CURSUL IV POZIIILE DE LUCRU ALE TEHNICIANULUI DENTAR

CURSUL IV POZIŢIILE DE LUCRU ALE TEHNICIANULUI DENTAR

n n Respectarea principiilor ergonomice de organizare a activităţii în laboratorul de tehnică dentară a impus şi adoptarea unor poziţii de lucru ergonomice: la masa de lucru poziţia aşezat; la aparate poziţia ortostatică, dar şi aşezat.

Poziţia de lucru aşezat Tehnicianul dentar aflat la masa de lucru ocupă un scaun cu rotile şi cu spătar care îmbracă regiunea lombară. Acest scaun asigură deplasarea tehnicianului dentar fără să se ridice pentru a avea acces la dulapurile din zona III.

Această poziţie aşezat determină o contracţie musculară minimă pentru menţinerea unei poziţii fiziologice a corpului şi implicit a coloanei vertebrale.

Scaunul, cu perna cu o suprafaţă corespunzătoare şi sprijinul dorsal, asigură stabilitatea corpului tehnicianului, dându i posibilitatea să efectueze mişcări precise, să manipuleze piesa de mână.

Înălţimea scaunului va fi reglată în funcţie de talia practicianului, astfel încât picioarele să se sprijine confortabil de sol, iar unghiul dintre coapsă şi gambă să fie cuprins între 90 130°, valori care permit o bună irigare a gambei.

Poziţia aşezat trebuie să asigure şi un unghi, de asemenea, cuprins între 90 130° între coloana vertebrală şi coapsă, prin varierea înălţimii fotoliului şi apropierea sau depărtarea tehnicianului dentar de zona de lucru.

POZIŢIA AŞEZAT A TEHNICIANULUI DENTAR

Micşorarea unghiului are drept consecinţă comprimarea vaselor şi viscerelor abdominale şi irigarea precară a membrelor inferioare.

Condiţiile scaunelor ergonomice: n n Este important ca ele să fie confecţionate din metal turnat pentru a avea rezistenţă şi să fie prevăzute cu rotile pentru adoptarea oricărei poziţii de lucru. Stabilitatea în timpul lucrului reprezintă un criteriu foarte important, de aceea nu sunt indicate scaunele cu trei picioare (tripodale) care ar forţa operatorul la un balans, ci cele cu patru sau cinci picioare.

n Taburetul trebuie să prezinte un suport al regiunii dorso lombare (un spătar) adecvat care să susţină astfel coloana vertebrală. Acest suport poate fi şi el reglat, vertical sau orizontal, permiţând o poziţie fiziologică de lucru.

n Scaunele sunt prevăzute cu dispozitive de reglare, de ridicare şi coborâre care sunt foarte variate şi complicate (hidraulice, prin glisare, cu ax arcuit, etc. ), dar care pot fi manevrate uşor prin clapete, bare, manete, fie cu mâna, fie cu piciorul.

n n n Trebuie să prezinte un sistem de blocare a mişcării şi rotaţiei scaunului. Marginea anterioară a şezutului trebuie să fie rotunjită. Suprafaţă să fie capitonată cu un material rezistent la acţiunea detergenţilor, acizilor, etc.

n n Tabureţii nu vor fi prevăzuţi cu suport pentru picior. Şezutul va fi plat şi nu concav şi să permită o poziţie aşezată astfel încât părţile moi ale coapselor să nu suporte compresie la marginea anterioară a pernei. Suprafaţa lui trebuie să fie mai mare decât sprijinul.

n El se poate ridica până la circa 50 cm, dar dacă înălţimea şezutului este prea mare (peste 41 cm) se suprimă circulaţia la nivelul muşchiului popliteu, în special la persoanele scunde.

Respectarea intervalului menţionat permite realizarea unei poziţii cât mai fiziologice a coloanei vertebrale. În paralel cu învăţarea acestor unghiuri, deci a unei poziţii de lucru corecte, tehnicianul dentar trebuie să mai aibă în vedere şi poziţia membrelor superioare. Înălţimea mesei de lucru va corespunde nivelului cotului, astfel încât antebraţele să se sprijine pe masă fără efort.

Acest sprijin determină compresiunea vasculo nervoasă (sindromul carpo tunel) şi de aceea s au imaginat nişte suporturi pe care se sprijină antebraţele şi care conferă o siguranţă şi o stabilitate mai mare tehnicianului dentar în timpul lucrului.

Distanţa de la zona de lucru la ochii tehnicianului dentar trebuie să fie de 20 – 30 cm, aproximativ cât distanţa de la care citeşti o carte.

POZIŢIILE DE LUCRU LA MASĂ

PRIZA ŞI SPRIJINUL INSTRUMENTELOR

TIPURI DE PRIZĂ A INSTRUMENTELOR: n n n 1. Priza standard tip “creion” (stilou): Policele şi indexul operatorului sunt pe mânerul instrumentului; Degetul mijlociu este aproape de umărul instrumentului; Inelarul şi degetul mic se sprijină pe model pentru a stabiliza mişcarea instrumentului.

PRIZA STANDARD TIP “STILOU”

PRIZA STANDARD

PRIZA STANDARD

Acest tip de priză este folosită pe scară largă la priza majorităţii instrumentelor utilizate în medicina dentară.

În cazul modelării, deci a utilizării instrumentarului static, antebraţele se sprijină pe masa de lucru, mâna dreaptă ţine spatula (priza tip “creion”), modelul se găseşte pe masa de lucru, mâna stângă susţine modelul de lucru, iar mişcările mâinii drepte sunt perfect controlate.

Şi în cazul modelării cerii pentru o poziţie stabilă se realizează şi al treilea punct de sprijin (inelarul şi degetul mic de la mâna dreaptă se sprijină de model pentru ca mişcările degetelor să fie precise, sigure, de amplitudine redusă).

n n 2. Priza “creion” modificată: Porneşte de la priza standard; Indexul se găseşte la distanţă de umăr pe instrument; Pe instrument se aplică buricul degetului mijlociu şi nu partea laterală; Se realizează un contact în trei puncte.

PRIZA “CREION” MODIFICATĂ

n n 3. Priza palmară: Este o priză puternică; Instrumentul este ţinut în podul palmei.

n n 3. Priza palmară plus police: Este o priză care generează forţe foarte puternice; Sensibilitatea tactilă şi flexibilitatea sunt scăzute; Este utilizată la piesa de mână.

PRIZA PALMARĂ PLUS POLICE

Atunci când se lucrează cu piesa de mână, priza acesteia este palmară, realizată cu mâna dreaptă (stânga, pentru stângaci), piesa protetică este ţinută în mâna stângă. Al treilea punct de sprijin se realizează prin intermediul degetelor inelar, degetului mic (primele două puncte de sprijin sunt create la nivelul antebraţelor). Se asigură astfel sprijinul tripodal (minimum de stabilitate).

PRIZA PALMARĂ PLUS POLICE

Poziţia de lucru ortostatică Chiar dacă este o poziţie obositoare şi considerată neergonomică, aceasta este adoptată în momentul lucrului la aparate. Ţinând seama că operaţiile acestea nu cer o perioadă prea mare de timp, alternarea poziţiei ortostatice cu cea şezândă ar putea fi considerată o măsură profilactică împotriva sedentarismului.

Plasarea aparatelor mese trebuie pe să se facă la o înălţime corespunzătoare, astfel încât zona maximă de lucru să se găsească la o distanţă de privire normală faţă de aparat, cu braţul uşor îndoit de cot, în poziţie ortostatică, funcţiile articulaţiei umărului fiind complet degajate.

Ambele picioare sunt bine sprijinite de sol, astfel încât poziţia corpului să fie stabilă.

Modelul sau proteza sunt susţinute cu o mână sau cu ambele, în funcţie de operaţia de executat (soclare, sablare, finisare, lustruire). Este necesar un bun sprijin al mâinii sau antebraţului pe aparat, iar priza modelului sau piesei protetice să fie perfect realizată pentru stabilitate şi pentru siguranţa execuţiei.

Exemple de operaţii realizate în poziţie ortostatică: Ø Prepararea şi turnarea gipsului; Ø Soclare; Ø Sablare; Ø Poziţia la motorul orizontal, pentru finisare, lustruire.

Miniaturizarea, design ul modern şi computerizarea au făcut ca majoritatea acestor aparate să aibă dimensiuni reduse, iar lucrul cu acestea să se reducă doar la urmărirea funcţionării lor, ceea ce se poate realiza şi prin simpla deplasare cu ajutorul scaunului pe rotile.

Semnale luminoase sau sonore anunţă terminarea operaţiei. Se evită astfel poziţia ortostatică, acomodările vizuale repetate, iar realizarea operaţiilor este mult facilitată.

DOTAREA LABORATORULUI DE TEHNICĂ DENTARĂ

Dotarea laboratorului de tehnică dentară se referă la un inventar strict de mobilier, echipament, instrumentar static şi dinamic, aparate şi materiale absolut obligatorii pentru desfăşurarea unei activităţi optime, în funcţie de specificul activităţii şi de puterea economică a laboratorului respectiv.

Aceastăbazămaterialăsepoate diversifica şi moderniza cu scopul de a face mai uşoară munca tehnicianului dentar şi a creşte calitatea lucrărilor realizate.

Totodată, firmele producătoare sunt preocupate ca echipamentul, mobilierul să prezinte un design, proporţii şi o cromatică care să se integreze în ansamblul laboratorului şi să contribuie la realizarea confortului tehnicianului dentar.

Ø Ø Materialele din care sunt realizate aceste piese de mobilier moderne, care de obicei sunt modulare, trebuie să permită o curăţire şi dezinfecţie facilă prin metode uzuale: Detergenţi; Soluţii dezinfectante; Ultrasunete; Radiaţii ultraviolete.

LABORATORUL DE BAZĂ Ø Ø Reprezintă locul în care tehnicianul dentar îşi petrece marea majoritate a timpului, fiind prevăzut cu: Mese de lucru dotate corespunzător; Dulapuri şi rafturi pentru materiale; Instrumente; Dispozitive.

MODALITĂŢI DE ARANJARE

MODALITĂŢI DE ARANJARE

MODALITĂŢI DE ARANJARE

MASA DE LUCRU A TEHNICIANULUI DENTAR Aici se desfăşoară cea mai mare parte a activităţii tehnicianului dentar pe parcursul unei zile. Este proiectată după criterii ergonomice privind înălţimea, lăţimea, profunzimea, poziţia dulapului lateral, a sertarelor (în funcţie de criteriul antropometric). Astfel:

n n n Înălţimea trebuie să fie de 72 – 75 cm, adaptată activităţii şezânde; Spaţiu liber pentru picioare; Poate prezenta un sprijin înclinat pentru picioare, care oferă o poziţie ergonomică;

n n Lăţime suficientă pentru amplasarea accesoriilor şi pentru asigurarea unui spaţiu de lucru neîngrădit; Suprafaţă mată, cu un grad mic de reflexie.

Poate fi confecţionată din diferite materiale (lemn melaminat, material plastic) uşor de întreţinut, în culori pastelate, în armonie cu restul laboratorului şi cu o strălucire redusă.

În zona de lucru (zona I) se poate aplica o folie de cauciuc (sau alt material absorbant al zgomotului), cu rolul de a reduce zgomotul determinat de repunerea unui instrument static pe masa de lucru.

La culori, se preferă tonurile neutre de gri sau maro, iar suprafaţa trebuie să fie rezistentă la acţiunea acizilor şi a agenţilor de curăţire.

MASA DE LUCRU

n n Dacă masa prezintă suport pentru picioare, acesta trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: Să fie reglabil pe înălţime; Să aibă unghi de înclinare reglabil; Să fie nealunecos; Conductibilitate termică redusă.

Deasupra sertarelor, pe linia mediană, în prelungirea nivelului mesei, se găseşte extremitatea absorbantă a sistemului de aspiraţie individual, prevăzut cu un ecran transparent de protecţie susţinut de un suport pentru modelul de gips.

ECRAN-LUPĂ CU UN SISTEM DE PRINDERE LA MASĂ

În partea dreaptă a meselor, cam în dreptul sertarelor, se găseşte un modul ce conţine instrumentarul dinamic: piesa de mână cu motor şi două trepte de viteză (aprox. 30. 000 rotaţii/min. ) şi un spray de aer. Acestea se găsesc la o distanţă care să nu depăşească alonja braţului.

Pornirea şi oprirea motorului se face la pedala acţionată de piciorul drept. Pedala trebuie plasată alături de picior, la o distanţă care să nu depăşească alonja acestuia. In timpul lucrului cu piesa de mână trebuie să existe o corelaţie perfectă între activitatea mâinii, a piciorului drept şi a privirii.

Pemasadelucrusegăseşteşibecul de gaz (Bunsen sau Teclu) sau un cuţit electric (spatulă electrică) pentru a ramoli ceara de modelat.

BECUL DE GAZ

BECUL BUNSEN ŞI BECUL TECLU

Deasupraplanuluimeseisepoate găsi o etajeră pe care sunt plasate modelele şi lucrările protetice sau ortodontice în curs de realizare, iar deasupra sa, lampa individuală, care asigură iluminarea corespunzătoare a zonei I.

Această descriere corespunde meselor moderne de lucru care respectă criteriile ergonomice. Sistemele mai vechi, utilizate în unele laboratoare şi astăzi, nu prezintă sistem de aspiraţie.

SCHEMA DISPOZITIVULUI DE ASPIRAŢIE

Instrumentarul dinamic este reprezentat de piesa de mână, în diferite forme de design, conectată la un braţ flexibil, braţ duplex şi apoi la motorul vertical (suspendat).

Acesta este susţinut de un suport vertical metalic, fixat la masa de lucru în partea dreaptă, astfel încât piesa de mână să se găsească la o distanţă care să nu depăşească alonja braţului, pentru ca tehnicianul să nu trebuiască să şirotească corpul atunci când are nevoie de piesă.

Atunci când lucrează mai mulţi tehnicieni în acelaşi laborator, mesele vor fi plasate fie separat, fie câte două faţă în faţă, având în vedere să se respecte spaţiile profesionale descrise, practicienii să nu se stânjenească reciproc şi să beneficieze de un confort ambiental.

1. Ecran-lupă; 2. Bloc-suport de lucru; 3. Racorduri(apă, gaz, aspiraţie); 4. Suport pentru braţ; 5. Instalaţie de aspiraţie; 6. Filtru de cărbune activ; 7. Suport pentru picioare; 8 -10. Dispozitiv de comandă a micromotoarelor; 9. Sertar instrumente; 11. Sursă de lumină; 12. Motor electric suspendat; 13. Blatul mesei; 14. Bec Bunsen; 15. Priză de aer comprimat;

Tot în camera de lucru propriu zisă (zona III) pot fi plasate dulapuri, unde se realizează stocurile de materiale, mobilier proiectat ergonomic, în culori pastelate, armonizate cu restul laboratorului (nuanţe de bleu, verde, crem, bej) sau pot fi prevăzute din construcţie nişte nişe în perete.

Un dulap separat, deschis, numai cu rafturi compartimentate şi numere de ordine, este destinat aşezării lucrărilor finalizate şi celor în faze intermediare de lucru. La acest dulap are acces numai tehnicianul dentar care este responsabil de predarea şi primirea amprentelor şi a fazelor de lucru, însoţite de fişa de laborator cu planul protetic de tratament (sau ortodontic) şi cu observaţiile şi indicaţiile medicului stomatolog.

1. 2. 3. În concluzie, o masă de tehnică dentară modernă, conţine instalaţii complexe, fiind prevăzută cu: Sursă de lumină; Ecran de protecţie cu sau fără lupă; Pentru lucrări de mare precizie se folosesc lupe fixate pe masă, ochelari cu lupă sau chiar stereomicroscop;

3. Prize pentru alimentarea cu energie electrică a diferitelor aparate auxiliare; 4. Sursă de energie termică, reprezentată cel mai frecvent de un bec Bunsen, mai rar Teclu; 5. Sertar pentru deşeuri; 6. Sertare pentru materiale;

7. Seringă de aer (spray) racordată la compresor; 8. Instalaţie pentru aspiraţie; 9. Dispozitiv de acţionare a instrumentarului rotativ, care poate fi un motor electric suspendat, la care se racordează o piesă de mână, un micromotor şi/sau turbină.

MASA TEHNICIANULUI DENTAR

COMPRESOARELE n Produc aerul comprimat. Aceste aparate funcţionează pe principiul bielă manivelă: Mişcarea de rotaţie a unui motor (de obicei electric) este transformată în mişcare de translaţie a pistonului (pistoanelor);

n n Astfel se realizează comprimarea aerului; Care este păstrat într un rezervor special care prezintă un sistem de ventile ce împiedică refluarea aerului.

Compresoarele mai dispun de regulatoare de presiune automată, care asigură pornirea atunci când presiunea scade sub o anumită valoare limită (de obicei 3 barr) şi oprirea la o valoare limită superioară (de obicei 5 barr).

n n În funcţie de modalitatea de rezolvare a fricţiunii între pistoane şi suprafaţa internă a cilindrului, compresoarele se pot clasifica în: Compresoare cu ulei; Compresoare fără ulei, cu suprafeţe teflonate.

COMPRESOR MONOCILINDRU

Dezavantajele compresoarelor: n n Cele cu ulei pot contamina suprafeţele pe care se proiectează jetul de aer; Constituie surse de zgomote şi vibraţii. De aceea este recomandabilă amplasarea lor în afara încăperilor în care se lucrează, ca şi izolarea acestora cu paravane izolatoare fonic.

Ultimele generaţii de compresoare sunt din ce în ce mai silenţioase şi mai echilibrate. Dacă laboratorul are peste 10 mese de lucru, este bine să se realizeze o staţie de compresoare, aerul fiind dirijat la fiecare utilizator prin ţevi de cupru.

COMPRESOR FĂRĂ ULEI

COMPRESOR FĂRĂ ULEI

Măsuri de întreţinere a compresoarelor cu ulei: n n Verificarea săptămânală a uleiului; Schimbarea uleiului după 100 de ore de funcţionare; Evacuarea condensului care se formează în rezervor după 100 de ore de funcţionare; Schimbarea filtrelor după 400 de ore de funcţionare.

COMPRESOR

COMPRESOR MONOCILINDRU

DISPOZITIVE DE ACŢIONARE A INSTRUMENTARULUI ROTATIV Ø o o Ø Diferă în funcţie de modul de generare şi transmitere a mişcării de rotaţie. Astfel deosebim: Acţionare electrică în cazul: Motorului electric suspendat la care se cuplează o piesă de mână; Micromotorului; Acţionare cu ajutorul aerului comprimat pentru turbină.

MOTORUL ELECTRIC SUSPENDAT Acest sistem de acţionare se compune din: 1. Motor electric suspendat. 2. Braţ flexibil. 3. Piesă de mână.

MOTORUL ELECTRIC SUSPENDAT

1. Motorul electric suspendat: n Motorul propriu zis este format din stator şi rotor bobinat, pe care sunt fixaţi rulmenţii. Are doi cărbuni plasaţi la 180 grade unul faţă de altul, iar prin schimbarea poziţiei lor, rotaţia motorului poate fi redusă sau accelerată, turaţia maximă fiind în funcţie de tipul de motor de 8. 000, 12. 000, 18. 000 sau 24. 000 rotaţii/minut.

Motorul este plasat într o carcasă metalică sau de plastic care la una dintre extremităţi o tijă activă care se prelungeşte cu un cablu metalic prin care se transmite mişcarea de rotire. Acest cablu este protejat de o carcasă flexibilă din metal, de unde îi vine numele de braţ flexibil.

n Dispozitivul de cuplare cu braţul flexibil este realizat dintr un material electroizolant, pentru prevenirea eventualelor accidente.

n El funcţionează la 220 V/50 Hz (100 W), fiind comandat prin intermediul unui reostat cu pedală ce înlesneşte şi alegerea turaţiei corespunzătoare manoperei efectuate.

Întreţinerea motorului: n n Se vor verifica periodic periile colectoare; Se vor unge rulmenţii la intervale de 3 luni.

2. Braţul flexibil n n Are lungimea de un metru şi transmite mişcarea de rotaţie de la motorul electric suspendat la piesa de mână. Poate fi de două feluri: Uşor, cu diametrul de 4 mm, pentru prelucrarea maselor plastice; Greu, de 6 mm diametrul, pentru prelucrarea metalelor şi aliajelor.

BRAŢUL FLEXIBIL

3. Piesa de mână Ø Ø Ø Se cuplează la braţul flexibil de care se blochează cu ajutorul unei cleme. Este formată din: Pensetă; Corp; Teacă.

Piesă de mână: 1. Pensetă; 2. Corp; 3. Teacă

DISPOZITIV DE CUPLARE

Prinderea frezei cu diametrul de 2, 35 mm în capul port sculă se face cu ajutorul unei chei speciale şi al unui bolţ. Se blochează cu bolţul în lăcaşul piesei de mână şi se strânge sau se desface (cu o cheie specială) penseta, în care se introduce sau se extrage instrumentul rotativ. Piesele de mână suportă în general turaţii de 10. 000 rotaţii/minut.

MICROMOTOARELE Sunt motoare electrice de mici dimensiuni care împreună cu piesa de mână formează o unitate de lucru. Ele furnizează turaţii de 10. 000 – 60. 000 rotaţii/minut. În ele se pot monta instrumente rotative cu diametrul de 2, 35 mm şi 3 mm.

n n În funcţie de producător şi preţ, ele oferă o serie de facilităţi: Posibilitatea selectării sensului de rotaţie; Posibilitatea utilizării lor atât în cabinet cât şi în laboratorul de tehnică dentară; Sistem de avertizare când se lucrează în regim de suprasolicitare; Memorie în care se pot introduce date diferite turaţia, timpul cât va lucra la o anumită turaţie, etc.

n n n Comanda micromotoarelor se poate face: Cu piciorul – prin apăsare pe o pedală sau prin acţionarea unui reostat cu poziţie orizontală; Cu genunchiul prin presiune laterală; Cu cotul sau direct cu mâna.

MICROMOTOR

MICROMOTOR (MARATHON)

MICROMOTOR MARATHON MULTI 600

CARACTERISTICI: n n n Acţionare la genunchi sau prin pedală; Turaţia: de la 1. 000 – 50. 000 rotaţii/minut; Silenţios, vibraţie uşoară, fiabilitate; Rulmenţi ceramici; Design ergonomic;

n n Autodiagnosticare; Display pentru afişarea erorii; Dimensiunile piesei de mână: 159 (L) x 27 (D) mm Greutatea: 238 g.

MICROMOTOR

CARACTERISTICI: n n n Turaţia: de la 3. 000 la 40. 000 rotaţii/minut; Acţionare prin pedală; Motor prin inducţie fără perii; Are 4 rulmenţi; Este folosit la aliajele din Cr Co şi Cr Ni.

TURBINELE Principiul de funcţionare constă în folosirea aerului comprimat, cu o presiune de 3, 5 – 4 barr, furnizat de un compresor, care acţionează asupra paletelor turbinei, generând o mişcare de turaţie. Aceste dispozitive permit turaţii foarte mari, de circa 300. 000 ture/minut şi chiar de 500. 000 ture/minut (high speed).

n n n Ele au o greutate foarte redusă (50 – 100 g) ceea ce le conferă un confort sporit şi în ele sunt montate instrumente rotative cu diametrul de 1, 6 mm. Montarea acestora se poate face: Cu o cheie specială; Prin presiune; Prin sistemul push buton.

După construcţia lagărului motor se disting: n n Turbine cu rulmenţi – care necesită ungerea prin barbotare de ulei în instalaţia de aer sau prin folosirea de sprayuri speciale cu care se face ungerea la începutul programului; Turbine cu perne de aer – nu necesită ungere cu ulei, sunt mai fiabile, silenţioase şi permit obţinerea de turaţii mai ridicate.

Turbinele pot fi acţionate cu piciorul sau cu mâna.