COMUNICAREA NONVERBAL Comunicarea nonverbal cuprinde cumulul de mesaje

COMUNICAREA NONVERBALĂ

Comunicarea nonverbală cuprinde cumulul de mesaje care nu sunt exprimate prin cuvinte și care pot fi decodificate creând înțelesuri. Aceste mesaje pot completa, repeta, înlocui, contrazice sau accentua mesajul transmis prin cuvinte. Componentele comunicării nonverbale 1. Limbajul trupului Caracteristicile de bază ale feței (expresia) pot transmite diferite stări: bucurie, supărare, surpriză. Gesturile pe care le facem voluntar sau involuntar „ne trădează”. Aspectul fizic, îmbrăcămintea, pieptănătura, machiajul, parfumul folosit, direcția privirii, înclinarea capului, încrucișarea mâinilor, a degetelor, schimbarea poziției corpului în timpul unei convorbiri sunt gesturi care

transmit diferite mesaje interlocutorului (aprobare, dezaprobare, interes, dezinteres, dorința de a continua sau nu o conversație). Interpretarea gesturilor: Gesturile Interpretarea gesturilor mângâierea bărbii, sprijinirea capului, un deget pe obraz, un altul sub bărbie ezitare, reflectare, evaluare capul sprijinit pe mână plictiseală lăsare în spate pe scaun, mâinile după ceafă superioritate mâinile adunate cu degetele sprijinite încredere în sine palma pusă pe ceafă exasperare încrucișarea brațelor apărare a ține între buze un braț al ramei de la ochelari câștigarea timpului

2. Limbajul timpului Cronemica - știința care se ocupă cu studiul limbajului timpului. Timpul, ca resursă, nu poate fi stocat, iar cel irosit este irecuperabil. Pentru a utiliza eficient timpul de lucru este necesară prezența câtorva trăsături ale personalității: flexibilitate, memorie, spirit de observație, capacitatea de a cultiva relații interumane amiabile, capacitatea de a rezista la efort, capacitatea de a stabili obiective prioritare. Punctualitatea reprezintă o modalitate de comunicare prin intermediul timpului. Putem ajunge la o întâlnire mai devreme, mai târziu decât ora programată sau la timpul potrivit. Fiecare transmite un mesaj despre seriozitatea, punctualitatea noastră sau despre respectul pe care îl acordăm persoanelor cu care intrăm în contact.

3. Limbajul culorilor - Interpretarea culorilor Culoarea Semnificația Alb Inocență, puritate, claritate, tristețe (China, Japonia), induce calmul, reflectă lumina; este asociat cu zăpada. Negru Simbolul puterii și autorității, induce tristețea (Europa) și starea de repaus; folosit în vestimentație denotă stil; este asociat cu întunericul sau misterul. Albastru Relaxare, calm, afecțiune, stimulează seriozitatea, repausul, determină reducerea ritmului respirator și al pulsului; este asociat cu spațiul adânc (muntele, marea). Gri Indiferență, neutralitate, inhibator, deprimant. Verde Persistență, fermitate, dorința de dominare, scade pulsul și ritmul respirator, induce relaxarea, meditația, prospețimea, echilibrul, toleranța; se asociază cu natura verde. Roșu Competitivitate, vitalitate, operativitate, impulsivitate, simpatie, dinamism, determină accelerarea ritmurilor vitale, stimulează metabolismul; este asociat cu flacără, sângele sau fructe sau flori. Galben Originalitate, spontaneitate, dorință de schimbare, stimulent intelectual și psihic, determină creșterea ritmurilor vitale; este asociat cu lumina solară, cu unele fructe sau flori. Violet Vulnerabilitate, insecuritate.

Culorile din jurul nostru pot favoriza sau pot inhiba comunicarea între oameni. Astfel, psihologii au ajuns la concluzia că roșul, galbenul sau portocaliul (denumite culori calde) favorizează comunicarea, sunt antrenante, induc procese de adaptare. Dacă sunt folosite în exces, pot deveni sufocante. Culorile reci (verdele, albastrul, violetul sau griul) sunt inhibante, calmante și induc procese de opoziție. 4. Limbajul spațiului Se concretizează în modul în care utilizăm spațiul personal, social sau public. Studiul proxemic – studiul modului în care oamenii folosesc spațiul din încăperi sau stabilesc distanța dintre ei.

Spațiul ca act de comunicare este influențat de câteva elemente: Natura problemei dezbătute influențează mărimea distanței dintre doi interlocutori. Vârsta și sexul – în general, copiii stau mai aproape unii de alții decât adulții, femeile stau mai aproape una de alta decât bărbații, distanța dintre două persoane de sex opus fiind de obicei mare. Evaluarea pozitivă și negativă – dacă doi interlocutori se percep reciproc negativ, distanța dintre ei va fi mare decât dacă aceștia se simpatizează. Contextul – distanța dintre două persoane care discută poate fi cu atât mai redusă, cu cât spațiul general în care ele se află este mai mare și invers.

Oamenii au preferințe diferite în legătură cu distanța față de cei cu care comunică. În majoritatea culturilor europene, apropierea cu mai mult de 40 -50 cm este acceptată ca o comunicare într-un spațiu intim (familie, prieteni). Pătrunderea celorlalți oameni în acest spațiu produce o senzație de disconfort. O apropiere exagerată poate transmite amenințare sau relații de natură strict personală; depărtarea excesivă poate comunica aroganță, statut social superior.