Braia Dragos Poluarea apelor reprezint alterarea calitilor fizice

Braia Dragos

� Poluarea apelor reprezintă alterarea calităţilor fizice, chimice şi biologice ale apelor, produsă direct sau indirect, în mod natural sau antropic. Apa poluată devine improprie utilizării normale.

CIRCUITUL BIOLOGIC � În cadrul acestui mare circuit natural se disting circuite secundare, dintre care, importanţã deosebitã prezintã circuitul biologic. Acesta constã în pãtrunderea apei în organismele vii şi redarea ei în circuitul natural prin respiraþie, transpiraþie ºi moartea organismelor.

�Ziua Mondială a Apei este o sărbătoare pe plan internaţional, care ne aminteşte din nou fiecăruia dintre noi că acest lichid este indispensabil vieţii.

Apa este foarte mult răspândită în natură, în toate trei formele de agregare: sub formă de gaz sau vapori de apă - ceaţa, aburii şi nori - în atmosferă, sub formă lichidă în râuri, mlaştini, lacuri, mări sau oceane şi sub formă solidă, zăpada sau gheaţa. Ea acoperă mai mult de 70% din suprafaţa Pamântului, atât lichidă cât şi solidă fiind necesară vieţii şi constituie o mare parte a organismelor vii. În naturã, apa se gãseşte în stare lichidã, solidã şi gazoasã. Trecerea apei dintr-o stare în alta face sã aparã: norii, ceaţa, ploaia, grindina, roua, bruma, zãpada, poleiul.

� � � Apa urmeazã un circuit în naturã. Cãldura soarelui determinã evaporarea apei de suprafaţã. Vaporii rezultaţi se ridicã în atmosferã. Dacã în atmosfera saturatã cu vapori de apã apare o scãdere a temperaturii, parte din vaporii condensaţi iau formã de nori, ploaie, zãpadã sau grindinã. În anotimpurile calde, dar cu nopţi rãcoroase, se depune rouã, iar dacã temperatura solului este sub 0 C, se depune brumã. Apele ajunse la nivelul solului sau cele ce rezultã din topirea zãpezilor, în parte umplu din nou lacurile, râurile, fluviile, mãrile şi oceanele. Altã parte strãbate straturile de pãmânt, la diferite adâncimi, formând apele freatice. Apa subteranã poate reapãrea la suprafaţã, fie prin izvoare, fie extrasã prin fântâni, puţuri sau sonde. În cadrul acestui mare circuit natural se disting circuite secundare, dintre care, o importanţã deosebitã prezintã circuitul biologic. Acesta constã în pãtrunderea apei în organismele vii şi redarea ei în circuitul natural prin respiraţie, transpiraţie şi moartea organismelor. Distingem şi un circuit apã-om-apã care se referã la intervenţia activitãţii omului în circuitul natural.

CIRCUITUL APEI ÎN NATURĂ

� Norii se formeazã ca urmare a evaporãrii apei din sol şi de la suprafaţa apelor şi a ridicãrii vaporilor în straturile superioare ale aerului. Acolo, vaporii, dând de straturi reci de aer, se condenseazã, formând picãturi fine de apã.

Ploaia se formeazã când norii trec prin straturile reci de aer, iar vaporii se condenseazã şi cad pe pãmânt sub formă de picãturi. Ploile sunt necesare vieţii plantelor. Ele curãţã aerul de praf şi îl rãcoresc.

Zãpada se formeazã în timpul iernii, când temperatura aerului scade sub zero grade. Picãturile de apã îngheaţã şi se transformã în fulgi de zãpadã. Fulgii de zãpadã cad pe pãmând, acoperindu-l. Sub zãpadã, culturile sunt ferite de gerul iernii. Uneori, vântul suflã zãpada de pe câmp şi culturile pot îngheţa; de aceea, oamenii aşeazã pe câmpuri un fel de garduri numite “parazãpezi”. Cu cât este mai multã zãpadã pe câmpuri iarna, cu atât primãvara va pãtrunde mai multã apã în sol, la rãdãcinile plantelor.

REGIMUL DE APĂ AL PLANTELOR � � � Care este regimul de apã al plantelor? Cum absorb plantele apa? Datoritã transpiraţiei la nivelul frunzelor, celulele acestora se aflã într-o stare de nesaturaţie mãrind forţa de sucţiune (francezã: succion = sugere). Aceasta se transmite prin tulpinã si rãdãcinã pânã la perii absorbanti. Acestia absorb fara efort apa din sol impreuna cu sarurile minerale. . Acest tip de absorbţie asigurã cea mai mare cantitate de apã absorbitã de o plantã terestrã superioarã. Pentru ca sunt inconjurate de apa plantele acvatice nu au perisori absorbanti. Ofilirea se manifestã atunci când apare un dezechilibru în aprovizionarea cu apã a unei plante. Datoritã unei accentuate lipse de umiditate, în cazul unor secete, apare ofilire de duratã. Deoarece transpiratia este un fenomen care se intensifica la caldura , in zonele de desert multe plante si-au redus frunzele pina la tepi (cactusii)iar in tulpina isi fac rezerve de apa.

Instalatie de tratare a apei � � � � Rezervor de colectare a apei. Contine argilã, alge, bacterii. Saturator. fierul dizolvat este oxidat, formând un precipitat. Bazin de amestec. Se adaugã sulfat de aluminiu pentru a precipita argila si clor pentru a distruge bacteriile. Bazin de sedimentare. Particulele de argilã se depun. Filtrare. Apa este filtratã prin straturi de nisip fin. Bazin de clorurare. Se adaugã din nou clor pentru distrugerea bacteriilor. Clorul este un agent oxidant puternic si reactioneazã cu bacteriile. Bazin de stocare. Toalete 33%; Chiuvete si baie 48%; Curãþenie 10%; Gãtit si bãut 1%.

Alta proprietate o reprezinta marirea volumului atunci cind se transforma in gheata. Drept urmare devine mai usoara si se ridica la suprafata. In timpul iernii apele ingheata la suprafata , asigurind o temperatura constanta (4 grade )in profunzime , loc unde se refugiaza animalele. In zonele polare , se formeaza banchize de gheata , pe care isi duc viata nestingheriti ursii polari , focile si pinguinii.

Apa-din punct de vedere chimic 1. Structura atomica si electronica a moleculei de apa � Molecula de apa este formata din doi atomi de hidrogen legati covalent de un atom de oxigen. Deoarece atomii constituienti prezinta fiecare cate trei izotopi ai hidrogenului ( , -deuteriu, -tritiu) si oxigenului ( , , ), teoretic ar putea exista 18 specii moleculare de apa. Insa, in natura specia cea mai raspandita este apa obisnuita (H 2 O) formata din izotopii si , celelalte specii moleculare fiind in proportii foarte mici, de exemplu apa grea (D 2 O) reprezinta doar 0, 0166%. � Atomii constituenti ai moleculei de apa se gasesc in acelasi plan, legaturile covalente O – H au o dimensiune de cca. 0, 99 Å, iar unghiul dintre ele este de aproximativ 1050. � � 2. Asociatii moleculare Molecula de apa poate forma legaturi coordinative cu alte molecule de apa, legaturi cunoscute sub numele de punti de hidrogen (legaturi de hidrogen). � Nucleele celor doi atomi de hidrogen de pe orbitalii bilobati 1 si 2, fiind slab ecranati de catre norul electronic, genereaza un camp electric puternic, determinand fiecare cate o interactiune electrostatica asupra unui atom de oxigen, ce apartine altei molecule de apa. Deci, se formeaza doua punti de hidrogen cu doua molecule de apa. De asemenea, electronii ce se misca pe orbitalii 3 si 4 pot trece partial pe orbitalii atomilor de hidrogen, care apartin altor doua molecule de apa vecine, realizanduse inca doua legaturi de hidrogen.

Bibliografie: � http: //www. rasfoiesc. com/educatie/biologie /biofizica/Structura-apei 87. php � http: //ro. wikipedia. org/wiki/Ap%C 4%83_%28 molecul%C 4%83%29 � http: //www. bth. ro/apa. htm � http: //coralclubmd. com/index. php? option= com_content&view=article&id=237: apa&cati d=36: apa&Itemid=65&lang=ru