Bisericile din lemn snt ca bisericile sailor Ca

„Bisericile din lemn sînt ca bisericile saşilor. Ca şi cum şi românii ar fi plecat”. Aserţiunea îi aparţine academicianului Marius Porumb, iar amărăciunea căreia îi dau glas aceste cuvinte se resimte din plin la Strâmbu, comuna Chiuieşti, jud. Cluj.

Aici se află biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” sau „Biserica de pe deal”, cum îi spun localnicii. Ea a fost ridicată în secolul XVII şi „reînnoită”, în 1764, prin grija monahului înnobilat Filip Pahomie Georgiu din Strâmbu (Filip Pachonius György – nobilis de Horgospatak, în opisurile vremii),

Interesant că, până în anii ’ 70, biserica a fost funcţională. Adevărat, prea mică, dar utilizabilă totuşi, un loc de smerenie, intim legată de sufletul sătenilor. Biserica nouă, “Naşterea Sf. Ioan Botezătorul”, a fost construită în perioada 1970 -1975 şi a fost sfinţită în 1977 de către Arhiepiscopul Teofil Herineanu, al Vadului, Feleacului şi Clujului. Nimic rău în construirea unei biserici noi, dimpotrivă, era chiar necesară, atâta doar că cea veche a fost dată uitării, în loc să fie conservată cu grijă, aşa cum se întâmplă în ţările civilizate.

Părăsită, biserica din Strâmbu, alături de celelalte din zonă, rezumă un genocid cultural care se petrece sub ochii noştri. Şi-atunci, paralela între bisericile saşilor, care se năruie din lipsa credincioşilor care să le poarte de grijă, şi cele vechi, româneşti, devine de-a dreptul dureroasă. Fiindcă saşii au plecat, dar românii nu. Românii au plecat doar de lângă vechile biserici, în care s -au rugat părinţii şi bunicii lor, lăsându-le pradă ploilor, în aşteptarea unor reparaţii menite să le salveze şi, odată cu ele, coordonatele vieţuirii noastre pe aceste meleaguri.

Biserica se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI: CJ-II-m-B-07770. Că se află, e bine, atâta doar că acest lucru nu foloseşte la nimic. Cel puţin momentan. Pentru că nimeni nu se mai îngrijeşte de monumentul uitat şi nici nu este interesat ca acesta să fie inclus într-un circuit turistic, cu sau fără frunze, alături de biserica veche din incinta Mănăstirii Căşiel (aflată la câţiva km depărtare), de exemplu, ctitorită de acelaşi Pahomie Georgiu.

Deşi drumul de la intrarea în sat, până la poalele dealului pe care se află monumentul istoric, este asfaltat, ca să ajungi la biserică – excelent poziţionată, de altfel – trebuie să treci printr-un simulacru de drum noroios şi printre câteva morminte din cimitirul de pe deal.

Oricine poate vandaliza edificiul, care mai păstrează în interior cîteva icoane, inscripţii şi rămăşiţe din frescele care se încăpăţânează să nu se lase şterse de tot, deşi vântul şuieră prin geamurile sparte, iar ploaia şi zăpada intră în voie prin găurile din pereţi.

Asemenea multor alte cazuri de pictură ţărănească din bisericile vechi din Transilvania, tehnica fragilă cu liant organic, aplicată într-un microclimat cu precipitaţii abundente şi mari variaţii termice, stă la baza degradărilor grave, pentru a căror remediere nu există un program de ansamblu coerent şi de lungă durată.

Pictura: Bolta de lemn a naosului păstrează urme de pictură. Un element interesant este Pictura: pictarea unor figuri de draci pe bolta naosului, în contextul în care, figurile de draci, atunci când apar, sunt reprezentate în pronaos, în contextul reprezentării Judecății de Apoi. Pe centrul bolții apare reprezentat Sfântul Ilie, iar mai jos – scene din Ciclul Hristologic. În rest, pereții altarului, naosului și pronaosului, ridicați din piatră, sunt pictați cu motivul decorativ al crucii. Urme de pictură se mai observă pe peretele de vest al naosului. Pictura de pe bolta altarului este distrusă. Iconostasul de lemn a fost repictat, el încorporând și icoanele înpărătești. În partea superioară a iconostasului, se mai observă urme de pictură pe pânză. Ușile împărătești, cu sfinți în medalioane și bogat decor vegetal, sunt încă în stare bună.

Biserica nu mai păstrează obiectele de valoare din patrimoniul său.

În 2005, s-a înlocuit șindrila la turn și acoperiș, acestea prezentându-se acum în stare relativ bună, în timp ce pereții din piatră ai edificiului sunt într-o stare avansată de degradare, tencuiala lipsește pe alocuri, iar baza începe să se afunde. Podeaua este distrusă atât în pronaos, cât și în naos. Pictura din naos necesită o intervenție rapidă.

Alte “intervenţii salvatoare”, legate de monumentul în cauză, se desfăşoară periodic. Astfel tot soiul de oficialităţi vin însoţite de specialişti internaţionali care discută, promit şi apoi pleacă. Au avut loc o serie de excursii, ale oficialilor români însoţiţi de localnici, în unele ţări ale Uniunii Europene, pentru prezentarea monumentului şi atragere de fonduri. Evident că nimic nu s-a mişcat pentru conservarea bisericii, dar agapele internaţionale s-au ţinut. Cu ce bani?

Tăbliţă necesară, deasupra intrării în biserică. Din păcate, în absenţa unei educaţii şi a unor măsuri care să susţină conservarea patrimoniului rural în ansamblul său, bisericile vechi, care sunt o formă de exprimare a identităţii naţionale şi sunt reprezentative pentru anumite comunităţi sau perioade istorice, vor fi în continuare uitate, demolate şi înlocuite de construcţii noi.

Înlocuite de câte un lăcaş de cult echivalent cu zero din punct de vedere istoric şi arhitectural, dar musai mai înalt, mai mare şi mai modern decât cel din satul vecin. Teoretic, pentru că în realitate aproape toate bisericile săteşti de zid ridicate în ultimii ani arată la fel. Două sau trei tipuri de construcţii, care se repetă la nesfârşit, eventual cu “îmbunătăţiri” gen termopane şi acoperiş de tablă zincată sau turnuleţe precum palatele ţigăneşti.

Între timp, treptat, vechea bisericuţă din Strâmbu se îndreptă spre ruină. În pofida faptului că, din punct de vedere arhitectonic, este una dintre puţinele biserici din piatră, cu contraforturi, de pe Valea Someşului, autorităţile locale, Ministerul Culturii şi Cultelor, instituţiile bisericeşti etc. dau din umeri.

Printre clădirile monument istoric lăsate în paragină, pe teritoriul judeţului Cluj, se numără 103 biserici din lemn construite între secolele XIII – XIX, precum şi 39 de castele şi conace care au fost utilizate între anii 1938 -1990 ca sedii pentru Cooperativele Agricole de Producţie (CAS), Intreprinderile Agricole de Stat (IAS), şcoli şi sanatorii.

O serie de întrebări rămân fără răspuns, astfel: de ce majoritatea mănăstirilor pot ridica două-trei biserici, imense clădiri destinate conferinţelor, zeci de metri de alei şi scări acoperite ce leagă diverse clădiri sau biserici, sute de kilometri de drumuri modernizate prin coclauri pentru a ajunge la diverse mănăstiri. Se preconizează ridicarea unei patriarhii mamut dotată cu restaurante şi baruri, camere de hotel şi săli de conferinţe. La majoritatea aşezămintelor monahale, şi nu numai, stau parcate maşini de lux iar “umilele” chilii, destinate nevoinţei monahale, depăşesc, în lux, cu mult casele nevoiaşe ale enoriaşilor. Se ridică, pe bandă rulantă, biserici noi în toate localităţile ţării, chiar dacă comunitatea are astfel de lăcaşuri ce fac cu brio faţă cererii numărului de enoriaşi. (. . . ) De unde atâta bănet destinat unei opulenţe cert non-creştine, dar incapacitatea financiară de a conserva pentru viitorime biserici (ce ţin de aceaşi Patriarhie Română, opulentă), monumente ce pot certifica, peste veacuri, prezenţa şi continuitatea de vieţuire pe aceste pământuri? În veacuri de istorie biserica a fost port-drapelul luptei pentru afirmare naţională a poporului, . . . , a fost, fiindcă acum şi-a pierdut adevărata menire. O clasă politică de aceeaşi valoare, iată noua dualitate ce “are grijă” de spiritualitatea naţională. Noi, restul, cei mulţi, “prostimea”, plătitorii de taxe şi impozite, ce facem? Mai stăm mult cu mâinile-n sân asistând cum tot felul de nulităţi apatrite, alogeni cu ifose, ne distrug ca naţiune şi ţară? Ce lăsăm urmaşilor noştri?

Strâmbu

Strâmbu

ACCES: Din DN 1 C (Dej-Baia Mare) în Căşeiu (5 km de la Dej) ramificaţie dreapta DJ 182 (nord) spre Chiuieşti (12 km drum asfaltat). În centrul comunei (biserică, poliţie, magazin, bar) ramificaţie dreapta DJ 182 E. Drum nemodernizat greu accesibil iarna, cca 6 km. Ramificaţie dreapta spre Strâmbu, peste un podeţ (1, 5 km drum asfaltat). Biserica, monument istoric, se află pe partea stângă pe un deal, vizibilă după 1 km de la intrarea în localitate. OBIECTIVE Turistice în zonă: Mănăstirea Căşieu. 1, 5 km de la ultima ramificaţie (înainte de podeţ). Biserică de lemn, arhondaric, biserică de zid, centru conferinţe. Întemeiată 1765. Măgoaşa. Din Chiueşti spre nord, DJ 182 (Căşeiu-Târgu Lăpuş), cca 3 km, satul în care, conform legendei, s-a născut haiducul Pintea. Mănăstirea Rohia. De la Măgoşa înainte pe DJ 182, drum nemodernizat, greu accesibil iarna. Ctitorită la 1923, biserică de lemn, arhondaric, centru conferinţe, biserică zid, etc. Aici a trăit, în monahism, Nicolae Steinhardt, între 1979 -1989, anul decesului. Mănăstirea Rohiţa. Pe acelaşi drum ca şi pentru mănăstirea Rohia. Indicator turistic. Târgul Lăpuş. 6 km de la mănăstirea Rohia. Rogoz. Biserici de lemn sec. XVII (1662), muzeu sătesc. 6 km de la Tg. Lăpuş, drum asfaltat. Castrul roman de la Căşeiu. A fost construit în jurul anului 106, ca parte a şirului de castre de apărare Moigrad-Porolissum-Tihău-Căşeiu-Ilişua. Castrul a fost construit pe malul râului Someşul Mare, aproximativ la şase kilometri de municipiul Dej şi era unul dintre punctele strategice de apărare a Daciei romane nordice. BIBLIOGRAFIE: - http: //ro. wikipedia. org/wiki/Biserica_Sfin%C 8%9 Bii_Arhangheli_din_Str%C 3%A 2 mbu, _Cluj - http: //ziuadecj. realitatea. net/eveniment/istoria-clujului-ingropata-sub-ruine--15003. html - http: //www. ziarulfaclia. ro/biserici-uitate-%E 2%80%9 Esfintii-arhangheli-mihail-si-gavril%E 2%80%9 D-din-strimbu/

09. 01. 2014 Montaj : DIEGIS. << diegisro@yahoo. com >> Foto: Personale & Internet. Coloana sonoră : Cătălin Târcolea - Care de Foc.