FIGURI DE STIL PREZENTARE GENERAL FIGURI DE STIL

FIGURI DE STIL PREZENTARE GENERALĂ

FIGURI DE STIL § Figuri de sunet / de repetiţie § Figuri de semnificaţie § Figuri de construcţie § Figuri de analogie § Figuri de gândire § Figuri sintacticosemantice § Figuri de insistenţă / de adresare

A. Figuri de sunet/ de repetiţie

• ANAFORA = repetarea unui cuvânt / sintagme la începutul unei fraze / al unui vers „Când viforul se scoală, când cerul se mânie Când negura se-ntinde, când norii se-mpletesc, Când focul sărpuieşte d-a lungul în tărie Cu fulgerul, atuncea cu groază te privesc. ” Gr. Alexandrescu EPIFORA = repetarea unui cuvânt / sintagme la sfârşitul unei fraze / al unui vers

ASONANŢA = repetarea unei vocale accentuate într-o secvenţă verbală. „Când torsul s-aude l-al vrăjilor caer Argint e pe ape şi aur în aer” ALITERAŢIA = repetarea unor consoane „Vâjâind ca vijelia şi ca plesnetul de ploaie. . . „ M. Eminescu ONOMATOPEEA = imitarea de sunete şi zgomote din natură cu scopul creării de imagini auditive dinamice „ A popoarelor de muşte sărbători murmuitoare” M. Eminescu

B. Figuri de construcţie

TAUTOLOGIA = repetarea prin derivare din aceeaşi familie lexicală „ Ce e val ca valul trece. . . ” „ Vom visa un vis ferice. . . ” – M. Eminescu INVERSIUNEA= schimbarea ordinii obişnuite a cuvintelor într-un vers / propoziţie „ A ierbii / Molatece lanuri le treieră cerbii” ENUMERAŢIA = înşiruirea unor termeni de acelaşi fel pentru a amplifica ideea exprimată „ Eram aşa de obosit de primăveri de trandafiri de tinereţe şi de râs”- L. Blaga

EPIZEUXISUL = reluarea imediată a unui cuvânt în vers / frază cu efectul de intensificare „Flori de tei deasupra noastră Or să cadă rânduri-rânduri” - Eminescu PARALELISMUL= alăturarea a două aspecte / idei / sentimente cu efect de intensificare paralelism sinonimic: ideea e redată de cuvinte din aceeaşi sferă semantică paralelism antitetic: imagini contrastante paralelism sintetic: dispunerea ideilor în ritm simetric HIPERBAT( DISLOCAREA) = procedeu retoric constând în introducerea în topica obişnuită a unui cuvânt / sintagme în topică inversă „ Eşti ca vioara, singură, ce cântă. . . ” – T. Arghezi

C. Figuri de gândire

ANTITEZA = prezentarea în opoziţie a unor caracteristici, personaje, idei, cu scopul de a evidenţia o categorie dintre ele „ Voi, pierduţi în gânduri sânte, convorbeaţi cu idealuri Noi cârpim cerul cu stele, noi mânjim marea cu valuri. . . ” – M. Eminescu IMPRECAŢIA = se formulează dorinţa de a-l vadea pe adversar pedepsit pentru defectele sau pentru comportamentul blamabil „ Ah, Dumnezeu, nedrept stăpân, M-a duşmănit trăind mereu Şi-a pizmuit norocul meu! E un păgân şi Dumnezeu, E un păgân” – G. Coşbuc

HIPERBOLA = exagerarea voită a trăsăturilor şi staturii unui personaj, a dimensiunilor unui obiect cu scopul de a reliefa importanţa sa, măreţia „ Sălbaticul Vodă e-n zale şi fier Şi zalele-i zuruie crunte Gigantică poart-o cupolă pe frunte Şi vorba-i e tunet, răsufletul - ger Şi barda din stânga-i ajunge la cer Şi Vodă-i un munte! ” – G. Coşbuc LITOTA = • o formă a disimulării prin intermediul căreia se lasă a se înţelege mai mult decât se spune: „ Când vezi piatra ce nu simte nici durerea şi nici mila De ai inimă şi minte – feri în laturi, e Dalila! ” – Eminescu • inversul hiperbolei, minimalizare voit exagerată „Atâta strălucire-ncape În bietul bordeiaş de paie. . . ” – Goga

D. Figuri de semnificaţie

EPITETUL = constă în reliefarea unor însuşiri deosebite ale obiectelor, fiinţelor, ideilor, fenomenelor şi stărilor sufleteşti. Clasificare: a) ornant / general: „ Ochii tăi mari caută-n frunza cea rară. ” b) individual : ”Frumos odor e Fulga! Şi naltă-i e făptura. ” c) cromatic : „ Mii de fluturi mici albaştri” „ Curg în râuri sclipitoare. ” d) personificator: „Ele [izvoarele] trec cu harnici unde şi suspină-n flori molatic. ” e) comparativ : „El are glas puternic. . . /Şi mers cu legănare de gingaşă fecioară. ” f) metaforic: „ Şi părul său de aur în creţuri lungi se lasă / Ca pe strujanul verde un caier de mătasă. „ g) hiperbolic: „ Şi zalele-i zuruie crunte, / Gigantică poart-o cupolă pe frunte…”

h) aliterativ : „ Într-o sălbatică splendoare” i) onomatopeic : „ Ecou-i răspunde cu vocea-i vuindă. ” j) pleonastic : „ Peste care trece-n zgomot o mulţime de norod. ” k) sinestezic: „Primăvară…/O pictură parfumată cu vibrări de violet. ” l) aspaţial şi atemporal : „ Plutea-n acest imens senin. ” m) oximoronic : „ Venere, marmură caldă, ochi de piatră ce scânteie. ” n) tautulogic : „ tăpşanul prăvălatic” „ făclii prealuminate” o) inversat : „ Bătrânul mag înalţă fruntea, / Ce sfânt e graiul gurii sale. ” Structură : - simple; duble; triple; pletoră ( mai mult de trei determinări); reluate

SINECDOCA = îmlocuirea unui nume prin altul pe baza relaţiei cantitative „ E cerul plin de stele Şi câmpul încă plin de roze. ” - Macedonski METONIMIA = numele unui obiect este înlocuit cu un altul prin corespondenţă directă a cauzei / a efectului: „ Voiam să-mi sparg veninul, să uit cele trecute” – I. H. Rădulescu a instrumentului „Laurii voiau să-i smulgă de pe fruntea ta de fier” – Eminescu a posesorului: a întregului prin parte: „ Braţul lui prin taberi mii de morţi împarte” – Bolintineanu a conţinătorului prin conţinut: „ Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul! ” - Eminescu

SINESTEZIA = varietate metaforică constând într-un complex de senzaţii transpuse prin îmbinare de imagini vizuale, auditive, tactile, olfactive, gustative: „ Primăvara. . . o pictură parfumată cu vibrări de violet!” – Bacovia „ Cântecul tău a umplut clădirea toată [. . . ] ca o lavandă sonoră” - Arghezi SIMBOLUL = semn concret ce reprezintă un alt obiect, o persoană, o situaţie etc. ontologic / de natură: crucea pentru Creştinism analogic / de formă: porumbeii pentru iubire/Pace convenţional / de înţelegere: drapelele satelor

E. Figuri de analogie

PERSONIFICAREA = atribuirea unor însuşiri umane unor obiecte, lucruri, abstracţiuni „ Printre gratii luna moale, sfiicioasă şi smerită/ şi-au vărsat razele ei” – Eminescu COMPARAŢIA = punerea în paralel a doi termeni pentru a evidenţia caracteristicile unuia „ În pâlnia muntelui iezerul netulburat, ca un ochi al lumii, s-a deschis” – Blaga

METAFORA = transfer de sens între obiecte ( presupune o comparaţie neexprimată) Realizare: - in presentia/explicită: „ Noaptea-i o regină lunatecă şi brună” - Eminescu - in absentia/implicită: „ Nevinovatul, noul ou – palat de nuntă şi cavou” - Barbu Tipuri: concret-concret: „Spune, tu, Noapte, martor de smarald” Arghezi abstract-concret: „ Tăcerea gândului şi-a orei” – Arghezi concret- abstract: „ Şi gândirea-i arătură Peste care boi de zgură plutesc” abstract-abstract: „ Din vecinicia ta nu sunt măcar un ceas” Arghezi

F. Figuri sintacticosemantice

OXIMORONUL = asociere paradoxală a doi termeni contradictorii „ Suferinţă, tu, dureros de dulce. . . ” Eminescu “ Culorile le iau din apă, Din dulci otrăvuri şi din vânt. . ” – Blaga DIAFORA = utilizarea succesivă a unui cuvânt cu înţelesuri diferite în acelaşi context „ Pâinea fierul o rodeşte, Tot cu fierul o păstrăm” – Bolliac

G. Figuri de insistenţă / de adresare

INTEROGAŢIA RETORICĂ = formularea une întrebări la care poetul nu aşteaptă un răspuns, întrebarea având valoare emfatică „ Şi te slujesc, dar, Doamne, până când? ” - Arghezi INVOCAŢIA POETICĂ = interpelare adresată unei muze, divinităţii etc. cu scopul de a formula o rugăminte, o cerere, un îndemn „Tare sunt singur, Doamne, şi pieziş!” – Arghezi „ Cum nu vii tu, Ţepeş Doamne. . . !? ” - Eminescu