Biserici Mnstiri Schituri din Romnia partea a IIIa
Biserici, Mânăstiri, Schituri din România (partea a III-a) Churches, monasteries, hermitages from Romania
Mânăstirea Voroneț, com. Voroneț, jud. Suceava. A fost construită în anul 1488, pe locul unui vechi schit de lemn, fiind cea mai frumoasă ctitorie a domnitorului Ștefan cel Mare. Este probabil cea mai cunoscută biserică din România.
sus: fațada sudică, prezentând scene din viețile sfinților Nicolae și Ioan cel Nou; stânga: imagine din interiorul bisericii (peretele din sud); Mânăstirea Voroneț a fost numită de specialiști "Capela Sixtină din nordul României". Splendidul "albastru de Voroneț", la fel de celebru ca "roșul lui Tizian" și "verdele lui Veronese", continuă să rămână o enigmă. Compoziția culorii, care îi conferă o prospețime și strălucire ieșite din comun, a fost pierdută odată cu moartea autorului ei. Din punct de vedere arhitectural, mânăstirea este asemănătoare cu celelalte biserici construite în perioada domniei lui Ștefan cel Mare. Pictura exterioară a mânăstirii datează din timpul domniei lui Petru Rareș. Frescele se disting prin coloritul lor viu, apropiat de cel al naturii înconjurătoare, în care predomină verdele şi albastrul.
stânga sus: fațada vestică cu scena Judecății de Apoi; dreapta sus: imagine de pe exteriorul bisericii cu îngeri, serafimi și sfinți Fațada de vest cu impresionanta scenă a Judecății de Apoi este alcătuită compozițional pe patru registre. În partea superioară se află Dumnezeu Tatăl, registrul al doilea cuprinde scena Deisis încadrată de apostoli, așezati pe scaune. De la picioarele Mântuitorului pornește un râu de foc în care păcătoșii își află chinurile. Cel de-al treilea registru este Etimasia Sfântului Duh simbolizat în forma unui porumbel, Sfânta Evanghelie și Protopărinții neamului românesc, având spre nord un grup de credincioși călăuziți de Sfântul Apostol Pavel, iar spre sud grupurile de necredincioși care primesc dojana lui Moise. În registrul al patrulea, la mijloc, apare cumpăna care cântărește faptele bune și pe cele rele, lupta dintre îngeri și demoni pentru suflete, în zona de nord fiind raiul, iar în cea de sud iadul.
Catedrala ortodoxă din Cluj, a fost construită între anii 1920 -1930. Cupola a fost concepută după modelul catedralei Sfânta Sofia din Istanbul.
Imagini din interiorul catedralei din Cluj
Schitul Peştera, lângă Peștera Ialomiței din Munţii Bucegi, jud. Dâmbovița. Construit între anii 1508 -1510, a trecut prin mai multe incendii, fiind reconstruit în anii 1819 și 1940. În anul 1961 a ars complet. În anul 1994 s-a construit actuala biserică, tot la gura peșterii.
Biserica rusă, din Bucureşti, a fost construită între anii 1905 -1909. Biserica a fost închinată Sfântului Nicolae, după numele ctitorului ei Ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei. Biserica Sf. Nicolae a rămas sub jurisdicţia patriarhiei ruse până în 1934 când ministrul de externe al României de la acea dată, N. Titulescu, a obţinut ca ea să fie cedată spre administrare Universităţii din Bucureşti. În 1947, lăcaşul a revenit sub jurisdicţia Moscovei, până în 1957, când a intrat iarăşi în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române. Cu cele șapte turle bulbucate în formă de ceapă, specifice stilului rusesc și cu pictura interioară, tot în stil rusesc, biserica este unicat în România. Catapeteasma este sculptată în întregime din lemn, poleită cu foiţă de aur, făcută la Moscova după modelul iconostasului de la Sfântul Vasili Blajenii din capitala Rusiei.
Mânăstirea Sinaia, loc. Sinaia, jud. Prahova, a fost construită între anii 1842 -1846, iar biserica veche a fost construită între anii 1690 -1695. Mânăstirea Sinaia a devenit primul lăcaş de cult electrificat din România. Familia Regală a locuit la Mănăstirea Sinaia în fiecare vacanţă, timp de 11 ani, începând din 1871.
Mânăstirea a fost prima construcție din spațiul stațiunii Sinaia. Biserica veche a mânăstirii Sinaia, a fost ctitorită între anii 1690 -1695, de spătarul Cantacuzino, împreună cu mama și sora lui. Este construită în stilul brâncovenesc din piatră și cărămidă. În curtea mânăstirii se găsește cavoul lui Tache Ionescu, prim-ministru al României în perioada Primului Război Mondial, cel a avut un rol important și în realizarea Unirii de la 1918. stânga sus: biserica veche a mânăstirii și pictură murală din interior; jos: intrarea in biserica veche
Mânăstirea Prislop, com. Silvașul de Câmpie, jud. Hunedoara, atestată documentar în anul 1360, însă data construcției nu se cunoaște cu certitudine. Este printre cele mai vechi și mai renumite așezări monahale din Transilvania. Aici a locuit o perioadă din viața sa, fiind apoi înmormântat tot aici, Părintele Arsenie Boca.
Pe la jumătatea sec. XVI, mânăstirea ajunge aproape o ruină, de aceea în anul 1564, a fost zidită din temelie de către Zamfira, fiica lui Moise Voievod, din Țara Românească, ea fiind considerată al doilea ctitor al mânăstirii. De la această dată, Sihăstria Prislop devine mânăstire și este cunoscută un timp sub numele de "Silvașul", după numele satului din apropiere. În prima jumătate a sec. XVII s-a nevoit în jurul Mânăstirii Prislop un sihastru sfânt, anume Ioan, de loc din satul vecin Silvașul de Sus. Acest cuvios, s-a făcut călugăr în Mânăstirea Prislop. Apoi, săpându-și peștera într-o stâncă sub munte, asemenea altor sihaștri, s-a nevoit acolo singur până la moarte cu grele și neștiute osteneli. Cuviosul Ioan Sihastrul, bineplăcând lui Dumnezeu și umplându-se de darul Duhului Sfânt, s-a săvârșit în acea peșteră în ultimele decenii ale secolului XVII, proslăvindu-se după moarte ca făcător de minuni. După anul 1700, din cauza tulburărilor religioase aduse de uniație în Transilvania, moaștele cuviosului Ioan Sihastrul au fost duse la o mânăstire din Țara Românească, probabil la Tismana, unde mai târziu s-au înstrăinat. În prima jumătate a sec. XVIII Mânăstirea Prislop, a rezistat împotriva uniației. Apoi, fiind distrusă din ordinul împăratesei de la Viena, călugării și sihaștri de la Prislop se risipesc prin munți și se retrag la mânăstirile din nordul Olteniei. În anul 1948 stareţul mănăstirii devine Părintele Arsenie Boca, iar după ce sălaşul s-a transformat în mănăstire de maici, a rămas ca duhovnic, până în 1959, când comuniştii au risipit obştea şi părintelui Arsenie Boca i-au stabilit domiciliu forţat la Bucureşti. Din anul 1976, Prislopul este mânăstire de maici. În anul 1991 a fost înfiinţat în incinta mânăstirii Seminarul Teologic Monahal Sfânta Ecaterina.
Părintele Arsenie Boca, s-a născut la 29 septembrie 1910, la Vața de Sus, lângă Brad, jud. Hunedoara. Părinții săi, Iosif și Cristina, îi pun la botez numele Zian. Face școala primară în satul natal și apoi intră la Liceul National Ortodox "Avram Iancu", din Brad, pe care-l absolvă în anul 1929. În același an se înscrie la Institutul Teologic din Sibiu. În anul 1933, Mitropolitul Nicolae Bălan îl trimite cu bursă la Academia de Arte Frumoase din București. În anul 1935 este hirotonit diacon celib. Patru ani mai târziu, după terminarea Academiei de Arte Frumoase, urmează o scurtă perioadă de ucenicie în monahism, la Sfântul Munte Athos. La reîntoarcerea în țară, aduce câteva manuscrise ale Filocaliei fostului său profesor de la Sibiu, Părintele Dumitru Stăniloae, cu care colaborează la realizarea în limba română a acestei lucrări. În anul 1939, în luna iunie, intră în obștea Mânăstirii Brâncoveanu de la Sâmbata de Sus, iar în anul 1940 este tuns în monahism la Mânăstirea Sâmbăta de Sus, primind acum numele de Arsenie. Doi ani mai târziu, la 10 aprilie 1942, el este hirotonit preot. În același an el intră în atenția Securității. În anul 1945 este anchetat la Râmnicu Vâlcea, iar în cel următor, la Brașov. La 25 noiembrie 1948, mitropolitul Nicolae Bălan îl aduce personal la Mânăstirea Prislop. În anul 1951, este anchetat din nou. Procedeul este brutal, iar părintele este dus la Canal. Este eliberat anul următor, întorcându-se la Mânăstirea Prislop. În anul 1955 este anchetat la Timișoara, apoi urmând sașe luni de detenție. În anul 1959 i se înscenează nereguli financiare pentru a fi scos abuziv din monahism și pentru a i se interzice să slujească la altar. A urmat pribegia la Bucureşti, unde a fost tot timpul ţinut în marginalitate. N-a fost admis decât ca muncitor pictor bisericesc, până când e pensionat în anul 1968. A fost permanent supravegheat de Securitate. Între anii 1968 -1984, pictează biserica de la Drăgănescu, lângă București. La Sinaia, din anul 1969 a avut chilia şi atelierul de pictură, unde s-a retras după anul 1984 şi unde a şi murit, la 28 noiembrie 1989, în vârstă de 79 de ani. A fost înmormântat, după dorinţa proprie, la mănăstirea Prislop, la 4 decembrie 1989.
Mânăstirea Dragomirna, com. Mitocul Dragomirnei, jud. Suceava. A fost construită între anii 1602 -1609 de către episcopul Anastasie Crimca. Mânăstirea Dragomirna deține o biserică unică în România pentru proporțiile sale neobișnuite. Este cea mai înaltă și cea mai strâmtă biserică construită vreodată (42 de metri înălțime și 9, 6 metri lățime). Pereții săi nu sunt pictați, dar sunt decorați cu gravuri din piatră. Cel mai spectaculos element este turla bisericii. Este sculptată în întregime cu motive florale și geometrice de origine caucaziană.
detalii din interiorul bisericii cu catepeteasma ce datează din sec. XVIII-lea În anul 1627, prințul Miron Barnovschi, rudă cu familia Movilă, a înconjurat mânăstirea cu ziduri de apărare (11 m înălțime), turnuri la colțuri, metereze, puternice contraforturi și turn clopotniță cu gang de intrare, devenind astfel cea mai puternică fortăreață monahică din Moldova. Pînă atunci mânăstirea era vulnerabilă în fața atacurilor turcești, tătare, cazace și polone. La Dragomirna, Mitropolitul Anastasie Crimca a iniţiat o şcoală de miniaturişti şi caligrafi. Din opera creată la şcoala de la Dragomirna, se mai păstrează în muzeul mânăstirii cinci manuscrise, două Tetraevangheliare, două Liturghiere şi o Psaltire, copiate şi ilustrate de Anastasie Crimca şi ucenicii săi, o cruce sculptată în abanos (1542), evangheliar cu ferecătură (1557), acoperăminte de vase liturgice (1559), broderie cu fire de aur şi argint (1598), lumânarea ce s-a aprins la sfinţirea bisericii mari, ferecături de cărţi din argint aurit, broderiile (epitafurile) cu fir de aur şi argint dăruite de ctitor în 1612 şi 1613.
sus: detalii cu Porțile Împărătești și icoane aflate în interiorul bisericii; jos: imagine aeriană a mânăstirii, din care se observă cel mai bine aspectul de fortăreață
Mânăstirea Nămăieşti, loc. Câmpulung, jud. Argeş. Biserica este de piatră, în întregime săpată în stâncă în anul 1547.
Schitul Ostrov, loc. Călimănești, jud. Vâlcea, este atestat documentar într-un hrisov din 26 aprilie 1500. Actuala biserică a fost construită între anii 1518 -1522, fiind ctitorirea domnitorul Neagoe Basarab și a soției sale Despina, care ulterior sa călugărit aici, luând numele de Platonia. Aici s-a călugărit și mama lui Mihai Viteazul, sub numele de Teofana.
stânga și centru: imagini din curtea schitului, cu chiliile maicilor; dreapta: icoana Maicii Domnului, făcătoare de minuni, aflată în interiorul bisericii Numele de Ostrov, vine de la faptul că este construită pe un ostrov (insuliţă ) a Oltului în centrul stațiunii Călimăneşti. Pisania inițială s-a pierdut, Pisania actuală, de deasupra ușii de la intrarea în biserică, datând din 20 iunie 1760, precizează doar numele ctitorilor și data încheierii lucrărilor, anul 1522. Realizarea construcției, dificilă datorită așezării sale în mijlocul Oltului, s-a desfășurat, după unii cercetători, pe o perioadă de 2 ani (1520 -1522). Biserica este construită din piatră de râu și cărămidă. Inițial, biserica nu a fost pictată, ctitorii ei împodobind-o cu icoane, cele mai valoroase aflându-se în prezent în patrimoniul Muzeului Național de Artă al României. Pictura murală a fost realizată între anii 1752 -1760, așa cum atestă inscripțiile păstrate în biserică, fiind în stilul bizantin. Schitul Ostrov, de la zidirea sa și până în anul 1890, a fost mânăstire de călugărițe. După anul 1890, schitul a fost transformat în schit de călugări, iar începând cu anul 1996 schitul redevine mânăstire de călugărițe.
Mânăstirea Rohia, loc. Rohia, jud. Maramureș, a fost ridicată între anii 1923 -1927, de către preotul Nicolae Gherman, paroh în satul Rohia. Preotul a zidit mânăstirea în memoria fiicei sale, Anuța, pe care a pierdut-o, în noiembrie 1922, la vârsta de 10 ani. Nopți de-a rândul, copila îi apărea în vis tatălui ei, rugându-l să construiască, o biserică.
iconostasul bisericii a fost construit între anii 1975 -1979 vechea biserică de lemn a mânăstirii Multă vreme, așezământul a rămas la stadiu de schit, neputându-se dezvolta din cauza drumului foarte greu din zonă. Mânăstirea s-a putut dezvolta abia după anul 1970, după ce s-a introdus curentului electric și s-a amenajat drumul de acces. Biserica veche, construită din cărămidă, pe fundații de piatră, cu acoperiș și bolți de lemn, s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru mulțimea credincioșilor. Din cauza lipsei de spațiu, dar mai ales pentru faptul că locul pentru construirea bisericuței i-a fost descoperit părintelui ctitor N. Gherman prin voința divină, s-a hotărât ca și biserica nouă să fie amplasată pe același loc unde fusese construită, cu 70 de ani în urmă, bisericuța veche. Biserica veche a fost desfăcută cu grijă de viețuitorii mânăstirii, iar materialele din care a fost construită au fost refolosite în zidurile noii biserici. Complexul mânăstirii Rohia se compune azi din: "Casa de Stejar" (1965), "Casa Stăreției" (1969 -1972), "Casa cu Paraclis" (1973 -1975), "Casa Poetului" (1977 -1979), "Altarul de vară" (1980 -1983), "Poarta maramureșană" de la intrare în incinta mânăstirii (1988), "Casa Albă" (1988 -1992), "Poarta din sat" (1999 - 2001), "Colțul maramureșan" compus dintr-o casă și o biserică de lemn (2001). Mânăstirea are și o bibliotecă formată din aproximativ 40. 000 de cărți și reviste cu conținut teologic și de cultură profană, cuprinzând pe lângă lucrările în limba română, un important fond în limbile germană, maghiară, franceză, engleză și neogreacă. Biblioteca a fost organizată de părintele Nicolae Steinhardt după modelul marilor biblioteci publice, cărțile fiind aranjate pe domenii.
Nicolae Steinhardt, scriitor, publicist, critic literar şi jurist român. S-a născut la 29 iulie 1912, în com. Pantelimon, jud. Ilfov. De origine evreiască, s-a convertit la religia ortodoxă în închisoarea de la Jilava, unde îşi va lua numele de fratele Nicolae, şi se va călugări după punerea sa în libertate. Liceul l-a făcut în București, la liceul Spiru Haret. Printre colegii de aici se numără Constantin Noica, Mircea Eliade, Arşavir Acterian, Haig Acterian, Alexandru Paleologu, Dinu Pillat, Marcel Avramescu. În 1958 este arestat Constantin Noica şi grupul său de prieteni din care făceau parte şi Nicu Steinhardt, alături de Dinu Pillat, Alexandru Paleologu, Vladimir Streinu, Sergiu Al-George, Păstorel Teodoreanu, Dinu Ranetti, Mihai Rădulescu, Theodor Enescu, Marieta Sadova. La 31 decembrie 1959 este convocat la Securitate, cerându-i-se să fie martor al acuzării, punându-i-se în vedere că dacă refuză să, va fi arestat şi implicat în "lotul intelectualilor mistico-legionari". Anchetat pentru că a refuzat să depună mărturie împotriva lui C. Noica, este condamnat în "lotul Pillat-Noica" la 13 ani de muncă silnică, sub acuzaţia de "crimă de uneltire contra ordinii sociale". La 15 martie 1960, în închisoarea Jilava, ieromonahul basarabean Mina Dobzeu îl boteazã întru Iisus Hristos. A stat în închisorile comuniste de la Jilava, Gherla, Aiud, până în august 1964, când este eliberat, în urma graţierii generale a deţinuţilor politici. Îndată după eliberarea din detenţie, la schitul bucureştean Darvari îşi desăvârşeste taina botezului prin mirungere şi primirea sfintei împărtăşanii. În 1978, Steinhardt stă vara la Rohia pentru ca în anul următor să se stabilească definitiv acolo ca bibliotecar. La data de 16 august 1980 este tuns în monahism la mănăstirea Rohia. A trecut la cele veșnice la data de 30 martie 1989. sus: chilia părintelui Nicolae Steinhardt (astăzi muzeu); jos: părintele Nicolae Steinhardt
Mânăstirea Moldoviţa, com. Vatra Moldoviței, jud. Suceava. A fost înălțată de domnitorul Petru Rareș în anul 1532 pe locul unde între anii 1402 -1410, Alexandru cel Bun a ridicat o biserică de piatră. Este una din cele mai vechi așezări monahale, cu un important trecut istoric. Aici a funcționat o școală unde se copiau și se împodobeau manuscrise și cărți bisericești. Pictura exterioară, datând din anul 1537, prezintă asemănări, prin stilul picturii și tonalitatea cromatică, cu fresca de la Mânăstirea Humor (jud. Suceava).
Mânăstirea Moldovița
Mânăstirea Cheia, loc. Cheia, jud. Prahova, atestată din anul 1770, a fost distrusă de turci, reconstruită, apoi a fost mistuită de un incendiu. Biserica actuală a fost construită din cărămidă între anii 1835 -1839.
Biserica evanghelică fortificată din Feldioara, loc. Feldioara, jud. Brașov. Biserica este construită în stil gotic, pe temeliile unei bazilici de la sfârșitul sec. XIII-lea. Conform izvoarelor istorice, sediul principal al Ordinului Teutonilor din Țara Bârsei se găsea aici între 1211 -1225, la Feldioara existând și o cetate a Cavalerior Teutoni.
Biserica evanghelică fortificată din Feldioara
Mânăstirea Horaița, com. Crăcăoani, jud. Neamț, a fost construită între anii 1822 -1824, de către un călugar de la mânăstirea Neamț, în urma unei revelații dumnezești. Înființarea și consolidarea mânăstirii au fost sprijinite și de domnitorii Moldovei, Ioan Sandu Sturza și Mihail Sturza. Deși mânăstirea Horaița a fost înființată în anul 1824, sunt documente potrivit cărora ea datează din sec. XV, întrucât apare menționată într-un document emis în anul 1428, de domnitorul Alexandru cel Bun, în care biserica din Horaița se supune jurisdicțional mânăstirii Bistrița. Actuala biserică a mânăstirii a început în anul 1848 și a fost finalizată la 20 octombrie 1867. La zidirea și înzestrarea bisericii au contribuit și domnitorii din acea vreme, Grigore Alexandru Ghica (1848 -1856) și Alexandru Ioan Cuza (1859 -1866), precum și mitropolitul Moldovei, Calinic Miclescu. Biserica mânăstirii Horaița, ca stil este unică, aici fiind prezente elementele din arhitectura romano-bizantină, precum și influențe rusești în numărul și configurația celor 8 turle. Pictura este in stil neobizantin. Impresionantă este catapeteasma bisericii, lucrată la Viena, cu puțin timp înainte de anul sfințirii bisericii. În structura ei se află 3 tipuri de lemn: tei, păr și tuia. Catapeteasma este unicat în țară și probabil și în lume, în primul rând datorită așezării amvonului deasupra ușilor împărătești, amvon care în tradiția bisericii, își are locul în partea de Nord și nu în Est, cum se află aici.
Catapeteasma bisericii, cu amvonul plasat deasupra Ușilor Împărătești Al doilea motiv pentru care catapeteasma este unicat il reprezintă dispunerea neconformă cu tradiția ortodoxă a 2 registre: registrul sfinților apostoli, de-a lungul unui bandou semicircular ce are în centru Icoana Deisis și registrul profeților Vechilui Testament, în 14 medalioane intercalate în doua vrejuri de viță de vie din lemn sculptat, aurit, ce se ridică de la extremitățile catapetesmei până deasupra amvonului.
sus: detalii cu catapeteasma și amvonul bisericii; jos: icoana Maicii Domnului, făcătoare de minuni Aceste registre sunt dispuse pe orizontală la majoritatea catapetesmelor din bisericile ortodoxe. . Odorul cel mai de preț al mânăstirii este icoana Maicii Domnului ”izbăvitoare de secetă”, făcătoare de minuni. Este realizată în prima jumătate a sec. al XVIII-lea, ea provine din vechea biserică de lemn a Horaiței (1824). Îmbrăcămintea în argint a icoanei a fost realizată în a doua jumătate a sec al XIX-lea. Numele icoanei ”Izbăvitoare de secetă” provine de la numeroase minuni pe care le-a făcut, în vreme de secetă, în timpul procesiunilor prin locurile afectate de secetă.
Mânăstirea Râmeț, sat. Râmeț, jud. Alba, este printre cele mai vechi mânăstiri ortodoxe din Transilvania. Este ctitoria călugărilor Genadie și Romulus în anul 1214. Datorită vechimii bisericii, există mai multe straturi de pictură datând din anul 1300 până in 1809. Mânăstirea Râmeț a avut numeroși ctitori și binefăcători. În anul 1506, mănăstirea a fost luată sub ocrotiorea domnitorului Radu Vodă al Ţării Româneşti, care a primit de la regele Vladislav moșia pe care se afla și mânăstirea. Matei Corvin, care odată cu înnobilarea sa trecuse la catolicism, n-a persecutat biserica ortodoxă, ci a ajutato, soția lui fiind dealtfel ortodoxă. Iar în vremi de răstriști, Matei Corvin era adăpostit la mânăstirea Râmeț. Și Mihai Viteazu au făcut numeroase reparații și îmbunătățiri mânăstirii. La 20 august 1762, mânăstirea a fost distrusă de generalul austro-ungar Bukow, cu tunurile. Refacută în anii următori, mânăstirea a fost din nou distrusă de armata imperială habsburgică, la 23 decembrie 1785, datorită participării călugărilor și locuitorilor din jurul Râmețului la răscoala lui Horia, Cloșca și Crișan (1784). In anul 1826 așezământul a fost transformat în biserică de mir și redevine mânăstire în anul 1932. In anul 1955, este transformată în mânăstire de maici, dar în anul 1960 este desființată și devine cabană turistică. În anul 1968, ieromonahul Dometie Manolache și o parte dintre fostele maici care lucrau la o secție de covoare din Aiud reușesc să reintre în fosta mânăstire, transferând aici secția de covoare.
În anul 1982, mânăstirea este din nou autorizată să funcționeze. Pentru a recâștiga clădirile mânăstirii, maicile și ieromonahul Dometie construiesc o cabană turistică în afara mânăstirii, pe care o predau statului. Din anul 1982, a început zidirea bisericii noi, terminată și sfințită la 30 iunie 1992.
Mânăstirea Hodoș-Bodrog, com. Zădăreni, jud. Arad. Prima atestare documentară o avem din anul 1177, într-o diplomă dată de regele Bela al III-lea, prin care se atesta proprietățile monahale și vecinii acesteia. Este cea mai veche așezare monastică din țară cu viață monahală neîntreruptă.
stânga: imagine cu peretele din nord al bisericii rămas netencuit; dreapta: catapeteasma bisericii sculptată de starețul Ieronim Balintoni în anul 1940 Tradiția spune că mânăstirea a luat ființă în urma descoperirii unei icoane a Maicii Domnului cu Pruncul. Se zice că un taur din turma unui păstor a scos cu coarnele dintr-o movilă de pământ icoana Maicii Domnului, pe acel loc credincioșii construind o bisericuță unde s-a păstrat icoana, acesta fiind doar începutul mânăstirii. Denumirea de Hodoș vine de la cuvântul slav "huduș" care înseamnă: sărbatoresc, maiestuos. Tradiția precizează ca Hodoș ar fi fost numele taurului care a descoperit icoana Maicii Domnului. Denumirea de Bodrog vrea să desemneze locul ei printre ape, denumiri pe care le au și cele două sate: Bodrogu Vechi și Bodrogu Nou. În sec. al XII-lea mânăstirea avea o biserică de lemn, actuala biserică de piatră existând din a doua jumătate a sec. al XIVlea. , după ce în urma invaziei tătare din anul 1241, biserica de lemn a fost distrusă, dar viața monahală a continuat aici. Biserica mânăstirii este construită din piatră și cărămidă romană cu ziduri groase. În exterior biserica este tencuită pe trei laturi, peretele din nord păstrându-se netencuit. Este decorată cu nișe exterioare. În interior este împodobită cu pictură din anul 1658, iar mobilierul și iconostasul au fost sculptate în anul 1940.
Mânăstirea Dervent, com. Ostrov, jud. Constanța, este atestată documentar din sec. X, dar în anul 1033 este distrusă în urma năvălirii pecenegilor. În anul 1923 se înființează aici o mânăstire. În anul 1934, arde paraclisul până la temelie, și prin minune, nici o icoană nu a fost atinsă de foc. Piatra de temelie a actualei biserici a fost pusă în anul 1936.
stânga: Icoana Maicii Domnului Făcătoare de Minuni; dreapta: Sfintele Cruci Tămăduitoare din piatră În interiorul bisericii, se află Icoana Maicii Domnului Făcătoare de Minuni, ce se păstrează în partea stângă a bisericii, înălțată pe un iconostas ce permite credincioșilor să treacă pe sub ea, cerând de la Maica Domnului ajutor și mijlocire către Bunul Dumnezeu. Tot aici se găsesc și Sfintele Cruci Tămăduitoare din piatră de la Dervent, ce au aparut pe locul unde acum aproape 2000 de ani ucenici ai Sf. Apostol Andrei au propovăduit Evanghelia pentru care mai apoi au fost martirizați. Prima cruce se găsește în abisida stângă a bisericii, aici realizându-se slujba Sfântul Maslu. La 250 m, lângă mânăstire, se află Izvorul Sfântului Apostol Andrei, cu apă tămăduitoare. Tradiția spune că Sf. Andrei, trecând pe aici cu ucenicii săi ce erau osteniți și însetați, asemenea lui Moise, lovește cu toiagul său în pământ, făcând să izvorască apă, loc care mai apoi l-a folosit drept cristelniță. Această apă curge și astăzi, vindecând și binecuvântând pe cei care o gustă.
Mânăstirea Sihăstria, com Vânători, jud. Neamț. Prima biserică a schitului a fost întemeiată în anul 1655 de către sihastrul Atanasie împreună cu 7 ucenici ai săi, fiind cunoscută în acele vremuri ca Sihăstria lui Atanasie. Incursiunile tătarilor de la începutul sec. al XVIII-lea au făcut ca schitul Sihăstria să ajungă într-o stare aproape de ruină. Astfel, în anul 1734, Episcopul Ghedeon de Roman construiește o nouă biserică din piatră mai trainică și mare.
stânga sus: biserica veche ”Nașterea Maicii Domnului”; mijloc: biserica nouă sau catedrala ” Sf. Teodora ”; dreapta sus: turnul cloptniță ridicat în anul 1825; jos: complexul Mânăstirii Sihăstria În anul 1821 eteriștii lui Alexandru Ipsilanti, urmăriti de turci, se retrag în părțile Moldovei, ajungând până la Mânăstirea Secu. Lupta sângeroasă care a urmat s-a încheiat cu arderea și prădarea mânăstirilor de către turci, printre care și Sihăstria. Schitul nu a ars în întregime. Lucrările de refacere au început abia în anul 1824, și au durat aproape doi ani. În vara anului 1941 un incendiu a mistuit paraclisul de lemn și o parte a chiliilor mânăstirii. În anul 1947, Schitul Sihăstria este ridicat la rang de mânăstire.
stânga: catapeteasma din biserica mare ”Adormirea Maicii Domnului”; dreapta: imagine din paraclisul ”Sfinții Părinți Ioachim și Ana” Ansamblul mânăstirii Sihăstria este compus din biserica de piatră sau biserica mare, turnul clopotniță, biserica cimitirului, două corpuri de chilii, turnul porții, paraclisul ”Sf. Părinți Ioachim și Ana”, catedrala ”Sf. Teodora de la Sihla”, schitul Sihla (aflat la 3 km depărtare de mânăstire) și o mică bibliotecă. Biserica centrală este construită în stilul clasic al bisericilor moldovenești. Atât interiorul, cât și exteriorul bisericii sunt lipsite de bogata ornamentație întâlnită la marile ctitorii voievodale. Paraclisul Sfinții Părinți Ioachim și Ana, în care se oficiază serviciul religios în lunile de iarnă, a fost construit în anul 1946, în locul vechiului paraclis. Redus ca dimensiuni, paraclisul conține un mare volum de pictură și sculptură în lemn, de o reală valoare artistică. Catedrala ”Sfânta Teodora de la Sihla”, a fost finalizată în anul 1999, iar în anul 2004 s-a terminat pictura interioară, în frescă. Lungimea în exterior este de 42 m, lățimea la abside de 22 m și înălțimea pe axul turlei de 36 m. La demisolul bisericii se află un paraclis având hramul „Sf. Mucenic Victorin” și „Toti Sfinții Români”.
Părintele Cleopa Ilie, s-a născut la 10 aprilie 1912 în com. Sulița, jud. Botoșani, într-o familie de ţărani, fiind al cincilea copil din cei zece ai familiei Ilie. La botez a primit numele Constantin. În primele două luni după naștere, pruncul Constantin, era tot timpul bolnav. Neștiind ce să mai facă, mama lui s -a dus cu pruncul la duhovnicul Conon Gavrilescu, de la Schitul Cozancea, care a sfătuit-o sa dăruiască copilul Maicii Domnului. Atunci mama s-a închinat cu lacrimi la icoana Maicii Domnului, făcând trei metanii, și, căzând în genunchi, a zis plângând: „Maica Domnului, îți dăruiesc ție copilul acesta al meu, că este bolnav și plânge mereu. Fă ce știi tu cu el!”. După ce a fost dăruit Maicii Domnului, pruncul Constantin s-a făcut sănatos și nu a mai fost bolnav de moarte toată viața sa. Iar părintele Conon, i-a zis mamei sale că acest copil o sa trăiască cel mai mult dintre toți - iar cuvintele sale se vor dovedi adevărate. În decembrie 1929 se alătură obştii schitului Sihăstria, alături de fratele mai mare, Vasile, după ce a așteptat trei zile la poarta schitului, această ispitire canonică fiind rânduită de starețul schitului Sihăstria. La 2 august 1937 este tuns în monahism, primind numele de Cleopa. În iunie 1942 este numit locţiitor de egumen, iar ulterior egumen al schitului Sihăstria. În anul 1947, Protosinghelul Cleopa Ilie este făcut arhimandrit. În anul 1948, urmărit de Siguranţă, se retrage pentru şase luni în pădurile din jurul Mânăstirii Sihăstria, iar în august 1949, Părintele Cleopa este numit stareţ al Mânăstirii Slatina din jud. Suceava. Între anii 1952 -1954, este urmărit de Securitate şi se retrage în Munţii Stănişoara, împreună cu ieromonahul Arsenie Papacioc. Și-a găsit adăpost într-un bordei în pământ, făcut de un pădurar credincios, care îi aducea, cam la o lună de zile, un rucsac de cartofi și pâine uscată, pentru a putea supraviețui. În anul 1954, Patriarhul Iustinian a obținut aprobare pentru Arsenie Papacioc și Părintele Cleopa, să nu mai fie persecutați și să vină la Patriarhie. Aici au stat cateva luni, și au fost trimiți la mai multe mânăstiri din jurul capitalei. În anul 1956 revine la metanie, iar în primăvara lui 1959 se retrage pentru a treia oară în Munții Neamț, unde își petrece următorii cinci ani. În anul 1964 când au fost eliberați toti deținuții politici închiși de regimul comunist, Părintele Ioanichie Bălan a mers în taină la bordeiul Părintelui Cleopa și l-a rugat, în numele întregii obști și al tuturor credincioșilor, să revină la mânăstire. Revine la Mânăstirea Sihăstria în toamna anului 1964, ca duhovnic al întregii obşti, şi povăţuieşte fără întrerupere atât călugări, cât şi mireni, timp de 34 de ani. A plecat la cele cerești în noaptea de 2 decembrie 1998, fiind înmormântat în cimitirul Mânăstirii Sihăstria.
NIHIL SINE DEO Sfârşit Bucureşti, 26 -08 -2010 Realizat de: Valentin (valentin_onu@yahoo. com)
- Slides: 42