingvistice eterogene, la diverse niveluri ale sistemului (lexical sau gramatical); grupate după particularităţi funcţionale comune.

Volumul al II-lea - ENUNŢUL – Organizarea structural-ierarhică lperspectiva structurală funcţional-sintactică – Organizarea lperspectiva discursivă discursiv-pragmatică şi

l l l l Enunţul Grupuri sintactice (GV, GN, GAj, GAv, GInterj, GPrep) Construcţii sintactice Predicatul Numele predicativ Complementul predicativ al obiectului Predicativul suplimentar Subiectul Complementul direct, secundar, indirect, prepoziţional, de agent, posesiv, comparativ Circumstanţialele Atributul Apoziţia Aspecte ale construcţiei discursului

Grupurile sintactice l l nu dublează informaţia din capitolele dedicate descrierii părţilor de vorbire corespunzătoare fiecărui centru de grup se descriu – – – disponibilităţile lor combinatorii; structura de determinativi selectaţi; compatibilităţile şi incompatibilităţile dintre aceştia.

construcţiile sintactice l se extinde descrierea la tipare sintactice incluse tradiţional în descrierea diatezei – tipuri de circumstanţiale – modalităţi de subordonare la nivelul frazei. –

Construcţiile pasive şi impersonale l l prezentare prin raportare la construcţia activă mai multe aspecte decât simpla opoziţie formală: – – – tiparul pasiv şi cel impersonal se deosebesc de cel activ mai ales printr-o organizare sintactică particulară şi prin componentul diferit spre care se orientează interesul comunicativ. pasivul prototipic (marcat cu operatorul pasiv a fi) pasivul-reflexiv pasivul lexical sau cu marcă zero (participii sau supine provenind de la verbe tranzitive). diateza impersonală l construcţii cu centru verbal care dobândeşte contextual trăsătura impersonală, deosebit de verbele inerent impersonale.

construcţii reflexive şi reciproce l o sinteză a variatelor ipostaze în care funcţionează reflexivul în română: – – l utilizarea sintactică a cliticului reflexiv utilizarea nonsintactică a cliticului reflexiv distincţia: – – verbe obligatoriu reflexive verbe contextual reflexive

Construcţiile cauzative sau factitive l l tip special de construcţii verbale trăsături definitorii: – rolurile semantice ale celor doi actanţi pe care îi selectează: l l persoana sau cauza care declanşează o acţiune ce determină un efect (entitatea cauzatoare) persoana sau obiectul asupra căreia / căruia se răsfrânge efectul acţiunii cauzatoare (entitatea afectată).

Construcţii cu predicativ suplimentar l l l tipologia construcţiilor care conţin predicativ suplimentar poziţie sintactică obţinută prin reorganizarea sintactică a unor structuri bipropoziţionale (mai rar, chiar tripropoziţionale) istoria derivativă a construcţiilor cu predicativ suplimentar este esenţială pentru înţelegerea – – – configuraţiei respective în ansamblu relaţiilor pe care le stabileşte noua poziţie cu membrii structurii originare a reflexelor formale pe care le manifestă.

construcţii comparative l l Inventariere a subtipurilor categoriei semantice a comparaţiei corelare cu posibilităţile de expresie sintactică sau lexicală de care dispune limba română – – – structuri cu centru verbal, adjectival sau adverbial, propoziţii subordonate construcţii eliptice care pot ocupa diverse poziţii sintactice: l l circumstanţial de mod nume predicativ complement comparativ atribut etc.

Construcţii cu propoziţii relative şi conjuncţionale l descriere din perspectiva particularităţilor determinate de tipul de conector interpropoziţional. l subordonate subcategorizate în funcţie de integrarea sintactică – relative integrate sintactic – relative izolate (periferice)

l aceeaşi perspectivă taxonomică pentru subordonatele conjuncţionale: – conjuncţionale integrate l l – relaţia cu regenta este foarte strânsă poziţiile sintactice pe care le ocupă sunt cele specifice grupurilor nominale: poziţii actanţiale, reclamate de structura semantico-sintactică a centrului de grup dominant (verbal, adjectival, adverbial, interjecţional, nominal). conjuncţionale periferice

Construcţiile sintactice – – justificate în economia volumului prin focalizarea interesului asupra unor aspecte care transcend perspectiva funcţională tradiţională îşi dovedesc importanţa prin: l l încorporarea în descriere a unor tipare cu realizări sintactico-semantice variate identificarea unor mecanisme de care dispune limba şi care sunt ignorate în descrierile tradiţionale.

Complemente „noi” l l l Complementul predicativ al obiectului Complementul secundar Complementul prepoziţional Complementul posesiv Complementul comparativ

CPO l funcţie cerută de un centru verbal atributiv, noncopulativ: – verbe trivalente l l a boteza a chema „a avea nume” a numi L-au botezat Ion. Îl cheamă Popescu. L-au numit director. în raport cu PS, este o complinire matricială a verbului – alături de NP - atributiv de bază.

Complementul secundar l termen subordonat faţă de centrul grupului într-o structură ternară din care face parte şi un complement direct subordonat aceluiaşi centru verbal: – Ei m-au anunţat ora plecării.

Caracteristici ale Csec vs Cd l nu acceptă realizarea cu pe: – Cd +/- animat l l l nu acceptă substituirea printr-o formă clitică a pronumelui personal, nici dublarea prin clitic: – l Pe Ion îl aşteaptă. Pe păpuşă o iubeşte mult. , Scrie-l pe cinci ! [-animat] *El m-a anunţat-o. , *Lecţia el m-a învăţat-o. nu devine subiect în construcţia pasivă echivalentă, ci îşi păstrează poziţia sintactică: – Profesorul îl ascultă pe elev lecţia. > Elevul este ascultat de profesor lecţia.

Complementul prepoziţional l Complementul indirect – realizare cazuală l Complementul prepoziţional – realizare prin grup prepoziţional

Complementul posesiv l component al grupului verbal care se actualizează într-o structură ternară şi exprimă posesorul printr-un clitic de pronume reflexiv sau personal cu trăsătura semantică [+ Animat]: – – l Ion îşi respectă / iubeşte părinţii / vecinii. Ţi-am / Ţi s-a auzit vocea. realizare dublă: – – Lui Ion i se bate ochiul stâng. Cunosc un bătrân căruia nu i-a slăbit vederea.

complementul posesiv l devine component al grupului verbal prin amalgamarea acestuia cu un grup nominal, din care îşi păstrează rolul semantic de Posesor, neatribuit de verb. – [Cpos] Şi -a consacrat viaţa studiului [Cind]. – Îmi [Cpos] mărturisesc necazurile numai ţie [Cind]. – Ne [Cpos] spunem păsul tuturor [Cind].

Complementul comparativ l determină un adjectiv sau un adverb, indicând termenul (cu rol de reper) cu care se stabileşte o comparaţie referitoare la caracteristicile (de obicei graduale) ale unui obiect sau ale unui proces: – (a) comparativul de inegalitate: Învaţă mai puţin uşor decât fratele lui. ; (b) comparativul de egalitate: Casa aceea e la fel de ieftină ca a lui. – (c) comparativul partitiv, de specificare a domeniului de comparaţie: Casa cea mai ieftină dintre toate.

Complementul comparativ l l complementul comparativ este un adjunct al adjectivului sau al adverbului, apărând deci doar în grupul adjectival sau în grupul adverbial. Se deosebeşte astfel de toate celelalte complemente, pentru care este specifică poziţia în grupul verbal.

m. gheorghe@unitbv. ro