CIORCHINELE Prile de vorbire Ciorchinele este o metod
CIORCHINELE Părţile de vorbire
• Ciorchinele – este o metodă de brainstorming neliniară care stimulează găsirea conexiunilor dintre idei; se poate aplica în etapa de evocare sau reflecţie, în realizarea sensului şi evaluare. • Constă în evidenţierea de către elevi a legăturilor dintre idei, pe baza găsirii altor sensuri ale acestora şi a relevării unor noi asociaţii; metoda poate fi utilizată individual sau în grup.
Utilizarea acestei metode favorizează dezvoltarea gândirii libere şi creatoare a elevilor. Se porneşte de la un cuvânt – nucleu, reprezentativ pentru lecţie, elevii fiind puşi în situaţia de a-şi utiliza cunoştinţele pe care le au în legătură cu tema respectivă.
Am realizat un “ciorchine” la disciplina Limba şi literatura română, în cadrul lecţiei de recapitulare şi sistematizare a cunoştinţelor cu tema “Părţile de vorbire”
Elevii au participat cu plăcere, interes şi. . . iată ce a ieşit.
Avantajele metodei • dă elevilor posibilitatea să se implice şi să fie activi • elevii colaborează, negociază cu plăcere, comunică şi scriu cu mult entuziasm informaţiile necesare îndeplinirii sarcinii date • se fixează mai bine ideile • facilitează structurarea informaţiilor, reţinerea şi înţelegerea informaţiilor se realizează mult mai uşor • contribuie la dezvoltarea spiritului critic • solicită gândirea copiilor, deoarece ei trebuie să treacă în revistă toate cunoştinţele lor în legătură cu un termen – nucleu
- Slides: 8