FOBIA PRIMEI ZILE DE GRADINITA GRDINIA CU PROGRAM

, , FOBIA PRIMEI ZILE DE GRADINITA” GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT NR. 3 , , MICUL PRINT” RĂDĂUŢI Director, Ed. Agapia Cotor

CE ESTE FOBIA PRESCOLARA? Fobia este o frică nejustificată, anormal de puternica ce se refera la un obiect sau o situatie determinata. Pot exista treceri si combinatii intre anxietate, frica si fobie. Cu cat fobia este mai intensa, cu atat dureaza mai mult, este mai greu de inteles si mai patologica. Experienta de viata a individului ofera sansa de a fi trait frici si fobii, dar si sansa de a le depasi prin cunostintele si experienta acumulata. Unele fobii se asociaza cu o experienta imaginata. Ele conduc de obicei la atitudini antifobice si de evitare.

Exista intotdeauna, in grupa copiilor prescolari de varsta mica (3 ani), care pasesc pentru prima data in gradinita, copii care resimt puternic despartirea de parinti si care se manifesta, in functie de temperament, fie plangand indelung si sfasietor, fie trantindu-se pe jos, fie izolandu-se intr-un colt al incaperii, dar dorindu-si, fiecare, un singur lucru: sa paraseasca noul mediu in care totul pare ostil. Nu este mai putin adevarat ca in primele 2 -3 zile de la inceperea gradinitei, atmosfera generala este foarte trista (vor plange, prin imitatie, chiar si unii dintre copiii care par incantati de multimea jucariilor). Dar, de regula, dupa o saptamana, cel mult doua, de frecventare a gradinitei, copiii se familiarizeaza cu noul mediu, cu educatoarea, cu grupul de copii, iar despartirea de mama se produce firesc.

Daca, insa, trec saptamani si copilul continua sa respinga hotarat mediul gradinitei, invocand suferinte imaginare si plangand cu aceeasi disperare cu care o facea in primele zile, atunci este vorba de o fobie. Cu siguranta, la baza acestei fobii sta relatia mama-copil, care, se stie, la aceasta varsta este extrem de puternica (am remarcat nenumarate situatii in care mamele insele se desparteau de copii cu lacrimi in ochi, agatandu-se de acestia in aceeasi masura in care copii o faceau.

Gradinita, ca institutie cu o organizare ferma care prin specificul activitatii organizate cu copiii, nu seamana cu stilul familiei, reprezinta pentru cea mai mare parte a copiilor, la primul contact, un mediu profund diferit de ceea ce cunoaste si accepta copilul. La majoritatea copiilor rezerva fata de noul mediu dispare si lucrurile intra in normal. Nu acelasi lucru se intampla in cazul copiilor alintati. Aceasta categorie de copii se caracterizeaza printr-o instabilitate psihomotorie evidenta. Programul gradinitei impune forme de activitate care, pentru perioade determinate de timp (de 15 minute ), presupun un ritm dirijat si rezolvarea unor cerinte si sarcini formulate de educatoare in conformitate cu prevederile programei. Un astfel de efort este, daca nu imposibil, cel putin foarte dificil pentru copilul alintat, care tendinta de a iesi din ritmul celorlalti, este incapabil sa se supuna normelor acceptate, de ordine si disciplina in colectivitate. Inca din prima zi de gradinita, copilul alintat constata ca totul este potrivnic ritmului sau de activitate, ceea ce ii declanseaza o nevoie imperioasa de protectie afectiva, exprimata prin repetarea la nesfarsit a expresiei « vreau acasa » , uzand de toate nuantarile afective de care este capabil : furie, lacrimi, implorare blanda.

Copilul isi schimba rapid preferintele, fie ca e vorba de o jucarie, de o relatie cu un alt copil sau de o activitate specifica gradinitei. Trece cu usurinta de la tandrete sufocanta pentru partenerul de joc, la o brutalitate consecutiva. Reactiile sale afective sunt caracterizate de superficialitate si impetuozitate. Impunerea preferintelor sale este, uneori, tiranica. Manifesta o opozitie indarjita fata de orice incercare de incadrare intr-un ritm, o formula de relationare cu grupul, ajungand pana la negativism. De cele mai multe ori sugestia sau indicatia educatoarei de a executa o anume activitate, de a saluta pe cineva, de a participa la un joc colectiv, genereaza un “ nu vreau ” din partea copilului. Comportamentul sau este frapant pentru ceilalti copii din grupa, cu atat mai mult cu cat acest copil poate fi jovial si generos pentru segmente scurte de timp, dupa care manifesta respingere, antipatie fata de oricare copil din grupa, fara exceptie. Astfel de manifestari ostile impotriva celorlalti copii nu au, neaparat, un caracter de generalitate. Exista o alta categorie de copii alintati la care persista forme primare de manifestare a furiei sub forma unor crize. Este suficient ca educatoarea sa interzica obtinerea unor satisfactii immediate, fara legatura cu activitatea desfasurata de grup, ca acest copil sa se tranteasca pe jos, sa arunce lucrurile, sa tipe, sa dea din picior. In timpul unei astfel de crize, copilul se congestioneaza sau devine palid, isi pierde temporar controlul si criza tine atata timp cat nu exista tendinta de a-l impaca sau de a-i satisface capriciul.

CU MULTA RABDARE, DRAGOSTE SI INCREDERE IN COPIL SI EDUCATOARE VETI REUSI SA DEPASITI CU BINE PERIOADA DE ADAPTARE LA MEDIUL GRADINITEI � Un inceput de vis…. . cu reguli ajutatoare � Rezolvăm plânsul înainte de intrare. (Dăm mulţi pupici mamei; mai lăsăm unul pt. d-na educatoare; copilul işi aşteaptă mama ca prin geam să-i facă cu mâna). � Spunem: Bună dimineaţa! Sărut mâna! (d-nei ed. ); Salut! Servus! (copiilor), când venim sau când plecăm de la grădiniţă. � A sosit clipa … � Aveţi încredere, va fi bine! E TIMPUL SA-I LASATI SA ZBOARE!

A sosit clipa … Mă îndrept, în zborul meu de albinuţă spre alte flori, să le pot simţi mireasma … Parfumul tău mi-e tare drag, mamă-floare, dar am nevoie de spaţiu. Ştiu, voi bâzâi când te vei depărta de mine , dar , te rog, nu privi înapoi! Sunt în siguranţă în roiul acesta de albinuţe: AICI ESTE LOCUL MEU! Eu ştiu că mă iubeşti şi că vei veni cu zâmbetul pe buze, cu braţele deschise, ca să mă strângi la pieptul tău, zi de zi. Dar … TE ROG ! LASĂ-MĂ SĂ CRESC !

Când zâmbetul caută căile sufletului uman şi mai ales ale copilului, are puteri educative nebănuite. El poate să-ţi dea încredere, poate mângâia sau poate trezi dragostea, poate îmbogăţi imaginaţia şi … poate ierta. Deci zambim chiar si cand sufletul ne plange pentru ca numai asa se vor simtii puternici, in siguranta si siguri pe iubirea celor din jur.