CURSUL VII AMPRENTA FUNCIONAL 5 AMPRENTA FUNCIONAL faz

CURSUL VII AMPRENTA FUNCŢIONALĂ

5. AMPRENTA FUNCŢIONALĂ (fază clinică) Amprentarea funcţională este reproducerea negativă a elementelor câmpului protetic edentat total. Această amprentă mai are şi denumirea de amprentă finală, definitivă, secundară sau de precizie.

Obiectivele ei sunt: n n n Obţinerea unei înălţimi corecte a marginilor şi o extindere maximă a bazei protezei; Repartizarea unor presiuni egale pe componentele dure şi moi ale câmpului protetic; Respectarea libertăţii contracţiilor musculare şi realizarea închiderii marginale a protezei totale.

Etapele parcurse în amprentarea finală sunt: 1. Controlul confecţionării lingurii individuale: tehnicianul trebuie să respecte la confecţionarea lingurii individuale datele furnizate de medic la amprentarea preliminară. Odată venite lingurile din laborator, medicul le controlează atât pe model cât şi detaşate de acesta.

a) Controlul pe model: n n Lingura să se întindă până la delimitările însemnate de medic pe model sau pe amprenta preliminară; Lingura să fie în contact cu câmpul protetic sau distanţată în anumite zone dacă aşa a cerut medicul;

n n Mânerul să se situeze pe linia mediană, să aibă dimensiunea a doi incisivi centrali şi să fie retentiv; La mandibulă să existe butonii de presiune amplasaţi în zona premolară sau în zona cea mai declivă a crestei edentate.

b) Controlul lingurii detaşate de model: n n Grosimea lingurii să fie în jur de 1, 5 2 mm exceptând marginile; Pe faţa internă să nu aibă plusuri care ar jena la inserţie sau minusuri care scad adeziunea;

n Marginile lingurii să fie netede, netăioase şi cu grosimea neregulată, conform fundurilor de sac (îngroşate până la 3 mm în zona linguală centrală şi zona Eisenring, mai subţire în zona vestibulară centrală mandibulară, în jur de 1 mm).

2. Adaptarea lingurii individuale pe câmpul protetic şi realizarea închiderii marginale: scopul acestei manopere este obţinerea unor linguri individuale care să acopere întregul câmp protetic, să nu jeneze funcţionalitatea formaţiunilor de la periferia câmpului protetic, iar marginile să aibă conformaţia fundurilor de sac. O lingură se consideră corect adaptată în vederea amprentării funcţionale dacă are succiune.

3. Alegerea materialului de amprentă în funcţie de particularităţile câmpului protetic şi tehnica de lucru: astăzi în amprentare finală a edentaţiei totale, de la caz se folosesc următoarele materiale:

Pastele ZOE: n n Se prezintă de obicei în două tuburi: Un tub (baza) ce conţine o pastă de culoare albă alcătuită în principal din Zn. O; Un tub (acceleratorul) ce conţine o pastă colorată alcătuit în principal din eugenol sau ulei de garoafe.

Acest material este indicat în: n Câmpuri protetice moi şi intermediare la maxilar şi mandibulă; n Câmpuri protetice neretentive sau foarte puţin retentive la maxilar sau mandibulă; n Câmpuri protetice foarte atrofiate la maxilar sau mandibulă.

Prezintă avantajele: n n n Fluiditate bună ce permite înregistrarea cu acurateţe a detaliilor; Distorsionare minimă a ţesuturilor; Stabilitate dimensională după priză; Nu este toxic, iritant sau caustic; Are aderenţă la suprafeţe uscate; Permite reinserţia în cavitatea bucală şi efectuarea de corecturi;

n n Uşor de manipulat; Timpul de lucru până la priza materialului este suficient pentru funcţionalizare; Se separă uşor de model; Uşurinţă în confecţionarea modelului funcţional.

Elastomerii de sinteză:

Dintre elastomerii de sinteză mai utilizate sunt următoarele categorii: 1) Siliconii, care au fost prezentaţi la amprenta preliminară. Dintre siliconii cu reacţie de condensare pentru câmpurile normale sunt indicaţi cei cu vâscozitate medie, iar pentru câmpurile moi cei cu vâscozitate redusă.

SILICONI DE CONDENSARE

Prezintă avantajele: n n n Reproduc cu acurateţe ţesuturile dure; Prezintă stabilitate dimensională timp de o oră; Au culoare, miros şi gust plăcute; Sunt uşor de manevrat; Nu afectează duritatea de suprafaţă a gipsului utilizat la model.

Dezavantaje: n n n Dacă mixarea nu este corectă, amprenta se va distorsiona; Dacă nu se realizează un raport corect bază-catalizator, proprietăţile mecanice se pot modifica; Lingura trebuie ţinută imobilă până la priza finală, timp de 8 - 12 minute.

SILICONII DE ADIŢIE (POLIVINIL SILOXANI) Denumiri comerciale: Baysilex (Bayer), Correct (Jeneric Pentron), Deguflex (Degussa), Exaflex (GC), Imprint (3 M), Extrude (Kerr), Permagnum (Espe), President (Coltene), Provil (Bayer), Detaseal Clasic (Detax), Virtual Putty (Vivadent), Aquasil (Dentsply) Indicaţii: aceleaşi ca şi pentru siliconii de condensare.

2) Polisulfurile (tiocauciucurile), prezintă un timp de lucru mai îndelungat, o reproducere fidelă şi cu precizie în redarea detaliilor şi au o variaţie dimensională mică. Au însă un miros neplăcut datorită sulfului din compoziţie, necesită uscarea în prealabil a zonei de amprentat şi manipularea este mai dificilă.

POLISULFURILE n Indicaţii: formele regular şi fluidă sunt folosite la amprentarea finală după Schreinemakers. La mandibulă se aplică în lingura individuală Permlastic regular şi apoi light bodied, iar la maxilar doar light bodied.

3) Polieterii (gumele sau cauciucurile polieterice) sunt geluri coloidale alcătuite tot dintr-o bază şi un accelerator. Au proprietăţi mecanice mai bune, modificări dimensionale mai scăzute, dar au timp de lucru mai redus şi rigiditate mai mare. Acceleratorul este iritant pentru mucoase şi de aceea trebuie bine omogenizat cu baza.

Aceste materiale sunt hidrofile şi tixotrope, deci nu se vor lăsa mult timp în contact cu apa, ci se spală după dezinserţia din cavitatea bucală şi se păstrează uscate.

POLIETERII n n Denumiri comerciale: Impregnum F, Impregnum Penta (Espe) Parmadyn (Espe), Polyjel NF (LD Caulk). Indicaţii: formele cu vâscozitate crescută se folosesc pentru corecturi marginale în lingurii individuale; formele cu vâscozitate scăzută se folosesc pentru amprente finale

Materiale cu vâscozitate lent progresivă: Există răşini acrilice utilizate în amprentarea finală care sunt cu vâscozitate lent progresivă şi care prin calităţile lor permit condiţionarea structurilor câmpului protetic.

Ca mod de prezentare sunt tot sisteme bicomponente, materialul se depune pe lingură în strat de cel puţin 0, 5 mm, iar timpul afectat amprentării este variabil, de la 48 la 72 de ore, obţinându-se o automodelare dinamico-funcţională. După dezinserţie amprenta va prezenta încă o oarecare elasticitate.

Materialele bucoplastice: Ø Ø Sunt livrate în tuburi sau recipiente metalice, în diferite variante de duritate: Foarte dure; Dure; Moi; Foarte moi.

Aceste materiale sunt caracterizate prin plasticitate la temperatura cavităţii bucale, permit o amprentare fidelă, în dinamică a marginilor şi a periferiei câmpului protetic, dar nu se insinuează în toate detaliile câmpului protetic. La amprentarea finală sunt recomandate cerurile moi aplicate în strat subţire de 2 mm, într-o lingură individuală acrilică bine adaptată, spaţiată doar cu 0, 6 mm de câmpul protetic.

4. Amprentarea propriu-zisă: se ia după tehnici diferite, în funcţie de caz, dotarea cu materiale şi cunoştiinţe. De regulă cele mai preferate de către medici sunt amprentele muco-dinamice.

În principiu, metoda se bazează pe adaptarea corectă a marginilor portamprentei individuale după criterii morfo-funcţionale sau printrun pachet de mişcări test, care se reflectă şi pe amprenta propriu-zisă. De regulă se utilizează două materiale de amprentare, unul consistent pentru modelajul marginal şi altul fluid pentru restul suprafeţei.

5. Dezinfecţia amprentei finale: n n Se face cu o soluţie de glutaraldehidă 2% sau cu soluţie de clorhexidină. Transportul la laborator trebuie făcut în cutii speciale pentru a nu se deteriora. Amprentele luate cu paste ZOE sunt sensibile la căldură şi la atingerea cu mâna. Turnarea modelului poate fi făcută şi mai târziu (24 ore) deoarece după priză contracţia este foarte mică (0, 1%) şi constantă.

5. Analiza amprentei finale: n n n Amprenta să fie centrată în lingura individuală; Amprenta să cuprindă întregul câmp protetic; Materialul de amprentă să fie distribuit în strat uniform (1, 6 – 2 mm);

n n Materialul de amprentă să adere pe toată suprafaţa portamprentei individuale; Să nu existe zone de lingură neacoperite cu material de amprentă deoarece acestea sunt zone viitoare de decubit;

n n Grosimea marginilor amprentei să fie proporţională cu lăţimea şi înălţimea fundurilor de sac vestibulare, respectiv linguale; Marginile amprentei vor fi modelate funcţional datorită formaţiunilor anatomice de la periferia câmpului protetic.

AMPRENTĂ FUNCŢIONALĂ

AMPRENTĂ FUNCŢIONALĂ

AMPRENTĂ FUNCŢIONALĂ

AMPRENTĂ FUNCŢIONALĂ

AMPRENTĂ FUNCŢIONALĂ

AMPRENTĂ FUNCŢIONALĂ

AMPRENTE FUNCŢIONALE

AMPRENTĂ FUNCŢIONALĂ

AMPRENTE FUNCŢIONALE

Analiza amprentei maxilare: n n Pe linia mediană va prezenta impresiunea lăsată de frenul buzei superioare sub forma unei depresiuni; În urma modelajului, în dreptul locului incisivilor marginea va fi mai subţire, corespunzătoare dimensiunilor fundurilor de sac vestibular;

n n n În dreptul caninilor, marginea amprentei va fi mai înaltă şi mai groasă; La nivelul premolarilor, marginea va prezenta două incizuri de adâncime medie, datorate bridelor laterale; În dreptul molarilor, marginea amprentei va fi mai groasă;

n n n La nivelul tuberozităţilor, care apar ca nişte depresiuni la capătul distal al crestei reziduale, marginea va avea grosimea şi înălţimea maximă, în funcţie de forma şi de volumul acestor formaţiuni; Amprenta va reda cu fidelitate adâncimea bolţii palatine, traiectul rugilor palatine şi când este prezent, torusul palatin; Foveele palatine formează de obicei două reliefuri punctiforme pe

Analiza amprentei mandibulare: n n n Pe linia mediană, vestibular şi lingual, marginile ei vor prezenta incizuri corespunzătoare frenului buzei inferioare şi limbii; În dreptul incisivilor, marginea amprentei va fi subţire; La nivelul premolarilor se observă impresiunile datorate bridelor laterale;

n n În zona premolar – molară, marginea amprentei se îngroaşă progresiv; Linia oblică externă apare ca un şanţ uşor evidenţiat; Lingual anterior, de o parte şi de alta a frenului, marginea amprentei va fi groasă; Extremitatea distală a amprentei va cuprinde tuberculul piriform sub forma unei depresiuni la capătul depresiunii alveolare.

6. MODELUL FUNCŢIONAL

Modelul funcţional reprezintă copia foarte exactă a câmpului protetic edentat total, reprodusă din gips dur, pe baza unei amprente funcţionale pregătite în prealabil.

El redă cu fidelitate suprafaţa zonei de sprijin, acoperită de mucoasa fixă şi zona de succiune acoperită de mucoasa neutră. Mai poartă denumirea şi de model final, de lucru, secundar sau definitiv.

Scopul modelului funcţional: n n Machetarea bazei viitoarei proteze pe care se montează dinţii artificiali; În continuare se realizează proteza acrilică.

Clasificarea modelelor funcţionale se poate face în funcţie de: n Materialul utilizat la confecţionarea lor: • • Gipsuri dure şi extradure; Polimeri – răşini acrilice, epoxidice, poliuretenice, epiminice; • Metale – depuse pe cale galvanică, aliaje uşor fuzibile, topite.

n Tehnica de realizare: - Turnare – gipsuri, mase plastice, aliaje uşor fuzibile; - Galvanizare – metale.

Ce condiţii trebuie să îndeplinească: n n Exactitate dimensională; Capacitate de reproducere fidelă a detaliilor; Duritate a suprafeţei şi rezistenţă la abrazie; Compatibilitate fizică, chimică şi mecanică cu materialele de amprentă.

Pentru economie de material, în multe laboratoare de la noi se toarnă din gips dur elementele câmpului protetic, iar soclul din gips obişnuit.

Etapele confecţionării: n n Spălarea şi dezinfecţia amprentei funcţionale; Examinarea amprentei finale; Păstrarea amprentei în condiţii optime până la turnarea modelului; Pregătirea amprentei prin îndiguire şi cofrare;

n n Izolarea amprentei; Turnarea propriu-zisă; Demularea amprentei; Fasonarea modelului.

1. Spălarea şi dezinfecţia amprentei: amprenta funcţională va fi spălată şi dezinfectată de tehnicianul dentar dacă acesta nu este sigur că acest lucru s-a realizat în cabinetul stomatologic. Se procedează după tehnica descrisă la amprentarea funcţională.

2. Examinarea amprentei finale: se face obligatoriu şi de către tehnician respectând punctele descrise la amprentarea finală. Acest control este necesar şi datorită faptului că majoritatea materialelor de amprentare finală prezintă un grad ridicat de fragilitate şi deformabilitate.

Amprenta poate suferi deteriorări în timpul transportului la laborator, sau daca este păstrată peste perioada optimă de turnare.

3. Păstrarea amprentei: n se face în funcţie de materialul de amprentă utilizat: Pastele ZOE, care sunt sensibile la căldură şi la atingere cu mâna, se pot păstra în apă rece câteva ore;

n Amprentele cu siliconi de condensare trebuie turnate în interval de o oră pentru că alcoolul rezultat în urma reacţiei chimice se evaporă şi produce contracţia amprentei;

n n Cele luate cu siliconi de adiţie se pot păstra în apă rece mai mult timp (zile); Amprentele obţinute cu polieteri se păstrează la loc uscat;

n n Materialele termoplastice se deformează la temperatura mediului ambiant, la contactul cu obiectele din jur şi la atingerea cu mâna. Ele necesită să fie turnate imediat sau păstrate câtva timp în apă foarte rece (cu gheaţă); La amprentele compuse se va avea în vedere cel mai sensibil material şi se va proceda la turnarea modelului după acesta.

4. Pregătirea amprentei. Amprenta funcţională necesită o pregătire prealabilă, pentru a rezulta un model definitiv care să reproducă pe lângă zona de sprijin şi zona de închidere marginală cu mare exactitate. Această zonă este reprezentată de marginea amprentei funcţionale, care posedă un anumit relief şi o anumită grosime, caracteristică fiecărui caz în parte.

Dacă nu se pregăteşte amprenta, modelul poate fi compromis prin desfiinţarea zonei de închidere marginală în momentul când se procedează la demularea şi fasonarea lui. Acest lucru se realizează prin două operaţii:

a) Îndiguirea: este procedeul tehnic prin care se păstrează şi transmit în esenţă limitele marginale funcţionalizate ale amprentei, care se pot astfel transpune pe model, cât şi limitele până la care se reduce soclul.

Practic se obţine prin aplicarea la exteriorul amprentei a unui rulou de ceară de 3 - 4 mm, obţinut prin plastifierea unei plăci de ceară roz.

Avantajele îndiguirii sunt: n n Posibilităţi superioare de vibrare a gipsului; Dirijează turnarea gipsului; Modelarea soclului modelului odată cu turnarea modelului propriu-zis; Constituie un indicator precis până la care va fi redus soclul modelului.

Tehnica îndiguirii amprentei superioare: n n n Se ramoleşte la flacără o placă de ceară roz, pe toată lungimea ei, din care se confecţionează un rulou de ceară cu o grosime de 3 - 4 mm; Se usucă amprenta; Ruloul se încălzeşte uşor la flacără pentru a deveni plastic şi se fixează cu un capăt la exteriorul amprentei, la limita distală, în dreptul tuberozităţii maxilare;

n n n Ruloul urmăreşte un traseu paralel cu marginea amprentei, la o distanţă de 3 - 4 mm de ea, până la cealaltă tuberozitate; Ruloul se lipeşte de amprentă trecând cu spatula fierbinte de-a lungul părţii lui inferioare, opusă marginii amprentei; La limita distală îndiguirea se face lipind de lingura individuală o placă de ceară roz care depăşeşte limita distală a amprentei cu aproximativ 3 - 4 mm.

Tehnica îndiguirii amprentei inferioare: n n n Ruloul va înconjura amprenta în întregime, atât vestibular cât şi lingual; El se lipeşte la fel ca la amprenta superioară; Scobitura din dreptul planşeului bucal se completează cu o placă de ceară roz.

b) Cofrarea:

Această operaţie are rolul: n n Să permită o vibrare energică fără riscul prelingerii gipsului peste pereţii exteriori ai amprentei; Permite obţinerea unui soclu gata fasonat şi corect dimensionat.

ÎNDIGUIREA

ÎNDIGUIREA ŞI COFRAREA – SECŢIUNE TRANSVERSALĂ

b. ÎNDIGUIREA; c. COFRAREA

n Pentru amprentele luate cu materiale siliconate se aplică o tehnică specială: Se va alege un conformator prefabricat care va circumscrie marginile amprentei. Conformatoarele sunt compuse dintro bază sub forma unei plăci de poziţionare a amprentei şi o bandă verticală, metalică sau plastică, detaşabilă;

n n Amprenta se poziţionează drept în conformator, cu suprafaţa externă (baza lingurii) în partea inferioară a acestuia şi cu faţa mucozală spre deschiderea superioară; Se toarnă în conformator hidrocoloid ireversibil foarte fluid, incluzând şi marginile amprentei;

n n Ce refluează în interiorul amprentei se înlătură prin secţionare cu o spatulă după priza materialului; După priza hidrocoloidului ireversibil se trece la turnarea modelului de lucru din gips şi a soclului primar, peste care se va realiza soclul de control;

TURNAREA HIDROCOLOIDULUI

n n Se detaşează banda verticală a conformatorului, care evidenţiază zona de amprentare a marginilor câmpului protetic; Se demulează hidrocoloidul ireversibil, rămânând marginile amprentei perfect conturate.

ÎNDEPĂRTAREA CONFORMATORULUI

MODELUL FUNCŢIONAL

LA AMPRENTA INFERIOARĂ

ÎNDEPĂRTAREA CONFORMATORULUI

MODELUL FUNCŢIONAL

Cofrarea se poate face şi fără îndiguire folosind folii de celuloid autocolante. Folia va înconjura amprenta, lăsând 2 - 3 mm liberi şi este evazată spre exterior, astfel încât se va obţine un soclu mai lat decât modelul propriu-zis.

5. Izolarea amprentei: amprentele din gips (care astăzi nu mai sunt utilizate) sunt izolate în apă saponată sau detergenţi casnici în soluţie slab apoasă, care se toarnă până peste marginile amprentei. La amprentele luate cu alte materiale, nu se mai face izolarea, doar spălarea sub jet de apă, pe ele rămânând o peliculă de lichid care favorizează curgerea pastei de ghips.

6. Prepararea pastei de gips:

7. Turnarea propriu-zisă a modelului:

În timpul turnării masei de gips în amprentă este necesară o bună vibrare a acesteia (pe măsuţa vibratoare sau manual) pentru a obţine un model compact, fără defecte, care să redea toate detaliile câmpului protetic. Structura densă şi omogenă a modelului se obţine prin utilizarea măsuţei vibratorii, microvibraţiile aglomerând particulele solide şi elimină bulele de aer din pastă, rezultând un model cu duritate maximă.

După umplerea completă a amprentei se aşteaptă începerea prizei, moment când încep să fie realizate retenţiile pentru soclul modelului sub forma unor şanţuri longitudinale şi transversale sau sub forma unor mici proeminenţe. Timpul de priză al gipsului este variabil de la material, cifrându-se la aproximativ 30 - 40 de minute.

REALIZAREA RETENŢIILOR

n Soclul se toarnă doar după priza completă a gipsului de model (45 – 60 minute), în caz contrar gipsul obişnuit va absorbi apa din gipsul modelului, reducându-i duritatea de suprafaţă;

n n Turnarea soclului se face doar după priza gipsului dur din amprentă, căci sub presiune, acesta va ceda şi vor rezulta plusuri pe faţa mucozală a protezei; Grosimea optimă a stratului de gips dur este de 10 mm, dacă este turnat într-un strat mai subţire va fi fracturat de gipsul obişnuit folosit la soclu, deoarece are coeficientul de dilatare de două ori mare.

TURNAREA SOCLULUI CU CONFORMATOR

8. Demularea amprentei: se face după priza gipsului dur (iniţială 45 - 60 de minute, definitivă 24 de ore) şi nu după acea a gipsului obişnuit utilizat la soclu, fiindcă este de aproape de 3 ori mai rapidă. Operaţiunea începe prin încălzirea şi îndepărtarea cofrajului de ceară la amprentele la care s-a făcut îndiguirea şi cofrarea, apoi se detaşează lingura individuală în funcţie de materialul de amprentare:

La amprentele cu pastă ZOE : • Se introduce complexul lingură-model în apă rece timp de 10 - 15 minute. Astfel modelul se îmbibă cu apă şi nu va permite lipirea ulterioară a pastei ZOE de el; • Se introduce apoi complexul lingurămodel în apă caldă la 50 grade Celsius timp de 5 - 10 minute şi astfel pasta ZOE se înmoaie;

• Se tracţionează uşor mânerul lingurii şi aceasta se desprinde de model împreună cu materialul de amprentă; • Eventualele fragmente de pastă rămase pe model se îndepărtează prin reîncălzire.

La amprentele cu materiale termoplastice (stents): n Se procedează la fel ca la amprentele cu pastă ZOE, doar temperatura apei este mai ridicată, 70 - 75 grade Celsius. Materialul se desprinde mai uşor decât pasta ZOE.

La amprentele cu elastomeri de sinteză: n n Se tracţionează de mâner tatonând axul de dezinserţie al lingurii; Dacă rămân fragmente de material pe model, acestea se desprind cu uşurinţă.

La amprentele cu materiale bucoplastice: n n Deoarece nu este posibilă pregătirea amprentei prin îndiguire şi cofrare, mai întâi este îndepărtat excesul de gips din soclu care acoperă suprafaţa exterioară a amprentei; Se introduce complexul modellingură în apă rece timp de 10 - 15 minute, modelul fiind astfel izolat;

n Se introduce complexul lingurămodel în apă caldă la 40 grade Celsius timp de 5 - 6 minute, perioadă în care materialul bucoplastic se înmoaie;

n n Se tracţionează uşor de mânerul lingurii şi amprenta se desprinde cu materialul în ea; Eventualele fragmente care rămân pe model se îndepărtează prin reintroducerea în apă caldă sau cu ajutorul unui fragment mai mare de material care agaţă aceste fragmente.

9. Fasonarea soclului: modelul demulat din amprentă este aşezat la aparatul de soclat, unde i se reduc dimensiunile soclului, a cărei înălţime rămâne de 12 – 15 mm şi totodată se conturează o formă asemănătoare cu a câmpului protetic.

Dacă amprenta a fost îndiguită şi cofrată, soclarea este făcută numai pentru finisarea formei, dacă nu a beneficiat de aceste operaţiuni, este prelucrată la nivelul pereţilor exteriori, ai fundurilor de sac, cu multă atenţie pentru a se conserva o anumită grosime.

FORMA FINALĂ A MODELULUI

MODELUL FINAL SUPERIOR

n n Soclarea trebuie să ţină seama de o serie de repere anatomice invariabile la maxilar: Papila incisivă (bunoidă); Cele două fovee palatine;

n n Axa de simetrie care trece anterior prin centrul papilei incisive şi printrun punct posterior care trece la distanţă egală de cele două fovee; Axa de rotaţie a vălului palatin, care este o linie ce uneşte punctele cele mai declive ale şanţurilor pterigomaxilare.

Paralel cu axa de rotaţie a vălului şi la 4 mm posterior de ea se trasează o linie ghid orizontală, perpendiculară pe axa de simetrie anteroposterioară. Soclarea porţiunii posterioare a modelului superior se face până la linia ghid orizontală.

LINIA GHID ORIZONTALĂ

TRASAREA LINIILOR

Pe soclul modelului se trasează o linie ghid frontală, paralelă cu axa de rotaţie a vălului, care trebuie prelungită pe faţa laterală şi posterioară a modelului. Soclarea se face paralel cu această linie.

LINIA GHID FRONTALĂ

LINIA GHID FRONTALĂ

LINIA GHID FRONTALĂ

Astfel se permite desprinderea facilă a modelului cu soclul primar de simulator, pentru ca tehnicianul să lucreze comod pe fiecare arcadă, dar şi să-şi verifice continuu munca pe simulator. În acest caz turnarea modelului se face obligatoriu într-un conformator.

Controlul modelului: n n Suprafaţă care să redea fidel contururile, fără incluziuni de aer; Defectele pozitive (perlele), dacă sunt prezente, trebuie să fie în zone fără mare importanţă şi suficient de mici (până la un mm) pentru a fi îndepărtate cu uşurinţă;

n n Defectele negative (golurile), dacă sunt prezente, trebuie să fie în zone fără mare importanţă şi suficient de mici. Ele vor fi completate cu gips dur, cu multă atenţie, pentru a se continua perfect cu zonele anatomice din jur; Grosime suficientă a soclului pentru a evita fracturarea în cursul manoperelor următoare;

n n Redarea exactă a marginilor funcţionale; O margine de siguranţă la nivelul soclului care să depăşească cu 3 mm marginea funcţională.

n n Modelul funcţional este considerat inutilizabil dacă: S-a fracturat la demulare; Are defecte pozitive sau negative mari sau/şi în zone de mare importanţă;

n Suprafaţa modelului este de proastă calitate din cauza: • Contaminării cu sânge sau salivă; • Preparării necorespunzătoare a gipsului; • Demulării tardive.

MODEL DE LUCRU

MODEL DE LUCRU

MODELE DE LUCRU

MODEL DE LUCRU

MODEL DE LUCRU

MODEL DE LUCRU ŞI ANTAGONIŞTII