Curs 6 Modalitile dreptului de proprietate privat Structura

Curs 6 Modalităţile dreptului de proprietate privată.

Structura cursului: 1. Noţiunea şi tipologia modalităţilor dreptului de proprietate privată. 2. Proprietatea condiţională. 2. 1 Proprietatea rezolubilă. 2. 2 Proprietatea anulabilă 3. Proprietatea comună 3. 1 Proprietatea comună pe cote-părţi. 3. 1. 1 Proprietatea comună pe cote-părţi obişnuită 3. 1. 2 Proprietatea comună pe cote-părţi forţată sau perpetuă. 3. 2 Proprietatea comună în devălmăşie. 3. 3. Comparaţie între proprietatea devălmaşă şi proprietatea comună pe cote-părţi. 4. Proprietatea periodică.

Dreptul de proprietate se prezintă: Mai mulţi titulari, care exercită concomitent şi împreună sau diferenţiant Afectat de modalităţi Proprietatea condiţională Proprietatea rezolubilă Proprietatea anulabilă Pur si simplu Există un sg titular, care exercita atributele Proprietatea comună Proprietatea pe cote-părţi (coproprietatea) Obişnuită Forţată sau perpetuă Proprietatea în devălmăşie

1. Noţiune şi tipologie. Modalităţile dreptului de proprietate privată = manifestări ale dreptului de proprietate care au un regim juridic diferit de cel al unui drept de proprietate pur şi simplu şi care se caracterizează prin aceea că există mai mulţi titulari ai aceluiaşi drept de proprietate care exercită atributele acestui drept concomitent şi împreună sau concomitent dar, diferenţiat. Atributele sunt exercitate concomitent şi împreună în cazul proprietăţii comune. Între titularii proprietăţii comune nu există o diferenţă calitativă. În cazul proprietăţii comune pe cote-părţi, deşi nu există o diferenţă calitativă, există o diferenţă cantitativă între titulari, în sensul că fiecare o anumită cotă-parte din dreptul de proprietate. Atributele sunt exercitate concomitent dar diferenţiat în cazul proprietăţii rezolubile şi în cazul proprietăţii anulabile. Apartenenţa dreptului de proprietate la unul sau altul dintre titularii săi este incertă.

2. Proprietatea condiţională = o modalitate a dr. de proprietate privată constând în exercitarea atributelor de către doi titulari, concomitent, dar diferenţiat. Formele proprietăţii condiţionale sunt: q proprietatea rezolubilă; q proprietatea anulabilă. Opinie doctrinară: În cazul proprietăţii condiţionale nu se ajunge la exerciţiul concomitent, de către mai multe persoane al atributelor dr. de propr. , ci mai degrabă există doar vocaţia unui asemenea exerciţiu, motiv pentru care cele 2 forme ale proprietăţii condiţionale sunt calificate drept modalităţi teoretice ale dreptului de proprietate.

2. 1 Proprietatea rezolubilă = se întâlneşte atunci când transferul dr. de proprietate se realizează în temeiul unui act juridic afectat de o condiţiei rezolutorie potrivit voinţei părţilor sau în virtutea legii. Condiţia este rezolutorie atunci când îndeplinirea ei determină desfiinţarea obligaţiei (art. 1401 C. civ. ) Trăsături juridice specifice: § existenţa a doi proprietari asupra aceluiaşi bun: dobânditorul – proprietar sub condiţie rezolutorie transmiţătorul – proprietar sub condiţie suspensivă; § de regulă, rezultă dintr-un act juridic iar, ca excepţie, dintr -un fapt juridic stricto sensu (propr. rezolubilă atipică) Ex: un coproprietar înstrăinează întregul dr. de proprietate, soarta actului juridic depinzând de partaj, (C. civ. 1864 revocarea donaţiei pt survenienţă de copil) § proprietatea rezolubilă poate fi convenţională sau legală.

Exemple: 1. Rezolubilă prin voinţa părţilor. O persoană vinde un imobil cu conditia de a primi preţul în doua transe, în caz contrar reintrand in proprietatea imobilului. Cumparatorul, la data semnarii contractului devine proprietar al imobilului sub conditie rezolutorie iar vânzătorul proprietar sub condiţie suspensivă. Daca plateste pretul in transele stabilite, la data achitarii pretului proprietatea sa devine pura si simpla. Daca nu plateste transele in termenele stabilite, vanzatorul redevine proprietarul imobilului, considerandu-se ca a fost tot timpul proprietarul imobilului. 2. rezolubilă în temeiul legii (art. 1031 C. civ. ). Orice donaţie încheiată între soţi este revocabilă numai în timpul căsătoriei. Aceasta înseamnă dreptul de proprietate al soţului donatar asupra bunului donat depinde de împrejurarea dacă soţul donator va revoca sau nu donaţia.

Efectele proprietăţii rezolubile Pendente conditione ( anterior realizării condiţiei) dobânditorul, ca proprietar sub condiţie rezolutorie, exercită asupra bunului toate drepturile unui proprietar pur şi simplu; ü transmiţătorul, ca proprietar sub condiţie suspensivă, are doar un dr. eventual asupra bunului, neavând posibilitatea de a săvârşi acte de folosinţă materială asupra bunului; ü actele juridice încheiate de fiecare din cei doi vor fi, la rândul lor, afectate de condiţie (art. 1408 C. civ. ). Evenimente conditione (condiţia rezolutorie s-a realizat): ü dreptul dobânditorului dispare retroactiv; ü transmiţătorul redobândeşte dreptul de proprietate, fiind considerat proprietar pur şi simplu din mom. înch. AJ. Condiţia rezolutorie cade (nu se împlineşte): ü dreptul proprietarului sub condiţie rezolutorie şi AJ încheiate se consolidează definitiv şi retroactiv; ü alienatorul pierde orice drept asupra bunului iar AJ se desfiinţează retroactiv. ü

Încetarea proprietăţii rezoubile Îndeplinirea condiţiei rezolutorii sau suspensive determină transformarea proprietăţii rezolubile în proprietate pură şi simplă fie prin desfiinţarea dreptului dobânditorului, fie prin consolidarea dreptului acestuia; § Expirarea termenului prevăzut de părţi pentru producerea condiţiei rezolutorii sau expirarea perioadei înăuntrul căreia este posibilă producerea condiţiei rezolutorii. Deşi proprietatea rezolubilă se naşte, de regulă, dintr -un act translativ de proprietate afectat de o condiţie, nu se confundă cu condiţia ca modalitate a actului juridic. Proprietatea rezolubilă, ca modalitate a proprietăţii, este forma în care se înfăţişează dr. de propr. născut dintr-un AJ afectat de modalitatea condiţiei. Nu se confundă nici cu RJO care se leagă între părţile unui AJ afectat de o condiţie. §

2. 2 Proprietatea anulabilă. = se întâlneşte atunci când transferul dr. de proprietate s-a realizat în temeiul unui act juridic lovit de nulitate relativă. Pe durata cât există incertitudinea legată de posibilitatea invocării de către cel îndreptăţit a nulităţii relative, respectiv posibilitatea confirmării actului juridic, suntem în prezenţa a doi titulari ai dr. de propr. asupra aceluiaşi bun, având însă calităţi diferite. Art. 1251 - Cauzele de nulitate relativă „Contractul este anulabil când au fost nesocotite dispoziţiile legale privitoare la capacitatea de exerciţiu, când consimţământul uneia dintre părţi a fost viciat, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege”. Art. 1252 - Prezumţia de nulitate relativă „În cazurile în care natura nulităţii nu este determinată ori nu reiese în chip neîndoielnic din lege, contractul este anulabil”.

Caracteristicile proprietăţii anulabile Introducerea cu succes a acţiunii în nulitate relativă are valoarea unei condiţii rezolutorii; Acţiunea în nulitate relativă este prescriptibilă în termenul general de prescripţie de 3 ani. q dobânditorul bunului este proprietar sub condiţie rezolutorie iar transmţătorul - sub condiţia suspensivă a anulării actului; q împlinirea termenului de prescripţie sau confirmarea nulităţii consolidază definitiv dr. dobânditorului. Proprietatea anulabilă încetează: q prin anularea actului, situaţie în care dr. de proprietate revine transmiţătorului; q prin respingerea acţiunii ori prin confirmarea expresă sau tacită (ca urmare a expirării termenului de prescripţie extinctivă) a actului anulabil. q

3. Proprietatea comună = se naşte „ori de câte ori, în temeiul unui act juridic sau al altui mod de dobândire prevăzut de lege, dr. de proprietate privată are 2 sau mai mulţi titulari” (art. 631 C. civ. ). Critică doctrinară a definiţiei legale: surprinde numai 1 trăsătură specifică propr. comune – existenţa mai multor titulari ai dr. de proprietate. Nu surpride a doua trăsătură – exercitarea atributelor concomitent şi împreună. Între titularii dr. de proprietate comună nu există o diferenţă calitativă, ci, cel mult, cum se întâmplă în cazul proprietăţii comune pe cote-părţi, o diferenţă cantitativă. Chiar dacă unul dintre ei exercită singur prerogativele dr. de proprietate, el o face nu numai în nume propriu, ci şi în numele celorlalţi, pe baza unei prezumţii legale sau simple de mandat.

Obişnuită Proprietatea comună Pe cote-părţi (coproprietatea) În devălmăşie Forţată şi perpetuă

3. 1 Proprietatea comună pe cote-părţi. = acel dr. de proprietate al cărui bun, nefracţionat în materialitatea sa, aparţine concomitent mai multor titulari, care exercită împreună atributele conferite, fiecare dintre ei având numai o cotă parte ideală din dr. de proprietate. Coproprietatea ≠ indiviziune. Au acelaşi regim juridic dar coproprietatea are ca obiect un bun privit ut singuli (sau mai multe bunuri determinate, fără a alcătui o universalitate) iar indiviziunea are ca obiect o universalitate de bunuri. Trăsături definitorii: q definiţia operează cu două noţiuni – dreptul de proprietate şi bunul, ca obiect al acestui drept – ambele fiind comune titularilor, însă această comuniune se manifestă din p. d. v. juridic diferit;

q q dr. de propr. este comun titularilor, în sensul că fiecare este titularul exclusiv al cotei-părţi ideale şi abstracte din dr. de propr. comună, cotă exprimată matematic printr-o fracţie; bunul comun nu este împărţit ca şi dreptul, în sensul că niciunul dintre copărtaşi nu are un drept exclusiv asupra unei părţi determinate din bun, privit în materialitatea sa. Se realizează o divizare intelectuală a dr. de proprietate asupra bunului comun.

3. 1. 1 Proprietatea comună pe cote-părţi obişnuită = acea formă a coproprietăţii a cărei naştere, menţinere sau încetare depinde de voinţa titularilor şi care poartă asupra unui bun nefracţionat în materialitatea, asupra căruia titularii – ce au numai o cotă parte din dr. de proprietate asupra bunului comun – exercită împreună atributele dreptului. Caracteristici: q are caracter provozoriu, temporar; q modul în care titularii exercită atributele poate avea o bază convenţională (formând obiectul unei convenţii între copărtaşi) sau judiciară (în caz de neînţelegere între coproprietari, există posibilitatea adresării în instanţă). Izvoarele: q moştenire legală sau testamentară;

act juridic inter vivos, când un bun este dobândit de mai multe peroane, împreună; q încetarea comunităţii matrimoniale de bunuri, legală sau convenţională; q prin uzucapiune (posesia în comun a unui bun, în termenele şi condiţiile fixate de lege). Drepturile coproprietarilor sunt guvernate de două principii: v nici un coproprietar nu are un drept exclusiv asupra unei părţi determinate din bunul comun în materialitatea sa; v fiecare coproprietar are un dr. exclusiv numai asupra cotei sale părţi abstracte din dreptul asupra bunului comun. Exercitarea drepturilor coproprietarilor asupra întregului bun comun este guvernată, cu o serie de excepţii şi nuanţări, de regula unanimităţii: nici un coproprietar nu poate săvârşi acte juridice asupra bunului comun, decât cu acordul celorlalţi coproprietari. q

n Actele materiale de folosinţă asupra bunului pot fi efectuate de fiecare dintre copărtaşi, cu condiţia de a respecta dr. celorlalţi copărtaşi şi de a nu schimba unilateral destinaţia bunului (art. 633 Exercitarea în comun a dr. de folosinţă). Modul de folosire a bunului comun se stabileşte prin acordul coproprietarilor, iar în caz de neînţelegere, de instanţă. Partajul de folosinţă ≠ partajul propriu-zis. coproprietarii au dr. să exercite concomitent şi concurent folosinţa. Deoarece exercitarea concomitentă a unor acte materiale asupra întregului bun este dificil de realizat se prezumă că există acordul tacit al celorlaţi coproprietari la actele materiale săvârşite de un singur coproprietar. Fructele produse de bunul comun se cuvin tuturor coproprietarilor, proporţional cu cota lor parte din drept. Coproprietarul care exercită folosinţa bunului comun în mod exclusiv, împotriva voinţei celorlalţi, va fi obligat la despăgubiri (răspunderea civilă delictuală).

Actele juridice cu privire la întregul bun. Actele juridice de conservare se pot exercita de oricare coproprietar, fără aplicarea regulii unanimităţii (art. 640). Actele de administrare sunt guvernate, după caz de: ü regula majorităţii - actele de administrare precum încheierea sau denunţarea unor contracte de locaţiune, cesiunile de venituri imobliare ş. a. ; ü acordul coproprietarului căruia prin actul de administrare i se limitează în mod substanţial posibilitatea de a folosi bunul comun în raport cu cota sa parte ori căruia i se impune o sarcină excesivă prin raportare la cota sa parte sau la cheltuielile suportate de către ceilalţi coproprietari; ü hotărârea instanţei care suplineşte acordul coproprietarului aflat în imposibilitate de a-şi exprima voinţa sau care se opune în mod abuziv la efectuarea unui act de administrare indispensabil menţinerii utilităţii sau valorii bunului.

Actele de dispoziţie sunt guvernate de regula unanimităţii. Art. 641 alin. 4 C. civ. Orice acte juridice de dispoziţie cu privire la bunul comun, actele de folosinţă cu titlu gratuit, cesiunile de venituri imobiliare şi locaţiunile încheiate pe termen mai mare de 3 ani, precum şi actele care urmăresc exclusiv înfrumuseţarea bunului nu se pot încheia decât cu acordul tuturor coproprietarilor. Orice act juridic cu titlu gratuit va fi considerat act de dispoziţie. Normele juridice din cadrul art. 640 -641 C. civ. au caracter supletiv, ele aplicându-se în lipsa unor clauze contractuale exprese convenite de coproprietari şi cuprinse în contracte de administrare a proprietăţii (art. 644). Sancţiunea nerespectării regulilor menţionate în art. 640 -641 C. civ. – inopozabilitatea faţă de coproprietarul care nu a consimţit, expres sau tacit, la încheierea actului.

Actele juridice asupra cotei-părţi ideale din dr. de propr. nu se supune vreunei reguli, fiecare copărtaş poate să dispună liber de, fără acordul celorlalţi, de cota sa parte din drept prin: înstrăinarea cotei-părţi, grevarea cu sarcini dacă nu există stipulaţie contrară. În caz de înstrăinare a cotei-părţi, dobânditorul se substituie transmiţătorului în starea de coproprietate. Încetarea coproprietăţii pe cote-părţi: q prin confuziune – când coproprietatea se transformă în proprietate exclusivă, prin mai multe moduri: V-C, donaţie, uzucapiune, succesiune, expropriere; q prin pierirea materială a bunului, datorită unei cauze de forţă majoră sau caz fortuit; q prin partaj - mod specific de încetare prin care bunul este împărţit materialmente înte copărtaşi, fiecare dobândind un dr. de propr. exclusivă asupra unui bun sau asupra unei părţi materiale din bun.

3. 1. 2 Proprietatea comună pe cote părţi forţată sau perpetuă. = este acea formă a coproprietăţii ce apare în mod independent de voinţa coproprietarilor şi poartă asupra unor bunuri care prin natura sau destinaţia lor pot fi folosite de mai mulţi coproprietari care au o cotă parte ideală şi abstractă din dreptul comun de proprietate. Caracteristic acestei forme de coproprietate este existenţa a două raporturi juridice de proprietate care au ca obiect un bun principal şi, respectiv un bun accesoriu: - dr. de propr. exclusivă ce aparţine fiecărui titular asupra bunului principal şi - dr. de propr. pe cote-părţi forţată şi perpetuă asupra bunurilor accesorii pe lângă cele principale. Regula: dr. de coproprietate are caracter accesoriu în raport cu dr. de propr. asupra unui bun pt utilizarea căruia a fost destinat bunul obiect al coproprietăţii.

Cazurile de coproprietate forţată: a) părţile comune ale unor imobile (art. 649); b) despărţiturile comune (art. 660); c) bunurile asupra cărora se exercită propr. periodică (art. 687) d) bunurile care constituie amintirile de familie (art. 1141), adică bunurile care au aparţinut membrilor familiei, sunt o mărturie a istoriei acesteia şi au o semnificaţie morală deosebită pentru respectiva familie; e) f) g) bunurile comune necesare sau utile pentru folosirea a două imobile vecine, situate pe linia de hotar între acestea, cum ar fi potecile, fântânile, drumurile şi izvoarele; bunurile comune afectate utilizării a două sau a mai multor fonduri, cum ar fi o centrală termică sau alte instalaţii care deservesc două sau mai multe clădiri, un drum comun întrun cartier de locuinţe sau alte asemenea bunuri; orice alt bun comun prevăzut de lege.

Exercitarea drepturilor coproprietarilor este mai elastică decât în cazul coproprietăţii obişnuite, fiecare coproprietar putând efectua acte de folosinţă exclusivă asupra bunului comun cu respectarea a 2 condiţii: q să nu aducă atingere dr. egale celorlalţi coproprietari; q folosinţa să fie exercitată potrivit destinaţiei bunului comun (de regulă, în interesul utilizării fondului căruia i-a fost afectat bunul comun accesoriu); Fiecare coproprietar poate dispune cu privire la cota sa parte din dr. de propr. asupra bunului comun, dar numai odată cu exercitarea dr. de dispoz. asupra bunului principal (accesorium sequitur principale) Obligaţiile (cheltuielile) comune revin fiecărui coproprietar în mod proporţional cu suprafaţa bunului aflat în proprietate exclusivă.

Proprietatea comună pe cote părţi forţată şi perpetuă din clădirile cu mai multe apartamente. Art. 648 C. civ. Dacă într-o clădire sau într-un ansamblu rezidenţial există spaţii cu destinaţie de locuinţă sau cu altă destinaţie având proprietari diferiţi, părţile din clădire care, fiind destinate întrebuinţării spaţiilor respective, nu pot fi folosite decât în comun sunt obiectul unui drept de coproprietate forţată. Exercitarea dr. de folosinţă asupra bunurilor comune – potrivit condiţiilor din acordul de asociere iar, în lipsă, cu respectarea regulilor din art. 647 şi 653 C. civ. Cheltuielile legate de întreţinerea, repararea şi exploatarea părţilor comune – se suportă de fiecare coproprietar proproţional cu cota sa parte. Dacă bunurile comune sunt folosite exclusiv de unii coproprietari, cheltuielile vor fi în sarcina acestora.

C. civ. instituie obligaţia de conservare a bunului principal (aflat în proprietate exclusivă) cu scopul prezervării în condiţii optime a întregii clădiri cu mai multe apartamente. Coproprietarii au obligaţia de a permite accesul în spaţiile care constituie bunuri principale pt efectuarea lucrărilor necesare conservării clădirii şi întreţinerii părţilor comune, cu posibilitatea de a fi despăgubiţi pt eventualele prejudicii suferite (art. 656) Încetarea coproprietăţii forţate: q Prin acordul tuturor coproprietarilor care hotărâsc încetarea destinaţiei folosinţei comune; q Pierirea materială a bunului obiect al coproprietăţii; q Exproprierea bunului; q Transformarea coproprietăţii forţate în propr. exclusivă.

3. 3 Proprietatea comună în devălmăşie = acea formă a proprietăţii comune în care atât dreptul, cât şi bunul comun – nefracţionate în cote-părţi abstracte sau, respectiv, materiale – aparţin concomitent mai multor titulari ai dr. de propr. comună. Caracteristici juridice: q nu există o determinare a cotelor-părţi ideale şi abstracte din dr. comun asupra bunului şi cu atât mai mult a fracţiunilor materiale din bun; q fiecare coproprietar este titular al dr. în integralitatea lui şi fiecare exercită prerogativele asupra întregului bun în materialitatea lui; q de regulă, starea de co-devălmăşie nu are caracter intuitu personae, cu excepţia situaţiei în care izvorăşte din căsătorie.

Izvoarele şi formele devălmăşiei Devălmăşia poate lua naştere: a) prin efectul legii (legală); b) prin convenţia părţilor (convenţională). Art. 339 -359 C. civ. reglementează proprietatea devălmaşă legală a soţilor şi care ca obiect bunurile dobândite de soţi în timpul căsătoriei, dacă ei au optat pt regimul matimonial al comunităţii legale. Dr. de propr. comună în devălmăşie ≠ comunitatea matrimonială. Devălmăşia este o modalitate a dr. de propr. privată iar comunitatea matrimonială unul dintre regimurile matrimoniale (regimul comunităţii legale, regimul separaţiei de bunuri şi regimul comunităţii convenţionale).

Exercitarea dreptului de proprietate comună în devălmăşie Codul civil, în art. 345 -352 consacră un regi mixt de gestiune a bunurilor comune. Gestiunea paralelă se aplică în cazul majorităţii actelor juridice care au ca obiect bunurile comune ale soţilor şi presupune faptul că fiecare soţ are, în principiu, puterea de a gestiona singur comunitatea de bunuri. Se renunţă la prezumţia de mandat tacit reciproc dintre soţi. AJ asupra bunurilor sunt încheiate de un soţ în virtutea propriei sale puteri conferite de lege şi nu ca reprezentant al celuilat soţ. Se aplică AJ de conservare, de aministrare, de folosinţă, de dobândire a bunurilor comune.

Gestiunea comună – presupunând consimţământul ambilor soţi – explică şi fundamentează încheierea unor AJ de înstrăinare sau de grevare cu dr. reale având ca obiect bunuri imobile comune, precum şi în ipoteza în care un bun comun este adus ca aport la o societate. Gestiunea exclusivă – presupune voinţa exclusivă doar a unuia dintre soţi şi se explică prin caracterul personal al AJ încheiat. Ex: gestiunea sumelor de bani sau a titlurilor aflate în conturi bancare deschise doar pe numele unuia dintre soţi (art. 317 alin. 2), precum şi legatul (art. 350). Încetarea proprietăţii comune în devălmăşie: q Prin încetarea căsătoriei: prin divorţ, moartea sau declararea judecătorească a morţii. Ulterior încetării căsătoriei urmează partajul: voluntar sau judiciar. Încetarea implică 2 etape: 1) transformarea devălmăşiei în coproprietate obişnuită; 2) transformarea coproprietăţii în proprietate privată pură şi simplă, neafectată de modalităţi. q În condiţiile prevăzute în contractul ce a generat-o.

3. 3 Comparaţie între proprietatea devălmaşă şi proprietatea comună pe cote-părţi Asemănări: 1. Sunt modalităţi ale dr. de propr. privată şi presupun cel puţin 2 titulari ai dr. de propr. ; 2. Implică mai multe subiecte de drept fără a forma o persoană juridică; 3. Titularii exercită nu numai concomitent, ci şi împreună atributele dr. de propr. , neexistând o diferenţă calitativă între aceştia. 4. Actele de dispoziţie juridică se supun regulii unanimităţii; 5. Bunul nu este fracţionat în materialitatea sa; 6. Se pot menţine numai prin acordul tuturor coproprietarilor exprimat în acest sens; 7. Pot avea ca izvor – convenţia; 8. Încetează prin partaj.

Deosebiri: 1. Devălmăşia presupune, de regulă, numai doi titulari ai dr. de propr. iar coproprietatea poate avea mai mulţi titulari; 2. Dr. comun este fracţionat doar în cazul coproprietăţii în cote-părţi asupra cărora coproprietarul are un dr. exclusiv; Aşadar deşi, între titularii propr. comune nu există o diferenţiere calitativă, în cazul coproprietăţii apare o diferenţiere cantitativă, ce nu există în cazul devălmăşiei; 3. În cazul coproprietăţii, fiecare copărtaş poate dispune în mod absolut de cota sa parte din dr. În absenţa divizării intelectuale a dr. , niciunul dintre titularii devălmăşiei nu poate înstrăina o cotă-parte din dr. ; 4. Există o serie de izvoare specifice fiecărei forme de propr. comună cum ar fi: uzucapiunea, succesiunea pt coproprietatea pe cote-părţi şi căsătoria pt co-devălmăşie; 5. Coproprietatea nu este condiţionată de calitatea titularilor

În schimb, devălmăşia derivată din căsătorie are caracter intuitu personae; 6. Deşi, regula unanimităţii se aplică în ambele cazuri pt încheierea AJ de dispoziţie, în cazul devălmăşiei, un soţ poate dispune singur, dar numai cu titlu oneros, de bunurile mobile comune, dacă înstrăinarea acestora nu este supusă formalităţilor de publicitate; cât priveşte liberalităţile, un soţ este îndreptăţit să facă singur darurile obişnuite; 7. Despre coproprietate se spune uneori că are un caracter instabil şi temporar faţă de proprietatea devălmaşă, care se carcaterizează prin stabilitate (numai când izvorăşte din căsătorie, nu şi din contact); 8. Partajul, ca mod de încetare a propr. comune, operează numai în cazul coproprietăţii obişnuite, iar nu şi în cazul coproprietăţii forţate. Devălmăşia încetează întotdeauna numai prin partaj, fie prin convenţie autentică, fie prin hotărâre judecătorească.

4. Proprietatea periodică = formă a propr. comune, caracterizată prin faptul că dr. de propr. privată are mai mulţi titulari, fiecare dintre ei exercitând atributul folosinţei cu privire la întregul bun care formează obiectul dreptului, în mod succesiv şi repetitiv, în perioade de timp egale sau inegale. Sediul materiei: art. 687 – art. 692 C. civ. Trăsături caracteristice: q Prezenţa mai multor titulari ai dr. de propr. privată; q Exercitarea succesivă şi repetitivă a atributului folosinţei; q Împărţirea dr. de propr. în fracţiuni temporale determinate (egale sau inegale). Obiectul: atât bunuri mobile, cât şi imobile. Exemplu clasic: imobile cu destinaţie de case de vacanţă.

Natura juridică: un caz de coproprietate forţată deoarece, de principiu, nu poate înceta prin partaj judiciar. Dr. de propr. este împărţit între mai mulţi titulari, fără ca bunul să fie fracţionat în materialitatea sa. Dr. de propr. nu este împărţit în cote-părţi ideale, ci folosinţa acestuia este împărţită în fracţiuni de timp egale sau inegale, titularii având dr. de a stăpâni şi utiliza întregul bun, dar numai pe o perioadă determinată dintr-un an calendaristic. Alte denumiri: time-sharing, time-property, multiproprietate, proprietate sezonieră, proprietate în timp partajat. Izvor: exclusiv actul juridic: convenţia sau legatul. Titularul poate încheia, pentru intervalul de timp ce-i revine, AJ precum închirierea, vânzarea, ipotecarea ş. a.

Exercitarea dreptului de proprietate periodică. Atributul dispoziţiei poate fi exercitat de fiecare coproprietar numai asupra fracţiunii temporale care-i revine, iar nu asupra bunului ca întreg. AJ de dispoziţie cu privire la fracţiunile temporale ceorlalţi coproprietari sunt inopozabile acestora şi anulabile în raport cu terţii de bună-credinţă. AJ de dispoziţie cu privire la întregul bun se încheie în mod valabil cu acordul tuturor coproprietarilor. Excepţie: într-un singur caz se admite un act de dispoziţie cu privire la cota parte din dr. unui titular, fără acordul acestuia, şi anume cu titlu de sancţiune. Astfel, dacă respectivul titular tulbură grav exercitarea proprietăţii periodice, acesta va putea fi exclus prin hot. jud. , la cererea coproprietarului vătămat dar numai dacă unul dintre coproprietari sau un terţ cumpără cota-parte a acestuia.

Fiecare coproprietar are folosinţa exclusivă asura bunului în cadrul unităţii sale de timp. Actele de folosinţă materială care ar conduce la consumarea substanţei bunului nu pot fi făcute decât cu acordul tuturor coproprietarilor (art. 690 alin. 2). Încetarea proprietăţii periodice: q Prin dobândirea de către o singură persoană a tuturor cotelor-părţi din dr. de propr. periodică; Dacă obiectul este un imobil, încetarea se va produce după radierea din cartea funciară. q Prin partaj voluntar (realizat prin acordul tuturor coproprietarilor); Nu poate înceta prin partaj judiciar, fiind concepută ca o coproprietate forţată pt a asigura continuitatea şi stabilitatea modului de exercitare succesivă a atributului folosinţei. q Ca urmare a pieririi bunului.

Mulţumesc pentru atenţie! © Natalia Saharov, 2017