Conferina Naional de Evaluare Bucureti 18 februarie 2009

Conferinţa Naţională de Evaluare Bucureşti – 18 februarie 2009 Prof. univ. dr. Marin TOMA Preşedinte C. E. C. C. A. R. 1

I. Introducere - Importanţa temelor supuse dezbaterii în Conferinţă. - Este frecventă folosirea neriguroasă a unor termeni precum evaluare, audit, cercetare, expertiză, etc. ; cauzele sunt multiple. - Este frecventă confuzia între activitate, serviciu şi profesie care poate să fie complexă (mai multe activităţi). - În multe cazuri nu se face distincţie între înţelesul literar şi cel tehnic-profesional al termenilor utilizaţi (în procesul traducerilor chiar). 2

II. Despre evaluare 1. Literar: A evalua însemnează: – a determina (a stabili), preţul, valoarea, numărul sau cantitatea; – a calcula, a socoti; – a estima. 3

2. În funcţie de aria de utilizare a noţiunii: − evaluare, în sens larg (evaluare politici publice, evaluare academică, evaluare de proiecte, procese, etc. ); − evaluare, în sens restrâns (bunuri, proprietăţi, afaceri, etc. ). 4

3. Evaluarea este un proces multidisciplinar. 5

4. Evaluările de bunuri, proprietăţi, afaceri pot fi efectuate în scopuri: − contabile; − administrative; − evaluări bazate pe expertiză şi diagnostic (pentru care există Standardele internaţionale de evaluare şi evaluatori profesionişti). 6

III. Despre audit 1. Utilizare neriguroasă (greşită chiar) a cuvântului audit. 2. O “junglă” a auditurilor şi a auditorilor “fără vină”. 7

4. Definiţii, concepte. 4. 1. Auditul în general (accepţiunea cea mai largă): - definiţia (control, analiză, verificare, cercetare: cu o filozofie aparte); - elementele fundamentale definiţiei (Filozofia). 8

• activitatea umană → examen profesional • obiectul → orice informaţie, indiferent de domeniu • scop → emiterea unei opinii motivate competent → orice specialist independent • specialistul • criteriu de calitate→ standard (normă) reglementare 9

4. 2. Auditul financiar: Audit în general cu 2 precizări: − obiectul = orice informaţie financiar-contabilă; − specialistul = profesionist contabil competent şi independent 10

4. 3. Auditul statutar: Auditul financiar cu 3 precizări: − obiectul − scop = situaţiile financiare în ansamblul lor; = opinia motivată în legătură cu imaginea fidelă a poziţiei, situaţiei şi performanţei financiare a entităţii; − criteriul de calitate = Standardele naţionale sau internaţionale de audit 11

5. Schema de articulare a auditului. Decizia, acte, fapte, etc. (Ce s-a făcut? ) diferenţe Referenţialul (Ce şi cum trebuia făcut? ) Care sunt aşteptările 12

6. Tipuri de audit: − − − Audit legal (Statutar) – în domeniul financiar-contabil Audit nestatutar – în domeniul financiar contabil Audit intern Audit juridic Auditul social Auditul fiscal Audit de calitate Audit de mediu Audit informatic Audit strategic Audit operaţional Audit de gestiune, etc. 13

IV. CONCLUZII 1. Evaluarea şi auditul sunt concepte diferite cu foarte puţine şi nerelevante asemănări şi cu deosebiri fundamentale. 2. Universalitatea (aria de aplicabilitate) = sursa confuziilor: totul se poate evalua şi totul se poate audita. 14

3. Relaţia audit în general – evaluare în sens larg: Orice audit presupune cel puţin o evaluare – evaluarea ecartului între situaţia existentă şi referenţialul adoptat (criteriul de calitate); nu orice evaluare presupune un audit. 15

4. Deosebiri fundamentale între evaluare şi audit: 4. 1. Metode Auditul spre deosebire de evaluare presupune în mod obligatoriu 3 participanţi (auditor, persoană interesată şi furnizorul de informaţii); 16

4. 2. Tehnici şi proceduri Audit → standardizate Evaluare → aparţin specialistului care face evaluarea 17

4. 3. Scop Audit → emiterea, după reguli precise, a unei opinii motivate. Evaluare → se fac constatări şi uneori se emit concluzii. 18

4. 4. Obiectiv Auditul → îmbunătăţirea informaţiei (obiectiv unic şi precis) Evaluare → diverse obiective 19

4. 5. Calitatea specialistului Auditorul → independenţa este obligatorie (absolută, relativă sau restrictivă). Evaluatorul → independenţa de anumită natură este obligatorie doar în evaluările de bunuri, proprietăţi, afaceri 20

Concluzia generală privind evaluarea unor politici publice: − este un proces complex şi multidisciplinar; − nu se reduce la evaluarea de bunuri, proprietăţi, afaceri, etc. ; 21

− atunci când presupune şi evaluarea de bunuri, proprietăţi, afaceri, etc. nu este obligatorie recurgerea la un evaluator profesionist decât dacă se consideră necesară evaluarea pe bază de expertiză şi diagnostic; 22

− nu este un audit în general şi cu atât mai puţin un audit financiar-contabil; − procesul poate sau nu să facă necesară auditarea anumitor informaţii; 23

− atunci când se consideră necesară auditarea anumitor informaţii specialistul competent şi independent poate sau nu să fie înregistrat în registrul auditorilor. 24