de Mircea Eliade Nuvela La ignci a fost

de Mircea Eliade

Nuvela “La ţigănci” a fost elaborată la Paris in iunie-iulie 1959. “La 15 iunie am inceput să scriu nuvela “La ţigănci”. Lucrând opt-nouă ceasuri pe zi, am reusit s-o inchei si s -o transcriu la 5 iulie. Christinel a citit-o in aceeasi seară. Emotia si entuziasmul ei mi-au confirmat certitudinea că “La ţigănci” marchează inceputul unei noi faze a creatiei mele literare. ” ( M. Eliade in Memorii, Ed. Humanitas 1997, pag. 497)

Titlul nuvelei u u Sugerează o hierofanie, loc de manifestare a sacrului ascuns in profan (irecognoscibilitatea sacrului) Locul numit “La ţigănci” este o lume liberă de contingenţele timpului si ale spaţiului

Ieşirea din timpul istoric u Erosul u Logosul u Moartea u Creaţia u Labirintul u Timpul u Memoria u

Structura discursului narativ Plan real (episodul I) Plan ireal (episoadele II-IV) Plan real (episoadele V-VII) Plan ireal (episodul VIII) Pendularea personajului între real (Bucureşti) şi ireal (grădina ţigăncilor, bordeiul şi casa cea mare) redă un itinerar spiritual: de la profan la sacru, de la viaţă la moarte

Incipitul nuvelei u u Reprezentarea veridică a realităţii este dublată in proza fantastică de semnificarea ei Nuvela incepe cu o călătorie obisnuită cu tramvaiul, repetată de 3 ori pe săptămână, ca un ritual, de profesorul de pian, Gavrilescu: « Umblu cu tramvaiul ăsta de 3 ori pe săptămână »

Tramvaiul, simbol al lumii reale, al timpului linear, trece pe lângă grădina tigăncilor, despre care oamenii discută intr-un mod misterios, cu toate că nimeni nu ştie nimic sigur. Tigăncile “au venit demult, spuse vecinul. ”(timp mitic) Grădina apare ca un spatiu mitic.

În tramvai se vorbeşte despre NUCII care dau umbră şi TEII care se zăreau din grădină, cu un miros îmbietor. NUCUL « începe să dea umbră numai după 30, 40 de ani » - ( auto)cunoaştere la vârsta maturită- ţii ca şi pers. lui M. Sadoveanu in « Hanu Ancuţei » TEIUL= protector al iubirii ca şi la Eminescu

Gavrilescu intră la ţigănci, atras fiind de umbra grădinii si de răcoare: « La vreo sută de metri în susul străzii era parcă o oază de umbră» ( o fină percepţie a irealului) De trei ori afirmă, înainte de a intra la ţigănci: «Prea târziu » (târziu pentru a se intoarce in real, graniţa spre ireal a fost trecută).

IEDERA= plantă a zeului Dionysos folosită pt a trezi un delir mistic la femeile care îi refuzau cultul. Reprezintă ciclul veşnic al mortii şi al renaşterii, mitul vesnicei reintoarceri( timp ciclic-intoarcerea in trecut)

u u CAFEAUA= simbol al practicilor ezoterice, ghicitul BABA=Cerberul care cere vama ( in tradiţia românească morţii îşi plătesc vama).

DISCUŢIA DESPRE CEAS dintre Gavrilescu si baba asezată la punctul de hotar dintre cele doua tărâmuri sugerează altă curgere temporală: “Avem timp. Nu e nici trei”. Ceasul care “iar a stat” sugerează ideea că in locul acesta al pragului, al vămii, timpul exterior este împletit in jurul unei clipe de graţie, ora trei.

FETELE= ielele, fetele care in mitologia românească, se spune, ca dansau dezbrăcate şi il vrăjeau pe cel rătăcit noaptea

Odată ajuns in bordei (episodul al III-lea), Gavrilescu încalcă interdicţia de a nu bea multa cafea şi intră in jocul fetelor. Trebuie să ghicească ţiganca din cele trei (o tigancă, o grecoaică, o evreică).

Esuează însă, pentru că îşi aminteşte de Hildegard, “se pierduse, se rătăcise în trecut”. Rătăceşte prin întuneric, într-un labirint al obiectelor amorfe, spatiu haotic: « Unde sunteti ? Unde v-ati ascuns ? » (mitul Ariadnei)

u u - In partea a III-a Gavrilescu părăseşte bordeiul ţigăncilor şi aude “huruitul mecanic al tramvaiului”, semn al timpului istoric. Este “refuzat” de real: Bancnota ieşită din uz D-na Voitinovici se mutase de 8 ani, de când se căsătorise Otilia La el acasă locuiesc oameni stăini Elsa plecase de 12 ani in Germania (află de la cârciumar) → câteva ore la tigănci=12 ani in lumea reală

Vrea să revină la ţigănci pentru a cere o explicaţie. Se intoarce cu un birjar, fost dricar. Trec pe lângă o biserică; era seară si mirosea a regina nopţii.

birja fostului dricar spre pădurea-labirint, spre “o nuntă in cer”. u Hildegard s-a născut in Germania, in urmă cu 1000 de ani, a fost călugariţă vizionară si o mare cunoscatoare a secretelor plantelor.

nuvelei este deschis, pentru că păstrează ambiguitatea, condiţie a fantasticului: “-Toţi visăm, spuse. Asa începe. Ca într-un vis…” • O iau prin pădure pe « drumul ăla mai lung » (ne aminteşte de c ălătoria lui Dante) • Replicile « nu ne grăbim » şi ”hei tinereţe !” sunt ca un refuz al mortii.

Elsa si Hildegard simbolizează iubirea fizică, efemeră. Existenţa alături de Elsa l-a aruncat in condiţia de “modest profesor de pian”. După disparitia lui ea l-a aşteptat doar câţiva ani. este simbol al iubirii spirituale, eterne. Ea este nemţoaica, cea care « nu doarme niciodată » (iubirea eternă a Penelopei). Hildegard il aşteaptă şi în viaţa de dincolo ca o Beatrice. Pierderea lui Hildegard in tinereţe ar constitui “păcatul” personajului, iar regăsirea ei, in casa cea mare, tot tânără, sugerează regăsirea muzei, a iubirii spirituale, capabilă să-l conducă pe artist spre a-si recupera adevărata conditie: aceea de creator.

Fixarea cunoştinţelor REAL: Timp / linear Spaţiul: Bucureştiul interbelic Iubire matrimonială, fizică, trecătoare IREAL: TIMP O circular Spaţiul: grădina, bordeiul ţigăncilor Iubire ideală, spirituală, veşnică

Sacrul camuflat în profan - Bucureşti -Tramvai -Caldura -Bani -Profesor -Oameni ignoranţi -numere pare -Grădina -Iedera -Spinii ce ascund trandafirii -Nucii, teii -Cifra trei, şapte (nr. impare) -Fetele-iele -Baba-Charon -artist

Trăsăturile prozei fantastice u Existenţa celor două planuri: real şi ireal u Apariţia subită a unui element misterios, inexplicabil, care perturbă ordinea firească a realităţii u Dispariţia limitelor de timp şi de spaţiu la apariţia elementului misterios / ireal u Ezitarea eroului şi a cititorului de a opta pentru o explicaţie a evenimentului u Compoziţia gradată a naraţiunii întreţine tensiunea epică u Finalul ambiguu, deschis

Fantasticul u u u “O intruziune brutală a misterului în cadrul vieţii reale. ” (P. C. Castex) “O încălcare a ordinii recunoscute, o rupere aproape insurmontabilă de lumea reală. ” (Roger Caillois) “Într-o lume care este evident a noastră, cea pe care o cunoaştem, [. . . ] are loc un eveniment ce nu poate fi explicat prin legile acestei lumi familiare. ” (Tzvetan Todorov)

Prof. Cadleţ Ana Mihaela Colegiul Tehnic “Al Roman” Aleşd, Bihor Octombrie 2007