Elevul obiect subiect sau partener in educatie Elevulobiect

Elevul: obiect, subiect sau partener in educatie?

Elevul-obiect, subiect sau partener in educatie? Terminologie specifica Istoric Perceptie actuala Nivelul de studii Oferta scolara Abordare comparativa Dupa Pedagogia abordata Dupa sistemul de invatamint

Terminologie specifica Educatia este un ansamblu de influente care se exercita de catre un subiect (educatorul) asupra unui obiect (elev) în scopul dezvoltarii capacitatii în perspectiva integrarii lui în societate. Prin educatie se urmaresc doua scopuri: -asimilare de cunostinte genereale, de care la nevoie se va servi elevul: instructia -pregatirea in elevul de azi pe omul de miine: esenta educatiei

Terminologie specifica Educatia formala, nonformala si informala Educatia formala (nivelul cel mai inalt de educatie) totalitatea influentelor intentionate si sistematice, elaborate in cadrul unor institutii specializate (scoala, universitate) Educatia nonformala: cuprinde totalitatea influentelor educative ce se deruleaza in afara clasei –activitati extrascolare, activitati optionale, facultative. Activitatile au mare flxibilitate si vin in intimpinarea intereselor variate, individuale elevilor. Specialistii joaca rol mai discret, asumindu-si misiunea de moderatori, animatori Educatia informala: totalitatea informatiilor neintentionate, difuze, eterogene, voluminoase; cele mai semnificative mesaje informale sint cele din massmedia

Terminologie specifica l Conceptul de partener al educatiei se refera la raporturile elevului cu alti factori educativi, si la conceptia dupa care profesorii si elevii formeaza împreuna o comunitate scolara l Scoala este a doua instanta de socializare, dupa familie, iar elevul trebuie sa colaboreze cu toti factorii educativi, sa fie beneficiarul direct al armonizarii educatiei formale cu cea nonformala si informala. l Profesorul poate juca rolul de consultant al parintilor, el împarte raspunderea formarii copiilor cu familia.

Terminologie specifica l Elevul este partener al profesorului, in propriul proces de formare. Scoala pregateste elevul acum, pentru o realitate care nu stim cum arata si care apare mai tirziu. Scoala trebuie sa pregateasca elevul pentru situatii polivalente, valori multiple, astfel incit sa se puna accent nu numai pe continuturi ci si pe capacitati si atitudini de raportare la valori. Prioritatile elevilor de azi sunt altele si modul lor de raportare la scoala este altul. “Analfabetul de mâine nu va fi cel care nu ştie să citească, ci cel care nu a învăţat cum să înveţe” Alvin Toffler

Istoric Prin educaţie omenirea durează şi dăinuie. . . Umanitatea se proiectează spre veşnicie datorită educaţiei l In antichitate, grija pentru educatia tinerilor era prioritara: pedagogia era extrem de rudimentară şi se baza pe îndoctrinarea pasivă, contând pe docilitatea elevului, făcând apel cu naturaleţe, ca şi pedagogia clasică mai târziu, la pedepsele corporale aspre. l CHINA antică a avut o contributie importanta în constituirea unui sistem educaţional ce a depăşit în anumite privinţe sistemul educational european: -exista documente scrise conform carora in mileniul III I. H. in societatea chineză erau şcoli -sistemul de educaţie chinez era mai complex decât cel egiptean, informaţiile mai bogate, însă se baza pe tehnici didactice rudimentare, de învăţare mecanica, repetându-se în cor ceea ce spunea învăţătorul. l Erasmus (umanist din perioada Renasterii) a criticat aspru învăţământul epocii: scolile erau considerate de el „locuri de tristeţe”, ”puşcării”, ”odăi de tortură”. El afirma ca „ trebuie sa facem copilul ca o albina- sa culeaga nectarul plantelor pentru a-l transorma apoi intr-un produs cu totul altul, avand aroma sa proprie”.

Istoric În perioada comunista, în interiorul câmpului educativ scolar, profesorul era unicul pol de autoritate iar posibilitatea ca pozitia lui sa fie pusa la îndoiala, si mai mult sa fie respinsa de catre elevi, parea o pura speculatie, lucru care poate fi afirmat si în ceea ce priveste posibilitatea existentei a unui alt pol de autoritate: elevul. l Invatamind centrat pe predare, un pe invatare l Lacune: limbi straine, info-anticipare? ? l

Abordare actuala l Bochenski (filosof polonez, 1992) descrie autoritatea ca o relatie cu trei termeni care se instituie între un purtator, un subiect si un domeniu: -Purtatorul este cel care detine autoritatea, -subiectul este omul pentru care purtatorul are autoritatea mentionata, -demeniul constituie pur si simplu aria de probleme în interiorul careia purtatorul detine autoritatea în raport cu subiectul. l Particularizând, putem identifica profesorul ca purtatorul autoritatii, elevul cu subiectul acesteia, iar domeniul este constituit din obiectul de studiu pe care îl preda profesorul respectiv.

Abordare actuala l La începutul secolului al XXI-lea: societatea democratică manifestă un interes deosebit pentru cunoaşterea profundă a personalităţii copilului şi îndrumarea acestuia în funcţie de aspiraţiile interioare şi potenţialul lui. l Realizarea finalitatilor educative ale sistemului de învatamânt presupune colaborarea a numerosi actori, cu roluri bine definite. l În acest sens se încearcă un raport echilibrat între formativ şi informativ, educaţie şi informaţie , convinşi fiind că responsabilitatea dascălilor creşte cu atât mai mult cu cât realizăm că este nevoie de a anticipa pregătirea elevilor noştri , încadraţi într-un sistem educativ ce va răspunde cerinţelor sociale de peste 10 -15 ani. l G. Văideanu spunea că : „scumpă nu este persoana bine educată, ci cea insuficient educată care părăseşte şcoala de bază sau universitatea cu o formaţie şubredă sub raport intelectual , moral sau estetic. Reciclarea unei astfel de persoane, predispusă la tot felul de compromisuri, la impostură sau delicvenţă , va costa mult şi va fi anevoioasă ”.

Abordare actuala l Organizînd şi desfăşurînd procesul educaţional, din perspectiva elevului ca subiect al învăţării, cautam răspunsuri la un set de întrebări: l Care ar fi rolul elevului şi cel al profesorului în organizarea şi desfăşurarea procesului educaţional? l În ce mod profesorul ajuta elevii să-şi formeze convingerile şi motivaţiile, fără a le impune pe ale sale? l Cît de interesantă şi utilă este experienţa celor maturi pentru elev şi cum ar trebui ea să fie transmisă? l În ce circumstanţe profesorul este nevoit să hotărască cum va organiza şi va desfăşura procesul educaţional? Cînd şi cum trebuie învăţat să facă acest lucru elevul?

Abordare actuala În acest moment didactica propune: • Din obiect al educaţiei, elevul trebuie să devină subiect Elevul nu este numai obiect ci si subiect al invatarii, este implicat si cointeresat in a cunoaste si a face, a intreprinde • Procesul de învăţare trebuie individualizat • Capul elevului nu este un vas ce în care se toarnă cu pîlnia cunoştinţe: mintea elevului trebuie să fie o făclie ce trebuie aprinsă si focul acesta trebuie întreţinut

Abordare actuala -strategiile didatice abordate: converastia euristica, problematizarea -responsabilitati: membru in comisii -implicarea in proiecte -resurse educaţionale deschise: de la Wikipedia la enciclopedia liberă

Resurse educaţionale deschise De la Wikipedia, enciclopedia liberă Resursele educaţionale deschise (Open Educational Resources) se referă la accesul deschis la resurse educaţionale, facilitat de tehnologiile informaţiei şi comunicaţiilor, pentru consultare, utilizare şi adaptare de către comunitatea utilizatorilor, în scopuri necomerciale. Resursele educaţionale deschise implică o schimbare fundamentală în procesul educaţional, contribuind la centrarea pe elev/student. l În ultimul timp, mulţi profesori sînt de părerea că organizează procesul educaţional din perspectivele cerinţelor curriculare, axîndu-l pe elev ca subiect al învăţării: l -formulează cu precauţie obiectivele operaţionale activităţii, utilizînd verbe de acţiune; -proiectează lucrul la clasă în perechi şi în grupuri, -realizează împreună cu elevii postere; -îi ghidează la elaborarea proiectelor, portofoliilor etc.

Educaţia tradiţională vs educaţia alternativă Educaţia tradiţională reprezintă elementul static, pe când l educaţia alternativă reprezintă elementul dinamic. l În invăţământul tradiţional se pregăteşte elevul pentru viaţă l in învăţământul alternativ şcoala face parte din viaţă, cunoştinţele sunt descoperite de copil. l

Educaţia tradiţională vs educaţia alternativă l Pedagogia Waldorf (1990) -ţine seama de necesităţile şi capacităţile fiecărui individ. Conţinutul disciplinelor nu urmăreşte însuşirea acestora, ci să stimuleze interesul copilului pentru cunoaştere. Importantă este cunoaşterea si socializarea, mai puţin competiţia si izolarea. l Maria Montessori, afirma că ar trebui „să nu-i educăm pe copiii noştri pentru lumea de azi. Această lume nu va mai exista când ei vor fi mari şi nimic nu ne permite să ştim cum va fi lumea lor. Atunci să-i învăţăm să se adapteze” l PEDAGOGIA FREINET: se bazează pe o serie de principii, clar stabilite: -şcoala centrată pe copil, activitate personalizată -munca şcolară motivată, -expresie liberă şi comunicare, -cooperare, -învăţare prin tatonare experimentală, globalitate a acţiunii educative. În pedagogia Freinet elevul devine o prezenţă activă, el nu mai este un simplu recipient în care se toarnă cunoaştere l Step by Step promovează: -educaţia centrată pe copil, -predarea orientată după nevoile şi interesele copilului, -învăţarea organizată în centre de activitate, -implicarea familiei şi comunităţii în educaţia copiilor, -respectarea şi aprecierea diversităţii umane

Modele americane de reformă în educaţie Principalele orientări care au fost promovate în domeniul educaţiei in SUA - pragmatismul şi şcoala progresivistă: a stimulat învăţarea prin descoperire, oferind o motivaţie internă şi condiţiile necesare unei activităţi în care elevul să se implice motivat de un interes spontan. A deschis drumul spre un învăţământ activ, care a ţinut seama de particularităţile individuale elevilor, a stimulat creativitatea profesorilor şi a dat şcolii o orientare practică - educaţia umanistă: ajuta elevii să se autodescopere fara a încerca să-i formeze după modele prestabilite - meliorismul social: educaţia are ca obiective creşterea standardului social şi producerea schimbărilor sociale; astfel, sunt prevăzute cursuri pentru fiecare problemă socială nou apărută: elevilor li se preda despre: -schimbările economice şi politice, -convieţuirea în societatea modernă şi democratică, -combaterea sărăciei şi despre probleme de interes social: alcoolismul, droguri, SIDA, educaţia sexuală, toleranţă - educaţia pentru eficienţa socială (cu cea mai mare răspândire): educaţia poate influenţa creşterea economică şi promovează dezvoltarea tehnologiei

Modele americane de reformă în educaţie l Legea Educaţiei Americane- Obiective 2000 şi Legea No Child Left Behind au lansat o reformă bazată pe standarde, în vederea îmbunătăţirii performanţelor şcolilor americane ( prin înfiinţarea Consiliului pentru Îmbunătăţirea Învăţământului şi Promovarea Standardelor Naţionale în Educaţie) -Creşterea evaluării performanţelor elevilor: statele, districtele şi şcolile care îşi îmbunătăţesc rezultatele sunt premiate, iar eşecurile sancţionate –Părinţii sunt informaţi despre modul în care copiii lor învaţă, iar şcolile sunt evaluate pentru a-şi dovedi eficienţa prin teste anuale, susţinute la nivel naţional, la matematică şi citire, de la clasele III-VIII -Cheltuirea fondurilor oferite de către Guvernul Federal pe programe eficiente bazate pe cercetare şi pe practică. Banii vor fi destinaţi îmbunătăţirii şcolilor şi a calităţii profesorilor -Reducerea birocraţiei şi creşterea flexibilităţii în accesarea fondurilor la nivel local -Creşterea rolului părinţilor. Părinţii au multe informaţii despre calitatea şcolilor în care învaţă copiii lor, iar elevilor aflaţi în şcoli cu performanţe scăzute li se va acorda posibilitatea de a alege o şcoală mai bună

Educaţia „latină “ şi cea „anglo-saxonă“ l „Primul pericol al acestei educaţii –. . . tipic latină – este de a se baza pe o eroare psihologică fundamentală: să-ţi închipui că recitarea manualelor dezvoltă inteligenţa. Din acest moment toţi caută să înveţe cît mai mult posibil; şi, de la şcoala primară pînă la doctorat. . . , tînărul nu face decît să îngurgiteze conţinutul cărţilor, fără să îşi exerseze niciodată judecata şi iniţiativa. . “ „Dacă această educaţie nu ar fi decît inutilă, . . Dar ea prezintă pericolul mult mai serios de a insufla celui care a primit-o un puternic dezgust pentru condiţia socială căreia îi aparţine. . “. l Educaţia latină, deci şcoala de acest tip este orientată spre teorie şi pune accentul pe memorie. l l La polul opus se situează educaţia şi şcoala anglo-saxonă: „La ei învăţătura nu provine din cărţi, ci din lucrul însuşi. “ Un tip de şcoală pune accentul pe pregătirea teoretică, celălalt – pe cea practică.

Concluzii Elevul se transforma din obiect în subiect al învăţării; Elevul este coparticipant la propria formare Elevii sunt mai încrezători în forţele proprii Cadrele didactice au realizat/conştientizat faptul că trebuie sa intervina mereu cu tehnici si metode noi, pentru a contribui la formarea personalităţii elevului Părinţii devin din ce în ce mai conştienţi că şcoala le este într-adevăr un partener loial în efortul de a avea copii educaţi, pregătiţi, instruiţi

l l Scrisoarea liceanului necunoscut Scrisoarea elevului necunoscut Acum sint elev dar peste ani voi fi absolvent in Europa. Pe piata europeana, institutia la care voi lucra/studia va fi in competitie directa cu alte institutii din lume. Asteptarile fata de mine sint si vor fi din ce mai mari si, de aceea am si eu la rindul meu asteptari. . . Ma astept: l -sa fiti mai deschis decit pina acum si sa ma ascultati, nu doar sa ma auziti. l -ca obiectivele lectiilor sa fie formulate sub forma de rezultate ale invatarii, adica sa stiu ce voi intelege si voi putea face la sfirsitul cursului. Aceste rezultate trebuie sa aiba sens pentru formarea noastra profesionala, tinind cont de faptul ca avem nevoie sa intelegem informatii si sa le putem utiliza, mai mult decit sa le inmagazinam. l -ca metodele si tehnicile folosite sa depaseasca tiparul clasic, sa fie atractive si relevante. La eficienta activitatilor de invatare contribuie, fara indoiala, si tehnologiile informatice si de comunicare. l -pentru ca majoritatea liceelor se ancoreaza la sistemul international, imi doresc ca si dvs sa fiti membru in aceste comunitati si poate ma veti indruma apoi si pe mine. . . l -sa fiti adeptul unei culturi a calitatii prin care sa imbunatatiti mereu experientele noastre de invatare. Gindindu-ne la cercul vicios in care educatia sufera din cauza societatii si societatea din cauza educatiei, consideram ca profesorul nu trebuie sa fie parte din problema ci parte a solutiei.

Bibliografie l INTRODUCERE ÎN PEDAGOGIE- MANUAL PENTRU EDUCAŢIE TEHNICĂ ŞI PROFESIONALĂ, coordonator Maria Ileana Carcea, EDITURA “GH. ASACHI”, IAŞI 2001 l ISTORIA PEDAGOGIEI - Idei si doctrine pedagogice fundamentale, Constantin Cucos, POLIROM 2001 l Edcatia iubire, edificare, desavirsire, Constantin Cucos, POLIROM 2008 l Resurse internet