CURSUL VI LINGURA INDIVIDUAL 4 LINGURA INDIVIDUAL Lingura

CURSUL VI LINGURA INDIVIDUALĂ

4. LINGURA INDIVIDUALĂ Lingura (portamprenta) individuală reprezintă suportul rigid al materialului de amprentare funcţională. Ea corespunde particularităţilor individuale fiecărui câmp protetic şi este utilizată numai pentru un singur pacient.

Scopul ei este de a se obţine: n. O închidere marginală optimă; n Adeziunea viitoarei proteze totale pe câmpul protetic; n Limite funcţionale pentru zona de suport muco-osos; n Un relief corect şi precis pentru suprafaţa de sprijin; n O extindere maximă a viitoarei proteze.

LINGURĂ INDIVIDUALĂ SUPERIOARĂ

LINGURĂ INDIVIDUALĂ INFERIOARĂ

LINGURI INDIVIDUALE

Orice lingură individuală are următoarele caracteristici: n Este realizată de către tehnicianul dentar pe modelul preliminar; n Se obţine din materiale rigide, nedeformabile în timpul amprentării; n Rezistenţă mecanică la şocurile ce tind să o rupă, calitate necesară la menţinerea materialului de amprentă în contact cu suprafaţa câmpului protetic;

n Dimensiunea suprafeţei egală cu dimensiunea câmpului protetic, la care se adaptează intim, la zona de sprijin; n Are o grosime uniformă de 1, 5 - 2 mm exceptând marginile care au grosimi variabile de la 2 mm (pungile Eisenring) până la 3 mm (zona linguală centrală). Marginile sunt rotunjite, netede şi decupate în dreptul frenurilor şi bridelor;

GROSIMEA MARGINILOR LA LINGURA SUPERIOARĂ

GROSIMEA MARGINILOR LA LINGURA INFERIOARĂ

n Marginile trebuie să fie în contact intim cu periferia modelului. Pe anumite porţiuni unde se intenţionează o despovărare, baza poate fi distanţată de model prin foliere; n Nu trebuie să aibă niciun fel de perforaţii pentru a permite verificarea testelor de succiune;

n Are un sistem de retenţii (mecanice sau chimice) pentru aderarea materialelor de amprentare elastice; n Obţinută printr-un procedeu tehnologic simplu; n Utilizarea unor materiale ieftine.

Clasificarea lingurilor individuale se poate face după: n Materialul din care sunt confecţionate: – Răşini acrilice auto sau termopolimerizabile; – Răşini diacrilice compozite (fotopolimerizabile); – Poliesteri, copoliesteri; – Placă de bază, polistiren, ebonită, Stents; – Metale (aluminiu, zinc, etc. ).

Procedeul de execuţie: n Plastifiere; n Polimerizare: auto, termopolimerizare; n Termoformare; n Turnare; n Ştanţare. foto sau

În funcţie de contactul cu modelul preliminar: n În contact total cu modelul, adaptare intimă (în majoritatea cazurilor); n Cu distanţări pe anumite zone ce trebuiesc despovărate;

n Cu contact marginal (când se urmăreşte un efect mărit de ventil); n Distanţate în totalitate de model (când se utilizează pentru amprentă materialele termoplastice sau câmpul protetic are creste exagerat de retentive sau creste balante).

Elemente componente ale lingurii individuale sunt: 1. Baza lingurii : este partea care acoperă zona de sprijin, iar marginile sunt situate în limitele liniei însemnate cu creionul chimic. Distal, lingura individuală superioară trebuie să depăşească cu 2 mm linia „Ah”.

Baza este intim adaptată pe suprafaţa modelului, nu basculează la acţiunea presiunilor alternative, iar la recomandarea medicului, în anumite zone, între suprafaţa modelului şi suprafaţa bazei se creează un spaţiu de circa 1, 5 mm necesar materialului de amprentat.

2. Elementele accesorii sunt reprezentate de: n Mânerul lingurii: are rolul să permită manevrarea în timpul adaptării, amprentării şi al îndepărtării amprentei de pe câmpul protetic. El este situat anterior, pe linia medio-sagitală şi are dimensiunile înscrise în limitele a doi incisivi centrali superiori, cu cele patru feţe laterale concave, ce asigură o prindere uşoară, fără alunecare.

Poziţia lui faţă de creasta alveolară este verticală, perpendiculară pe ea când creasta reziduală mandibulară este mare şi oblic spre vestibular când creasta este rezorbită, pentru a nu împiedica părţile moi, în efectuarea mişcărilor necesare modelării marginilor. Mânerul lingurii mandibulare trebuie să prezinte o perforaţie vestibulo-orală pentru testul de succiune.

M NER DREPT – CREASTĂ ÎNALTĂ

M NER OBLIC – CREASTĂ REZORBITĂ

n Butonii de presiune: sunt fixaţi pe lingura inferioară, corespunzător premolarilor sau în zona cea mai declivă a crestei. Sunt proeminenţe paralelipipedice de 5 mm înălţime, 2 – 4 mm lăţime şi 15 mm lungime (se pot face mai mari la crestele foarte atrofiate), pe care se aplică degetele medicului pentru menţinerea amprentei pe câmpul protetic, fără să fie deformate marginile.

POZIŢIA DEGETELOR MEDICULUI ÎN ABSENŢA M NERULUI

APLICAREA DEGETULUI PE M NER

Când la maxilar creasta frontală este deplasabilă şi nu trebuie să sufere presiuni în timpul amprentării, o serie de autori recomandă fenestrarea lingurii pe zona frontală şi înlocuirea mânerului cu butoni de presiune aflaţi la nivelul premolarilor şi molarilor.

n Întăriturile: sunt necesare pentru a mări rezistenţa la rupere a bazei lingurii şi în special la cele inferioare, care prezintă o suprafaţă foarte redusă. Ele măresc rezistenţa, reduc riscul fracturării în timpul amprentării. Pentru lingura din placă de bază este folosită sârma de 1, 5 mm diametrul, iar cele din răşini acrilice sunt îngroşate la nivelul crestei alveolare.

n Bordurile de ocluzie: sunt făcute de obicei din material termoplastic (Stents), numai la indicaţia medicului, au dimensiunile dinţilor naturali şi sunt fixate corespunzător crestei alveolare, imitând aspectul arcadelor dentare. Se aplică riguros pe creasta edentată, fără să depăşească regiunea primului molar şi se fixează de baza lingurii cu ceară de lipit. Se utilizează în tehnicile de amprentare sub presiune ocluzală şi în cele piezografice.

Tehnica de confecţionare a unei linguri individuale Indiferent de materialul din care se confecţionează lingura individuală, se trece prin următoarele secvenţe de lucru: n Izolarea modelului în funcţie de materialul din care se realizează portamprenta individuală;

n Delimitarea câmpului protetic. Se referă la componenta muco-osoasă a câmpului protetic, la reliefarea zonelor de mucoasă pasiv mobilă şi ocolirea celor de mucoasă mobilă. Pentru delimitare se alege un creion chimic care se aplică în unghi de 45 grade faţă de planul de orientare ocluzală şi care se va plimba în limitele interne ale şanţurilor vestibulare şi orale câmpului protetic.

La maxilar se va avea în vedere limita internă a şanţurilor vestibulare şi delimitarea zonei „Ah”, iar la mandibulă se va creiona limita internă a şanţurilor vestibulare şi linguale, incluzând treimea anterioară a tuberculului piriform;

DELIMITAREA C MPULUI PROTETIC

n Deretentivizarea zonelor exagerat de retentive (tuberozităţi, creste alveolare). Această operaţie se face cu ceară, gips, placă de bază sau cu ciment dentar, în funcţie de materialul din care se confecţionează lingura individuală; n Confecţionarea bazei lingurii individuale în funcţie de materialul utilizat;

n Realizarea elementelor accesorii: mâner, butoni de presiune (la lingura inferioară), întărituri (când este cazul), borduri de ocluzie (la solicitarea medicului); n Prelucrarea finală a lingurii.

1. Din placă de bază aceasta este formată din răşini naturale, sintetice, Shellac şi coloranţi, are o grosime de 1, 5 mm şi aspect trapezoidal pentru maxilar şi de potcoavă pentru mandibulă. Se plastifiază la temperaturi relativ joase (46 - 50 grade Celsius), ceea ce îi conferă posibilităţi de prelucrare uşoară în laboratorul de tehnică dentară. Plăcile de bază sunt utilizate pentru obţinerea lingurilor individuale maxilare (cel mai frecvent) şi mai puţin pentru cele mandibulare (când câmpul protetic este favorabil).

FORMA PLĂCII DE BAZĂ LA MAXILAR

FORMA PLĂCII DE BAZĂ LA MANDIBULĂ

Etapele de lucru sunt următoarele: Trasarea limitelor câmpului protetic aşa cum au fost trasate de medic pe amprenta preliminară dacă acest lucru nu s-a făcut imediat după realizarea modelului preliminar; n Izolarea modelului fie prin scufundare în apă timp de 3 - 5 minute, fie prin pudrare cu talc, în caz contrar placa de bază plastifiată aderă de gips şi se desprinde greu, riscându-se fracturarea ei sau deteriorarea modelului; n

IZOLAREA MODELELOR

• Deretentivizarea zonelor exagerat retentive; • Plastifierea plăcii de bază prin încălzire uniformă la o sursă de căldură, pe toată suprafaţa acesteia, până se înmoaie, fără însă a o supraîncălzi.

RAMOLIREA PLĂCII DE BAZĂ

ADAPTAREA PE MODEL

Plastifierea poate se face ţinând placa direct pe sursa de căldură sau aplicată pe modelul preliminar şi apoi se trece la adaptarea ei pe model. Mularea se face prin presiuni digitale, la maxilar din centrul bolţii palatine către periferie, iar la mandibulă adaptarea se face simultan, pe versantul vestibular şi lingual al crestei alveolare, pentru obţinerea stabilităţii viitoarei linguri.

Placa de bază îşi pierde plasticitatea în timpul modelării fiind necesare mai multe reîncălziri până la adaptarea finală. În timpul adaptării trebuie avut grijă să nu se subţieze placa, fapt care ar micşora rezistenţa lingurii individuale. În zonele marginale placa de bază se apasă cu spatula de ceară pe model, pentru a se putea contura marginile lingurii.

Excesuldeplacădinzonamarginalăeste decupat cu foarfeca astfel încât să rămână un plus de 3 mm ce depăşeşte marginile, care se va răsfrânge pe faţa externă a bazei portamprentei, rezultând margini rotunjite, de grosimi variabile şi cu rezistenţă sporită.

Orice corectură ulterioară prin plastifierea plăcii de bază se realizează cu lingura pe model, pentru a nu altera adaptarea acesteia. În final se controlează dacă baza lingurii are stabilitate pe model, efectuând presiuni digitale alternative pe creste. Dacă ea basculează, se plastifiază din nou şi se readaptează.

SECŢIONAREA CU FOARFECA

n Mânerul se face din resturile de placă de bază care se încălzesc bine şi se unesc sub forma unei piramide care se lipeşte la baza lingurii. El se plasează pe linia mediană, având ca reper sutura mediană la maxilar (când medicul nu a trasat linia mediană pe amprenta preliminară) şi frenul lingual la mandibulă.

REALIZAREA M NERULUI

n Butonii de presiune la lingura individuală inferioară, care au înălţimea de 5 - 8 mm, lungimea de 15 mm, iar lăţimea nu trebuie să depăşească lăţimea crestei alveolare.

n Întăriturile din sârmă - se ia o sârmă de 8 -10 cm lungime şi 1, 5 mm diametrul care se îndoaie în două, realizând la mijlocul ei o buclă ovală sau romboidă pe care se va prinde ulterior mânerul. De la locul unde se termină bucla, cele două braţe de sârmă se răsucesc în linie dreaptă circa 2, 5 cm şi li se dă apoi o poziţie oblică faţă de cea a buclei.

Porţiunile libere ale sârmei vor urmări reliefurile crestei alveolare până la limitele distale lingurii, fiind modelate în formă de semielipsă. Apoi, ţinând sârma cu un cleşte crampon, se încălzeşte la flacără şi se aplică prin presiune pe corpul lingurii, care prin topire va pătrunde parţial în grosimea plăcii.

Peste locul unde a pătruns sârma în placă se trece cu un cuţit încălzit pentru a asigura o bună unire a celor două elemente sau se acoperă cu bucăţi de placă încălzită. Întăriturile sunt obligatorii la lingura mandibulară, care fiind foarte îngustă se poate fractura uşor.

REALIZAREA ÎNTĂRITURILOR DIN S RMĂ

n Aplicarea bordurilor de ocluzie când sunt indicate. Ele au în zona frontală 10 mm înălţime şi 5 mm lăţime, iar în zona laterală 5 – 6 mm înălţime şi 8 mm lăţime. De obicei se confecţionează din Stents şi se aplică riguros pe creasta alveolară, fără să depăşească regiunea primului molar;

Se prelucrează marginile lingurii cu freze pentru acrilat şi hârtie abrazivă pentru a nu leza mucoasa în timpul amprentării finale.

Lingurile din placă de bază sunt foarte comod de confecţionat pentru tehnicienii dentari dar ele prezintă câteva dezavantaje: n Sunt mai puţin rezistente; n Nu sunt indicate la mandibulă; n Nu se pot face adaptări marginale cu materiale termoplastice.

LINGURI DIN PLACĂ DE BAZĂ

LINGURI DIN PLACĂ DE BAZĂ

LINGURI DIN PLACĂ DE BAZĂ

LINGURI DIN PLACĂ DE BAZĂ

GREŞIT

PLACĂ DE BAZĂ TESSEX AL SPOFA

GREŞIT

GREŞIT

GREŞIT

2. Din polistiren: plăcile de polistiren fiind transparente au avantajul că se ajustează mai uşor pe model în limitele câmpului protetic. Tehnologia de confecţionare este asemănătoare cu cea a lingurilor din placă de bază, având câteva deosebiri:

n Temperatura de ramolire e mai mare; n Plastifierea e mai lentă; n Adaptarea pe model se face prin intermediul unui prosop ud datorită temperaturii ridicate; n Surplusul de material se secţionează căci nu se poate răsfrânge;

n Prelucrarea lingurii este greoaie datorită compoziţiei materialului; n Accesoriile se confecţionează din placă de bază. Din aceste motive polistirenul este rar folosit în practică.

3. Din răşini acrilice autopolimerizabile: răşina autopolimerizabilă este indicată pentru orice câmp protetic şi în special pentru cele deficitare. Aceste linguri pot fi folosite ca suport pentru o gamă largă de materiale de amprentare finală, chiar şi pentru cele cu o consistenţă crescută cum sunt masele termoplastice.

Sunt preferaţi polimerii din acrilat de metil sau etil, iar tensiunile interne care apar în timpul contracţiei la polimerizare dispar în decurs de 24 de ore. Grosimea pereţilor trebuie să fie de aproximativ 4 mm, iar în zonele de solicitare maximă se practică îngroşări.

Etapele de execuţie: n Trasarea limitelor câmpului protetic, ocolind bridele, frenurile labiale şi lingual; n Izolarea câmpului protetic cu soluţii alginice prin pensulare;

IZOLAREA

n Se prepară pasta de răşină acrilică autopolimerizabilă într-un godeu uscat şi curat după instrucţiunile firmei producătoare. Godeul este bine să fie acoperit pentru a proteja materialul de eventualele impurităţi şi a preveni evaporarea monomerului;

PREPARAREA PASTEI

n Pasta astfel obţinută se presează între două plăci de sticlă vaselinate şi distanţate la 1, 5 - 2 mm cu două şuviţe de ceară roz. Pe una din plăci se aplică o folie de celofan umezită. Conturul viitor al plăcii, de trapez sau de potcoavă, se obţine cu ajutorul unui fir de bumbac care se plasează între cele două plăci în forma dorită.

În interiorul acestui fir se pune acrilatul, se întinde şi apoi se presează cu cealaltă placă de sticlă. Se îndepărtează placa de sticlă fără celofan prin glisare, iar cu ajutorul foliei de celofan acrilatul este depus pe model prin răsturnare;

PRESAREA ACRILATULUI

n Prin intermediul foliei de celofan placa de acrilat în stare plastică se mulează pe model sub presiuni digitale, apoi se îndepărtează celofanul iar excesul de pastă de acrilat se îndepărtează cu ajutorul unei spatule. Trebuie să se lucreze foarte repede deoarece acrilatul face priză rapid. Polimerizarea este o reacţie exotermă fiind uşor de sesizat, temperatura degajată fiind de 25 - 30 grade Celsius;

REALIZAREA BAZEI LINGURII

n Din resturile de acrilat aflate încă în stare plastică se modelează mânerul şi butonii de presiune. Pentru a favoriza aderarea lor la lingură, baza lor şi zona de aplicare pe portamprentă se umezesc cu monomer. Pentru mărirea rezistenţei mecanice, se poate modela o nervură tot din acrilat, pe mijlocul feţei externe a bazei lingurii;

REALIZAREA M NERULUI

n Lingura astfel modelată este menţinută în contact cu modelul sub presiune manuală încă 10 - 15 minute, până la încheierea reacţiei de polimerizare, când dispare elasticitatea;

LINGURILE DIN ACRILAT

n Se îndepărtează lingura de pe model, mai întâi în zonele fără retentivităţi şi apoi în rest. Se prelucrează la nivelul marginilor cu ajutorul frezelor pentru acrilat la piesa dreaptă, pentru netezirea şi rotunjirea acestora. n Pentru a compensa modificările dimensionale, aceste linguri nu vor fi utilizate în cabinet mai devreme de 24 de ore.

LINGURA FINALĂ

LINGURA FINALĂ

4. Din răşini acrilice termopolimerizabile: Acestă tehnică este foarte laborioasă şi de aceea foarte rar utilizată. Etapele sunt: n Realizarea machetei din ceară a viitoarei linguri individuale; n Ambalarea machetei; n Realizarea tiparului – ambalarea, îndepărtarea cerii şi izolarea pereţilor cu soluţii alginice;

n Prepararea pastei de acrilat termopolimerizabil, îndesarea, presarea şi polimerizarea răşinii acrilice; n Dezambalarea şi prelucrarea marginală cu ajutorul frezelor pentru acrilat. Lingura individuală obţinută din acrilat termopolimerizabile nu se lustruieşte.

5. Din răşini diacrilice fotopolimerizabile: este o metodă modernă şi care economiseşte timp. Sunt utilizate plăci de compozit produse de diferite firme, de formă trapezoidală pentru maxilar şi de potcoavă pentru mandibulă, învelite întrun plastic negru, care le protejează de lumină.

În contact cu lumina naturală sau artificială îşi pierd plasticitatea în scurt timp şi nu mai pot fi utilizate. Necesită un aparat (cuptor, incintă) de fotopolimerizare.

PLĂCI DE COMPOZIT FOTOPOLIMERIZABIL

Avantajele utilizării acestui material sunt: n Modelarea se face cu uşurinţă pe orice câmp protetic, asigurându-se grosimea optimă de 2 mm; n Timpul de modelare şi adaptare pe model este practic nelimitat, plăcile fiind plastice până se introduc în cuptor; n Flexibilitatea mare a materialului permite adaptarea uşoară, fără a se deteriora;

n Materialul se decupează uşor şi cu precizie cu orice spatulă; n Accesoriile se confecţionează din acelaşi material; n Dacă este necesară adăugarea de material la cel polimerizat se poate face. Lingura este supusă unei noi fotopolimerizări fără ca parametrii materialului să sufere modificări;

n Portamprentele pot fi folosite imediat după finalizarea polimerizării; n Nu conţin monomer rezidual; n După polimerizare lingurile sunt uşor lipicioase ceea ce favorizează aderarea materialului de amprentă, nefiind necesare retenţii.

Tehnica de realizare: n Trasarea cu creionul chimic a conturului câmpului protetic; n Izolarea modelului cu soluţii alginice după care este lăsat 5 minute să se usuce;

n Se îndepărtează cele două folii negre care acoperă placa din răşină fotopolimerizabilă. Se aplică pe model şi se adaptează prin presiuni digitale, mai întâi pe bolta palatină şi apoi pe versantele crestelor alveolare. Presiunile exagerate pot determina subţierea plăcii în zona respectivă cu posibilitatea de a se fractura în momentul amprentării;

n Se secţionează cu o spatulă sau cu un cuţitaş de ceară excesul de placă care depăşeşte limitele câmpului protetic, iar marginile se răsfrâng astfel încât să rămână la nivelul limitelor trasate pe model. Grosimea marginilor trebuie să fie de 1, 5 - 2 mm şi să aibă o formă rotunjită. Se controlează stabilitatea pe model;

n Din resturile rămase se confecţionează mânerul lingurii şi butonii de presiune la arcada inferioară. Există şi firme care produc mânere metalice prefabricate uşor de adaptat;

ÎNAINTE DE FOTOPOLIMERIZARE

n Lingura aşezată pe model se introduce în cuptorul de fotopolimerizare. Timpul de polimerizare diferă de la o firmă la alta, fiind de aproximativ 6 minute. Polimerizarea se realizează iniţial pe model, după care se polimerizează şi dinspre interior. În incinta de fotopolimerizare pot fi introduse mai multe linguri în acelaşi timp, câte încap în cuptor;

INTRODUCEREA LINGURILOR ÎN CUPTOR

FOTOPOLIMERIZAREA

n Prelucrarea portamprentei individuale se realizează după indicaţiile producătorului şi durează între 5 şi 15 minute. Se face cu instrumentar rotativ – freze extradure tip widia, freze pentru acrilat şi pietre diamantate – şi apoi cu hârtie abrazivă. Marginile trebuie să fie rotunjite şi netede.

PRELUCRAREA LINGURILOR

PRELUCRAREA LINGURILOR

PRELUCRAREA LINGURILOR

Această metodă prezintă dezavantajele: n Prelucrarea lingurii este mai dificilă; n Preţul de cost este mult mai mare.

LINGURĂ DIN RĂŞINĂ DIACRILICĂ COMPOZITĂ

LINGURĂ DIN RĂŞINĂ DIACRILICĂ COMPOZITĂ

6. Confecţionarea lingurii individuale prin metoda termoformării: această metodă a fost lansată în 1985 şi utilizează aparate speciale care sunt capabile să plastifieze plăci termoplastice într-un dispozitiv de prindere şi presare pe model. Metoda este rapidă şi eficientă putând fi utilizată în laborator sau direct în cabinet, în acest caz sărindu-se peste etapa de laborator.

Etapele de lucru sunt: n Desenarea limitelor câmpului protetic; n Izolarea modelului cu soluţii alginice; n Se deretentivizează modelul cu materiale termorezistente;

n În cazul utilizării aparatului Erkoform, se poziţionează modelul în chiuveta cu granule a aparatului, astfel încât să rămână liberă doar suprafaţa modelului propriu-zis, soclul fiind acoperit în totalitate. Folia de Erkoplast, situată în capacul aparatului, se plastifiază prin apropierea şi închiderea ramei aparatului în care se află o sursă de căldură.

n Spaţiul dintre folie şi model se videază, folia adaptându-se intim pe model. Prin răcire bruscă după 1 - 2 minute, lingura se desprinde din ramă, rămânând mulată pe model. Accesoriile pot fi prefabricate (metalo-acrilice) şi se înfiletează pe baza lingurii sau se pot confecţiona din răşini acrilice autopolimerizabile;

APARATUL ERKOFORM-ERKODENT

n În sistemul Heko-Vacuboy modelul este depus pe suportul maşinii. Cu un pistol termic se încălzeşte placa aşezată pe model, iar când placa atinge temperatura optimă şi devine strălucitoare, aparatul este acoperit de un capac prevăzut cu o membrană. Se declanşează un proces de vidare, membrana coboară prin aspiraţie şi mulează placa înmuiată pe model.

n După termoformarea şi răcirea plăcii, placa se separă de model cu ajutorul unei freze conice; n Prelucrarea marginală a lingurii se face cu freze pentru acrilat.

7. Confecţionarea lingurii individuale din materiale termoplastice: se utilizează Stents-ul, dar metoda este rar folosită. Mai frecvent se foloseşte acest material când nu dispunem de o lingură standard adecvată sau aceasta trebuie individualizată la un câmp protetic care iese din tiparele obişnuite. În trecut era folosit Stents-ul la metoda directă de confecţionare a lingurii individuale, în cabinet de către medic.

Este vorba despre o amprentare în doi timpi, în primul timp cu mase termoplastice (Stents) sau siliconi în linguri standard, iar în al doilea cu materiale de amprentă fluide (Repin, siliconi fluizi) rezultând aşa numita „amprentă de spălare”. Metoda este puţin utilizată, căci pe lângă avantaje:

Ø scurtează numărul de etape de lucru; Ø amprenta finală este luată într-o singură sedinţă; redă cu imprecizie fundurile de sac, marginile fiind extinse.

8. Lingura individuală din metal sau aliaje: se utiliza înainte de apariţia răşinilor acrilice, în zilele noastre procedeul fiind rar folosit. Se poate confecţiona prin turnare sau prin ştanţare, materialele cele mai utilizate fiind aluminiul, alama şi zincul. Tehnica de ştanţare utilizată mai ales pentru aluminiu sau alamă:

Tehnica ştanţării n Se poziţionează modelul preliminar într-o jumătate a chiuvetei de ambalat proteze, iar spaţiul din jurul lui se completează cu o masă refractară (nisip uscat); n Se ataşează a doua jumătate a chiuvetei, fără capac, în care se toarnă zinc topit (care este un metal uşor fuzibil);

n După răcirea metalului rezultă matricea, care se izolează cu vaselină şi pudră de talc; n Se detaşează prima jumătate a chiuvetei în care se află modelul, în matrice turnânduse din plumb patricea;

n Între patrice şi matrice se introduce o placă de aluminiu sau de alamă, de 0, 7 0, 8 mm grosime, decupată aproximativ şi se ştanţează la o presă puternică sau prin lovituri cu un ciocan greu; n Se prelucrează marginile cu instrumente rotative.

Tehnica de turnare: n Pe modelul izolat se realizează macheta din ceară a lingurii; n Se aplică 3 - 4 tije de turnare, groase de 2 - 2, 5 mm; n Se ambalează macheta în gips cu nisip sau altă masă refractară;

n Tiparul se usucă şi apoi se pune la o sursă de căldură pentru îndepărtarea cerii; n După răcire se topeşte metalul care este introdus prin centrifugare în tipar; n Se dezambalează şi se prelucrează lingura individuală.

Există şi alte metode de confecţionare a lingurii individuale: din mase plastice polimerizate la microunde, din mase hidrotermoplastice, etc.

O portamprentă individuală corect executată va avea menţinere pe model, adică nu cade la răsturnarea ansamblului model - lingură. Această retenţie, de regulă se păstrează şi în cavitatea bucală. Indiferent de materialul din care este confecţionată, lingura individuală este verificată de tehnician, repusă pe modelul preliminar şi trimisă în cabinet pentru următoarea fază de lucru.