Definiie Clasificri Opoziii categoriale Formele atone Funciile sintactice

Definiţie. Clasificări. Opoziţii categoriale. Formele atone. Funcţiile sintactice ale pronumelor.

Obiective de referinţă • să motiveze rolul de substitut al numelui; • să stabilească criterii de delimitare a pronumelor de adjectivele pronominale; • să motiveze ortogramele prin prisma principiilor ortografiei române; • să delimiteze formele cazuale omonime; • să demonstreze caracterul sui-generis al categorii gramaticale a numărului; • să construiască formule cazuale omonime; • să construiască enunţuri pentru diverse funcţii sintactice realizate de pronume;

GLOSAR DEICTIC – clasă de cuvinte şi de forme gramaticale reunind totalitatea mărcilor deixisului, clasă omogenă din punct de vedere semantico-funcţional, dar eterogenă din punct de vedere gramatical. Clasa deicticilor se constituie pe baza unei caracteristici semantice comune: lipsa referinţei proprii şi modul identic de a şi-o procura şi pe baza unei funcţii comune: rolul deicticului este de a trimite la unul dintre componentele situaţiei de comunicare: emiţător, receptor, timp şi loc în care se produce comunicarea.

GLOSAR LOCUTOR - cel care vorbeşte cu cineva; vorbitor; cel care emite o comunicare. INTERLOCUTOR - persoană care participă la o conversaţie; om care se întreţine cu cineva; convorbitor.

Pronumele este o clasă lexico-gramaticală preponderent deictică, de natură discursivă. Fixează identitatea constituenţilor principali ai actului lingvistic (protagoniştii comunicării: locutorul şi interlocutorul său) şi modelează identitatea constituenţilor complementari (obiectul comunicării) în funcţie de aceştia. Clasa pronumelor şi a adjectivelor pronominale este reprezentată prin cuvinte substitut, la care prin tradiţie se adaugă, din cauză că principial au acelaşi corp fonetic, şi cuvinte nenoţionale ce transmit informaţie gramaticală de tip determinativ (apropierea sau depărtarea de vorbitor, posesia, cunoaşterea în măsură redusă etc. )

Pronumele poate fi caracterizat din trei perspective: semantică – stă în locul numelui sau stă pentru nume este o clasă închisă cu deosebiri de la o subclasă la alta morfologică (marcată de mai mulţi factori) este o clasă cu termeni variabili în funcţie de gen, număr, caz şi persoană sintactică realizează toate funcţiile sintactice ale substantivului categoria gramaticală specifică a persoanei se atestă cu paradigma completă numai la unele subclase de pronume dezvoltă categorii gramaticale comune substantivului (gen, număr, caz) şi verbului (persoana)

Utilizând drept criteriu existenţa sau inexistenţa categoriei gramaticale a persoanei, distingem pronume şi adjective pronominale care au categoria gramaticală a persoanei. Pronumele personale Pronumele propriu-zise + + cele de de politeţe cele Pronumele reflexive Au categoria Au gramaticală persoanei aa persoanei Pronumele şi adjectivele şi pronominale posesive Adjectivele pronominale de întărire de

Utilizând drept criteriu existenţa sau inexistenţa categoriei gramaticale a persoanei distingem pronume şi adjective pronominale care nu reacţionează la această categorie. Pronumele şi adjectivele pronominale demonstrative Pronumele şi adjectivele pronominale interogative Nu au categoria gramaticală a persoanei Pronumele şi adjectivele pronominale nehotărâte Pronumele şi adjectivele pronominale relative

Este un microsistem alcătuit din cuvinte, considerate global substitute, care indică poziţia în dialog a “persoanelor” (vorbitor, interlocutor, obiectul dialogului); pot avea categoriile gramaticale de persoană, gen, număr şi caz pentru care au forme predominant supletive. Pronumele personale pot îndeplini funcţii sintactice de subiect, atribut şi complement.

categoria gramaticală a persoanei Persoana III el/ea desemnează obiectul comunicării lingvistice Persoana I eu desemnează locutorul Persoana II tu desemnează interlocutorul

Categoria gramaticală a numărului eu tu el, ea noi

Categoria gramaticală a numărului tu el, ea voi

Categoria gramaticală a genului se manifestă numai la pronumele personale de persoana a III-a din interiorul paradigmei (el, ea, ei, ele) sau exterioare paradigmei (dînsul/însul, dînsa/insa) La nivelul expresiei atestăm: forme omonimice: la dativ singular forme atone identice pentru masculin şi feminin- i, îi şi îi masculin, sing. , Ac. redundanţă prin flexiune internă asigurată de articol dînsul/dînsa; dînsului/dînsei Forma atonă de Ac. -O este întrebuinţată frecvent cu sens neutru: a o lua la sănătoasa

N. Eu G. – D. mie, îmi, mi-, -mi. Ac. (pe) mine, mă V. - N. tu G. – D. ţie, îţi, ţi-, -ţi. Ac. (pe) tine, te V. tu! N. el, ea G. lui, ei D. lui, ei, îi, i Ac. (pe) el, îl (pe) ea, o V. -

N. noi G. – D. nouă, ne, ni Ac. (pe) noi, ne V. - N. voi G. – D. vouă, vi Ac. (pe) voi, vă V. voi! N. ei, ele G. lor, D. lor, le, li Ac. (pe) ei, îi (pe) ele, le V. -

Funcţii sintactice Relaţii de interdependenţă subiect nume predicativ relaţii de dependenţă complement atribut Relaţii de incidenţă apoziţie situează pronumele în cazul vocativ

Exemple: Subiect: Numai eu, rămas acelaşi, Bat mereu acelaşi drum. Numai tu de după gratii Vecinic nu te mai iveşti! El tremură ca alte dăţi În codri şi pe dealuri. Nume predicativ: O, -nchide lungi genele tale, Să pot recunoaşte trăsăturile-ţi pale – Căci tu – tu eşti el. M. Eminescu

direct de reciprocitate indirect complement corelative de agent circumstanţiale

Exemple: Complement direct: Dacă boiul mi-l înmlădiu, dacă ochii mei îmi plac, E temeiul că acestea fericit pe el îl fac. (M. Eminescu) Complement indirect: La noi sunt codrii verzi de brad Şi câmpuride mătasă. (O. Goga) Complement de agent: Zâmbiră între dînşii bătrânii tăi prieteni. (M. Eminescu)

Exemple: Complement de reciprocitate: Nimic nu e realizat de ei. Complemente corelative (sociativ, de excepţie, cumulativ): În afară de mine n-a fost nimeni. Complemente circumstanţiale: Fereastra-i deschisă: primăvara plină Pătrunde printr-însa. (M. Eminescu)

Exemple: Atribut: Gloria-i închipuirea ce o mie de neghiobi Idolului lor închină Apoziţie: Casa lor, aceea. (M. Eminescu) a ei şi a lui Stere, i se păru mai caldă-n seara (E. Barbu) Pronume în cazul vocativ: Arald, nu vrei tu fruntea pe sânul meu s-o culci? Tu, zeu cu ochii negri … o ce frumoşi ochi ai! (M. Eminescu)

Dativul posesiv este exprimat prin formele neaccentuate ale pronumelui personal. Dativul posesiv determină: un substantiv: mâna-ţi albă un adjectiv: alba-ţi mână un verb: Ţi-am ascultat sfatul. Funcţie sintactică: atribut pronominal (în cazul dativ). Atunci când se leagă prin cratimă de o prepoziţie, are funcţia sintactică de complement circumstanţial: El stă înainte-i. Dativul etic se exprimă prin formele neaccentuate ale pronumelui personal. Exemplu: Mi şi-l luă şi mi ţi-l trânti. . . Dativul etic nu are funcţie sintactică.

Dativul etic În limbajul popular, în stilul beletristic şi în limbajul artistic, forma neaccentuată de dativ a pronumelui de persoana I şi a II-a, singular, întrebuinţate separat sau împreună, exprimă în mod frecvent participarea afectivă a locutorului şi interlocutorului la desfăşurarea conţinutului semantic al textului. În aceste contexte, pronumele nu realizează funcţii sintactice, ci dezvoltă doar valori stilistice. De ex. : Mi-au lunecat ciubotele şi am căzut în Ozana, cât mi ţi-i băietul. (I. Creangă) De la Nistru pân-la Tisa/Tot românul plânsu-mi-s-a. (M. Eminescu)

BIBLIOGRAFIE Dimitriu C. Tratat de gramatică a limbii române. Morfologia. Iaşi, 1999. Irimia D. Gramatica limbii române. Iaşi, 1997. ***Limba moldovenească literară contemporană. Morfologia. Red. Dîrul A. M. şi Ciobanu A. I. Chişinău, 1983. Bărbuţă I. , Cicala A. , Constantinovici E. , ş. a. Gramatica uzuală a limbii române. Chişinău, 2000. Iordan I. , Guţu Romalo V. , Niculescu A. Structura morfologică a limbii române contemporane. Bucureşti, 1967. Toşa A. Elemente de morfologie. Bucureşti, 1983.