EXIGENE I STANDARDE INTERNAIONALE PRIVIND SERVICIILE DE SNTATE

EXIGENŢE ŞI STANDARDE INTERNAŢIONALE PRIVIND SERVICIILE DE SĂNĂTATE TRANSFRONTALIERE DR. Srashimir Genev – dr. în ştiinţe medicale Veliko Tarnovo, 06 -08. 06. 2014

Uniunea Europeană (UE) este o uniune politică şi economică a 28 (douăzeci şi opt) de ţări europene. Aceasta este o persoană juridică independentă, având mandatul să acţioneze independent de ţările din care este compusă, în limitele competenţelor, care îi sunt delegate de către membrele componente. Statutul acesteia este reglementat prin Tratatul Uniunii Europene (TUE) şi prin Tratatul pentru Funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), în vigoare din data de 01 decembrie 2009. În plan economic, cu populaţia sa de peste 500 de milioane de locuitori în 2011, UE a creat aproximativ 25% din produsul nominal brut pe scară mondială.

Anul Ţară 1952 Belgia, Franţa, Germania de Vest (RFG), Italia, Luxsemburgul, Niderlanda (Ţările care au întemeiat UE) 1973 Danemarca, Irlanda, Regatul Unit al M. B. 1981 Grecia 1986 Portugalia, Spania 1990 Germania de Est (RDG) şi Berlinul de Vest aderă la Germania de Vest şi teritoriul acestora intră în cadrul UE. 1995 Austria, Finlanda, Suedia 2004 Estonia, Cipru, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia, Ungaria, Cehia 2007 Bulgaria, România 2013 Croaţia

Sarcini şi scopuri de bază ale Uniunii Europene (UE) în domeniul Ocrotirii sănătăţii şi al oferirii unor servicii de sănătate transfrontaliere. UE are obligaţia legitimă să apere sănătatea publică în toate politicile şi acţiunile sale, inclusiv şi în legislaţia, care se referă la dirijarea pieţei europene interne pentru mărfuri şi servicii. În relaţiile sale, atât cu ţările membre ale UE şi cu alte ţări terţe, din afara UE, cât şi cu alte organizaţii internaţionale, în domeniul sănătăţii publice, UE tinde la: - stimularea obţinerii unui nivel bun al sănătăţii publice în UE şi în afara acesteia; - depăşirea inegalităţilor, din domeniul sănătăţii publice, existente între diferitele regiuni şi ţări care fac parte din UE; - ridicarea nivelului de informare, în ceea ce priveşte problemele de sănătate globale, prevăzut în cadrul politicii sale referitoare la sănătatea publică; - popularizarea principiilor, a standardelor şi a legislaţiei pentru o calitate ridicată a sănătăţii publice.

Împreunarea reciprocă a diferitelor sisteme de sănătate Lipseşte un Regulament precis - ce fel de sistem de sănătate ar trebui să existe în fiecare stat concret - membru al UE. Sistemele de sănătate existente, deşi sunt diferite una de cealaltă, sunt legate şi deschise către celelalte sisteme de sănătate publică, la punerea în practică a principiilor de bază ale UE - referitoare la cele patru libertăţi fundamentale reglementate în Tratatul pentru fondarea Comunităţii Economice Europene, Roma, 1957 ( în vigoare din 1958); Tratatul pentru Uniunea Europeană, de la Maastriht din 1992 (în vigoare din 1993) şi Tratatul pentru Funcţionarea Uniunii Europene, Lisabona, 2007 (în vigoare din 2009) – „circulaţia liberă a persoanelor, a mărfurilor, a serviciilor şi a capitalurilor”. Diferiţi factori contribuie pentru tot mai marea împreunare reciprocă dintre diferitele sisteme şi politici de sănătate existente în Uniunea Europeană: • Pacienţii deja îşi fac tratamentele, de care au nevoie, în întreaga lume; • specialiştii din domeniul sănătăţii lucrează în toate ţările UE; • aşteptările, în ceea ce priveşte serviciile de sănătate oferite, sunt tot mai mari; • tehnologiile, din domeniul medicinii, devin tot mai perfecţionate.

Necesitatea existenţei unor reguli de coordonare Dispoziţiile Uniunii Europene, referitoare la coordonarea siguranţei sociale, există de mai mult de 50 de ani, avându-se în vedere că aceste reguli neîntrerupt (întotdeauna) se adaptează la modificările care apar în sfera socială şi în cea juridică. Noile Regulamente (CE) Nr. 883/2004 şi (CE) Nr. 987/2009, care sunt percepute ca fiind „ o coordonare mai modernă (mai actuală) a politicii de siguranţă socială din cadrul UE“, se bazează pe această experienţă bogată şi ca urmare acestea simplifică şi întăresc legislaţia UE, consolidând drepturile persoanelor respective. Prin „ coordonarea mai modernă a siguranţei sociale în UE” focarul acestor reguli s-a mutat de la înlesnirea (simplificarea) mobilităţii muncitorilor, către întărirea drepturilor tuturor cetăţenilor, independent de faptul dacă aceştia lucrează sau nu. Scopul tuturor acestor modificări ale principiilor de coordonare a siguranţei sociale este de a se uşura viaţa cetăţenilor europeni în mişcare.

Regulile de coordonare, valabile în prezent, se aplică din 01. 05. 2010 şi sunt introduse prin: Regulamentul (CE) Nr. 883/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004, privind coordonarea sistemelor de securitate socială (regulament de bază). şi Regulamentul CE Nr. 987/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 septembrie 2009, de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului (CE) Nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială (regulament care se referă la aplicare). Din aceeaşi dată (01. 05. 2010) se abrogă: Regulamentul Consiliului (CEE) Nr. 1408/71, privind aplicarea regimurilor de securitate socială a lucrătorilor salariaţi, a lucrătorii independenţi şi a membrii familiilor acestora, care se deplasează în cadrul Comunităţii şi Regulamentul Consiliului (CEE) Nr. 574/72 din 21 martie 1972, de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CEE) Nr. 1408/71, privind aplicarea regimurilor de securitate socială a lucrătorilor salariaţi, a lucrătorii independenţi şi a membrii familiilor acestora, care se deplasează în cadrul Comunităţii.

La data de 04 aprilie 2011 în Monitorul oficial al Uniunii Europene s-a publicat Directiva 2011/24/UE. Directiva conţine dispoziţii, referitoare la modul de aplicare a drepturilor pacienţilor în cazul folosirii unor servicii medicale transfrontaliere. Directivele, pentru deosebire de Regulamentele, nu au o acţiune directă. Pentru a produce efecte juridice – regulile stabilite prin directive, ar trebui introduse în legislaţia naţională. Această procedură este aşa-numita transpunere a directivelor în legislaţia ţărilor membre. Măsurile, pe care fiecare stat membru le prevede, pentru a garanta aplicarea directivei – şi anume măsuri legislative, măsuri de reglementare, măsuri administrative – sunt soluţii individuale fiecărui stat membru.

Directiva introduce şi defineşte diferiţi termeni: Asistenţă medicală transfrontalieră: asistenţă medicală, oferită sau prescrisă în alt stat membru, altul decât statul membru de afiliere (statul membru în acre persoana respectivă are plătite asigurările de sănătate). Furnizorul de asistenţă medicală: fiecare persoană fizică sau juridică, sau orice altă structură, care, în mod legitim, oferă servicii de asistenţă medicală pe teritoriul unui stat membru. Persoană asigurată: а) persoanele, inclusiv membrii familiilor acestora şi supravieţuitorii, care intră în sfera de aplicare a art. 2 din Regulamentul (CE)Nr. 883/2004 şi care sunt asiguraţi în sensul art. 1, litera c) al regulamentului sus menţionat; şi b) cetăţeni unei ţări terţe, care intră în sfera de aplicare a Regulamentului (CE) Nr. 859/2003 sau a Regulamentului (CE) Nr. 1231/2010 sau cei care răspund condiţiilor pentru dreptul de despăgubire, conform legislaţiei în vigoare a statului membru de afiliere. Statul membru de afiliere (statul în care persoana, în cauză, are plătite asigurările de sănătate): statul membru, care este competent să acorde (să dea) persoanei, cu asigurările de sănătate plătite, autorizaţia prealabilă ca aceasta să primească un tratament corespunzător, în afara statului membru de reşedinţă, conform Regulamentului (CE) Nr. 883/2004 şi Regulamentul (CE) Nr. 987/2009. Statul membru de reşedinţă (statul în care locuieşte persoana nevoiaşă): statul membru, în care locuieşte pacientul. Statul membru privind aplicarea tratamentului: statul membru, pe teritoriul căruia într-adevăr s-au aplicat pacientului anumite servicii de asistenţă medicală. În cazul aplicării unor servicii de telemedicină, se acceptă că asistenţa medicală se oferă în statul în care se află furnizorul serviciilor de asistenţă medicală.

Legea bulgară privind Asigurările de Sănătate (LAS) defineşte clar atât cercul persoanelor asigurate, tipul şi volumul asistenţei medicale şi a serviciilor, care sunt incluse în pachetul de bază cu servicii şi asistenţe medicale, agreate de către CNAS; drepturile şi obligaţiile instituţiei de asigurări de sănătate – CNAS, cele ale furnizorilor de servicii medicale, dar şi ale persoanelor cu asigurări de sănătate, cât şi modul de finanţare a sistemului de asigurări de sănătate obligatorii din Bulgaria. Regulamentul Nr. 5 din 21 martie 2014 privind condiţiile şi modul de aplicare în practică a drepturilor pacienţilor în cazul primirii unor servicii de asistenţă medicală transfrontalieră.

Regulamentele de coordonare, pentru securitate socială, nu cuprind atât sistemele de asigurări de sănătate voluntare, cât şi sistemele de sprijin social şi medicinal. Regulamentele de coordonare fac mai perfectă legislaţia fiecărui stat membru.

Adrese de Internet, pe care puteţi găsi informaţii utile: Informaţii privind coordonarea securităţii sociale în Europa : http: //ec. europa. eu/social-security-coordination http: //ec. europa. eu/social-security-directory http: //ehic. europa. eu http: //www. tress-network. org Informaţii privind circulaţia liberă a lucrătorilor: http: //ec. europa. eu/free-movement-of-workers/ Informaţii privind sistemele naţionale de securitate socială: http: //www. ec. europa. eu/missoc Instrumente pentru soluţionarea problemelor apărute: http: //ec. europa. eu/citizensrights http: //ec. europa. eu/europedirect http: //ec. europa. eu/solvit

Momente, de care trebuie să ţinem seamă 1. Colaborarea transfrontalieră în domeniul sănătăţii şi oferirea unor servicii medicale ca un element al valorii social-politice de bază a Uniunii Europene, privind “cele patru libertăţi” – libera circulaţie a persoanelor, a mărfurilor, a serviciilor şi a capitalurilor. Art. 56 din CFUE (Contractul de Funcţionare a Uniunii Europene) interzice limitarea oferirii libere a serviciilor în cadrul Uniunii, în ceea ce îi priveşte pe cetăţenii statelor membre, care s-au stabilit în alt stat membru, diferit de cel, în care se află persoana, pentru care sunt destinate serviciile. Serviciile sunt considerate ca “servicii” în sensul interpretării acestora în Contractele – dacă acestea, şi anume serviciile, se oferă contra unei anumite renumeraţii, în măsura în care acestea nu sunt reglementate de către dispoziţiile, privind libera circulaţie a mărfurilor, a capitalurilor şi a persoanelor. Mai precis “serviciile” includ: а) activităţi cu caracter industrial; b) activităţi cu caracter comercial; c) activităţi ale meşteşugarilor; г) activităţi privind profesiile libere.

2. Scopuri ale regulilor europene: SINCRONIZERE DA Regulamentele, care sunt în vigoare în momentul de faţă, nu dau o definiţie a conceptului – REGULI de COORDONARE. Definiţia, despre care vorbim, nu se poate găsi nici în sursele primare ale legislaţiei Uniunii Europene, nici chiar în hotărârile Curţii Comunităţilor Europene (CCE) privind unele dosare în legătură cu aplicarea regulamentelor de coordonare. Totuşi, pentru necesităţile prezentului ghid (manual) regulile de coordonare pot fi definite ca fiind: reguli având ca scop sincronizarea sistemelor de securitate socială ale ţărilor membre cu scopul de a-i apăra pe cetăţenii Uniunii Europene în cazul în care aceştia îşi exercită dreptul de liberă circulaţie. ARMONIZERE NU Armonizarea presupune obligaţie pentru efectuarea unor modificări în legislaţia naţională cu scopul egalizării acesteia cu dispoziţiile internaţionale. Ideea regulamentelor de coordonare nu este unificarea sistemelor pentru securitate socială a ţărilor membre. În legătură cu toate acestea, CCE, în hotărârile sale, a accentuat asupra faptului că textele din sursele primare, ale dreptului Uniunii, prevăd coordonare, ci nu armonizare a legislaţiilor ţărilor membre şi ca urmare ţările membre au puterea legislativă să determine şi să stabilească particularităţile specifice ale sistemelor sale pentru securitate socială.

3. Regulamentele au efecte directe, adică direct şi imediat produc urmări legislative, iar directivele NU au efecte directe – şi pentru a produce urmări legislative, acestea ar trebui transpuse (să fie transpuse) în legislaţia naţională. 4. Dispoziţiile UE privind coordonarea securităţii sociale, ca şi dispoziţii legislative au o putere legislativă comună şi se aplică direct în toate ţările membre. Acestea sunt obligatorii pentru toţi şi TREBUIE respectate de către organele şi administraţiile naţionale, instituţiile de securitate socială şi de către judecătoriile, iar în cazul în care dispoziţiile legislaţiei naţionale sunt în contradicţie cu regulile UE, ultimele (adică regulile UE) au prioritate.

VĂ MULŢUMESC PENTRU ATENŢIE

SERVICII DE SĂNĂTATE TRANSFRONTALIERE. COLABORARE TRANSFRONTALIERĂ ÎN DOMENIUL DE OCROTIRE A SĂNĂTĂŢII PUBLICE Dr. Strashimir Genev – Dr. în ştiinţele medicinale Veliko Tarnovo, 06 – 08. 06. 2014

Reconstrucţia totală a sistemului de servicii de sănătate având ca scop crearea unui sistem cu asigurări de sănătate, introducerea sistemului de contractare a serviciilor de sănătate, asigurarea unor condiţii de concurenţă între furnizorii de servicii de sănătate reprezintă elemente importante ale sistemului de sănătate contemporan care s-a creat în Republica Bulgaria, şi care sarcina să răspundă adecvat necesităţilor populaţiei. Cel mai radical pas în acest efort şi această năzuinţă a societăţii a fost crearea, construirea şi garantarea funcţionării sistemului de asigurări de sănătate. Asigurarea de sănătate obligatorie la noi ( în R. B. ) se realizează potrivit următoarelor principii: • Participarea obligatorie la acumularea ratelor de asigurări de sănătate; • Participarea statului, a asiguraţilor, a patronatelor în procesul de management al fondului public de asigurări de sănătate – Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS); • Solidaritate a celor asiguraţi la folosirea mijloacelor acumulate; • Responsabilitate a celor asiguraţi pentru sănătatea lor proprie; • Egalitate la folosirea ajutorului medicinal; • Egalitate a furnizorilor de servicii de sănătate la încheierea contractelor cu CRAS ( Casa Regională de Asigurări de Sănătate;

• Autoadministrare (autonomie) a CNAS; • Contractarea relaţiilor reciproce dintre CNAS şi furnizorii de servicii de sănătate; • Pachet de bază a unor servicii de sănătate, garantate de CNAS; • Alegere liberă din partea asiguraţilor a furnizorilor de servicii de sănătate; • Transparenţă în activitatea CNAS şi control public al cheltuielilor CNAS. Sistemul s-a creat bazându-se pe tradiţiile de organizare europene în domeniul de ocrotire a sănătăţii publice şi împărtăşeşte atât strategia Organizaţiei de Sănătate Mondiale “Sănătate pentru toţi în secolul al XXI-lea”, cât şi strategia de sănătate exhaustive “Sănătatea pentru toţi”, adoptată, la data de 23 octombrie 2007, de către Comisia Europeană, dar şi strategia “Europa 2020”.

Domenii de aplicare a regulamentelor europene 1. Câmpul de aplicare (domeniul de acţiune propriu) al Regulamentului Nr. 883/04: - Toţi cetăţenii unei ţări membre (ŢM) a UE; - Persoane fără cetăţenie şi refugiaţi, cu şedere într-o ŢM (Ţară Membră), care sunt sau au fost subordonaţi legislaţiei uneia sau a mai multor ŢM; - Membrii familiilor şi moştenitori ai categoriilor de persoane sus amintite. 2. Tipuri de despăgubiri (îndemnizaţii) - (sferă materială) a Regulamentului Nr. 883/04: - Îndemnizaţii în caz de boală, pentru maternitate şi îndemnizaţiile echivalente pentru îngrijirea copilului mic de către tată (benefits in kind = îndemnizaţii în natură); - Îndemnizaţii de pensii, pentru bătrâneţe, pentru invaliditate, pentru soţul rămas în urmă (benefits in cash = îndemnizaţii băneşti); - Despăgubiri în caz de accidente de muncă şi pentru boli profesionale (benefits in kind şi benefits in cash); - Îndemnizaţii înainte de pensionare (benefits in kind şi benefits in cash); - Îndemnizaţii în caz de şomaj (benefits in cash); - Îndemnizaţii familiare (benefits in cash); - Ajutor în caz de deces (benefits in cash).

Activităţi şi obligaţii ale CNAS, în legătură cu tratamentul cetăţenilor bulgari în străinătate: 1. În cazul de şedere temporală – turism, vizită, detaşare de scurtă durată 2. Şedere într-una din ţările UE, SEE ( Spaţiul Economic European) (Lihtenştain, Norvegia şi Irlanda) sau Elveţia, pentru muncă, detaşare de lungă durată, membrii familiilor sau pensionari. 3. Tratament planificat potrivit unui grafic prealabil. Pentru îndeplinirea obligaţiilor sale, referitoare la rambursarea (recuperarea) cheltuielilor pentru tratament al cetăţenilor bulgari în străinătate, la CC (Conducerea Centrală) a CNAS funcţionează 2 (două) comisii: 1. Comisie pentru rambursarea (recuperarea) a cheltuielilor făcute conform art. 25 (b), paragrafele 5 -9, art. 26 (b) paragrafele 6 -7 din Regulamentul (CE) Nr. 987/2009, art. 34 din Regulamentul (SEE) Nr. 574/72, Directiva 2011/24/UE, pentru exercitarea drepturilor pacienţilor în cazul de folosire a unor servicii de sănătate transfrontaliere, sau conform unor înţelegeri bilaterale / contracte pentru asigurări sociale , care includ, în sfera sa, şi asigurări de sănătate. 2. Comisie pentru activitatea comisiei din CC a CNAS şi ordinea pentru examinarea cererilor pentru emiterea autorizării pentru primire a unui tratament adecvat în afara ţării-membre, din punct de vedere al şederii.

Emiterea de către CRAS (Casele Regionale de Asigurări de Sănătate) a unor documente, necesare pentru exercitare a drepturilor de persoană cu asigurări de sănătate, în conformitate cu regulile pentru coordonare a sistemelor de securitate socială. Tratamentul cetăţenilor străini în Bulgaria Legislaţia europeană, în mod expres, dispune tratarea egală a cetăţenilor asiguraţi din ţările membre ale Uniunii Europene, astfel cum ar fi trataţi cetăţenii săi asiguraţi.

CNAS Pagina web: www. nhif. bg, meniul „Colaborare internaţională”, sub-meniul „Integrare europeană” Tel. fix: 00359 2 965 91 16; fax: 00359 2 965 91 24 Telefon de informaţii, pentru întreaga ţară: 0800 14 800 ANV (Agenţia Naţională a Veniturilor) (Legislaţia de asigurări aplicabilă) Pagina web : www. nap. bg Telefon de informaţii, pentru întreaga ţară: 0700 18 700 INA (Institutul Naţional de Asigurări) (îndemnizaţii de pensii, despăgubiri băneşti în caz de boală şi maternitate, despăgubiri băneşti în caz de accidente de muncă şi boli profesionale, despăgubiri băneşti pentru şomaj) Pagina web : www. noi. bg Telefon de informaţii, pentru întreaga ţară: 02/926 10 10 Ministerul Sănătăţii (MS) Pagina web : www. mh. govenment. bg Telefoane de informaţii: 02 / 9301 152; 02 / 9301 253; 02 / 9301 259

1. „Persoane asigurate” (PA) sunt acele persoane, care sunt asigurate în Republica Bulgaria, în conformitate cu dispoziţiile prevăzute în Capitolul al II-lea din Legea pentru Asigurările de Sănătate. 2. „Ajutor medical necesar” este: – fiecare ajutor medical, care după aprecierea medicului ar trebui dat (oferit) persoanei, în timpul şederii acesteia în Republica Bulgaria sau într-un alt stat membru al UE, SEE; Elveţia, şi care nu poate fi amânat până la întoarcerea acesteia în statul în care persoana respectivă este asigurată. 3. „Şedere” – şedere temporară, conform art. 1, lit. (k) din Regulamentul (CE) Nr. 883/2004 pentru coordonare a sistemelor de securitate socială; 4. „Autorizaţie pentru efectuarea unui tratament adecvat (planificat) – este acea permisiune emisă de către Preşedintele (Directorul, Administratorul) CNAS, în conformitate cu dispoziţiile art. 20 din Regulamentul (CE) Nr. 883/2004 pentru coordonare a sistemelor de securitate socială, art. 26 (А) din Regulamentul (CE) № 987/2009 pentru stabilirea procedurii de aplicare a Regulamentului (CE) Nr. 883/2004 pentru coordonare a sistemelor de securitate socială. 5. „Servicii de sănătate transfrontaliere” – sunt acele servicii oferite (aplicate) sau prescrise într-o ţară membră a UE, diferită de ţară membră în care persoana are asigurările de sănătate, regulamentar plătite.

VĂ MULŢUMESC PENTRU ATENŢIE