Duminica Floriilor Isus a pornit spre Ierusalim n

Duminica Floriilor

Isus a pornit spre Ierusalim. În timp ce se apropia de Betfaghe şi Betania, lângă Muntele numit al Măslinilor, a trimis doi discipoli, spunându-le:

„Mergeţi în satul dinaintea voastră şi, când veţi intra, veţi găsi un măgăruş legat, pe care nici un om nu l-a încălecat: dezlegaţi-l şi aduceţi-l!”

Când au plecat cei trimişi, au găsit după cum le-a spus. În timp ce ei dezlegau măgăruşul, stăpânii lui i-au întrebat: „De ce dezlegaţi măgăruşul? ”

Apoi l-au adus la Isus şi, aruncându-şi hainele peste măgăruş, l-au urcat pe Isus deasupra.

Pe când el înainta, îşi aruncau hainele pe drum.

Ajungând aproape de coborârea Muntelui Măslinilor, toată mulţimea discipolilor, bucurându-se, a început să-l laude pe Dumnezeu cu glas puternic pentru toate minunile pe care le-au văzut, spunând:

“Binecuvântat cel ce vine, regele, în numele Domnului!”

"Pace în cer şi glorie în înaltul cerurilor!"

Atunci unii farisei din mulţime i-au spus:

Dar el le-a răspuns:

“Vă spun, dacă aceştia vor tăcea, vor striga pietrele. ”

Una din căile de acces în Ierusalim. Aici a fost întâmpinat Isus. Potrivit tradiţiei iudaice, atunci când Mesia va reveni va intra pe această poartă. De frică, musulmanii, sub domnia lui Ottoman Sultan Suleiman Magnificul (1520 -1566) au hotărât să închidă accesul pe această poartă şi au înălţat un zid.

Poarta Aurită Muntele Măslinilor

Intrarea lui Isus în Ierusalim pe Poarta Aurită

Deşi i-a părăsit pe evrei pentru a locui în mijlocul neamurilor, Domnul se îndreaptă spre templu; care este adevăratul templu, dacă nu cel în care Dumnezeu este adorat nu după precepte, ci în duh şi adevăr (In 4, 24)? ! Acesta este templul lui Dumnezeu: clădit pe edificiul credinţei, şi nu pe temelii din piatră. . . (Sf. Ambroziu de Milano)

Şi urcă pe Muntele Măslinilor, pentru a planta tinerele vlăstare de măslin (Ps 127, 3), a căror mamă este Ierusalimul din înălţime (Gal 4, 26). Fiecare vlăstar, fiind plantat în casa lui Dumnezeu (Ps 92, 14), ar putea spune: cât mă priveşte, eu sunt ca un măslin roditor în casa Domnului (Ps 52, 10). Poate chiar însuşi muntele este Cristos; oare nu naţiunile fac rod bogat din plinătatea Duhului? Noi urcăm prin el şi spre el. El este calea, el este poarta, ea e deschisă; el o deschide. (Sf. Ambroziu de Milano)

Măgăruşul, ca orice mânz, este sălbatic şi trebuie îmblânzit; iar, ca animal este necurat; de aceea nici nu era primit ca jertfă ce se aducea lui Dumnezeu după lege. Necurate erau toate neamurile pământului pentru necredinţa lor şi sălbatice şi cu nevoie de îmblânzit, pentru că erau lipsite de legile lui Dumnezeu. Şederea lui Isus Cristos pe măgăruş însemna suspinul neamurilor după el.

Ce-i care au mers să dezlege măgăruşul au vorbit în propriul nume? Nicidecum; ei au vorbit precum le-a spus Isus pentru a te face să înţelegi că vorbele lor nu provin discursuri proprii ci din însuşi Cuvântul lui Dumnezeu, şi că nu în numele propriu, ci în numele lui Cristos au răspândit credinţa printre neamurile păgâne, şi că puterile potrivnice care-şi revendicau omagiile naţiunilor s-au supus poruncilor divine. (Sf. Ambroziu de Milano)

Cel drept a fost întâmpinat cu gesturi de onoare pentru un erou. Înainte să vânture frunzele de palmier, discipolii şi-au aşternut hainele pe drumul ce ducea spre Templu; apostolii au pavat cu hainele lor un drum imaculat Domnului. Acest drum pe care Cristos îl străbate până la Templu, semnifică doctrina şi credinţa sa. Este drumul pe care au vrut să-l parcurgă şi discipolii; pentru aceasta s-au dezbrăcat de hainele lor, pentru a pava calea martiriului în mijlocul mulţimilor păgâne. Hainele aşternute pe pământ ascund noroiul acestei lumi şi marchează drumul nepătat pentru Mântuitorul. (Sf. Maxim de Torino)

Duminica Floriilor (scurt istoric) Ca toate sărbătorile creştine, iniţial a fost o sărbătoare păgână, a vegetaţiei şi a fertilitaţii, dedicată Florei, peste care creştinismul a suprapus o sărbătoare religioasă, schimbându-se denumirea şi semnificaţia, dar păstrându-se în bună parte tradiţiile iniţiale. Flora era la vechii romani zeiţa florilor şi a înfloririi. În onoarea ei, odată cu venirea primăverii, avea loc sărbătoarea Floralia, care dura numai o zi, pe 29 aprilie.

La intrarea în Ierusalim Isus a fot întâmpinat cu ramuri de palmier şi măslin. Palmierul maiestuos, cu frunzele sale desfăşurate ca nişte evantaie uriaşe, a fost considerat un simbol al soarelui şi al victoriei. Pentru egipteni şi pentru arabi el era „Pomul vieţii”, iar fructele sale, curmalele, erau în vestul Asiei şi în China un simbol al fertilităţii. Motivele frunzelor de palmier le găsim asociate la romani cu ceremoniile legate de cultul lui Apollo dar si al zeiţei Astarte. Tradiţia folosirii frunzelor de palmier în diferite procesiuni precum şi la încununare victoriei gladiatorilor, a fost preluată de către adepţii tinerei religii creştine, care au serbat în felul acesta intrarea victorioasă a lui Isus în Ierusalim. Curând, frunzele de palmier au devenit un atribut firesc al unor sfinţi sau martiri ai credinţei.

Frunzele de palmier (în ţarile unde nu există), au fost înlocuite cu cele de salcie, în bună parte datorită simbolismului ei, dar şi prin faptul că este primul copac care înverzeşte primăvara. Ramurile înmugurite ale acestui copac sunt folosite în procesiunea din Duminica Floriilor.

Procesiune în Duminica Floriilor

Power Point – Lucian Diac (lucianmicu 20@yahoo. com) Muzica: Ennio Morricone - Once upon a time in the West