Fundamentele sociologice ale dreptului 1 Limbajul este contextual

Fundamentele sociologice ale dreptului 1. Limbajul este contextual, iar cunoasterea discursiva este procesuala. Distinctiile majore trebuie aprofundate: • • • cunoastere comuna si cunoastere sistematica; limbaj comun si limbaj epistemic; procesualitatea si polaritatea cunoasterii caracterul infinit (generat de obiectul de cunoscut) al cunoasterii. 1

Exista termeni care, in evolutia istorica (contextuala) au conotatii diferite. Ex: “conservator” (sensul introdus de E. Burke in “Reflectii asupra revolutiei din Franta” – 1790 si sensul utilizat azi); “intuneric” (in perioada medievala, la romani, “copil din flori” – pentru intuneric se utiliza “negura”); “curte” (suita din jurul domnitorului, existenta la Palat); democratie (la atenieni, demos – popor; kratos – putere). 2

Azi, unii termeni, utilizati in contexte diferite, genereaza confuzii majore: “iata o infractiune in careu” “desi involuntar, se vede clar intentia lui X de a faulta in careu…” “X l-a omorat pe Y pe zebra” Expresii ale “Am fost fortuit sa intarzii” agentilor “Chiar daca a fost un caz fortuit, se constatatori retine culpa comuna” “Imediat dupa nastere, aflata intr-o stare de tulburare pricinuita de nastere, mama si-a omorat copilul” 3

Care sunt consecintele pentru opinia publica, in situatia in care, aceste expresii sunt utilizate de persoane autorizate, oficiale? a) Creste sau scade increderea in celeritatea actului de justitie? b) Limbajul indus este epistemic sau suporta atributul de fals? c) Creste sau se reduce capacitatea de preventie a actului de justitie? d) Opereaza distinctii sau oficializeaza confuzii? 4

• Studiul dreptului nu poate promova o schisma absoluta intre episteme si doxa. O separatie definita si universala intre punctul de vedere al stiintei – ca punct de vedere al observatorului care, in virtutea categoriilor pe care le utilizeaza, isi construieste sistematic obiectivele si revendica un nivel superior de cunostinte (episteme) – si punctul de vedere al teoriei, cel al participantului (doxa), care, pornind de la problemele Cetatii, face propuneri de lege ferenda, nu este posibil. 5

Succint: studiind dreptul, in baza triadei ideal – realizabil – real, evaluand nazuintele si raportandu-le la un set de mijloace potentiale, cercetatorul nu poate renunta la judecati normative. 6

Care este situatia propusa de principiul weberian al neutralitatii axiologice? Acest principiu completeaza si nu respinge teza de mai sus; el presupune interpretarea justa a sistemului de norme existent si aplicarea lor si nu eliminarea judecatilor normative privind – de exemplu – dreptul pozitiv si idealul de “drept” al unei comunitati. Abordat in mod absolut, acest principiu ar conduce la ideea imuabilitatii dreptului pozitiv. 7

Disciplina “Fundamentele filosofice ale dreptului” este • Pozitiva – prezinta si explica realitati factuale si reglementarile lor juridice; • Normativ – prescriptiva: insista nu doar pe ontisul juridic functional intr-un prezent (ceea ce este), cat si pe descrierea unui ontis virtualdezirabil (ceea ce trebuie sa fie), pe detectarea unor norme pentru actiunea juridica, pe construirea unui ideal juridic si promovarea unei atitudini reformiste in domeniu. Pe scurt: implicarea in ameliorarea dreptului pozitiv. 8

2. Functii Asertiune generala: T. G. D. , prin conceptele si categoriile sale, realizeaza analiza unui ontis prezent al dreptului; fundamentele filosofice ale dreptului vizeaza un ontis in devenire, un ontis prezent, raportat la idealurile de dreptate, libertate, echitate juridica. 9

Din aceasta perspectiva F. F. D. , ca disciplina de studiu, prezinta urmatoarele functii: a) teoretic-explicativa – exprima determinarile cauzale regularitatilor si legilor ce se manifesta la nivelul evenimentelor, proceselor si fenomenelor juridice, motivatia ideilor si comportamentului indivizilor si grupului in cadrul socio-juridic, fundamentele institutiilor juridice; 10

b) Prospectiva – vizeaza capacitatea de predictie in legatura cu evolutia pe termen scurt a proceselor, evenimentelor, fenomenelor juridice, precum si evolutia pe termen lung a acestora, evitandu-se, pe cat posibil, erorile generate de factorii statistici; c) Axiologica – raportarea evenimentelor, fenomenelor si institutiilor de natura juridica, a atitudinilor si comportamentelor la valori si idealuri; prin aceasta functie sunt detectate sensurile favorabile si nefavorabile omului si conditiei sale, comparandu-se stari existente cu stari dezirabile si ideale. 11

d) Normativa – vizeaza cristalizarea unor norme ale actiunii juridice, avand o finalitate practica, concretizata in contributia F. F. D. la identificarea mijloacelor adecvate deciziei; sunt fundamentate astfel, politicile juridice de preventie. 12

Dreptul ca stiinta “Stiinta carui drept? Avand noi in fata un Babel numit drept, despre ce fel de stiinta a lui ar fi vorba? Un Babel: dreptul asirocaldeean, dreptul specific epocii Chineze Ming, dreptul happi, dreptul (oare? ) maias, dreptul bizantin, dreptul izraelian, dreptul canonic catolic etc…, toate acestea convin, fiecare, unei stiinte a dreptului – stiinta dreptului roman, stiinta dreptului bizantin, stiinta dreptului catolic, stiinta dreptului romanesc medieval etc? 13

Ce deosebire e intre stiinta dreptului, stiintele juridice si doctrina dreptului? Oare doctrina juridica este un ansamblu de opinii structurat in stiinte juridice care, la randul lor, sunt constituite din teorii stiintifice despre stiinta dreptului? Daca da, atunci ne-am afla in fata unui caz cu totul ciudat: teoriile stiintifice juridice, spre deosebire de orice alte teorii stiintifice, ar fi formate din optiuni cognitive subiective, al caror obiect ar fi stiinta dreptului” (C. Mihai – “Inevitabilul drept”) 14

1. Ce este stiinta? In fapt: exista multe deosebiri intre stiintele desemnate drept “exacte” si stiintele socio-umane. Dar ceea ce le este imanent comun este aspectul ca si unele si celelalte contin ipoteze si teorii. 15

• Definitie generala: stiinta poate fi definita ca sistem de cunostinte despre existenta (realitatea fizico-naturala, socio-umana si spirituala), dobindite prin metode adecvate si exprimate in concepte, categorii, principii, legi. 16

John Bernal atrage atentia asupra unui dublu inteles al stiintei: • ca institutie, cu sensul de organizatie de oameni ce indeplinesc diverse roluri in societate; • ca metoda, cu sensul de procedee, mijloace prin care se dezvaluie aspecte si legitati noi ale lumii, dar in care se regasesc si reminiscente cu valoare traditionala. 17

• Aceste consideratii necesita unele nuantari: a) Nu orice opinie are valoare de cunostinta. Pentru ca o propozitie sa aiba valoarea cunostintei sunt necesare doua conditii cumulative: - temeinicia - veridicitatea 18

• O opinie nu este ipoteza. Propozitia “Consider ca autorul fazei a actionat cu premeditare” reprezinta punctul de vedere al unei persoane (fie neavizata, fie investita pentru investigarea unui caz), semnificatia ei cuprinzand si referentul si optiunea subiectului asupra lui, in timp ce propozitia “Probele materiale, descoperite la fata locului incrimineaza pe X” nu are nici o legatura cu subiectul care o afirma. 19

Ce valoare au asertiunile? “Ilie Iovanasi sustine ca este necesara compatibilizarea limbajului din dreptul administrativ cu cel utilizat in celelalte ramuri de drept, considerand ca, pornind de la cadrul conceptual general, in care, prin anulare se intelege operatiunea de desfiintare a unui act juridic, legal ar fi corect ca si in dreptul administrativ, termenul de anulare sa acopere procedura de desfiintare a actului ca urmare a ilegalitatii lui, iar termenul de revocare sa fie utilizat in cazul scoaterii din vigoare pentru cauze legate de inoportunitate”; 20

• “Aceleasi pareri in privinta dobandirii cetateniei sunt intalnite si in literatura frenceza de specialitate”; “Practica judiciara in domeniu arata ca apar confuzii intre frauda de lege si abuzul de drept”; “Expertizele medico-legale repetate la intervale apreciabile au demonstrat ca…” Veti avea in vedere aspectul ca opinia angajeaza subiectul in descrierea sa, in timp ce ipoteza exclude total subiectul. 21

De retinut: • opiniile sunt subiectual verosimile, in limbajul stiintelor juridice fiind intalnite formulari de opinii cu continut cognitiv si apreciativ; • opiniile sunt acceptate daca predictiile lor nu sunt infirmate sau au supravietuit tentativelor de infirmare; • “faptele” sunt necesare nu spre a dovedi opiniile, ci spre a nu putea sa le infirme. 22

• Spre deosebire de opinii (subiectual verosimile), ipotezele dispun de grade de plauzibilitate, functie de conformitatea lor cu observatia. 23

Exemplificari: Ipoteza “lipsa discernamantului este urmare a subdezvoltarii mintale” este plauzibila raportata la observatiile efectuate asupra nivelului de dezvoltare intelectuala si comportamentul unor persoane (mature din punct de vedere fizic, retardate din punct de vedere psihic), eventual prin observatii provocate (experimente), pe cand formularea “Mi se pare ca X este inapoiat mintal”, ci luata in corelatie cu opinantul, care-si indica atitudinea lui cognafectiva prin prefixarea subiectuala “Mi se pare”. 24

• Cand spunem: “In opinia lui Y…cutare lucru” sau “Dupa parerea lui W…cutare lucru” suntem intr-o dubla posibilitate: - fie cercetam opinia, in intregul ei, - fie cercetam propozitia despre care Y sau W opineaza. 25

Consecinte: Pentru primul caz, opinia nu poate fi calificata in termeni de “adevarata” sau “falsa”, ci in termeni de admisibilitate totala, partiala sau de respingere a argumentelor pentru care Y ar avea opinie. Pentru cel de-al doilea caz, analiza depinde de natura propozitiei despre care se opineaza, care poate fi o propozitie cognitiva sau necognitiva. 26

b) Orice stiinta prezinta caracteristici esentiale, precum veridicitatea (redarea in enunturi adevarate a aspectelor pe care le descopera in domeniul ei de cercetare), verificabilitatea (enunturile ei sa se confirme in valoarea lor generata de adevar prin metode de verificare, referitoare la domeniul de referinta), rationalitatea (corectitudinea sub aspect logic a enunturilor), perfectibilitatea (disponibilitatea de a integra descoperirile noi in sistemul sau explicativ); 27

c) Pentru ca un ansamblu de cunostinte sa fie • • numit stiinta, sunt necesare urmatoarele conditii: Sa aibe un obiect de cunoastere, respectiv un domeniu propriu de cercetare conceptuala; Sa posede un limbaj propriu, riguros definit; Sa se intemeieze pe un sistem propriu de principii, legi, notiuni, categorii; Sa utilizeze metode si tehnici de cercetare, formuland principii de metoda, reguli, criterii operationale; 28

• Sa cuprinda ipoteze si teorii competitive pentru explicarea aspectelor diverse ale domeniului cercetat; • Sa permita predictii si retrodictii. 29

Moment evaluativ: avand in vedere sincronia si diacronia stiintei (ca fenomen social si forma specifica de activitate umana), ilustrati prin exemple incompletitudinea acestuia. 30

In baza unor criterii precum: • Domeniul de cercetare • Metodele de investigare; • Raporturile cu alte stiinte Se realizeaza inca din perioada moderna o clasificare trihotomica, pe domenii largi ale existentei: stiinte despre natura; stiinte despre societate; stiinte despre gandire. 31

• Functie de referentul descris si explicat, se identifica doua sisteme: - subsistemul stiintelor despre existenta (stiinte ale naturii, socio-umane, despre gandire) si - subsistemul stiintele actiunii (stiinte organizationale, stiinte tehnice, stiinte instructiv-educationale). 32

A. Botez prezinta urmatorul tablou al stiintelor sociale: • stiinte de tip nomotetic, avand ca obiect activitatile umane si ca scop stabilirea legilor si relatiilor functionale corespunzatoare (economia, politologia, stasiologia, sociologia, lingvistica etc. ); • stiinte care au ca obiect istoria, iar ca scop reconstruirea si interpretarea trecutului (stiinte istorice); 33

• stiinte ce delimiteaza lumea dominata de norme, obligatii si atributii, avand ca obiect aspectele normative ale actiunilor umane (stiinte juridice, etica); • stiinte ce au ca obiect activitatea cognitiva, ca activitate esential umana si ca scop cercetarea epistemologica a stiintei (epistemologia, logica); 34

• Atat stiintele despre natura, cat si cele socioumane (in care sunt incluse si stiintele juridice) reconstruiesc abstract obiectele de studiu, obtinand modele teoretice asupra lor. In reconstructia abstracta a obiectului de studiu de catre stiintele juridice exista un imperativ: cautarea unui model de intelegere justificativa. 35

Comentati: “Stiintele dreptului, in sensul de stiinte despre drept nu au cum sa fie definite ca stiinte exacte, deoarece obiectul lor, dreptul (s. n. ) nu poate fi masurat cu unitati de masura bine definite, ceva asemanator metrului, gramului, ……etc [. . . ]. Forta mecanica, puterea energetica, intercatiunea speciilor, presiunea lichidelor pot fi masurate, dar nu si forta juridica, autoritatea dispozitiilor, puterea statului, interactiunea normelor, presiunea grupurilor parlamentare. De aici, validitatea teoriilor juridice nu pare a fi apreciata cu ajutorul criteriilor obiective ale stiintelor <naturii>”. 36

Veti avea in vedere: - caracterul dinamic al legitatilor naturale si caracterul statistic al legilor sociale; - stiintele (in ansamblu) sunt reflectari “despre”, investigheaza ceea ce este general, esential si relativ constant; 37

• In stiintele despre natura sunt predominante explicatiile cauzale; in cele juridice, explicatiile teleologice. • Stiintele nu se identifica cu segmentul realitatii supus cercetarii. • Analizati elaboratul stiintific F= K m 1 m 2 din r 2 perspectiva dreptului obiectiv/adevarat. (pp 18 -23). 38

Dreptate, justitie, drept Exista cunoastere fara subiect? Libertatea, dreptatea, fericirea pot avea sens in afara omului in conditiile in care drepturile fundamentale sunt inalienabile fiintei umane? 39

• Dreptatea este analizata atat prin raportare la natura umana, cat si la conduitele umane. Trebuie precizat ca un individ este catalogat “om nedrept” nu ca o consecinta a naturii sale, care este aceeasi pentru toti, data de atribute esentiale fiintei umane – ci ca urmare a evaluarii comportamentului sau, a constatarii inclinatiei spre savarsirea de fapte nedrepte. 40

Concret: X nu este nedrept pentru ca este om, ci pentru ca (prin actiuni/inactiuni) lezeaza demnitatea altor oameni, prejudiciaza patrimoniul public sau privat, apeleaza la mijloace de concurenta neloiala etc; provoaca suferinte altora. 41

• Exista fapte pe care le apreciem ca drepte sau nedrepte, licite sau ilicite in baza unui etalon universal in comunitatea in care convietuim: sistemul de valori acceptat in urma unui consens (care nu exclude compromisul institutionalizat), chiar daca intre consensul cu privire la acest sistem de valori si consimtamantul tuturor sunt, in multe situatii, diferente majore. 42

Daca toate faptele ilicite intra sub incidenta dreptului (inteles ca forma normativa de ordonare a raporturilor sociale), nu acelasi lucru se poate spune despre faptele apreciate ca nedrepte (sinuciderea nu este ilicita – deci nu poate fi sanctionata juridic – dar este nedreapta). 43

• Gandirea umana si-a pus succesiv intrebarea: Este dreptatea compatibila cu natura umana? Platon si justificarea constrangerii; Rousseau si temeiul dreptatii (sentimentul iubirii de sine); Kant si imperativul categoric (ratiunea ridicata la rang de datorie). 44

“Acum eu spun: omul, si in genere orice fiinta rationala exista ca scop in sine, nu numai ca mijloc de care o vointa sau alta sa se foloseasca dupa bunul plac, ci in toate actiunile lui, atat in cele care-l privesc pe el insusi, cat si in cele care au in vedere alte fiinte rationale, omul trebuie considerat totdeauna in acelasi timp ca scop” Relativitatea dreptatii: B. Pascal 45

• In uzul general, termenii “drept” si “justitie” sunt folositi cu intelesuri diferite, fiind necesare precizari asupra utilizarii conotatiilor. Astfel, termenului justitie i se dau sensurile: a) De dreptate care intemeiaza orice drept pozitiv (sens in care se spune ca justitia este principiala); b) De ideal al fiecarui drept pozitiv, cum il contureaza axiologic fiecare legiuitor (in acest sens se spune ca justitia e comutativa); 46

c) de functie de indreptatire a institutiilor sistemului judiciar (sens in care se afirma ca justitia e distributiva); d) de sentiment individual de dreptate (sens in care se afirma ca justitia e subiectiva); e) de prerogativa a unui organ abilitat de a pronunta dreptul (jurisdictia) intr-o speta (justitia e tehnica). 47

• Termenul drept este utilizat in mai multe sensuri: a) De totalitate a normelor juridice destinate sa reglementeze conduita subiectelor umane, a caror respectare poate fi asigurata la nevoie de o proba de constrangere socialmente recunoscuta; in acest sens se spune ca dreptul este obiectiv; dreptul obiectiv are o componenta statica (izvoarele lui) si o componenta dinamica (totalitatea formelor de realizare si aplicare a izvoarelor); 48

b) de ansamblu al normelor juridice in vigoare intr-un stat, a caror respectare poate fi asigurata, la nevoie, de forta de constrangere a statului, prin organisme special abilitate; este sensul pentru dreptul pozitiv (ex. dreptul pozitiv francez din a Cincea republica; dreptul pozitiv roman din perioada Regatului etc); 49

c) De ansamblu al prerogativelor unui subiect de drept de a avea o conduita sau de a pretinde o conduita, reglementata de dreptul obiectiva, in scopul valorificarii sau apararii unui anumit interes legal protejat, in cadrul unui raport juridic concret; (dreptul e subiectiv; ex: dreptul meu de proprietate asupra acestui imobil, conform Codului Civil roman in vigoare in anul 2007); 50

d) de totalitate a normelor juridice dintr-un drept pozitiv care reglementeaza conduite umane intr-un domeniu omogen de relatii sociale; sens de drept material (ex: totalitatea normelor de drept civil formeaza dreptul material civil, deosebit de dreptul material penal, administrativ etc); 51

e) Ansamblu de norme juridice prin care este reglementata procedura de aplicare a dreptului material dintr-un drept pozitiv; sensul de drept procedural (ex: normele de procedura prin care un creditor isi valorifica in instanta de judecata drepturile pe care le are un debitor fata de el); f) Ansamblu al teoriilor orientative despre fenomenul social al dreptului; sens de stiinta teoretica asupra dreptului; 52

g) activitate constienta de reglementare juridica; conotatie de stiinta aplicata a dreptului; h) de ansamblu al regulilor de pastrare a echilibrului in mediul social concret de convietuire; sensul de arta dreptului. 53

• Asa cum in natura exista o diversitate de fenomene (fizice, chimice, biologice, geologice) si in societate exista o multitudine de fenomene precum: morala, politicul, economicul, arta, religia, stiinta, fenomenul juridic. 54

Fenomenul juridic (sfera) - dreptul (obiectiv si subiectiv) - faptele juridice - constiinta juridica - formele institutionalizate cu caracter juridic Dreptul nu se identifica cu fenomenul juridic. Existenta constiintei juridice (teoretica – cristalizata in stiintele juridice şi practica prezenta in activitatea de elaborare si realizare a legii), dovedeste ca stiintele juridice, desi sunt componenta a fenomenului juridic, nu se includ in dreptul pozitiv. 55

T. G. D. si filososfia dreptului Moment evaluativ Analizati sfera notiunilor: fenomen juridic drept Este just, drept pentru toti, tot ceea ce este legal? Fenomenul juridic, ca fenomen social, poate fi analizat din mai multe unghiuri: sociologic, filosofic, juridic, logic, istoric. La fel si dreptul – componenta a fenomenului juridic. 56

1998 – traducere in limba romana a lucrarii lui Ronald Dworkin – “Drepturile la modul serios” (an aparitie 1977) liberalismul principial Aspecte incidente: 1. Filosofia dreptului reflecteaza asupra conceptului de Drept, nu asupra categoriei de drept pozitiv; ea cauta ratiunea universala de a fi a oricarui drept pozitiv; T. G. D. studiaza dreptul pozitiv din unghiul de vedere juridic. Mai exact, teoria dreptului cerceteaza formele, continuturile, structurile, functiile si mecanismele dreptului pozitiv, strans legate de aplicarea lui, pentru a le explica in mod rational. 57

Consecinta: Modul pozitiv de existenta a dreptului fiind diferit – se vorbeste despre dreptul pozitiv român, francez, belgian etc. – este cert ca si obiectul stiintei numite Teoria dreptului va fi diferit, modelele ei teoretice neprimind validitate universala (chiar daca exista unele constante universale precum: norma juridica, raspunderea juridica, realizarea dreptului etc. , constante care nu au o semnificatie juridica diferita, ci dimpotriva, una universala). 58

Astfel, obiectul stiintei Teoria dreptului, in Romania, este dreptul pozitiv român, iar modelele ei teoretice nu primesc validitate in drept pozitiv japonez, iranian, francez, rusesc etc. 2. Reflectii filosofice asupra dreptului au existat inca din antichitate, insa Filosofia dreptului s-a constituit tarziu, autonomizandu-si drumul abia in ultima parte a sec. al XVIII-lea si inceputul sec. al XIX-lea (dupa aparitia lucrarii hegeliene “Principiile de filosofia dreptului”. Tot tarziu (si tot desprinsa din filozofie) s-a constituit Teoria dreptului (sub impactul pozitivismului sec. al XIX-lea, juristii scientisti, renuntand la dezbaterile asupra justului, se preocupa de problemele referitoare la realitatea pozitiva a fenomenelor juridice. 59

Revine intrebarea: Este just, drept pentru toti, tot ceea ce este legal? Apoi, daca “legalul” este rezultatul unei atitudini politice conventionale, poate el elimina nesiguranta individului? Raspunsul succint: nesiguranta in legatura cu o atitudine politica conventionala se va reflecta si intr-o nesiguranta in legatura cu legea. Acest raspuns necesita o ampla dezvoltare. De aceea, este inevitabila raportarea la Ronald Dworkin. 60

Acesta este interesat de apararea unei teorii liberale a dreptului in fata unei alte teorii – teoria dominanta a dreptului. Teoria dominanta a dreptului are doua parti, considerate independente: a) o parte ce abordeaza raspuns la intrebarea ce este Legea? si b) o parte despre cum ar trebui sa fie legea si cum ar trebui sa se comporte institutiile cu specific juridic. 61

a) vizeaza o teorie despre conditiile necesare si suficiente pentru adevarul unei sintagme juridice. Ea reprezinta o teorie de pozitivism juridic, o teorie care sustine ca adevarul sintagmelor juridice consta in fapte legate de regulile care au fost adoptate de institutii sociale specifice. b) este o teorie utilitarista care sustine ca legea si institutiile sale trebuie sa serveasca binele public si nimic altceva. 62

Dworkin demonstreaza ca ambele parti ale teoriei dominante despre drept deriva din filosofia lui Jeremy Betham si supune criticii pe fiecare dintre acestea, dar si pretentia ca ele ar fi independente una fata de cealalta. El accentueaza o idee ce nu se gaseste nici in pozitivismul juridic, nici in utilitarism: ideea drepturilor umane individuale. In opinia lui Dworkin, o teorie generala a dreptului trebuie sa fie deopotriva normativa si conceptuala. 63

• • • Partea ei normativa trebuie sa trateze o varietate de subiecte concentrate in: o teorie a legislatiei; o teorie a adjudecarii; o teorie a confirmarii. Aceste trei teorii ale partii normative vizeaza probleme referitoare la norma juridica din punctul de vedere al: legiuitorului; judecatorului; simplului cetatean, dupa modelul: 64

a) Teoria legislatiei, care trebuie sa contina: 1) o teorie a legitimitatii ce descrie circumstantele in care o persoana particulara sau un grup de persoane sunt indrituite sa faca legea, si 2) o teorie a justitiei legislative care descrie legea pe care acestea sunt indreptatite sau obligate sa o realizeze; 65

b) Teoria adjudecarii ce trebuie sa implice: 1) o teorie a controversei ce fixeaza standardele pe care le folosesc judecatorii pentru a solutiona cazuri dificile si 2) o teorie a jurisdictiei, ce explica de ce si cand judecatorii, si nu alte grupuri sau institutii, trebuie sa ia decizii cerute de teoria controversei. 66

c) Teoria confirmarii – care trebuie sa abordeze cele 2 roluri si sa faca deosebirea intre ele si care trebuie sa contina: 1) o teorie a diferentei, care discuta natura si limitele datoriei cetateanului de a se supune legii in diversele sale forme si in diferite circumstante, si 2) o teorie a constrangerii care identifica scopurile constrangerii si pedepsirii si descrie cum trebuie sa reactioneze oficialitatile la diferitele categorii de delicte si vinovatii. Partea conceptuala a teoriei generale a dreptului se inspira din filosofia limbajului. Pe cale de consecinta, din logica si metafizica. 67