DECEMBRE de George Bacovia cel mai mare poet

DECEMBRE de George Bacovia ( cel mai mare poet simbolist român)

1. Geneză: n n Poezie inclusă în volumul de debut ( “Plumb”-1916 ). Se constată absenţa motivelor prezente în majoritatea poeziilor bacoviene ( plumbul, solitudinea, ploaia, plictisul, agonia ), atmosfera fiind mai caldă, iar ceasul întâlnirii cu iubita fiind sub auspicii favorabile. Tema: iubirea 3. Titlul: “Decembre” 2. = Forma regională a numelui ultimei zile a anului ( ninsoarea repetă , în formă solidă , potopul biblic ).

Decembre Te uită cum ninge decembre. . . Spre geamuri, iubito, priveşte Mai spune s-aducă jăratec Şi focul s-aud cum trosneşte. EXERCITIU: Scrie expresii / locuţiuni care conţin cuvântul foc. RASPUNS: a băga mâna în foc pentru cineva, de mama focului, a-şi vărsa focul, a trece prin foc şi sabie, a sta între două focuri

Si mână fotoliul spre sobă, La horn să ascult vijelia, Sau zilele mele - totuna Aş vrea să le-nvăţ simfonia. EXERCITIUL 1: Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric in textul dat. EXERCITIUL 2: Scrie două enunţuri pentru a ilustra omonimia cuvântului mână. RASPUNS 1: Mărcile lexico-gramaticale eului liric sunt: verbele la persoana I ( să ascult, aş vrea, să învăţ ), adjectiv pronominal posesiv - persoana I ( zilele mele ). RASPUNS 2: Vizitiul mână caii de la trăsură. Copilul vecinilor are o mână în ghips.

EXERCITIU: Menţionează două teme / motive literare, prezente în text. RASPUNS: Teme: natura, iubirea Motive: lectura, zăpada Mai spune s-aducă şi ceaiul, Şi vino şi tu mai aproape, Citeşte-mi ceva de la poluri, Şi ningă. . . zăpada ne-ngroape.

EXERCITIU: Menţionează un sinonim pentru sensul din text al cuvântului sfinte. RASPUNS: Sfinte= sacre, venerate Ce cald e aicea la tine, Şi toate din casă mi-s sfinte, Te uită cum ninge decembre. . . Nu râde. . . citeşte nainte.

E ziuă şi ce întuneric. . . Mai spune s-aducă şi lampa Te uită, zăpada-i cât gardul, Şi-a prins promoroacă şi clampa. EXERCITIUL 1: Transcrie două cuvinte care aparţin câmpului semantic al iernii. EXERCITIUL 2: Precizează rolul cratimei din structura “s-aducă”. RASPUNS 1: zăpada, promoroacă RASPUNS 2: Cratima: 1. leagă 2 cuvinte pronunţate fără pauză ( DOOM 2 ); 2. marchează elidarea unei vocale şi evitarea hiatului (să+aducă = s-aducă); 3. din punct de vedere prozodic ( al versificaţiei) influenţează ritmul şi măsura versurilor, prin dispariţia unei silabe.

Eu nu mă mai duc azi acasă. . . Potop e-napoi şi-nainte, Te uită cum ninge decembre. . . Nu râde. . . citeşte nainte. EXERCITIU: Precizează rolul punctelor de suspensie din această strofă. RASPUNS: Semnele de suspensie marchează întreruperea şirului vorbirii , o pauză de meditaţie în enunţ, care asigură, în acelaşi timp şi muzicalitatea poeziei.

4. Structură şi compoziţie: Poezia este compusă din 6 catrene cu rimă încrucişată ( imperfectă ) şi m. v. de 9 silabe. Este structurată pe 2 planuri: exterior; interior. a) Planul exterior = ninsoarea uriaşă care acoperă totul, întorcând omenirea în era glaciară. =vers-refren ( v. 1, 15, 23 ): “Te uită cum ninge decembre”=sugestia unei primejdii; =”Te uită, zăpada-i cât gardul” ( v. 19)= cei doi îndrăgostiţi par a fi izolaţi în camera lor, ca şi oamenii din locuinţele lacustre. =”Si ningă… zăpada ne-ngroape”= conj. = tentaţia morţii sub albul zăpezii. =”Eu nu mă mai duc azi acasă…/ Potop e-napoi şi-nainte”= speriat de ninsoare, poetul rămâne în casa iubitei.

SECVENTA POETICA: unitate de construcţie a unei poezii, concentrând o idee literară, corespunzătoare, de regulă, unei strofe b) Planul interior = cald şi ocrotitor; format din: fotoliu, foc, lampă, care favorizează destinderea prin lectură: “Citeşte-mi ceva de la poluri” , “Nu râde… citeşte-nainte”. = atmosfera exterioară ( vijelia ) e percepută prin horn ( “La horn să ascult vijelia” ); = atmosfera nu mai este apăsătoare, deprimantă deoarece casa este sacralizată prin iubire. = Prezenţa iubitei se ghiceşte ( “Mai spune s-aducă jăratec”, “Mai spune s-aducă şi lampa”).

Garabet Ibrăileanu Nicolae Iorga George Coşbuc Octavian Goga ORIENTAREA Alexandru Macedonski George Bacovia TRADITIONALISTA LITERATURA DE LA SFARSITUL SECOLULUI 19 SI INCEPUTUL SECOLULUI 20 ORIENTAREA MODERNA

TITLUL n n n Cuvânt, sintagmă sau text care stă în fruntea unei poezii, concentrând problematica tratată. In poezie sunt utilizate frecvent titluri metaforico-simbolice, originale şi expresive, destinate să orienteze aşteptările cititorului ( Amurg violet, Cuvinte potrivite, Flori de mucigai ). Poate exprima timpul, spaţiul; poate fi cuvânt-cheie ( Plumb ). In acest text, titlul este un cuvânt ( substantiv ), o referire la ultima lună a anului, decembrie, simbol al sfârşitului, al iernii depline. Forma regională “decemvre” sugerează o atmosferă intimă, atemporală.

INCIPIT “Te uită cum ninge decembre. . . ” n n n formulă introductivă într-o operă literară, cu o anumită relevanţă artistică; are valoare anticipativă, uneori sugerează semnificaţia întregului text; ţine de construcţia exterioară a operei literare.

ELEMENTE DE RECURENTA ( repetiţie ): n n Motiv poetic= unitate structurală minimală, relevând o situaţie tipică şi având semnificaţii simbolice. Prin repetare, devine element de recurenţă şi laitmotiv. Tema= element din structura operei literare constând din înlănţuirea şi recurenţa motivelor ( despre ce e vorba în operă= ideea centrală ). Laitmotiv= motiv central care se repetă de mai multe ori într-o operă, pentru a accentua imaginea artistică. In poezie, se integrează uneori, refrenului. Refren = cuvânt, vers sau chiar strofă care se repetă într-o poezie pentru a accentua o anumită idee poetică: “Te uită cum ninge decembre. . . ”

Muzicalitatea = tehnica refrenului, repetiţia Sinestezia = acord de senzaţii Teme/ motive simboliste : iubirea, nevroza Trăsăturile SIMBOLISMULUI Corespondenţa = între microcosmos ( eul poetului ) si macrocosmos ( natură ) Sugestia =idee subînţeleasă Simbol= ninsoarea

Adriana Mitescu, Texte comentate, Ed. Albatros, Bucuresti, 1976 n n Aici sunt fructificate posibilităţile expresive ale paralelismului ca tipar de construcţie. Două versuri-refren secţionează succesiv discursul liric: “Te uită cum ninge decembre. . . ” = Reluat de 3 ori ( 1, 15, 23 ) şi a patra oară cu o formă schimbată ( 19 ), versul are o funcţie de semnal, introducând o stare de alarmă. “Mai spune s-aducă” = Este al doilea vers-refren care introduce o enumerare continuă: “jăratec”, “ceaiul” şi “lampa” ( 3, 9, 20 ). Această acumulare calorică e paralelă cu versul-refren ce exprimă contemplarea căderii neistovite a zăpezii. Modurile verbale folosite exprimă diversele nivele ale situării eului: a) b) c) n imperativul (realitatea exterioară): mână; conjunctivul sau optativul ( dorinţă ): să ascult, să le-nvăţ, aş vrea; indicativul ( o reflecţie cu caracter general sau o hotărâre ultimativă ca un verdict, versurile 5, 6, 8, 13, 18, 19, 22 ); “Si ningă… zăpada ne-ngroape” = Acest vers ( exprimat printr-un conjunctiv cu sens de imperativ ) marchează ruptura planurilor, introducând o mişcare spre extincţie.

Eugen Lovinescu despre atmosfera bacoviană: “atmosfera de copleşitoare dezolare, de toamne reci cu ploi putrede, cu arbori cangrenaţi, limitat într-un peisagiu de mahala, de oraş provincial între cimitir şi abator, cu căsuţele scufundate în noroaie eterne, cu grădina publică răvăşită, cu melancolia caterincilor şi bucuria panoramelor – o atmosferă de plumb în care pluteşte obsesia morţii şi a neantului, o descompunere a fiinţei organice”.

GENUL LIRIC 1. Definiţie: - Grupare de opere literare în care poetul îşi exprimă în mod direct gândurile şi sentimentele, prin intermediul EULUI LIRIC, folosind ca modalitate de expunere DESCRIEREA. Este genul literar al subiectivităţii, al lumii interioare. Obs. : Operele lirice nu au personaje, întâmplări, acţiune sau subiect, de aceea ele nu se pot povesti. 2. Trăsături: I. EUL LIRIC = “vocea” care exprimă gândurile şi sentimentele poetului; = nu se confundă cu personalitatea reală a poetului; = mărci gramaticale: persoana I: pronume, adjective pronomonale posesive şi verbe. II. FIGURI DE STIL: epitet, metaforă, enumeraţie, ş. a. III. IMAGINI POETICE: vizuale, auditive, olfactive, motorii, tactile; IV. DESCRIEREA= modalitate de expunere specifică; V. VERSIFICATIA ( PROZODIA ): RITM ( iambic, trohaic, dactilic ) RIMA ( monorimă, încrucişată, îmbrăţişată, împerecheată, variată ); MASURA VERSURILOR= numărul de silabe dintr-un vers. 3. Tipuri de poezie: a) poezie lirică subiectivă = lirica eului; b) poezie lirică obiectivă : “lirica rolurilor” ( G. Coşbuc exprimă direct sentimentele altei persoane ); “lirica măştilor” ( Autorul se ascunde sub masca altor personaje: o altă personalitate exprimă sentimentele poetului – Demiurgul= locul fiinţei umane în Univers - Luceafărul, de Mihai Eminescu )

BIBLIOGRAFIE n Cecilia Stoleru, Literatura română, Ed. Pestalozzi, Bucuresti, 2002. n Adriana Mitescu, Texte comentate, Ed. Albatros, Bucuresti, 1976. n Mariana Badea, Concepte operaţionale, Ed. Badea @ PROFESSIONAL CONSULTING, Bucuresti, 2003. Imaginile au fost preluate de pe Internet Muzica: Nicu Alifantis – disc vinil ( pe versuri de George Bacovia: Decembre)