COSTURILE I BENEFICIILE INTEGRRII ROM NIEI N UNIUNEA

COSTURILE ŞI BENEFICIILE INTEGRĂRII ROM NIEI ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ, REFLECTATE ÎN POLITICA MONETARĂ Valentin Lazea Economist şef, Banca Naţională a României

COSTURILE ŞI BENEFICIILE INTEGRĂRII ROM NIEI ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ, REFLECTATE ÎN POLITICA MONETARĂ CADRUL GENERAL (1) Avem de a face cu două procese distincte: – aderarea la Uniunea Europeană (2007) – intrarea în Uniunea Economică şi Monetară (2012 – 2013), precedată, timp de doi ani, de participarea la Mecanismul Ratelor de Schimb – 2 n Intrarea în UEM are avantaje: – adoptarea euro şi stabilitatea conferită de moneda unică europeană – importul de credibilitate de la Banca Centrală Europeană (Frankfurt/Main) – predictibilitatea politicii de dobânzi şi de curs pentru mediul de afaceri n Intrarea în UEM are şi costuri: – abandonarea unei politici monetare independente, care ar putea absorbi o parte din şocurile exogene – o politică monetară “importată“ s-ar putea dovedi suboptimală pentru o ţară ale cărei structuri de producţie şi cicluri de afaceri diferă semnificativ de cele ale partenerilor europeni. n

COSTURILE ŞI BENEFICIILE INTEGRĂRII ROM NIEI ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ, REFLECTATE ÎN POLITICA MONETARĂ CADRUL GENERAL (2) n Costurile intrării în UEM prevalează asupra beneficiilor atâta timp cât rolul de ajustor al politicii monetare nu este preluat de flexibilizarea pieţei muncii şi de finalizarea restructurării şi privatizării; atenţie la subperformanţele sectorului agricol. n Pentru a putea intra în UEM, România va trebui să-şi reducă drastic ponderea agriculturii în PIB (de la 12% la 4 -5%) şi a populaţiei ocupate în agricultură în total populaţie ocupată (de la 35 -40% la 10 -15%), în următorii 5 -6 ani. Impozitarea terenurilor agricole este esenţială. n Intrarea în UEM presupune o creştere în continuare a integrării în domeniul comercial şi în domeniul serviciilor. Turismul rămâne “călcâiul lui Ahile” al economiei româneşti.

COSTURILE ŞI BENEFICIILE INTEGRĂRII ROM NIEI ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ, REFLECTATE ÎN POLITICA MONETARĂ PROBLEME TEHNICE (1) n În ceea ce priveşte inflaţia, ritmul de scădere al acesteia este problematic, deoarece, pe de o parte, România este singura ţară din grupul candidatelor care nu a reuşit să o reducă sub 5% (argument în favoarea unei reduceri rapide), dar pe de altă parte, necesităţile de ajustare a preţurilor administrate, cuplate cu fenomenul Balassa – Samuelson reclamă o inflaţie peste medie încă un număr bun de ani (argument împotriva unei reduceri rapide). n Programul Guvernului şi al BNR prevăd o reducere relativ rapidă: 7% în 2005, 4 -5% în 2006, 3% în 2007. Aceste niveluri foarte ambiţioase pot fi atinse numai cu condiţia aprecierii nominale a cursului de schimb în continuare, dar aceasta este la rândul său condiţionată de progrese în restructurare/privatizare şi în liberalizarea pieţei forţei de muncă. n Problemă: în ce măsură deteriorarea în continuare a contului curent mai poate fi tolerată de mediul de afaceri intern şi extern? Posibile soluţii: balanţa serviciilor (din nou turismul); stimularea migraţiei temporare; industria agro-alimentară (sub sloganul “cumpăraţi alimente româneşti”). n Pe termen mediu (2009 – 2013) inflaţia în România oricum va fi mare cu 1 -2 puncte procentuale decât în restul membrelor UE, în condiţiile unei cvasi-fixităţi a cursului de schimb, înainte de adoptarea euro. (excepţie: cei doi ani petrecuţi în MRS – 2).

COSTURILE ŞI BENEFICIILE INTEGRĂRII ROM NIEI ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ, REFLECTATE ÎN POLITICA MONETARĂ PROBLEME TEHNICE (2) n Cu privire la cursul de schimb, acesta poate să varieze mai amplu (± 15%) în perioada imediat următoare (2005 -2008), / consistent cu strategia de ţintire directă a inflaţiei. După 2009 benzile de fluctuaţie se vor îngusta (± 2. 25%), pentru a permite intrarea în MRS-2. Din acel moment, stabilitatea cursului va prevala asupra stabilităţii preţurilor (care se speră însă că vor fluctua la un nivel redus). n Trendul cursului de schimb “de echilibru” este unul de apreciere nominală (circa 39. 000 lei/euro la începutul anului, în întărire spre sfârşitul acestui an şi a celor următori). La momentul intrării în MRS-2 (2010 -2011), se poate “orchestra” o depreciere nominală a parităţii centrale care să permită încadrarea în culoarul îngust (± 2. 25%) o perioadă de doi ani. n Decizia şi momentul adoptării euro trebuie să fie atât tehnică, cât şi politică. Din acel moment, toate celelalte obiective de politică macro şi microeconomică i se subordonează.

COSTURILE ŞI BENEFICIILE INTEGRĂRII ROM NIEI ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ, REFLECTATE ÎN POLITICA MONETARĂ PROBLEME TEHNICE (3) n n n Momentul actual (2005) este complicat şi de continuarea liberalizării contului de capital. Pe termen mediu şi lung, aceasta aduce beneficii: – întărirea sistemului financiar – diversificarea riscurilor – mai multe instrumente pentru investitori – mai multă lichiditate şi aplatizarea riscurilor – creşterea transferurilor de tehnologie. Pe termen scurt însă, liberalizarea contului de capital poate duce la costuri: – riscuri legate de cursul valutar, dobândă şi tranzacţii cu derivative – riscul contagiunii de la crize externe (“spiritul de turmă“) – riscuri macroeconomice (adâncirea contului curent) Actuala apreciere nominală semnificativă a cursului de schimb (care, totuşi, nu depăşeşte un interval “admisibil” de ± 15% de la un curs “de echilibru” prezumat a fi la 39. 000 lei/euro şi în întărire continuă) este datorată: – intrării semnificative de valută în anticiparea aderării României la UE – rolului mai important al cursului de schimb faţă de rata dobânzii în domolirea inflaţiei – creşterii incertitudinii pentru speculatori înainte de momentul aprilie 2005.

COSTURILE ŞI BENEFICIILE INTEGRĂRII ROM NIEI ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ, REFLECTATE ÎN POLITICA MONETARĂ CONCLUZII n Politica monetară independentă este destinată să “cumpere timp” pentru o serie de alte reforme strict necesare. Reciproca nu e valabilă; cu cât reformele respective întârzie, cu atât mai greu de susţinut este politica monetară independentă, iar trecerea la euro nu poate constitui o alternativă în aceste condiţii. n În concluzie, reformele amânate timp de 15 ani trebuie comprimate în următorii 5 ani: – finalizarea restructurării/privatizării – finalizarea alinierii preţurilor la preţurile internaţionale – desfiinţarea agriculturii de subzistenţă şi înlocuirea ei cu agricultura orientată spre piaţă – liberalizarea pieţei muncii, în profil geografic (intern şi extern), dar şi ocupaţional – liberalizarea Codului Muncii – creşterea competitivităţii internaţionale a serviciilor (îndeosebi a turismului). Nu mai este timp de pierdut !!!