Curs 6 Omul concret ca obiect al psihologiei

Curs 6 Omul concret ca obiect al psihologiei. Alte aspecte ale psihicului ca obiect al psihologiei Psihologia umanistă = „a treia forţă în psihologie” (alături de behaviorism şi psihanaliză): se caracterizează prin focalizarea atenţiei pe experienţa persoanei ca fenomen primar, pe experienţele umane unice (dragoste, ură, speranţă) cu semnificaţiile lor personale, pe activitatea personală în care sunt implicate procese, funcţii şi capacităţi psihice indisociabile de concretul existenţei persoanei în lume, în mediul său.

C. Rogers Obiectul psihologiei: Sinele unic, indivizibil şi inalienabil al omului. Omul nu este un sclav sau o maşină ci o persoană capabilă să se construiască, să devină, până la deplina autorealizare. Omul nu este o fiinţă dirijabilă din exterior ci o fiinţă proactivă care îşi alege liber propiile căi de valorificare a propiului potenţial.

A. Maslow, G. W. Allport • oferă o viziune asupra omului care limitează conceperea acestuia în termeni mecanicişti • afirmă că psihologia nu trebuie să studieze un om artifical ci omul real compus din structuri unice şi concrete.

Metodologia psihologiei umaniste • subiectiv - obiectivă • bazată pe înţelegerea şi interpretarea semnificaţiilor subiective ale comportamentelor, a scopurilor şi motivelor acţiunilor umane • o nouă finalitate a psihologiei: facilitarea maturizării psihice şi sociale a oamenilor prin schimbări la nivelul societăţii (societatea Eu-psihică)

Alte aspecte ale funcţionalităţii psihice abordate de psihologia contemporană • Nivelul superior al conştiinţei umane, stările de transcendere a conştiinţei • Capacităţile umane în evoluţia lor filogenetică • Comportamentele umane produse în context natural şi , , nişa personală” • Caracteristicile individuale pozitive, experienţele pozitive, personalitatea pozitivă

Nivelul superior al conştiinţei umane, stările de transcendere a conştiinţei - Psihologia transpersonală O continuare dar şi o adâncire a psihologiei umaniste = a patra forţă în psihologie Vizează extinderea câmpului cercetării psihologice dincolo de limitele obişnuite ale Sinelui Conştiinţa umană = parte a “marii minţi universale”.

Psihologia transpersonală Stanislav Grof: experienţele de expansiune în timp a conştiinţei (trecut şi viitor) în spaţiu (experienţe mediumatice, arhetipale şi mitologice). Teme predilecte: conştiinţa integrală, metanevoile, transcendenţa Eului, conştiinţa cosmică, extazul şi experienţa mistică, sacralizarea vieţii cotidiene, realizarea şi autorealizarea transpersonală. Orientarea spre posibilităţile omului de a-şi depăşi limitele obişnuite ale Sinelui şi de a-şi împlini eul prin transcendere, cosmizare şi sinergie a presupus recursul la metode ca meditaţia, autosugestia, hipnoza.

Capacităţile umane în evoluţia lor filogenetică : Psihologia evoluţionistă Preia şi aprofundează teme ale cognitivismului dar încearcă în plus să explice cum a apărut şi s-a perfecţionat arhitectonica mintală de-a lungul evoluţiei speciei umane, afirmându-şi o finalitate în primul rând deductiv-speculativă. Tendinţele comportamentale şi mecanismele psihice selectate de-a lungul timpului pentru valoarea lor adaptativă

Psihologia evoluţionistă Deplasează centrul de greutate de la studiul ontogenetic al capacităţilor umane la studiul lor filogenetic ceea ce înseamnă inclusiv studii transculturale şi o orientare deductiv-speculativă, incompatibilă cu experimentul de laborator.

Comportamentele umane produse în context natural şi , , nişa personală” - Psihologia ecologică Focalizare pe influenţa , , ambianţei fizice”, a , , ambianţei sociale” , a , , lumii lucrurilor” şi a , , lumii oamenilor” asupra acţiunilor, activităţilor, funcţiilor şi comportamentelor umane; Cercetările de laborator, specifice psihologiei clasice sunt completate cu cercetări desfăşurate în mediul natural în care trăieşte individul.

Psihologia ecologică Metoda de bază - observatia “naturalistă” a comportamentelor prin înregistrări meticuloase ale faptelor de viată Considerând laboratorul de cercetare ca nepotrivit (, , non-mediu”) psihologii individualizează instrumentele de cercetare, se reorientează spre metode calitative, subiective. Tehnica la care s-a recurs (Barker: tehnica , , înregistrării specimen”) presupune descrierea în cel mai detaliat mod posibil a ceea ce se observă” (Zlate, 2001, p. 46 -47).

Caracteristicile individuale pozitive, experienţele pozitive, personalitatea pozitivă - Psihologia pozitivă Începând cu anii 1990, în Statele Unite: M. Seligman, M. Csikszentmihalyi, E. Diener Studiul normalităţii psihice, al forţelor pozitive ale oamenilor, a activismului uman, a posibilităţilor oamenilor de a deveni mai siguri de ei înşişi şi mai eficienţi.

Psihologia pozitivă Teme fundamentale : starea de bine a omului (well being) (în plan emoţional, psihic şi social), fericirea, satisfacţia cu viaţa, în general sau pe domenii, angajarea în raport cu anumite cauze până la starea de angajare plenară şi absorbţie totală în activităţile desfăşurate (flow), sensul şi scopurile vieţii individului, trăsăturile pozitive de caracter (character strengths) şi virtuţile morale (virtus). Metodologia: investigaţii de teren, analize comparative, transculturale, scale de autoevaluare

Evoluţia concepţiilor cu privire la obiectul psihologiei Asumarea unui anumit aspect al vieţii psihice drept obiect al psihologiei, înseamnă pentru fiecare şcoală psihologică un considerabil efort de: • reflecţie teoretică, de conceptualizare sau redefinire a anumitor concepte, • selecţie a metodelor adecvate pentru studierea lui în laborator, cu instrumentar metodologic ştiinţific, • clarificare a finalităţii studiului şi cercetării, finalitate care uneori este conştientizată şi afirmată explicit alteori este implicită, subînţeleasă de însuşi demersul de teoretizare.