Cuvntul Vieii Noiembrie 2009 Mai uor este ca

Cuvântul Vieţii Noiembrie 2009

“Mai uşor este ca o cămilă să treacă prin urechea acului decât ca un bogat să intre în împărăţia lui Dumnezeu” (Mt 19, 24).

Această frază te impresionează într-un fel? Cred că pe bună dreptate poţi să rămâi perplex şi să te gândeşti la ceea ce ar fi mai potrivit să faci. Isus nu a spus nimic doar de dragul de a spune. Este necesar deci să iei în serios aceste cuvinte, fără să doreşti să le diluezi.

Dar să încercăm să înţelegem adevăratul lor sens chiar de la Isus, din felul lui de a se comporta cu cei bogaţi. Isus îi vizitează şi pe cei înstăriţi. Lui Zaheu, care dă doar jumătate din bunurile sale, îi spune: mântuirea a intrat în această casă.

Faptele Apostolilor dau mărturie pe lângă aceasta că în Biserica primară comuniunea bunurilor era liberă şi că nu se cerea deci renunţarea la tot ceea avea cineva.

Isus aşadar nu avea intenţia de a fonda numai o comunitate de persoane chemate să-l urmeze (. . . ) care să lase deoparte orice bogăţie.

Şi totuşi spune: “Mai uşor este ca o cămilă să treacă prin urechea acului decât ca un bogat să intre în împărăţia lui Dumnezeu”.

Atunci ce condamnă Isus? Desigur nu bunurile pământeşti în sine, ci pe cel bogat care este ataşat de ele. De ce? Este clar: deoarece totul îi aparţine lui Dumnezeu iar cel bogat se comportă în schimb ca şi cum toate acestea ar fi ale lui.

Cert este că bogăţiile ocupă cu uşurinţă locul lui Dumnezeu în inima omului şi îl orbesc şi facilitează orice viciu.

Sf. Paul, Apostolul, scria: “Dar cei care vor să adune bogăţii cad în ispită, în laţ, în multe pofte necugetate şi dăunătoare, care-i cufundă pe oameni în ruină şi pierzare. De fapt, rădăcina tuturor relelor este iubirea de bani, iar cei care s-au dedat la ea au rătăcit de la credinţă şi şi-au provocat multe chinuri”.

Platon afirmase deja: “Este imposibil ca un om extraordinar de bun să fie în acelaşi timp şi extraordinar de bogat”.

Care trebuie să fie deci comportamentul celui care are? Este necesar ca el să aibă inima liberă, cu totul deschisă lui Dumnezeu, să se simtă administratorul bunurilor sale şi să ştie, după cum spune Papa Ioan Paul al IIlea, că deasupra lor apasă o ipotecă socială.

Bunurile acestui pământ, nefiind un rău prin ele însele, nu sunt de dispreţuit, însă este necesar să fie folosite bine.

Nu mâna, ci inima trebuie să stea departe de acestea. Este vorba de a şti să le foloseşti spre binele celorlalţi. Cel care este bogat este aşa pentru ceilalţi.

“Mai uşor este ca o cămilă să treacă prin urechea acului decât ca un bogat să intre în împărăţia lui Dumnezeu”.

Poate vei spune însă: eu nu sunt bogat cu adevărat, deci aceste cuvinte nu mă privesc. Fii atent! Întrebarea pe care discipolii întristaţi iau pus-o imediat lui Isus după această afirmaţie a lui a fost: “Atunci cine se poate mântui? ”. Este clar că aceste cuvinte fuseseră adresate tuturor într-o oarecare măsură.

Chiar şi cel care a lăsat totul pentru a-L urma pe Cristos poate să aibă inima ataşată de mii de lucruri. Chiar şi un sărac care blestemă deoarece i-a fost atinsă desaga poate să fie un bogat în faţa lui Dumnezeu.

“Mai uşor este ca o cămilă să treacă prin urechea acului decât ca un bogat să intre în împărăţia lui Dumnezeu”. Chiara Lubich