BISERICILE ORTODOXE N SEC XIXXXI DIASPORA ORTODOX Pr

BISERICILE ORTODOXE ÎN SEC. XIX-XXI DIASPORA ORTODOXĂ Pr. Prof. Dr. Daniel Benga München 19 martie 2017

Bisericile Ortodoxe �Patriarhii apostolice: ◦ Constantinopol, Alexandria, Antiohia, Ierusalim �Patriarhii istorice: ◦ Rusia, Serbia, România, Bulgaria, Georgia, �Arhiepiscopii: ◦ Biserica din Cipru (sin. 3 ec. ), Grecia, Albania, Polonia, Cehia și Slovacia �Alte Biserici: ◦ (Finlanda, Estonia, Macedonia, Ucraina, OCA)

Patriarhiile apostolice Constantinopol, Alexandria, Antiohia, Ierusalim

Patriarhiile apostolice Constantinopol, Alexandria, Antiohia, Ierusalim � 635 este cucerit Damascul, abandonat de garnizoana bizantină, negocierea fiind purtată chiar de tatăl Sfântului Ioan Damaschinul, apoi Antiohia şi Alepul. � 638 se predă Ierusalimul, al cărui patriarh era Sfântul Sofronie, iar în 640 Cezareea Palestinei. �Califatul omeyyad (661 -750), prima dinastie din istoria islamului, cu capitala la Damasc. �Cel de-al doilea califat ereditar important din istoria islamului a fost cel abbasid (750 -1258) cu capitala la Bagdad.

Cruciadele și mamelucii �Cruciadele - 1096 -1291 - structurile ortodoxe înlocuite de cuceritorii latini. �Dinastia mamelucă (mamluk = sclav) din Egipt (1250 -1517). �Al patrulea mameluc, Baibars (12601277), este cel care a recucerit de la latini majoritatea bastioanelor cruciade, dând lovitura decisivă cauzei cruciate. �Tot ei au oprit înaintarea mongolilor în Asia de Vest. �Deşi inculţi şi sângeroşi, simţul lor artistic s-a ridicat la nivelul dinastiilor civilizate.

Dinastia otomană �Ultima şi cea mai longevivă dinastie islamică a fost cea otomană (12991924), cu capitala la Constantinopol. � 1453 sultanul Mohamed II (1451 -1481) a cucerit Constantinopolul �Salim (1512 -1520), otomanii cuceresc Siria şi Egiptul (1517). �Soliman Magnificul (1520 -1566) turcii au ajuns până la porţile Vienei, cucerind în acelaşi timp Algeria, Tunisia şi Marocul.

Stăpânirea musulmană �Supuşii erau împărţiţi după mărturisirea de credinţă (turc. millet), iar nu după naţiune. ◦ milletul creştin bizantin condus de patriarhul ecumenic ◦ milletul armean, care cuprindea creştinii armeni, copţi şi sirieni, condus de patriarhul armean de Constantinopol ◦ milletul iudaic, condus de şef-rabinul din Constantinopol

Desființarea Imperiului Otoman �După cel de-al doilea atac împotriva Vienei (1683), Imperiul Otoman intră în declin şi pierde teritoriu după teritoriu. �Începând cu secolul al XVIII-lea, marile puteri europene - Anglia, Franţa şi Rusia – şi-au căutat sfere de influenţă în afara Europei, fiind deosebit de interesate de Nordul Africii şi de zona Siria-Palestina. Egipt, mai ales în urma realizării Canalului de Suez (1869), care lega direct Europa de India şi Asia.

Desființarea Imperiului Otoman �În secolul al XIX-lea sunt eliberate ţările din Africa Albă, iar mai apoi sunt instituite protectorate europene în Orientul Apropiat. �În noiembrie 1922, Imperiul Otoman este desfiinţat, Turcia este declarată republică, sultanul-calif Mohamed VI este detronat, fiind numit calif vărul acestuia Abdulmegid, căruia i s-a refuzat titlul de sultan. �Califatul este abolit în martie 1924.

Patriarhia Ecumenică �Conform canonului 28 al Sinodului IV Ecumenic (Calcedon, 451), jurisdicția Patriarhiei de Constantinopol cuprindea mitropoliile aflate în Diocezele Pontului, Asiei, Traciei, precum și ținuturile barbare. �Acest canon a făcut ca aria de jurisdicție a Patriarhiei Ecumenice să se întindă asupra întregului sud-est european, incluzând la cumpăna dintre cele două milenii creștine teritoriile de azi ale Bisericilor Bulgară, Sârbă, Română, Rusă, Greacă și Albaneză.

Patriarhiile istorice Rusia, Serbia, România, Bulgaria, Georgia,

Istoria Bisericii Ortodoxe Ruse (988 – 2018) �Stăpînirea tătarilor: 1224 -1480. �Autocefalia (1448) şi Patriarhia (1589) �Reforma Patriarhului Nicon (16521657) �Biserica Ortodoxă Rusă în timpul ţarului Petru cel Mare (1682 -1725)

Biserica Ortodoxă Rusă 19171988 �Biserica era împărţită în 67 de eparhii, avea 40000 de parohii, 100000 de clerici şi 1037 de mânăstiri cu aproximativ 100000 călugări şi călugăriţe. �După 1917 au fost arestaţi 50 de ierarhi şi peste 15000 de preoţi, monahii şi laici angajaţi în viaţa bisericii. �Din cele 1037 de mânăstiri existente în 1917 au fost desfiinţate şi transformate în închisori şi lagăre 673 dintre ele până în 1920. �Atacurile prime au fost asupra mânăstirilor şi Sfintelor Moaşte, datorită puternicei influenţe pe care acestea o exercitau

Biserica Ortodoxă Rusă 19171988 �Prin Legea cultelor din 1929 i s-a interzis bisericii orice alt lucru în afara celebrării slujbelor în interiorul bisericii. �Până în anul 1939 mai erau deschise în jur de 100 de biserici şi mai erau activi 4 episcopi. �Biserica a ajutat foarte mult la mobilizarea ruşilor pentru a respinge atacul german între anii 1941 -1943. �Stalin: alegerea unui nou patriarh Serghie (1943 -1944), după el Alexei I (1945 -1970), redeschiderea unor biserici şi seminarii

Biserica Ortodoxă Rusă 19171988 �Această situaţie s-a schimbat treptat după moartea lui Stalin în 1953, astfel că între 1959 şi 1964 (sub Hrusciov) biserica a pierdut mai mult de jumătate din biserici, preoţi, mânăstiri şi seminarii teologice. �După căderea lui Hrusciov în 1964, campaniile împotriva bisericii s-au mai potolit, urmând în anii 70 şi 80 o întoarcere a multor clase sociale către religie şi credinţă. �Între anii 1988 şi 1991, în timpul lui Gorbaciov, este iniţiată politica Glasnost (deschidere) şi Perestroika (reformare), în urma stagnării economiei ruse. �Biserica a primit o serie de libertăţi de neînchipuit până atunci, decisive fiind

Biserica Ortodoxă Rusă 19171988 �Din acest moment asistăm la o explozie a numărului de biserici, mânăstiri, clerici, seminarii, şcoli de duminică şi misiune de încreştinare a poporului rus. �Alegerea Patriarhului Alexei al II-lea în 1990 a marcat începutul reclădirii gloriei de odinioară a Bisericii Ortodoxe Ruse. �Un singur exemplu este elocvent: între 1988 şi 1994 numărul bisericilor din Rusia a crescut de la 46 la 234. �Sfintele Moaşte distruse de comunişti au produs însă mai mulţi martiri, astfel că numărul acestora s-a înmulţit prin canonizarea martirilor din perioada comunistă.

Biserica Ortodoxă Rusă azi �Astăzi Biserica Ortodoxă Rusă este Biserica ortodoxă cu cel mai mare număr de credincioşi. �Peste 90% dintre etnicii ruşi se declară creştini ortodocşi. Din totalul de 145. 000 locuitori, cam 90. 000 sunt membrii ai bisericii. �Biserica Ortodoxă Rusă are peste 26. 000 de parohii, 154 episcopi, 635 mănăstiri, 102 şcoli bisericeşti, în primul rând pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice, deşi există

Biserica Ortodoxă Sârbă �Războaiele de independență din Balcani (1877/1878) au condus în 1878 la întemeierea principatului Serbiei. �Patriarhia Ecumenică a declarat Biserica Sârbă autonomă în 1831 și mitropolie autocefală în 1879. �După Primul Război Mondial s-a întemeiat în 1918 Republica Federală Iugoslavia, iar în 1922 Patriarhia de Constantinopol a recunoscut rangul de patriarhie acestei biserici, care cuprindea unificate toate mitropoliile sârbești (Belgrad, Karloviț, Muntenegru, Bosnia și Dalmația).

Biserica Ortodoxă Sârbă �În timpul regimului fascist croat din al doilea Război Mondial și în timpul regimului comunist din Jugoslavia, Biserica Ortodoxă Sîrbă a avut de suferit, pierzându-și un sfert din edificiile de cult și 1/5 din cler. �Persecuția sub Tito a fost mult mai ușoară decât cea sovietică sau românească. �După schimbările din 1990, Biserica Sârbă a fost marcată de războaiele din statele fostei Jugoslavii. �După ce în 2009 patriarhul Pavle (1990 -2009) a trecut la cele veșnice, a fost ales patriarh Irineu, acesta având reședința la Belgrad și conducând o biserică ce numără peste 8 milioane de credincioși.

Biserica din Macedonia � În 1958 s-a înființat Republica Macedonia, ca parte a Republicii Socialiste Jugoslavia sub mareșalul Tito. �În 1967, sinodul episcopilor macedoneni au declarat autocefalia Bisericii Ortodoxe Macedonene, în timp ce Biserica Ortodoxă Sârbă a declarat-o schismatică. �Biserica Ortodoxă din Macedonia nu este recunoscută de celelalte Biserici Ortodoxe, situația rămânând

Biserica Ortodoxă Română � 1885 – Autocefalia din partea Patriarhiei Ecumenice � 1925 – Ridicarea la rangul de Patriarhie �A doua biserică ortodoxă din lume după Biserica Ortodoxă Rusă �Singura Biserică Ortodoxă de limbă latină

Biserica Ortodoxă Bulgară � Primul imperiu bulgar (681 -1018) � Al doilea Imperiu Bulgar (Vlaho-Bulgar) (1186 -1396) �Biserica Bulgară între 1396 și 1878 – ◦ aproape 500 de ani de stăpânire turcească. ◦ Teritoriul Bisericii Bulgare a intrat sub jurisdicția Constantinopolului - încercări de grecizare. ◦ 3 martie 1878 - Tratatul de pace de la San Stefano, Bulgariei i-a fost recunoscută independența. ◦ Această zi a marcat însă doar eliberarea de sub turci, deoarece țara a fost împărțită în două: Principatul Bulgar în Nord și Rumelia de Est. ◦ Abia la 22 septembrie 1908, regele Ferdinand de Saxa-Coburg-Gotha a declarat Bulgaria unită total independentă de Imperiul Otoman.

Biserica Ortodoxă Bulgară �Comunitatea bulgară din Constantinopol a reușit să obțină în 1850 statutul unui millet. �Și-a ridicat o capelă în Fanar, Sfântul Ștefan, iar în 1870 bulgarilor le-a fost recunoscută autonomia de autoritățile turce prin întemeierea unui exarhat bulgar, dar sub autoritatea partriarhului de Constantinopol. �După alegerea primului exarh, Antim, acesta a declarat autocefalia Bisericii Bulgare împreună cu episcopatul întreg în 1872. �În 1872, Biserica Bulgară a fost acuzată de filetism (organizarea Bisericii după principiul național și nu corespunzător teritoriului unui stat) și declarată schismatică.

Biserica Ortodoxă Bulgară �Ridicarea schismei a avut loc abia în 1945, iar în 1953 Biserica Ortodoxă Bulgară a fost ridicată la rangul de patriarhie. �Sub comuniști au fost închise biserici, iar Biserica s-a retras înlăuntrul zidurilor. �În 1990 s-a produs o schismă, o parte din episcopat acuzându-l pe patriarhul Maxim, ales în 1971, de atitudine prea conciliatoare față de regimul comunist. �A fost aplanată abia în 1998, prin implicarea mai multor patriarhi ortodocși. �Biserica Bulgară numără azi 8 milioane de credincioși.

Biserica Ortodoxă Georgiană �Georgia a obținut autocefalia din 556, anexată de Imperiul Țarist în 1817. �În 1943 Patriarhia Moscovei îi recunoaște autocefalia, iar în 1990 patriarhia de Constantinopol. �Patriarh Elia al II-lea din 1977, reședința în Tbilisi. � 3, 5 milioane credincioși.

Bisericile ortodoxe cu rang de arhiepiscopie �Biserica din Cipru (sin. 3 ec. ) �Biserica Ortodoxă a Greciei �Biserica Ortodoxă a Albaniei �Biserica Ortodoxă din Polonia �Biserica Ortodoxă din Cehia și Slovacia

Conferinţele panortodoxe Pregătirea viitorului Sinod panortodox �Prin obţinerea autocefaliei de către Bisericile Ortodoxe din Europa răsăriteană în secolul al XIX-lea, la începutul secolului XX s-a resimţit o slăbire puternică a conştiinţei sinodale a Bisericilor Ortodoxe, întărită apoi de situaţia politico-religioasă a Europei din veacul trecut. �Au apărut noi probleme practice şi teologice, legate și de diaspora, care nu puteau fi soluţionate decât printr-o dezbatere panortodoxă. �Patriarhia Ecumenică a sesizat acest lucru în enciclicile patriarhale din anii 1902, 1904 şi 1920, chemând bisericile ortodoxe surori

Conferinţele panortodoxe Pregătirea viitorului Sinod panortodox

Conferinţele panortodoxe 1. Conferinţa Panortodoxă din Constantinopol – 10 mai – 8 iunie 1923 ◦ În timpul Patriarhului Ecumenic Meletie Metaxakis (1921 -1923). Principala hotărâre luată s-a referit la îndreptarea calendarului iulian, rămas în urmă cu 13 zile faţă de anul civil 2. Conferinţa Panortodoxă de la Vatoped – 8 – 23 iulie 1930 ◦ Temele dezbătute erau de natură organizatorică, liturgică (un tipic comun), dar şi de precizare a relaţiilor dintre Bisericile Ortodoxe (acordarea autonomiei, autocefaliei). 3. Congresul profesorilor de teologie din Atena – 29 noiembrie – 6 decembrie 1936. ◦ S-a ocupat de discutarea poziţiei ştiinţei teologice în Biserica Ortodoxă şi chestiuni preliminare pentru convocarea unui sinod panortodox. 4. Conferinţa panortodoxă de la Moscova – 8 -18 iulie 1948 ◦ A fost convocată în acelaşi în care a fost înfiinţat Consiliului Ecumenic al Bisericilor, ca un răspuns ortodox critic la încercările ecumenice ale vremii.

Conferinţele panortodoxe �La începutul anilor 50, Patriarhia Ecumenică s-a adresat celorlalte biserici ortodoxe locale, chemându-le să se implice pentru convocarea unui Sfânt şi Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe. �Astfel, au fost convocate trei conferinţe panortodoxe în insula Rodos (1961, 1963, 1964) pentru pregătirea şi definitivarea temelor cu care avea să se ocupe viitorul Sinod panortodox. �Cea de-a patra conferinţă panortodoxă a avut loc la Chambésy (1968) hotărând înfiinţarea Secretariatului pentru pregătirea Sfântului şi Marelui Sinod în acelaşi oraş şi formarea unei comisii interortodoxe pregătitoare.

Conferinţele panortodoxe presinodale � 1976 - Chambésy prima Conferinţă Panortodoxă Presinodală, care a revizuit lista cu temele propuse la Rodos în 1961, alegând 10 teme pentru viitorul sinod: ◦ diaspora, autocefalia, autonomia, dipticele ◦ impedimente la căsătorie, postul, problema calendarului ◦ dialoguri teologice bilaterale, locul Ortodoxiei în mişcarea ecumenică şi mărturia ortodoxă în lumea de azi.

Conferinţele panortodoxe presinodale �A doua Conferinţă Panortodoxă Presinodală (Chambésy, 1982) n-a reuşit să ia hotărâri definitive referitoare la post şi calendar, amânându-le pentru viitoarea conferinţă. � A treia Conferinţă Panortodoxă Presinodală (Chambésy, 1986) a promulgat ca acceptate de toate Bisericile Ortodoxe patru documente: ◦ ◦ Importanţa postului şi respectarea lui azi; Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu lumea creştină; Biserica Ortodoxă şi mişcarea ecumenică; Contribuţia Bisericii Ortodoxe la pace, dreptate etc. �A patra Conferință Panortodoxă Presinodală (Chambésy, 2009). ◦ Conferința a aprobat, de asemenea și Regulamentul de funcționare a Adunărilor Episcopale în diaspora ortodoxă. �A cincea Conferință Panortodoxă Presinodală (Chambésy, 2015). ◦ A aprobat forma finală a textelor pentru Sf. și Marele Sinod

Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe – Creta 2016 Ø 1. Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană, Ø 2. Diaspora Ortodoxă (12 Adunări Episcopale ortodoxe) Ø 3. Autonomia şi modul proclamării acesteia, Ø 4. Sfânta Taină a Cununiei şi impedimentele la căsătorie Ø 5. Importanţa postului şi a respectării acestuia astăzi Ø 6. Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine

Diaspora ortodoxă în Europa

Diaspora ortodoxă în Europa � Emigrări în masă ale ortodocşilor în spaţii confesionale străine datorită războaielor, stăpânirilor străine, persecuţiilor religioase, condiţiilor economice mizere etc. � Secolul XX a fost unul al martiriului ortodox în multe din spaţiile răsăritene. � După căderea Constantinopolului sub turci 1453 - primele comunităţi greceşti în Italia catolică. � Marea migraţie sârbă din 1690, condusă chiar de patriarhul Arsenie - peste 70. 000 de imigranţi sârbi în Imperiul austriac. � Prin relaţiile princiare dintre Moscova şi diferitele curţi europene s-au întemeiat multe biserici ruseşti în oraşe vest-europene, Berlin, Praga şi Paris - centre ale culturii ruse. � Prinţul Mihail Sturza a întemeiat o capelă ortodoxă în

Diaspora greacă � Înfrângerea Greciei de către Turcia în 1922 a avut drept consecinţă un mare val de imigranţi greci către apusul Europei, în special Franţa. � După cel de-al doilea Război Mondial a urmat un nou val de imigranţi în partea vest-europeană format din aşa-numiţii „Gastarbeiter“ – cei veniţi acolo pentru a muncii. � 1922 Arhiepiscopia de Thyteira şi Marea Britanie, cu sediul în Londra, au urmat în 1963 alte trei mitropolii greceşti. � Astăzi există în Europa o arhiepiscopie, şapte mitropolii şi un exarhat ce ţin de Patriarhia Ecumenică: ◦ Arhiepiscopia de Thyteira şi Marea Britanie, ◦ Mitropolia Franţei, Mitropolia Austriei, Mitropolia Suediei şi Scandinaviei

Diaspora Bisericii Ortodoxe Ruse � Revoluţia din octombrie 1917 - un mare val de imigranţi ruşi către Europa de Vest. � Datorită declaraţiei de loialitate faţă de statul bolşevic, făcută de locţiitorul de patriarh Evloghie în 1927, Sinodul ierahilor ruşi din exil, aflat la Karlovitz, a întrerupt orice legătură cu biserica-mamă, formând Biserica Rusă din Exil. � Sub jurisdicţia acestei biserici s-au aflat majoritatea parohiilor ruseşti din Diaspora. � Biserica Rusă din Exil şi-a mutat sediul din Sremski Karlovitz la Karlbad, München, iar în 1952 la New York. � Biserica Ortodoxă Rusă a întreţinut structuri diasporale paralele, dar cu un număr mult mai mic de credincioşi. � În anul 2007 a avut loc unificarea canonică a

Diaspora ortodoxă română �Primele comunităţi ortodoxe române în Europa s-au întemeiat în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, după ce deja în 1787 exista o capelă românească în Lvov. �Capela Prinţului Mihail Sturza din Baden se află din 1882 sub jurisdicţia Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. �La sfârşitul secolului al XIX, înainte de primul Război Mondial şi după al doilea Război Mondial au urmat valuri de

Mitropolitul Visarion Puiu �Fostul Mitropolit al Bucovinei (1935 -1940), iar mai târziu al Transnistriei (1942 -1944), Visarion Puiu, a fost condamnat la moarte de comunişti în 1944, emigrând în Austria, apoi în Italia, Elveţia şi stabilindu-se în cele din urmă la Paris. �Acolo a întemeiat în 1949 o episcopie pentru românii din Occident cu titlul Episcopia Ortodoxă Română pentru Europa Occidentală cu sediul la Paris. �Din această Episcopie, în afara românilor stabiliţi în Franţa, mai făceau parte şi unele parohii româneşti din Germania, Suedia, Belgia, Anglia şi Canada. �După retragerea Mitropolitului Visarion din viața bisericească în iunie 1958, episcopul Teofil a

Diaspora românească azi � După moartea Arhiepiscopului Teofil (9 mai 1975), arhiepiscopia a fost condusă până în 1980 de episcopulvicar Lucian Florea. � La 16 iulie 1980 Sfântul Sinod a numit episcop-vicar la Paris şi locţiitor de arhiepiscop pe episcopul-vicar Adrian Hriţcu al Mitropoliei Moldovei, căruia din 1982 - arhiepiscop, conducând eparhia până la 30 aprilie 1992, când s-a retras. � 1993 s-a organizat cu binecuvântarea Sfântului Sinod "Mitropolia Ortodoxă Română pentru Germania şi Europa Centrală", iar în şedinţa Sf. Sinod din 12 ianuarie 1994 este recunoscută alegerea episcopuluivicar de la Sibiu, Dr. Serafim Joantă, ca Mitropolit, care în prezent sediul la Nürnberg. � 1993 -1998 - locțiitor al Arhiepiscopului pentru Arhiepiscopia Ortodoxă Română pentru Europa Occidentală și Meridională - Paris, până la alegerea ÎPS