Capitolul 18 Partea IIa Cine este mai mare

  • Slides: 39
Download presentation
Capitolul 18 Partea II-a Cine este mai mare în împărăţia cerurilor. Puterea cheilor. De

Capitolul 18 Partea II-a Cine este mai mare în împărăţia cerurilor. Puterea cheilor. De câte ori vom ierta pe aproapele. Pilda celui ce datora zece mii de talanţi.

O sută de oi şi a zecea monedă pierdută Iisus învaţă pe ucenici despre

O sută de oi şi a zecea monedă pierdută Iisus învaţă pe ucenici despre umilinţă şi corecţia fraternă

Dacă doi sunt de acord 18. Adevărat grăiesc vouă: Oricâte veţi lega pe pământ,

Dacă doi sunt de acord 18. Adevărat grăiesc vouă: Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în cer. 19. Iarăşi grăiesc vouă că, dacă doi dintre voi se vor învoi pe pământ în privinţa unui lucru pe care îl vor cere, se va da lor de către Tatăl Meu, Care este în ceruri.

Atunci când doi sau trei sunt adunaţi Eu sunt în mijlocul lor Dacă doi

Atunci când doi sau trei sunt adunaţi Eu sunt în mijlocul lor Dacă doi se pun de acord

20. Că unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi

20. Că unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor. 21. Atunci Petru, apropiindu-se de El, I-a zis: Doamne, de câte ori va greşi faţă de mine fratele meu şi-i voi ierta lui? Oare până de şapte ori? 22. Zis-a lui Iisus: Nu zic ţie până de şapte ori, ci până de şaptezeci de ori câte şapte. Prezenţa lui Iisus

Pilda despre iertare 23. De aceea, asemănatu-s-a împărăţia cerurilor omului împărat care a voit

Pilda despre iertare 23. De aceea, asemănatu-s-a împărăţia cerurilor omului împărat care a voit să se socotească cu slugile sale.

24. Şi, începând să se socotească cu ele, i s-a adus un datornic cu

24. Şi, începând să se socotească cu ele, i s-a adus un datornic cu zece mii de talanţi. 25. Dar neavând el cu ce să plătească, stăpânul său a poruncit să fie vândut el şi femeia şi copii şi pe toate câte le are, ca să se plătească. Pilda robului nemilostiv

26. Deci, căzându-i în genunchi, sluga aceea i se închina, zicând: Doamne, îngăduieşte-mă şi-ţi

26. Deci, căzându-i în genunchi, sluga aceea i se închina, zicând: Doamne, îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti ţie tot. Despre povestea Iertării

Slujitorul nerecunoscător Un rege iertător

Slujitorul nerecunoscător Un rege iertător

Parabola robului neiertător

Parabola robului neiertător

Ai răbdare cu mine

Ai răbdare cu mine

Pilda robului nemilostiv

Pilda robului nemilostiv

Pilda slujitorului neiertător

Pilda slujitorului neiertător

Doamne, îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti ţie tot.

Doamne, îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti ţie tot.

Parabola robului neiertător 27. Iar stăpânul slugii aceleia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul

Parabola robului neiertător 27. Iar stăpânul slugii aceleia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul şi i-a iertat şi datoria.

Servitorul neiertător 28. Dar, ieşind, sluga aceea a găsit pe unul dintre cei ce

Servitorul neiertător 28. Dar, ieşind, sluga aceea a găsit pe unul dintre cei ce slujeau cu el şi care-i datora o sută de dinari. Şi punând mâna pe el, îl sugruma zicând: Plăteşte -mi ce eşti dator.

Pilda despre iertare

Pilda despre iertare

Pilda robului neînduplecat

Pilda robului neînduplecat

Slujitorul nemilos

Slujitorul nemilos

Pilda slujitorului neiertător

Pilda slujitorului neiertător

Pilda despre iertare

Pilda despre iertare

Pilda robului nemilostiv

Pilda robului nemilostiv

Îngăduieşte-mă şi îţi voi plăti. 29. Deci, căzând cel ce era slugă ca şi

Îngăduieşte-mă şi îţi voi plăti. 29. Deci, căzând cel ce era slugă ca şi el, îl ruga zicând: Îngăduieşte-mă şi îţi voi plăti.

Pilda despre iertare 30. Iar el nu voia, ci, mergând, l-a aruncat în închisoare,

Pilda despre iertare 30. Iar el nu voia, ci, mergând, l-a aruncat în închisoare, până ce va plăti datoria.

Pilda despre iertare 31. Iar celelalte slugi, văzând deci cele petrecute, s-au întristat foarte

Pilda despre iertare 31. Iar celelalte slugi, văzând deci cele petrecute, s-au întristat foarte şi, venind, au spus stăpânului toate cele întâmplate.

32. Atunci, chemându-l stăpânul său îi zise: Slugă vicleană, toată datoria aceea ţi-am iertat-o,

32. Atunci, chemându-l stăpânul său îi zise: Slugă vicleană, toată datoria aceea ţi-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat. 33. Nu se cădea, oare, ca şi tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum şi eu am avut milă de tine? Condamnat pentru nerecunoştinţă

Parabola robului neiertător

Parabola robului neiertător

Robul nemilostiv Pilda robului nemilostiv

Robul nemilostiv Pilda robului nemilostiv

Inumanitatea şi nerecunoştinţa funcţionarului regelui Povestea robului neiertător

Inumanitatea şi nerecunoştinţa funcţionarului regelui Povestea robului neiertător

Datoria iertării Doamne, ai răbdare cu mine

Datoria iertării Doamne, ai răbdare cu mine

Doamne, amintiţi-vă mila voastră 34. Şi mâniindu-se stăpânul lui, l-a dat pe mâna chinuitorilor,

Doamne, amintiţi-vă mila voastră 34. Şi mâniindu-se stăpânul lui, l-a dat pe mâna chinuitorilor, până ce-i va plăti toată datoria.

Parabola robului neiertător

Parabola robului neiertător

Pilda despre iertare

Pilda despre iertare

Pilda slujitorului neiertător

Pilda slujitorului neiertător

Pilda funcţionarului nemilostiv

Pilda funcţionarului nemilostiv

Pilda robului nemilostiv Tu sclav fără valoare

Pilda robului nemilostiv Tu sclav fără valoare

Pilda despre iertare 35. Tot aşa şi Tatăl Meu cel ceresc vă va face

Pilda despre iertare 35. Tot aşa şi Tatăl Meu cel ceresc vă va face vouă, dacă nu veţi ierta - fiecare fratelui său din inimile voastre.

Când sufletul nostru este în întregime îndreptat spre Dumnezeu. . . toate întrebările încetează.

Când sufletul nostru este în întregime îndreptat spre Dumnezeu. . . toate întrebările încetează. . . Nu mai există decât o întrebare. . . Cum să dobândim pe Duhul Sfânt în noi şi să-L păstrăm. . . ! Profesor Gheorghe Donea donea_gheorghe@yahoo. com