Circulaia Lichidele lare circul n organismul uman sunt

Circulația Lichidele lare circulă în organismul uman sunt sângele, limfa și lichidul interstițial acestea formand mediul intern al organismului. Sângele circulă prin vasele de sânge , limfa prin vasele limfatice iar lichidul interstițial intre celule.

Sângele: reprezintă 6 8% din greutatea corpului principalul lichid circulant, este tesut conjunctiv fluid format din: plasmă 55 60% ( 90%apă iar 10% rezidu uscat, care conține 90% subst. organică majoritatea proteine albumine, globuline, fibrinogen și 10 % subst. anorganică: Na+, K+, Ca 2+, Mg 2+, CL , HCO 3 ) și elemente figurate 40 45%( leucocite, eritrocite, trombocite) • • • Eritocite ( globule roșii, hematii) anucleate au rol în transportul O 2 ȘI CO 2 și în menținerea echilibrului acido bazic. Leucocitele (globule albe) spre deosebire de eritrocite au nucleu și mitocondrii, pot emite pseudopode , pot traversa peretele capilar prin pori spre tesuturi proces=diapedeză rol în apărarea organismului Trombociții ( plachete sangvine) sunt fragmente citoplasmatice, elemente necelulare , rol în hemostază

Functia de apărare a sângelui • • • Organismul uman vine permanent în contact cu agenţi patogeni (purtători de antigene, ) sau cu antigene libere. Antigenul este o substanţă macromoleeulară proteică sau polizaharoidică străină şi care pătrunsă în mediul intern declanşează producţia de către organism a unor substanţe specifice numite anticorpi care neutralizează sau distrug antigenul. Anticorpii sunt pro teine plasmatice din clasa gamaglobulinelor. Apărarea faţă de agenţii infecţioşi se realizează prin două mecanisme funda mentale : 1. Apărarea nespecifică ; 2, Apărarea specifică. Funcţia de apărare nespecifică se efectuează prin mecanism celular şi umoral. Mecanismul celular constă din procesul de fagocitoză a microorganismelor de către leucocitele polinucleare. Mecanismul umoral de apărare nespecifică se datoreşte acţiunii bactericide şi de stimulare a fagocitozei a unor proteine şi enzime plasmatice. Apărarea nespecifică este o apărare primitivă, cu eficacitate medie dar este foarte promptă.

• • Apărarea specifică se numeşte imunitate. Imunitatea este capacitatea unui organism de a nu se îmbolnăvi sau de a face forme uşoare a unor boli grave. Imunitatea poate fi înnăscută, şi în acest caz se numeşte rezistenţă naturală faţă de anumite boli infecţioase. Este caracteristică tuturor indivizilor unei specii sau clase de animale. naştere, în urma contactului cu antigenele. Aceasta este imunitatea propriu zisă sau dobândită. La baza imunităţii stau, de asemenea, mecanisme celulare şi umorale. După modul în care se obţine starea de imunitate, există imunitate activă şi imunitate pasivă. Imunitatea activă poate fi naturală, când organismul respectiv, iniţial neimun la o boală oarecare, face boala şi după vindecare devine imun faţă de agentul patogen respectiv. O altă modalitate de a produce imunitatea activă este arti ficialăşi se obţine prin vaccinare. La un organism neimum se injectează germenii atenuaţi sau anumite antigene ale acestora (vaccinul). Aceştia stimulează aparatul imunitar al corpului fără a produce boala şi după câteva săptămâni individul devine imun la boala respectivă. Prin vaccinare s au putut preveni şi chiar eradica numeroase boli epidemice grave ca holera, ciuma, variola, poliomielita etc. boli care în trecut au secerat sute de milioane de vieţi. Dobândirea pasivă a imunităţii se poate realiza prin seruri bogate în anticorpi specifici, injectate la indivizi sănătoşi, ce au venit în contact cu bolnavii contagioşi, prevenindu se îmbol năvirea lor. Un mod particular de dobândire pasivă a imunităţii este prin transfer de anticorpi sangvini de la mama la făt sau de anticorpi din laptele matern la sugar.

Rolul limfocitelor • Mecanismul imunităţii active naturale. Limfocitele B joacă rol principal în imunitatea umorală prin anticorpi, iar limfocitele T au rol principal în imunitatea celulară prin acţiune citotoxică. Cele două meca nisme ale imunităţii nu sunt complet separate. Există o strânsă cooperare între limfocitele T şi B, precum şi între limfocite şi macrofage şi între apărarea nespecifică şi cea specifică (imună). La contactul cu antigenul specific recunoscut de către limfo cite datorită receptorilor de pe membrane, are loc activarea şi transformarea lor în limfoblaşti, celule limfocitaie tinere care încep să se dividă intens. Se activează numai limfocitele clonei specifice antigenului respectiv. Celelalte milioane de clone rămân în repaus. Prin diviziuni succesive, limfoblaşti B se diferenţiază în două populaţii celulare : — plasmocitele celule capabile să fabrice intens anticorpi specifici ; — limfocite B, cu memorie, celule ce vor reacţiona mai prompt la un nou contact cu antigenul. Celulele cu memorie trăiesc ani de zile, asigurând o protecţie îndelungată faţă de boala respectivă. Limfocitele T helper stimulează procesul de activare al limfocitelor B, iar T supe rioare îl reduc prevenind răspunsuri imune exagerate. La contactul limfocitelor T cu antigenele de pe suprafaţa celulelor unor organe străine grefate sau al unor celule proprii denatu rate sau canceroase are loc, de asemenea, activarea şi transfor marea blastică a acestora. Similar cu celulele B, clona limfo citelor T activate se multiplică intens şi se separă în celule „T" de atac sau citotoxice şi celule „T" cu memorie. Limfoci tele T citotoxice se dispun în jurul celulei sau organului străin şi 1 distrug.

*Hemostaza = proces de oprire a hemoragiilor prin constricția vasului lezat și devierea sângelui prin dilatarea vaselor colaterale. Hemostaza primară formarea dopului plachetar • Hemostaza definitivă formarea trombusului(cheagului) la suprafața și interiorul dopului plachetar. • Coagularea sângelui: • 1. Formarea tromboplastinei( enzimă proteolitică) în prezenșa ionilor de Ca 2+ ( durează 4 8 minute) • 2. tromboplastina în prezenta ionilor de Ca 2+, transformă protrombina( glucoproteină) din plasmă în trombină( enzimă proteolitică) durează 10 sec. • 3. trombina activă transfprmă fibrinogenul plasmatic( solubil) în fibrină insolubilă. Procesul de redizolvare a cheagului=fibrinoliză în prezența plasminei durează 1 2 sec.

Grupele de sânge Hematiile prezintă pe suprafața lor aglutinogenele A, B( antigene) și factorul Rh, în plasma sângelui se găsesc anticorpii α, β (aglutinine) Fenotip Genotip Antigene (aglutinogene) Anticorpi (aglutinine) O(I) ll Nu are Alfa, beta A(II) LALA(homozigot) LAl(heterozigot) A Beta B(III) LBLB ( homozogot) LBl (heterozogot) B Alfa AB(IV) LALB A, B Nu are

Schema compatibilității grupelor de sânge în cazul transfuziilor. Întâlnirea aglutinogenului cu aglutinina omoloagă duce la un conflict imun, antigena anticorp hemoliza(distrugerea hematiilor) consecințe grave pentru individ(moartea). 0(I) este donator universal și poate primi doar de la izogrup(grupa 0) AB(IV) poate primi de la toate grupele primitor universal

Factorul Rh • Sistemul Rh descoperit la maimuțele Maccacus rhesus în 1923 de către Laindsteiner si Wiener conține factorul principal D 85% din populația globului indivizii sunt RH+ , homozigoți DD, heterozigoți Dd, iar Rh dd 15% din populația umană.

Funcțiile sângelui • 1 menținerea echilibrului hidroelectrolitic una din conditiile fundamentale homeostaziei organismului. • 2 funcția de termoreglare menținerea temperaturii constante a organismului (homeotermia) condiționând viteza și randamentul reacțiilor metabolice. • 3 funcția de apărare sângele reprezintă o importantă barieră în calea agresiunii antigenice această functie se realizează prin intermediul unor proteine specifice (anticorpi), precum și prin intermediul elementelor figurate specializate (leucocitele). • 4. sistem de integrare si coordonare umorală ale funcțiilor prin hormoni, mediatori chimici și cataboliții pe care i transportă

Inima alcătuire

Peretele inimii pericard, pelicula de licchid epicard miocard care conține țesutul excitoconductor format din –nodul sinoatrial(80 batăi//minut), nodul sinostrial (40 batăi/min), fascicul Hiss( 25 bătăi/min) rețeaua Purkinje.

Circulația sângelui

Structura pereților vaselor de sânge

Circulația sângelui • Circulația mare (sistemică) • Inimă Vs sânge +CO 2 Artera aortă sânge +O 2 Vena cavă sânge+CO 2 Inimă Ad sânge +O 2 Țesuturi( eliberare O 2 , preluare CO 2) • Circulația mică( pulmonară) • • Inimă Vd sânge+O 2 Artera pulmonară Vene pulmonare sânge+O 2 sânge +CO 2 Plămâni( eliberare CO 2, preluare O 2) Inimă As sânge+CO 2

Circulația mare –sistemul aortic

Activitatea mecanica a inimii: Succesiunea unei contractii (sistola) si a unei relaxari cardiace (diastola) constituie ciclul sau revolutia cardiaca. Zgomotele inimii – se percep prin auscultatie. Exista un zgomot sistolic prelungit si de tonalitate joasa si unul diastolic – scurt si ascutit. Presiunea arteriala presiunea sub care circula sangele in artere si care se transmite peretilor vasculari reprezinta tensiunea arteriala. In timpul sistolei ventriculului stang presiunea in aorta si ramificatiile sale creste pana la 120 140 mm Hg, valoare care reprezinta presiunea (tensiunea) arteriala. In timpul diastolei are loc scaderea presiunii arteriale pana la 70 80 mm Hg, valoare denumita presiune (tensiune) arteriala minima (diastolica). Pulsul arterial – perceput cand se comprima o artera pe un plan osos, este rezultatul undei determinata de distensia peretilor aortei, ca urmare a evacuarii bruste a sangelui din ventriculul stang

Pentru fixarea cunoștințelor parcurgeți testul din link ul de mai jos!La final primiți o diplâmă. Succes! https: //www. proprofs. com/quiz school/story. php? title=circulaaia Prof. Pașca Liliana