C I A P Panait Istrati Brila Profesor
C. I. A. P. ” Panait Istrati” Brăila Profesor psihosociolog Vasilica Varga
Argument: Teoriile cu privire la agresivitate susţin că aceasta s-ar datora atât unor gene, cât şi unor modele preluate/ învăţate încă de timpuriu de persoane. La noi, ca şi la nivelul întregii ţări şi în lume, vârsta la care se comit infracţiuni a coborât tot mai mult în ultimele decenii. În scoala noastră, la o populaţie şcolară de 763 elevi în anul şcolar 2007 -2008, numai în primul semestru s-a aplicat o serie de sancţiuni (19) pentru abateri disciplinare, adică pentru comportamente indezirabile mediului şcolar, fapt ce implică găsirea unor soluţii pentru prevenirea şi reducerea acestora. Obiectivele proiectului: Reducerea comportamentelor indezirabile în rândul liceenilor Formarea deprinderii de a exprima o opinie şi de a o prezenta în faţa unui grup Gestionarea emoţiilor pozitive şi negative în situaţii de criză Deprinderea capacităţii de negociere într-un conflict Stabilirea unei relaţii mai strânse şcoală-familie Conştientizarea consecinţelor abaterilor disciplinare asupra vieţii/ viitorului
Grup ţintă: elevi care au avut abateri disciplinare şi au primit eliminări de la cursuri. Loc de desfăşurare: ”Grup Şcolar “Panait Istrati” Brăila, perioada octombrie 2007 - mai 2008, în ritm de o întâlnire pe săptămână (părinţii elevilor eliminaţi - o întâlnire-, profesori diriginţi). Tipul proiectului : Consiliere de grup Colaboratori: profesorii diriginţi ai claselor din care fac parte elevii care au primit eliminări, poliţia de proximitate, părinţii elevilor, elevii cu eliminări de la cursuri, profesorul psiholog.
Activitatea Anamneză cu fiecare elev – individual: octombrie-decembrie. Consiliere de grup- Rolul factorilor individuali şi sociali în comportamentele deviante: ianuarie. Seminar- “Formarea comportamentelor dezirabile / indezirabile şi influenţa factorilor psihosociali asupra acestora” - elevii şi părinţii. Întâlnire cu Poliţia de proximitate: februarie. Consiliere individuală şi evaluarea personalităţii elevilor (capacitate de decizie, profilul distresului emoţional, acceptarea propriei persoane; identificarea convingerilor persoanei): martie. Consiliere de grup- exerciţii de autocunoaştere şi dezvoltarea voinţei adolescenţilor: martie. Seminar – întâlnire cu cadrele didactice şi prezentarea rezultatelor lucrului cu elevii cu eliminări: aprilie. Evaluarea proiectului cu elevii, părinţii şi cadrele didacticeaplicare chestionar, înregistrarea abaterilor elevilor, după participarea la proiect: mai.
- Slides: 9