coala Gimnazial Nr 1 Turluianu 29 OCTOMBRIE 2015
Școala Gimnazială Nr. 1 Turluianu 29 OCTOMBRIE 2015
TEMA COMISIEI METODICE
Dacă nu învaţă copiii în modul în care le predăm, atunci trebuie să le predăm în modul în care ei pot învăţa.
DIFERENŢIEREA • Adaptarea activităţii de predare-învăţare-evaluare, sub raportul conţinutului, al formelor de organizare şi al strategiilor didactice la: • --particularităţile copiilor (capacitate de învăţare, ritm de gîndire şi acţiune, abilităţi, motivaţii, interese, aptitudini etc. ); • --la tipurile de individualităţi.
Tratarea diferenţiată presupune: Tratarea diferențiată Organizarea conţinuturilor învăţării şi adaptarea lor la nevoile colectivului. Elaborarea de fişe de recuperare, de dezvoltare şi de ameliorare. Diferenţierea şi diversificarea strategiilor didactice (forme de organizare, metode şi procedee, mijloace de învăţămînt). Îmbinarea activităţilor frontale cu cele pe grupe (eterogene). Diferenţierea conţinutului sarcinilor de lucru (ca volum şi grad de dificultate) pentru secvenţele de activitate independentă a elevilor la clasă sau pentru activitatea de acasă. Stimularea pe parcursul lecţiilor a tuturor elevilor clasei, prin realizarea de întrebări în funcţie de posibilităţile lor intelectuale. Dezvoltarea relaţiei de colaborare între elevi.
Diferenţierea activităţii în cadrul lecţiei presupune îmbinarea, alternarea echilibrată a activităţii frontale cu activitatea individuală şi pe grupe de elevi.
Instrumentele necesare acestei activităţi în condiţiile unui învăţământ organizat pe clase şi lecţii sunt: ü fişele de lucru ü jocurile didactice ücaietele de muncă independentă.
Tipurile de fişe ce se pot folosi în cadrul lecţiilor sunt variate: 1. Fişe de lucru pentru consolidarea cunoştintelor, care sunt alcătuite în aşa fel încât să cuprindă numai ceea ce elevii au învăţat.
2. Fişele de recuperare – pentru elevii cu goluri în cunoştinţe. Înainte de elaborarea lor, învăţătorul trebuie să cunoască exact care sunt golurile din pregătirea fiecărui elev.
3. Fişele de dezvoltare care se alcătuiesc pentru elevii dotaţi.
4. Fişele – exerciţiu care cuprind exerciţii gradate şi adaptate pentru toţi elevii din clasă. Temele cuprinse în astfel de fişe se referă la cunoştinţele de bază din programa şcolară. Gradul de dificultate este mediu.
În funcţie de obiectivele urmărite elevii trebuie să fie antrenaţi în trei forme de activitate: frontală, pe grupe şi individuală.
Activitatea individuală înlesneşte fiecărui elev realizarea unei sarcini didactice independent de colegii săi. Ea asigură antrenarea elevilor la un efort propriu.
Activitatea pe grup sau în echipe-forma cea mai nouă în practica şcolară- constă în efectuarea unor sarcini comune sau diferite de către grupe de trei-cinci elevi.
Activitatea de grup trebuie să se coreleze cu conţinutul şi obiectivele lecţiei. Astfel se conturează mai multe tipuri: 1. preocuparea simultană cu sarcini identice; -sarcina este identică din punct de vedere obiectual – logic, dar diferă materialul sau prelucrarea în funcţie de grupuri;
2. alternarea succesivă a activităţilor frontale cu cele de grup; 3. activitate identică, completată pe grupuri cu sarcini suplimentare; 4. forme diferenţiate de activitate, dar completate cu sarcini identice;
6. la fel ca şi clasa, tema se împarte în subdiviziuni, fiecare fiind rezolvată de câte un grup; 7. grupul, la rândul său, defalcă tema dată.
Diferenţierea activităţii se poate realiza în orice moment al lecţiei, chiar și în realizarea temei pentru acasă, extinzându-se şi în activităţile extraşcolare.
Individualizarea presupune personalizarea educaţiei (de exemplu, copiii cu cerinţe educative speciale, fie capabili de performanţe superioare, fie cu dizabilităţi în învăţare).
Individualizarea poate fi realizată prin: üpersonalizarea obiectivelor (adaptarea obiectivelor educaţionale la posibilităţile reale elevului); ü personalizarea activităţilor de învăţare, cu posibilitatea ca elevul să poată alege modalitatea preferată de lucru;
üadaptarea timpului necesar pentru învăţare; üadaptarea materialelor de instruire (fişe de lucru, fişe de ameliorare, fişe de dezvoltare, suporturi audio- video etc. ); üînvăţare asistată pe calculator; üindividualizarea temei pentru acasă.
b)tema pentru „elevii harnici” (tema notată cu ); -nu este obligatorie, dar poate fi efectuată de elevii care doresc să lucreze suplimentar; -tema include sarcini de lucru de nivel mediu/ superior;
c)tema pentru „elevii isteţi” (notată cu , simbolizând „un bec care se aprinde”); -tema nu este obligatorie şi include –în alternanţăfie sarcini de lucru de nivel superior, fie diferenţiere pe baza teoriei inteligenţelor multiple.
Fiecare elev va alege acasă, după efectuarea temei obligatorii, ce şi cât poate rezolva din celelalte teme propuse. Faptul că fiecare poate face acest tip de alegere înseamnă, pentru elev: automotivare, autoevaluare (relativă, evident!), propria adaptare la ritmul de lucru, la elementele de bioritm individual.
Tratarea diferenţiată a elevilor are o mare importanţă deoarece este o condiţie a progresului şi a reuşitei şcolare. Randamentul maxim poate fi atins de un elev, doar dacă sarcina de rezolvat este la limita superioară a capacităţilor sale de rezolvare.
Învăţătorul trebuie să urmărească aplicarea întregului sistem diferenţiat al variabilelor acestor activităţi: a)obiective; b)conţinuturi; c)moduri de realizare a sarcinilor; d) forme de evaluare.
Întocmit de prof. înv. primar Balaban Ionela Nicoleta
- Slides: 27