Editura Universitii Petru Maior din Trgu Mure a

  • Slides: 31
Download presentation

Editura Universităţii "Petru Maior" din Târgu. Mureş a luat fiinţă în anul 1995, în

Editura Universităţii "Petru Maior" din Târgu. Mureş a luat fiinţă în anul 1995, în baza avizului Ministerului Culturii nr. 3543/22. 03. 95. Înfiinţarea acesteia a fost necesară pentru a facilita publicarea, în regim de editură, a unor lucrări cu caracter didactic pentru studenţii noştri, dar şi a lucrărilor valoroase cu caracter tehnico-ştiinţific având ca autori cadre didactice titulare şi/sau asociate universităţii noastre. De la înfiinţare până în prezent s-au publicat 141 de lucrări, conform listei anexate, având în lucru alte 6 titluri, cu apariţie în lunile martie-aprilie 2005. Lucrările sunt din domeniile matematicii, fizicii, informaticii, al ştiinţelor tehnice (inginerie mecanică şi electrică), istoriei, filologiei, al ştiinţelelor economice, juridice şi de management, oglindind fidel specializările pentru care este acreditată universitatea noastră.

Tipărirea lucrărilor se realizează la atelierul de multiplicare al universităţii, sau la alte tipografii,

Tipărirea lucrărilor se realizează la atelierul de multiplicare al universităţii, sau la alte tipografii, de obicei într-un tiraj redus (în medie 100 exemplare), care acoperă obligaţiile pentru Depozitul legal de tipărituri, necesarul bibliotecii noastre şi eventualele schimburi interuniversitare. Difuzarea lucrărilor nu face parte din obiectul de activitate al editurii, aceasta fiind asigurată de către autori, care, de altfel, asigură integral cheltuielile de editare şi tipărire din surse financiare din afara universităţii, cum sunt programe internaţionale sau similare, sponsorizare, sau surse proprii.

În anul 2001 editura noastră a fost evaluată de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice

În anul 2001 editura noastră a fost evaluată de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior (CNCSIS), în urma căreia Editura Universităţii "Petru Maior" Tg. -Mureş a fost recomandată Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor şi Diplomelor Universitare pentru ca lucrările publicate să fie luate în considerare de Centrul Naţional pentru Politica Ştiinţei şi Scientometrie în programele sale strategice. Editura Universităţii « Petru Maior » Tg. -Mureş este inclusă în Catalogul editorilor şi distribuitorilor de carte din România – 2003, al Asociaţiei Editorilor din România.

Editura Universităţii « Petru Maior » Tg. -Mureş a expus standuri la Caravana Gaudeamus

Editura Universităţii « Petru Maior » Tg. -Mureş a expus standuri la Caravana Gaudeamus 2003 Tg. -Mureş 6 -10 mai 2003 (ocazie cu care a luat un premiu pentru prima participare), precum şi la Caravana Gaudeamus 2004 Tg. -Mureş 30 martie – 3 aprilie 2004 (ocazie cu care a luat premiul Educaţia).

1960 - INSTITUTUL PEDAGOGIC DE 3 ANI din Târgu Mureş 1977 - INSTITUTUL DE

1960 - INSTITUTUL PEDAGOGIC DE 3 ANI din Târgu Mureş 1977 - INSTITUTUL DE ÎNVĂŢĂM NT SUPERIOR din Târgu–Mureş 1984 - INSTITUTUL DE SUBINGINERI 1990 - INSTITUTUL DE ÎNVĂŢĂM NT SUPERIOR 1991 - UNIVERSITATEA TEHNICĂ din Târgu – Mureş 1995 - UNIVERSITATEA DIN T RGU – MUREŞ

1. 060 768 1. 202 429 1. 875 1. 879 5. 982

1. 060 768 1. 202 429 1. 875 1. 879 5. 982

FACULTATEA DE INGINERIE 4 ani / zi ; 240 credite transferabile • Calculatoare şi

FACULTATEA DE INGINERIE 4 ani / zi ; 240 credite transferabile • Calculatoare şi tehnologia informaţiei Buget 62 Taxă 38 • Ingineria energetică / Inginerie electrică Buget 43 Taxă 7 Taxă 5 • Inginerie industrială Buget 45 • Ingineria mediului / Mecatronică şi robotică Buget 30 Taxă 20 • Inginerie şi management Buget

 • Matematică Buget 17 Taxă 33 • Informatică Buget 40 Taxă 10 •

• Matematică Buget 17 Taxă 33 • Informatică Buget 40 Taxă 10 • Limba şi literatura – română / engleză / franceză Buget 47 Taxă 103 • Istori Buget 26 Taxă 24 e • Relaţii internaţionale Buget 10 Taxă 40

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI ADMINISTRATIVE 4 ani / zi ; 180 credite transferabile

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI ADMINISTRATIVE 4 ani / zi ; 180 credite transferabile • Management Buget 15 Taxă 60 • Economie Buget 15 Taxă 60 • Contabilitate Buget 15 Taxă 60 • Finanţ Buget 15 Taxă e 60 • Ştiinţe administrative Buget 15 Taxă 60 • Drept (4 ani / zi ; 240 credite transferabile) Buget 15 Taxă 60

ÎNVĂŢĂM NT CU FRECVENŢĂ REDUSĂ 3 ani / IFR ; 180 credite transferabile FACULTATEA

ÎNVĂŢĂM NT CU FRECVENŢĂ REDUSĂ 3 ani / IFR ; 180 credite transferabile FACULTATEA DE ŞTIINŢE ŞI LITERE • Matematică Taxă FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI ADMINISTRATIVE • Management 50 • Informatică Taxă 50 • Limba şi literatura – română / engleză / franceză Taxă • Istori e Taxă 150 Taxă 90 • Contabilitate Taxă 90 • Ştiinţe administrative Taxă 90 • Drept (4 ani / zi ; 240 credite transferabile) 50 Taxă 90

- pregătirea iniţială şi continuă a personalului didactic -

- pregătirea iniţială şi continuă a personalului didactic -

ü Construcţia şi tehnologia angrenajelor; ü Tehnologii neconvenţionale de deformare plastică la rece, respectiv

ü Construcţia şi tehnologia angrenajelor; ü Tehnologii neconvenţionale de deformare plastică la rece, respectiv prelucrãri cu jet de plasmã şi electroeroziune; ü Roboticã; ü Optimizãri în electroenergeticã; ü Maşini electrice neconvenţionale; ü Aparaturã electronicã pentru tehnologii neconvenţionale; ü Prelucrãri moderne cu ajutorul fasciculului de electroni; ü Cercetãri în domeniul algebrei (latici, algebre topologice şi inele); ü Reţele neuronale; ü Metode numerice; ü Cercetare psihopedagogicã; ü Probleme de sociologie; ü Istoria veche universalã; ü Economie politicã şi politici economice; ü Asigurãri comerciale; ü Contabilitate financiarã; ü Literaturã englezã.

furnizează servicii de consultanţă, programe de formare continuă şi perfecţionare a viitorilor şi actualilor

furnizează servicii de consultanţă, programe de formare continuă şi perfecţionare a viitorilor şi actualilor întreprinzători şi a personalului şi managerilor din IMM-uri

organizează şi monitorizează proiectele şi acordurile de cooperare internaţională, mobilităţile studenţeşti şi de formatori,

organizează şi monitorizează proiectele şi acordurile de cooperare internaţională, mobilităţile studenţeşti şi de formatori, bursele de studiu în străinătate, promovează imaginea universităţii, participă activ la programele: Leonardo, CEEPUS şi Jean Monnet, SOCRATES.

activităţi specifice consilierii şi orientării pentru carieră, activităţi cu caracter instituţional şi servicii de

activităţi specifice consilierii şi orientării pentru carieră, activităţi cu caracter instituţional şi servicii de specialitate în domeniul asistenţei psihologice, activităţi cu caracter sociologic, de marketing educaţional şi relaţii publice.

Site propriu: www. upm. ro Nod zonal al reţelei naţionale Ro. Edu. Net

Site propriu: www. upm. ro Nod zonal al reţelei naţionale Ro. Edu. Net

5 7 e 5. c i 8 d io r pe 4. 768 utilizatori

5 7 e 5. c i 8 d io r pe 4. 768 utilizatori 147. 28 căr 8 ţi