CONSECINELE DIVORULUI ASUPRA PERSONALITII COPILULUI Profesor Cornelia Cucu

  • Slides: 45
Download presentation
CONSECINŢELE DIVORŢULUI ASUPRA PERSONALITĂŢII COPILULUI Profesor Cornelia Cucu Liceul cu Program Sportiv Bacău

CONSECINŢELE DIVORŢULUI ASUPRA PERSONALITĂŢII COPILULUI Profesor Cornelia Cucu Liceul cu Program Sportiv Bacău

FAMILIA

FAMILIA

Familia este baza primară a societăţii, firea omenească rezidă nu în individ ci în

Familia este baza primară a societăţii, firea omenească rezidă nu în individ ci în cele două sexe deoarece individul în sine nu este ceva desăvârşit. Din perspectivă culturală, familia este mediul socio-uman în care se creează personalitatea culturală a fiecărei fiinţe nou născute, se transmit obiceiuri, tradiţii de la înaintaşi, fiind o expresie a perenităţii culturale.

Căsătoria reprezintă o uniune liber consimţită, presupune sentimente de afecţiune, prietenie reciprocă între soţi,

Căsătoria reprezintă o uniune liber consimţită, presupune sentimente de afecţiune, prietenie reciprocă între soţi, care se extind în mod firesc şi asupra celorlalţi membri ai familiei, în special asupra copiilor. Familia rezultată în urma unei căsătorii liber consimţită ar trebui să fie o tovărăşie în care relaţiile sunt de camaraderie, de respect reciproc si care dă naştere unei atmosfere plăcute.

Deoarece soţii vor trăi împreună, ceea ce trebuie să stea la baza căsătoriei este

Deoarece soţii vor trăi împreună, ceea ce trebuie să stea la baza căsătoriei este dragostea, înţelegerea, toleranţa, soţii datorându-şi unii altora fidelitate, sprijin moral şi material.

Familia, alături de alte funcţii şi roluri, are şi funcţia de educare a copilului

Familia, alături de alte funcţii şi roluri, are şi funcţia de educare a copilului care nu se limitează doar până la adolescenţă ci continuă cu o intensitate mai mare sau mai mică pe toată durata vieţii, ori separarea, divorţul, văduvia perturbă echilibrul afectiv al copilului. Funcţia educativă are ca finalitate integrarea eficientă a individului în societate şi formarea unei personalităţi.

DIVORŢUL

DIVORŢUL

Divorţul este un fenomen social complex cu implicaţii multiple, fiind modalitatea juridică prin care

Divorţul este un fenomen social complex cu implicaţii multiple, fiind modalitatea juridică prin care se desface căsătoria. Divorţul este de fapt urmarea nerealizărilor, lăsând urme adânci atat în psihologia partenerilor şi având consecinţe traumatizante asupra copiilor.

Divorţul reprezintă o etapă dificilă atât în viaţa partenerilor care fac acest pas, cât

Divorţul reprezintă o etapă dificilă atât în viaţa partenerilor care fac acest pas, cât mai ales în viaţa copiilor care se simt împărţiţi între două tabere: a mamei şi a tatălui. Prin natura vârstei, copiii sunt mult mai sensibili decât cei mari. Ei pot percepe mult mai dramatic momentul unui divorţ decât ar face-o cei implicaţi.

Copiii cu părinţi divorţaţi se pot simţi diferiţi şi oarecum “incompleţi” faţă de ceilalţi

Copiii cu părinţi divorţaţi se pot simţi diferiţi şi oarecum “incompleţi” faţă de ceilalţi copii. În copilărie, micuţii tind să se compare foarte mult unii cu ceilalţi. A fi diferit faţă de toţi ceilalţi de vârtsa ta se poate transforma într-o adevărată frustrare.

Cei mici , fiind sinceri, pot spune lucruri care rănesc tocmai prin simplitatea şi

Cei mici , fiind sinceri, pot spune lucruri care rănesc tocmai prin simplitatea şi naivitatea lor: “Dar de ce divorţează părinţii tăi? ”, ”Şi tu ce ai să faci? ”, “Cu cine ai să rămâi? ”. Toate acestea îl rănesc pe copil, care se simte depăşit de situaţie, deoarece constată că el nu poate face nimic în acest sens. E încă un copil şi nu se poate descurca singur…

Există două situaţii standard: a) părinţii se despart din motive “paşnice” - nu vor

Există două situaţii standard: a) părinţii se despart din motive “paşnice” - nu vor să mai trăiască împreună fiindcă au pe altcineva; b) există motive serioase, care pot duce chiar la condamnări -violenţa în familie. În acest al doilea caz, se poate spune că un divorţ e chiar recomandat. În general, tatăl e cel acuzat de violenţă , ce de multe ori se poate răsfrânge şi asupra copiilor.

Un divorţ nu va rezolva problema în cel mai bun mod, însă e preferabil

Un divorţ nu va rezolva problema în cel mai bun mod, însă e preferabil ca acest lucru să se întâmple. Numai aşa, copilul va fi ferit de o atmosferă teansionată şi de o persoană de care se va teme pentru tot restul vieţii.

CONSECINŢELE DIVORŢULUI

CONSECINŢELE DIVORŢULUI

Osterrith consideră că prin divorţ copilului i se răpeşte influenţa unuia din părinţi şi

Osterrith consideră că prin divorţ copilului i se răpeşte influenţa unuia din părinţi şi sentimentul copilăriei petrecute în familie, suportând consecinţele mult mai greu decât părinţii pe plan afectiv şi emoţional.

Familiile dezorganizate perturbă procesul moral al dezvoltării personalităţii tinerilor, creează carenţe în conduita acestora

Familiile dezorganizate perturbă procesul moral al dezvoltării personalităţii tinerilor, creează carenţe în conduita acestora cum ar fi: a) carenţe afective : anxietate, depresie, obsesii; b) carenţe cognitive: eşecuri ale performanţei şcolare; c) carenţe psihosociale: conflicte cu familia, comunitatea, identificarea “eului” în mod negativ, revoltă contra părinţilor.

Divorţul răneşte adînc inima copiilor. În primul rând apare sentimentul singurătăţii, copilul considerând că

Divorţul răneşte adînc inima copiilor. În primul rând apare sentimentul singurătăţii, copilul considerând că numănui nu-i pasă de el, că toţi îşi rezolvă problemele fără a lua în calcul şi părerea lui. În cazul divorţului, părerile copiilor sunt întotdeauna pentru păstrarea familiei si prezenţa ambilor părinţi. Absenţa unui părinte întotdeauna va lăsa un gol în inima copilului, care este singurătatea.

Copiii se simt vinovaţi de problemele părinţilor, mai ales din cauza divorţului. Este o

Copiii se simt vinovaţi de problemele părinţilor, mai ales din cauza divorţului. Este o stare inexplicabilă însă copilul simte întotdeauna durere şi ură în primul rând faţă de sine când în familie apar astfel de probleme. El se simte sursa conflictului, cu toate că nu este aşa.

Neîncrederea faţă de sine, faţă de puterile proprii şi capacităţile personale este o altă

Neîncrederea faţă de sine, faţă de puterile proprii şi capacităţile personale este o altă consecinţă a divorţului părinţilor. Lipsa educaţiei permanente a ambilor părinţi determină apariţia neîncrederii în ceea ce face, a sentimentului de frică că oamenii nu-l vor aborda serios din pricina problemelor din familie.

Reacţiile copiilor în preajma unui divorţ sau în urma acestuia sunt diferite, în funcţie

Reacţiile copiilor în preajma unui divorţ sau în urma acestuia sunt diferite, în funcţie de personalitatea şi de firea fiecăruia. Un copil mai sensibil şi mai apropiat de părinţi va încerca în respectiva perioadă să fie mai cuminte, mai grijuliu cu părinţii, având impresia că de el depinde divorţul şi împăcarea acestora.

Un copil mai agitat poate deveni foarte nervos şi chiar violent cu alţi copii

Un copil mai agitat poate deveni foarte nervos şi chiar violent cu alţi copii în momentul în care prietenii l-ar întreba dacă părinţii lui divorţează, sau, mai rău, ar face glume pe seama acestui lucru. De multe ori, copiii pot exprima păreri auzite la părinţii lor, care îi cunosc pe cei care divorţează (vecini, rude, apropiaţii familiei). Copiii sunt ca o oglindă a ceea ce se spune în intimitatea casei şi de cele mai multe ori ei devin fără voia lor partizani la părerea părinţilor asupra celor din jur.

Unii copii încearcă să dea impresia că nimic nu se întâmplă, că totul e

Unii copii încearcă să dea impresia că nimic nu se întâmplă, că totul e în regulă. E o altă modalitate de apărare a celui mic în faţa unei realităţi pe care încearcă să o nege.

Mai sunt şi copii care reacţionează mai mult non-verbal. Ei nu îşi exprimă o

Mai sunt şi copii care reacţionează mai mult non-verbal. Ei nu îşi exprimă o părere propriu-zisă referitoare la divorţ, în schimb devin mai agitaţi, plâng mai repede şi mai mult, aparent fără motiv, răspund răspicat la întrebări sau, dimpotrivă , răspund mai greu. Uneori pot strica lucruri prin casă, pot refuza să facă anumite lucruri sau pot întârzia la masă când sunt chemaţi.

Adolescenţii pot reacţiona mult mai agresiv la problema divorţului. Ei tind să se refugieze

Adolescenţii pot reacţiona mult mai agresiv la problema divorţului. Ei tind să se refugieze în grupul de prieteni care nu e întotdeauna cel mai indicat în rezolvarea problemei pe care o au. Însă adolescentul consideră că atunci când cei mari fac lucruri care pe el îl rănesc doar cei de vârsta lui îl pot înţelege şi ajuta. Cele mai grave cazuri de adolescenţi cu părinţi divorţaţi ajung la consumul de alcool, dependenţă de droguri, agresivitate ridicată sau abandonarea şcolii.

SOLUŢII

SOLUŢII

Întrebarea care apare automat în mintea celor implicaţi : ce se poate face, odată

Întrebarea care apare automat în mintea celor implicaţi : ce se poate face, odată ce divorţul e iminent? De cele mai multe ori, divorţul nu poate fi evitat sau poate avea chiar rol de soluţie. Important e ca părinţii să COMUNICE cât mai mult cu copilul, să îl facă să înţeleagă că el nu are nici o vină, că problema îi priveşte doar pe ei, pe părinţi.

După divorţ, e recomandat ca părinţii să menţină o relaţie normală cu copilul. Adulţii

După divorţ, e recomandat ca părinţii să menţină o relaţie normală cu copilul. Adulţii trebuie să treacă peste orice fel de conflict şi să îi acorde copilului acelaşi timp de întâlnire cu fiecare în parte. Numai că de această dată, copilul va petrece timpul cu fiecare părinte separat…

Părinţii trebuie să-l facă pe copil să înţeleagă că lucrurile se pot desfăşura normal

Părinţii trebuie să-l facă pe copil să înţeleagă că lucrurile se pot desfăşura normal şi dacă ei sunt despărţiţi. Important e ca acesta să nu fie privat nici de mamă , nici de tată.

CONCLUZII Divorţul este văzut ca o soluţie în situaţia de criză dintr-un cuplu, însă

CONCLUZII Divorţul este văzut ca o soluţie în situaţia de criză dintr-un cuplu, însă cei mai afectaţi râmân copiii şi nu cei care divorţează. O soluţie eficientă în totalitate pentru copil nu există, el oricum va suferi, chiar dacă rămâne cu părintele pe care îl iubeşte mai mult.

Orice copil trebuie să aibă şi mamă şi tată, întrucât e posibil să se

Orice copil trebuie să aibă şi mamă şi tată, întrucât e posibil să se simtă în permanenţă frustrat, “altfel” decât ceilalţi, iar pe termen lung poate avea probleme de adaptare în societate sau în colectiv.

În schimb, dacă va exista o comunicare permanantă între el şi părinţi, iar relaţia

În schimb, dacă va exista o comunicare permanantă între el şi părinţi, iar relaţia lui cu aceştia va rămâne una normală cu întâlniri la fel de frecvente de ambele părţi, copilul va fi dispus să accepte situaţia ca atare şi să o integreze ca pe ceva normal în existenţa lui.

BIBLIOGRAFIE: 1. Ciofu, Carmen, Interacţiunea părinţi-copii, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989 2. Dima,

BIBLIOGRAFIE: 1. Ciofu, Carmen, Interacţiunea părinţi-copii, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989 2. Dima, Silvia, Cei 7 ani de acasă, Ed. Did. si. Ped. , Buc, 1992 3. Mănoiu, F. , Epureanu, V. , Asistenţa socială în România, Editura All, Bucureşti, 1997 4. Mihăilescu , Ion, Familia în societăţile europene, Editura Universităţii din Bucureşti, 1999 5. Mitrofan, I. , Mitrofan, N. , Familia de la A…la Z, Editura Ştiintifică, Bucureşti, 1991 6. Voinea, Maria, Psihologia familiei, Editura Universităţi din Bucureşti, 1996

SF RŞIT

SF RŞIT