Diversitate tematic stilistic i de viziune n poezia

Diversitate tematică, stilistică şi de viziune în poezia interbelică - studiu de caz - Prof Veronica-Camelia NIŢU Colegiul Naţional “Nicolae Titulescu” - Craiova

Premisa studiului Lirica interbelică - perioadă de mare diversitate, privind: • temele şi motivele poetice abordate; • limbajul şi noutatea unor formule estetice. În perioada interbelică poezia românească dobândeşte „o conştiinţă de sine şi deci o existenţă proprie” (N. Manolescu – „Metamorfozele poeziei”) Destinul literaturii în anii ’ 20 -’ 30 a fost profund marcat de două fenomene: manifestarea simbolismului, care precede poezia modernistă interbelică teoretizarea sincronismului de către Eugen Lovinescu

Prezentarea curentelor literare Simbolismul Modernismul Tradiţionalismul Avangarda

Prezentarea curentelor literare Simbolismul Modernismul fenomen autohto n Tradiţionalismul orientări estetice de largă circulaţie Avangarda

Prezentarea curentelor literare Este. Simbolismul un curent literar şi artistic apărut în Franţa la sfârşitul secolului al XIX‑lea, ca reacţie împotriva parnasianismului, a romantismului retoric şi a naturalismului, promovând conceptul de poezie Modernismul modernă. Tradiţionalismul Numele acestui curent a fost dat de poetul francez Jean Moréas, care în 1886 a publicat în revista „Le Figaro” celebrul articol‑manifest intitulat. Avangarda „Le symbolisme”.

Simbolismul Poeţi francezi: Charles Baudelaire Paul Verlaine Arthur Rimbaud Stéphane Mallarmé Poezia simbolistă românească a avut doi mari reprezentanţi: Alexandru Macedonski George Bacovia Un rol important în promovarea simbolismului în literatura română l‑a avut Alexandru Macedonski, care a publicat în paginile revistei sale, „Literatorul”, în 1892, articolul „Poezia viitorului”, adevărat manifest simbolist, şi a încurajat tinerele talente literare afiliate noului curent cultural. Alţi simbolişti notabili: Dimitrie Anghel, Ştefan Petică, Ion Minulescu, Elena Farago.

Simbolismul Spre deosebire de simbolismul francez, simbolismul românesc nu s‑a opus parnasianismului, ci l‑a integrat; astfel în rondelurile lui Macedonski au coexistat elemente preluate din ambele curente. Simbolismul prezintă următoarele caracteristici: • simbolul; • sugestia; • corespondenţele; • muzica; • prozodia (au renunţat la rimele tradiţionale şi au introdus versul liber).

Simbolismul Teme şi motive simboliste: • motivul citadin – oraşul monoton şi viaţa mediocră provoacă dorinţa de evadare spirituală în tărâmuri misterioase (spaţii orientale sau utopice); • tema marii plecări, concepută ca o călătorie eternă spre necunoscut; • tema naturii, receptată ca o stare sufletească; • motivul ploii şi al toamnei; • motivul iubirii, resimţite ca nevroză; • motivul instrumentelor muzicale care acompaniază melancolia sufletească şi exprimă emoţii grave (vioara, mandolina, harfa) ori violente (fanfara, fluierul); • motivul solitudinii fiinţei; efectele solitudinii sunt melancolia şi „spleen‑ul”, un amestec de tristeţe, dezolare si plictiseala profundă.

Prezentarea curentelor literare Simbolismul Modernismul european a reprezentat o mişcare amplă manifestată în spaţiul cultural european, începând cu mijlocul secolului al XIX‑lea, până în perioada postbelică. Modernismul românesc este un curent literar şi Modernismul artistic apărut la începutul secolului al XX‑lea, caracterizat de negarea tradiţiei şi de impunerea unor formule noi de creaţie. Tradiţionalismul Modernismul include mişcările artistice care exprimă o ruptură de tradiţie, negând în forme uneori extreme, epoca sau curentul care le‑au precedat. Prin definiţie, atitudinea modernistă este anticlasică, antiacademică, anticonservatoare, antitradiţionalistă. Avangarda

Modernismul Curente artistice novatoare: • simbolismul; • expresionismul; • avangarda: Ødadaismul; Øconstructivismul ; Øabstracţionismul ; Øsuprarealismul; Øcubismul; În cultura română modernismul a fost teoretizat şi promovat de Eugen Lovinescu prin revista şi cenaclul „Sburătorul”, unde i‑a avut colaboratori pe Ion Minulescu, Liviu Rebreanu etc. şi i‑a promovat pe Ion Barbu, Camil Petrescu, George Călinescu, Şerban Cioculescu etc. Lucrările de doctrină ale lui Eugen Lovinescu: „Istoria civilizaţiei române moderne” 1924 -1925 „Istoria literaturii române contemporane” 1926 -1929

Modernismul Eugen Lovinescu s‑a opus sămănătorismului, poporanismului, tradiţionalismului şi romantismului desuet. Modernismul lovinescian porneşte de la ideea că există un spirit al veacului „saeculum” care determină sincronizarea culturilor europene. Astfel, civilizaţiile mai puţin dezvoltate suferă influenţa civilizaţiilor dezvoltate – Lovinescu a construit „teoria sincronismului”: cultura şi civilizaţia se dezvoltă prin împrumut şi imitaţie. În „Istoria civilizaţiei române moderne” Lovinescu susţine „teoria imitaţiei” preluată de la sociologul francez Gabriel Tarde, conform căreia popoarele evoluate exercită influenţe benefice asupra popoarelor mai puţin dezvoltate. Influenţa se realizează în două trepte: • adoptarea formelor civilizaţiei superioare, prin imitaţie; • stimularea creării unui fond propriu‑zis.

Modernismul Principiul sincronismului se realizează programatic prin teoria imitaţiei. Prin sincronismul lovinescian se explică dezvoltarea întregii literaturi din perioada interbelică, inclusiv a romanului modern. Romanului modern se caracterizează prin: vanalizarea detaliată a vieţii interioare prin observaţia psihologică, vdrama de conştiinţă şi de idei, vautenticitatea trăirilor, vanaliza şi autoanaliza lucidă, vstilul anticalofil. Reprezentantul romanului modern românesc este Camil Petrescu, autorul romanelor „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” şi „Patul lui Procust”.

Modernismul Trăsăturile modernismului: Arta poetică text liric în care autorul vpreocuparea pentru marile probleme ale: cunoaşterii, implicând exprimăpsihologia; prin mijloace artistice conexiuni cu filozofia, religia, îşi mitologia, vconceperea şi construirea volumului de versuri ca un întreg(despre convingerile despre arta literară semnificativ precedat sau poezie încheiatîn deaspectele o artă poetică , care valoare ei esenţiale: teme, emblematică pentru universul poetic, pentru estetica personală, pentru principii estetice, preferinţe stilistice viziunea asupra lumii; etc. ) şi despre poetului în actul de vinovaţia limbajului poetic – lexicul insolit: rolul termeni abstracţi, argotici, creaţie. de ambiguitate semantică, prin sintaxa eliptică, prin înnoirea metaforei; vla nivelul versificaţiei coexistă prozodia consacrată cu versul liber, absenţa strofelor sau strofe inegale şi ritmuri interioare; veste modificată punctuaţia convenţională: unele versuri încep fără majusculă, în unele texte poetice alternează versurile care încep cu majusculă cu cele care încep cu literă mică, dispar uneori punctul şi virgula, iar punctele de suspensie sunt folosite intens ca semn al inefabilului şi al sugestiei; vdispar specii lirice consacrate: meditaţia, idila, elegia, pastelul, fiind înlocuite de formule poetice insolite: inscripţia, psalmul, creionul etc.

Prezentarea curentelor literare Simbolismul Se defineşte în opoziţie cu modernismul lovinescian şi este o mişcare literară manifestată în perioada interbelică a cărei ideologii s‑a cristalizat în jurul revistei „Gândirea”. Modernismul Tradiţionalismul Conceptul de „tradiţionalism” reprezintă tendinţa literaturii de a se îndrepta spre lumea satului, spre folclor, spre istorie, spre „primitivism” prin respingerea ideii de civilizaţie. Avangarda

Tradiţionalismul Prima grupare s‑a format în jurul revistei „Sămănătorul” (apărută la Bucureşti în 1901), de la care şi‑a luat numele de sămănătorism; principalul ideolog a fost Nicolae Iorga, iar printre colaboratori s‑au numărat George Coşbuc, Octavian Goga, Mihail Sadoveanu Orientările tradiţionaliste s‑au constituit încă din primele două decenii ale secolului al XX‑lea prin două grupări literare: A doua grupare s‑a format în jurul revistei „Viaţa românească” (apărută la Iaşi între 1906 şi 1929, mutată în 1930 la Bucureşti), condusă de Garabet Ibrăileanu (1906 -1933) şi Mihai Ralea; aici s‑a afirmat poporanismul, care a continuat sămănătorismul, dar a promovat şi cultul trecutului şi teoria specificului naţional. Printre colaboratori s‑au numărat: Ion Minulescu, Tudor Arghezi, Mihail Sadoveanu

Tradiţionalismul În perioada interbelică, în jurul revistei „Gândirea” (1921 – Cluj, 1922 -1944 – Bucureşti) s‑a organizat o altă grupare tradiţionalistă numită „gândirism”. Revista „Gândirea” a fost condusă iniţial de Cezar Petrescu, iar din 1926 de către Nichifor Crainic, care a imprimat revistei o orientare autohtonist-ortodoxistă, teoretizată în articolul program „Sensul tradiţiei” şi în eseul „Isus în ţara mea”. Printre colaboratori s‑au numărat: Ion Pillat, Vasile Voiculescu, Aron Cotruş, Camil Petrescu, George Bacovia, Mateiu Caragiale.

Tradiţionalismul Trăsături: Øpreocuparea pentru satul românesc, vatră a spiritualităţii autohtone; Øîntoarcerea spre trecut (paseismul) ca unic reper moral salvator; Øcultivarea aspectelor tradiţionale: obiceiuri, sărbători, costume, muzică, în opoziţie cu cele străine; Øviziunea idilică a vieţii ţărăneşti, surprinsă mai ales în zilele de sărbătoare; Øpreferinţa pentru teme ca legătura cu pământul, cultul neamului şi al înaintaşilor, continuitatea generaţiilor, întoarcerea la locurile natale, ciclicitatea anotimpurilor; Øinsistenţa asupra temei religioase prin evocarea scenelor biblice semnificative şi autohtonizarea lor; Øspaima de civilizaţia citadină şi de societatea cosmopolită, văzute ca sursă a degradării morale; Ølimbajul poetic se caracterizează prin registrul arhaic şi popular; Ørespectarea sintaxei, a topicii şi a punctuaţiei consacrate; Øpreferinţa pentru: vepica în versuri: balada istorică, poemul; vspecii lirice: idila, pastelul, pastorala, oda, imnul, psalmul tradiţional.

Tradiţionalismul Reprezentanţi: Proză: Calistrat Hogaş Mihail Sadoveanu Constantin Stere Poezie: George Coşbuc Octavian Goga Şt. O. Iosif Vasile Voiculescu Aron Cotruş Ion Pillat Radu Gyr Nichifor Crainic Dramaturgie: Barbu Ştefănescu‑Delavrancea Nicolae Iorga

Tradiţionalismul Trăsăturile poetului tradiţionalist: Trăsăturile poeziei tradiţionaliste: • se conformează unui program estetic acceptat şi asimilat; • proiectează în poezie sentimente de solidaritate, comuniune, tihnă sau nelinişte, nostalgie; • îşi construieşte imaginarul poetic în funcţie de reperele unei geografii definitorii pentru lumea din care provine. • urmăreşte să producă emoţii şi să evoce stări: reveria, nostalgia; • cultivă formele prozodice tradiţionale, uneori chiar facile; • discursul poetic are forţă persuasivă; • tensiunea lirică are rezolvarea în finalul textului; • cultivă lirismul obiectiv, eul liric, recurge adesea la măşti şi voci; • muzicalitatea versurilor provine din perfecţiunea prozodică.

Prezentarea curentelor literare Simbolismul Este o mişcare amplă şi eterogenă manifestată la începutul secolului al XX‑lea în literatură, muzică, artele plastice, în spaţiul cultural european, care îşi propune să impună noi structuri artistice în dauna celor tradiţionale, considerate depăşite. Modernismul Tradiţionalismul Avangarda se defineşte prin două atitudini: Øopoziţia radicală faţă de tradiţie; Øaspiraţia spre o absolută înnoire a limbajelor specifice fiecărei arte. Avangarda

Avangarda Trăsături: Ønegaţia cuprinsă în diverse manifeste artistice; Øopoziţia, contestarea, ruptura agresivă faţă de sistemul existent; Øspiritul ofensiv: polemica, lupta, asaltul; Øpreferinţa pentru formele incendiare, şocante; Øumorul negru, atmosfera de scandal, grotescul, absurdul, trivialitatea; Ørepulsia morală, greaţa, dezgustul, oroarea; Øambiguitatea generată de negaţia nelimitată; Øexaltarea, fanatismul, frenezia verbală; Øindividualismul nonconformism dus până la anarhie; Øsincretismul artelor: caligrama, pictopoezia etc. ; Øprovizoratul, continua restructurare a formelor; Ølirismul, interiorizarea sunt abolite în numele libertăţii absolute de creaţie care permite orice abatere, atât de la estetica tradiţională, cât şi de la normele gramaticale sau ale punctuaţiei.

Avangarda Precursori ai mişcării europene de avangardă : Reprezentanţi în literatura română: • poetul francez Lautréamont, autorul poemului „Cântecele din Maldoror” (1869) • dramaturgul Alfred Jarry, autorul tetralogiei „Ubu rex” (1896 -1901). • Tristan Tzara (dadaism) • Urmuz • Ilarie Voronca • Ştefan Roll • Geo Bogza

Avangarda Fenomenului avangardist este complex, el nu a putut fi cuprins într‑o formulă unică şi definitivă, deoarece acest fapt i‑ar fi contrazis însăşi esenţa: refuzul oricărei înregimentări, sfidarea permanentă a modelelor, revolta negativistă şi anarhică, vocaţia subversiv-distructivă. Dincolo de aspectul haotic, „avangardele” conturează drama existenţială a omului modern care nu poate să împace limitele: absolutul şi relativul, puritatea şi abjecţia, acţiunea şi pasivitatea, libertatea şi necesitatea. Cele mai frecvente şi eficiente forme de exprimare a ideilor au fost manifestul literar şi dicteul automat.

Avangarda Reviste şi grupări ale avangardei româneşti: v„Contimporanul”: 1922 -1932, condusă de Ion Vinea şi pictorul Marcel Iancu; a promovat iniţial un „dadaism constructiv”, mai moderat în manifestări, în ciuda violenţei din „Manifest activist către tinerime” (Ion Vinea): „Jos arta, căci s‑a prostituat!”; v„Integral”: 1925 -1926, condusă de F. Brunea‑Fox; colaboratori: Ilarie Voronca, Ion Călugăru; v„ 75 HP” (număr unic la 1 oct. 1924) şi „Punct” (1924 -1925), avându‑i colaboratori pe: F. Brunea‑Fox, Ilarie Voronca, Marcel Iancu; v„unu” (1928 -1932), condusă de Saşa Pană; colaboratori: Geo Bogza, Ion Vinea.

Prezentarea poeţilor modernişti TUDOR ARGHEZI LUCIAN BLAGA ION BARBU

Prezentarea poeţilor modernişti TUDOR ARGHEZI (1880 -1967) LUCIAN BLAGA TEMELE LIRICII ARGHEZIENE: Poezia filozofică Poezia socială Poezia erotică Poezia universului mărunt ION BARBU

Prezentarea poeţilor modernişti TUDOR ARGHEZI (1895 -1961) LUCIAN BLAGA Øalături de Tudor Arghezi, este cea mai complexă personalitate poetică a perioadei interbelice, reprezentând cazul unic în literatura română când un mare poet a fost dublat de un mare gânditor, care a elaborat un coerent sistem filozofic centrat în special pe problema cunoaşterii şi pe filozofia culturii; Øşi‑a dovedit originalitatea încă de la debut prin formula adoptata: lirica expresionistă cu întoarcere spre mitologia autohtonă; Ømaturitatea artistică a condus la o clasicizare a expresiei lirice. ION BARBU

Prezentarea poeţilor modernişti (1895 -1961 ) TUDOR ARGHEZI LUCIAN BLAGA ETAPELE CREAŢIEI vparnasiană vbaladic-orientală vermetică ION BARBU

Concluzie „Acţiunea modelatoare a operelor lăsate de Arghezi, Barbu, Blaga va fi îndelungată, cei trei scriitori rămânând, până astăzi, clasici necontestaţi ai modernismului poetic românesc, nu doar în sensul exemplarităţii, ci şi în acela […] al stimulării energiilor creatoare vizând diferenţierea. […] Provocatoare la data apariţiei, operele lor au devenit în timp elemente de stabilitate în sistemul complex al poeziei naţionale. ” (Mircea Scarlat, Istoria poeziei româneşti, III)