Contribuiile lui Socrate Platon i Aristotel la dezvoltarea

Contribuţiile lui Socrate, Platon şi Aristotel la dezvoltarea gândirii psihologice Cei trei pun bazele epistemologiei originea natura cunoaşterii umane metodele limitele

1. Viaţa lui Socrate (469 -399 î. Chr. ) obârşie modestă, mama moaşă, tatăl sculptor probabil elev al lui Anaxagora soldat infanterist în trei campanii militare căsătorit cu Xantippa nu a lăsat nimic scris

2. Concepţia despre om Ø considerat un foarte bun observator şi totodată unul sceptic (vezi viaţa) Ø căutător neobosit al cunoaşterii, îşi axează interesul asupra omului care se caută pe sine (“ştiu că nu ştiu nimic”) exigenţa unui adevăr mai înalt

Ø înlocuieşte termenii materiali (apă, aer, foc şi pământ) cu anumite calităţi interne ale omului Ø întrebări adresate trecătorilor, răspunsurile analizate din perspectivă raţionalistă Ø dualismul psiho-fizic Ø “Suntem datori să-i sacrificăm lui Asclepios un cocoş!” Ø “Cunoaşte-te pe tine însuţi” (gnothi seauton) Ø tendinţa de a ne autoamăgi

adevărul nu este ceea ce o autoritate afirmă, ci este ascuns în fiecare conştiinţă (vezi maieutica sau arta interogaţiei) rolul profesorului este de a scoate la iveală adevărul, nu de a-l implanta (învăţarea prin descoperire) Antiphon, contemporan al lui Socrate, utilizează metoda pentru a trata persoanele îndoliate condamnat în faţa a 501 juraţi, condamnat cu o majoritate de 60 (asebeia, ateismul, coruperea tineretului)

3. Platon (427 -347 î. Chr. ) discipol al lui Socrate fuge din Atena; prietenia cu Dion sclavia fondatorul Academiei din Atena, cu o existenţă de 916 ani ca şi Socrate, scopul său nu era de a transmite o serie de fapte

• cunoaşterea nu se bazează pe simţuri, care pot fi înşelătoare, ci pe raţionamentul despre simţuri • diferenţa dintre cunoaşterea senzorială şi forme (structuri eterne)

singura modalitate de a creşte acurateţea cunoaşterii: prin măsurare şi raţionament deductiv în Republica descrie o societate utopică diferenţele dintre oameni sunt produse de zei, dar societatea trebuie să le controleze prin controlul căsătoriilor şi al reproducerii susţine dualismul psihofizic “ştii, pentru că ai mai ştiut”; “a învăţa înseamnă a-ţi reaminti”

Øconcepţia despre sufletul uman: Øcalităţile umane pot fi măsurate Øraţionamentul este localizat în cap Øcurajul în piept Øapetitul în abdomen Øsufletul este alcătuit aşadar din trei părţi; virtuţile sunt înţelepciunea, voinţa, cumpătarea

Rafael, Şcoala din Atena

4. Aristotel (385 -322 î. Chr) student devotat al lui Platon pentru 20 de ani forţat să părăsească Atena, devine mentorul lui Alexandru cel Mare la întoarcerea în Atena înfiinţează o şcoală de filozofie, Lyceum; a încercat să unifice într-un sistem întreaga cunoaştere din vremea sa părăseşte Atena după căderea lui Alexandru cel Mare (“Nu trebuie să i se permită Atenei să păcătuiască de două ori împotriva filosofiei”)

Øunirea dintre corp şi suflet 3 etape/regnuri: Ø vegetal - îndeplineşte facultăţile de a se hrăni, creşte şi înmulţi; Ø animal – funcţiile anterioare + posibilitatea de mişcare şi cea de simţire Ø uman - funcţiile anterioare +inteligenţa şi raţiunea Ø spiritul uman se naşte tabula rasa, în care se imprimă experienţa câştigată Ø intelectul pasiv şi intelectul activ

de Memoria et Reminiscentia memoria se bazează pe trei reguli de asociere: contrast influenţate suplimentar de frecvenţă similaritate şi uşurinţă contingenţă memoria reflectă experienţa, care este conţinutul minţii mintea este formată prin experienţă (empirism)

erori în gândire: creierul are rolul de a răci sângele, sediul minţii fiind în inimă albinele nu produc miere, ci aceasta cade din cer pe aripile lor ciocurile păsărilor din colivii cresc mai lungi pentru că într-o viaţă anterioară nu au fost ospitaliere

De anima Ø punctul de plecare pentru predarea ideilor psihologice în universităţi Ø constituită din 3 mari părţi (cărţi) Cartea I: -> reflexiile filosofice asupra naturii; -> o serie de ipoteze asupra naturii, afecţiunilor şi interpretărilor psihologice ale sufletului; ->critică gândirea celorlalţi filosofi care au abordat psihicul uman.

Cartea a II- a: -> funcţiile psihicului de hrănire, simţire, mişcare şi gândire; -> tratează simţurile cu particularităţile, tipurile şi modurile lor de funcţionare, precum şi pragurile senzoriale (ex. pipăitul); -> memoria se referă la trecut, senzaţiile la prezent; -> imaginaţia este plasată între senzaţie şi raţiune; -> corolarul sensibilităţii este socotit gândirea, care îi furnizează imaginile; -> limbajul este considerat o condiţie a instruirii

Cartea a III- a: -> Aristotel respinge ideile lui Democrit, neadmiţând un al şaselea simţ; -> „simţul comun” de care vorbeşte Democrit nu este altceva decât percepţie; -> 3 niveluri ale cunoaşterii: simţire, reprezentare şi cugetare, abordând în acest context existenţa unui - intelect pasiv (presupune perceperea repetată a aceluiaşi obiect) - intelect activ (operează asupra primului şi îl determină să elaboreze forme inteligibile)