Cuvntul Vieii Martie 2010 De cte ori n

Cuvântul Vieţii Martie 2010

De câte ori în viaţă nu simţi nevoia ca cineva să-ţi dea o mână de ajutor şi în acelaşi timp îţi dai seama că nicio persoană nu poate să-ţi rezolve problema!

În acel moment, pe neobservate, te adresezi Cuiva care ştie să facă în aşa fel încât imposibilul să devină posibil. Acest Cineva are un nume: este Isus. Ascultă ce îţi spune:

“Căci adevăr vă spun, dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi spune muntelui acestuia: ‘Mută-te de aici acolo’ şi el s -ar muta. Şi nimic nu v-ar fi imposibil. ” (Mt 17, 20).

Este clar că expresia “să muţi munţii” nu trebuie luată ad literam. Isus nu le-a promis discipolilor puterea de a face minuni spectaculoase pentru a încânta mulţimile.

Gianna Beretta Molla Şi de fapt, dacă mergi să cauţi în întreaga istorie a Bisericii, nu vei găsi un sfânt – pe care eu să-l cunosc – care să fi mutat munţii cu credinţa. Chiara Luce Pier Giorgio Frassati

“Să muţi munţii” este o hiperbolă, adică un mod de a spune voit exagerat, pentru a întipări în mintea discipolilor conceptul că nimic nu-i este imposibil credinţei.

Fiecare minune de fapt pe care Isus a realizat-o, direct sau prin ai Săi, a fost întotdeauna făcută pentru Împărăţia lui Dumnezeu sau pentru Evanghelie sau pentru mântuirea oamenilor. Să muţi un munte nu ar folosi acestora.

Comparaţia cu “grăuntele de muştar” indică faptul că Isus nu îţi cere o credinţă mai mică sau mai mare, ci o credinţă autentică. Şi caracteristica credinţei autentice este aceea de a te sprijini doar pe Dumnezeu şi nu pe capacităţile tale.

Dacă te cuprinde îndoiala sau ezitarea în credinţă înseamnă că încrederea ta în Dumnezeu nu este încă deplină: ai o credinţă slabă şi prea puţin eficientă care încă se mai bazează pe forţele proprii şi pe logica umană.

Cel care în schimb se încrede pe deplin în Dumnezeu lasă ca El însuşi să acţioneze şi. . . lui Dumnezeu nimic nu-i este cu neputinţă. Credinţa pe care Isus o vrea de la discipoli este chiar acel comportament plin de încredere care îi permite lui Dumnezeu însuşi să-şi manifeste propria putere.

Şi această credinţă, care mută chiar şi munţii, nu este rezervată doar câtorva persoane excepţionale. Aceasta este posibilă şi este o datorie a tuturor credincioşilor.

“Căci adevăr vă spun, dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi spune muntelui acestuia: ‘Mută-te de aici acolo’ şi el s -ar muta. Şi nimic nu v-ar fi imposibil. ” (Mt 17, 20).

Se zice că Isus a spus aceste cuvinte discipolilor Săi când era pe punctul de a-i trimite în misiune.

Este foarte uşor să te descurajezi şi să te sperii atunci când ştii că eşti o turmă mică, nepregătită, fără talente deosebite, în faţa unor mulţimi nenumărate cărora trebuie să le dai adevărul Evangheliei.

Este foarte uşor să te pierzi cu firea în faţa unor persoane care au cu totul alte interese decât Împărăţia lui Dumenzeu. Pare o datorie imposibilă.

În acel moment Isus îi asigură pe ai săi că prin credinţă “vor muta munţii” indiferenţei, ai dezinteresului lumii. Dacă vor avea credinţă nimic nu le va fi imposibil.

Această frază poate să fie aplicată şi celorlalte circumstanţe ale vieţii atâta timp cât sunt puse în slujba răspândirii Evangheliei şi a mântuirii oamenilor.

Câteodată în faţa dificultăţilor greu de trecut se poate naşte ispita de a nu ne mai adresa nici măcar lui Dumnezeu. Logica umană ne îndeamnă: ajunge, oricum nu foloseşte la nimic. Iată că Isus ne spune atunci să nu ne descurajăm şi să ne adresăm lui Dumnezeu cu încredere. El, ori într-un fel ori în altul, ne va asculta.

Aşa i s-a întâmplat şi Lellei. Trecuseră câteva luni din ziua în care plină de speranţă a început să lucreze în Belgia între flamanzi. Însă acum un sentiment de perplexitate şi de singurătate o chinuia.

Se părea că între ea şi celelalte fete cu care lucra se ridicase un zid de netrecut. Se simţea izolată, străină de toate acele persoane pe care ar fi vrut să le slujească plină de iubire.

Totul depindea de faptul că trebuia să vorbească o limbă care nu era a ei, nici a celor ce o ascultau. Îi spuseseră că în Belgia vorbeau toţi limba franceză şi ea o şi învăţase, însă, intrând în contact direct cu acel popor, şi-a dat seama că flamanzii studiau franceza doar la şcoală şi în general nu o vorbeau cu plăcere.

De multe ori a încercat să mute acel munte al marginalizării care o ţinuse departe de celelalte, dar în zadar. Ce putea să facă pentru ele?

Avea în faţa ochilor încă chipul plin de tristeţe al colegei sale Godeliève. În seara aceea s-a retras în camera ei fără a se atinge de mâncare. Lella a încercat să meargă după ea, însă s-a oprit în faţa uşii camerei ei, timidă şi nehotărâtă. Ar fi trebuit să bată la uşă. . . însă ce cuvinte ar fi putut folosi pentru a se face înţeleasă? A rămas acolo câteva secunde, dar apoi s-a dat bătută din nou.

A doua zi dimineaţă, a intrat în biserică şi s-a aşezat în spate, în ultimele bănci, cu faţa între palme ca nu cumva cineva să observe lacrimile sale. Acela era singurul loc în care nu era nevoită să vorbească o altă limbă, unde nu trebuia să dea explicaţii nimănui, deoarece era Cineva care o înţelegea dincolo de cuvinte. Certitudinea că este înţeleasă i-a dat puterea de a îndrăzni şi cu sufletul plin de nelinişte i-a spus lui Isus: “de ce nu pot să împărtăşesc cu celelalte fete crucea lor şi să spun acele cuvinte pe care Tu însuţi m-ai făcut să le înţeleg atunci când te-am găsit: că fiecare durere este iubire? ”.

Şi stătea în faţa tabernacolului ca şi cum ar fi aşteptat un răspuns de la cel care în viaţă i-a fost lumină în orice moment de întuneric. Şi-a coborât privirea asupra Evangheliei din acea zi şi a citit: “aveţi încredere – aveţi credinţă – Eu am biruit lumea”. Acele cuvinte au fost ca un balsam pentru sufletul Lellei şi a dobândit o mare pace.

Reîntorcându-se pentru micul dejun s-a întâlnit imediat cu Anni, fata care se îngrijea de curăţenia în casă. A salutat-o şi a mers cu ea până la debara; apoi, fără a vorbi, a început să o ajute să pregătească micul dejun. Prima care a coborât din cameră a fost Godeliève. A coborât în bucătărie să ia o cafea, în mare grabă ca să nu o vada cineva, însă s-a oprit acolo: pacea Lellei a mişcat-o în mod deosebit fiind mai puternică decât orice alt cuvânt.

În seara aceea, pe drumul de întoarcere către casă, Godeliève a ajuns-o din urmă pe Lella cu bicicleta şi, încercând să vorbească în aşa fel încât ea să o înţeleagă, i-a şoptit: “cuvintele tale nu sunt necesare; astăzi viaţa ta mi-a spus: iubeşte şi tu!” Muntele a fost mutat.

“Căci adevăr vă spun, dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi spune muntelui acestuia: ‘Mută-te de aici acolo’ şi el s-ar muta. Şi nimic nu v-ar fi imposibil. ” Text de: Chiara Lubich, septembrie 1979. Cuvântul Vieții este tradus în 96 limbi și ajunge la milioane de persoane în toată lumea imprimat, prin intermediul radioului, TV și internet. Pentru mai multe informații: www. focolare. org Varianta electronică tradusă în diferite limbi e publicată pe www. santuariosancalogero. org