Curs 5 Comportamentul conduita i activitatea ca obiect

Curs 5. Comportamentul, conduita şi activitatea ca obiect al psihologiei Psihologia se orientează şi spre altceva decât studiul stărilor de conştiinţă!

Comportamentul ca obiect al psihologiei - behaviorismul • Psihologia faptelor observabile dintre care este exclusă experienţa subiectivă • Comportamentul este un “ansamblu de reacţii obiectiv observabile pe care un organism echipat cu sistem nervos le execută ca răspuns la stimulările mediului obiectiv observabile”, • orice comportament poate fi descris în termeni de „stimuli şi răspunsuri” sau de „excitaţie şi reacţie”.

J. B. Watson • “manifest” al behaviorismului: ”Cine a atins vreodată un suflet? ” – împotriva introspecţioniştilor • utilizează (în dezvoltarea tezelor behavioriste) descoperiri cu privire la: Ø activitatea nervoasă superioară (Pavlov), Ø reflexele condiţionate motorii (Bechterev) Ø domeniul psihologiei comparate (animale) (Sherington şi Donaldson).

Watson: • Stimul = orice modificare a mediului extern sau a organismului de la modificarea ţesuturilor la privarea de hrană sau de dreptul de a desfăşura o activitate • Răspuns = orice acţiune, de la îndepărtarea de o lumină la construirea unei case sau redactarea unei cărţi

Viaţa psihică redusă la 3 categorii de comportamente: • viscerale (cele prin care sunt exteriorizate emoţiile); • motorii (cele prin care se realizează marile mişcări) • laringeale (cele care exprimă limbajul). • Cuvântul (cf. Watson): o acţiune ca toate celelalte „a spune înseamnă a face, adică a te comporta. A vorbi cu voce tare sau cu tine însuţi (a gândi) este un tip de comportament la fel de obiectiv ca a juca base-ball”.

Metode • observaţia sistematică • experimentul. Sunt colectate şi sistematizate observaţii În observaţia ştiinţifică se porneşte de la determinarea experimentală a situaţiei exacte care va provoca reacţia ce urmează a fi observată. În experiment sunt introduse tehnici noi ca înregistrarea reacţiilor glandulare, musculare sau verbale, cronaxia şi electroencefalografia.

Merite şi limite • Introduce rigoare şi control în cercetarea psihologică, • asigură o bună descriere a faptelor • neglijează obligaţia ştiinţei de a explica faptele, • ca să fie obiectivă devine o psihologie rigidă.

Neobehaviorismul • Principala renovare: reconsiderarea relaţiei stimul – răspuns. • E. C. Tolman recunoaşte existenţa unor variabile intermediare (care ţin de organismul individului) care modulează răspunsul la stimul • B. F. Skinner: existenţa comportamentelor operante (care întăresc probabilitatea apariţiei unui anumit răspuns la un anumit stimul nu şi la alţii). • G. S. Hall: teoria sistemică asupra comportamentului care face loc scopurilor, intuiţiei în explicarea relaţiei stimul – răpsuns. • Behaviorismul teleologic: recunoaşte intenţionalitatea în medierea relaţiei stimul – răspuns.

Conduita ca obiect al psihologiei • P. Janet şi D. Lagache încearcă să operaţionalizeze conceptul de conduită nu doar în scopul de explica psihicul ci şi în scopul de a identifica modalităţi de intervenţie asupra lui. • Conduita implică: fenomenele de conştiinţă, interioritatea individului + comportamentele sau manifestarea în exterior a acestei interiorităţi

P. Janet (1859 – 1947) • „Psihologia nu este altceva decât ştiinţa acţiunii umane” • crează cadrele pentru construirea unui model interacţionist care să nu reducă omul la ceea ce face mediul din el şi să neglijeze influenţele mediului în modelarea interiorităţii individului.

Conduita (Janet) Totalitatea manifestărilor vizibile şi invizibile, ansamblul actelor unui individ de la cele mai simple la cele mai complexe (de la mişcări la raţionamente) orientate spre un scop şi încărcate de sens

Conduita – comportament • Segmentele de comportament sunt privite ca formând un „torent al conduitei” care integrează astfel şi motivaţia acţiunilor umane. • Comportamentul depinde doar de stimulare, conduita presupune şi reglare. • Conduitele se achiziţionează şi se complică într-o anumită ordine ajungând la nivele calitative diferite, prin învăţare, ca urmare a relaţiilor de interacţiune dintre organism şi mediul natural şi social.

D. Lagache Conduita este „ansamblul operaţiilor materiale sau simbolice prin care organismul aflat în situaţie tinde să-şi realizeze propriile posibilităţi şi să reducă tensiunile care-i ameninţă unitatea”. Conduite = manifestările exterioare, limbajul, modificările somatice obiective + produsele activităţii individului.

Metodele psihologiei conduitei • obiective • subiective • Metoda complexă utilizată de Janet = metoda clinică implică un sofisticat studiu de caz care combină observarea sistematică a subiectului cu ascultarea lui şi cu interpretarea modalităţii în care se exprimă. • Lagache recomandă adaptarea modalităţii de investigare la tipul de conduită cercetat: naturalistă, clinică, psihanalitică, microsociologică şi experimentală

Activitatea ca obiect al psihologiei Wallon, Piaget, Vâgotski Activitatea : Forma cea mai complexă a conduitelor în care se exprimă toate capacităţile omului (Creţu, 2001), Unitatea funcţională dialectică, contradictorie dintre organizarea psihică internă şi tabloul comportamental exterior în toate ipostazele şi modalităţile lor de manifestare: la nivel animal şi la nivel uman, în normal şi în patologic, la copil, adolescent, tânăr, matur, vârstnic (Zlate, 2006).

Activitatea ca obiect al psihologiei În termenul de activitate sunt incluse conduitele exterioare sau mintale realizate cu consum energetic şi care duc la rezultate adaptative (Zlate, 2009) Extinderea obiectului psihologiei de la conduită la activitate, la acţiune a constituit un pas înainte în cunoaşterea psihologică DAR: Centrarea pe activitate riscă să piardă posibilitatea cunoaşterii omului real care desfăşoară această activitate (T. Creţu, 2001).