Autoritatea Naional pentru Protecia Consumatorilor Aciunea Comun de












- Slides: 12

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor Acţiunea Comună de Verificare a Website-urilor - Sweep Internet -

Acţiunea comună Sweep Internet q Acţiune de verificare a operatorilor economici care comercializează produse şi servicii prin intermediul Internetului q Iniţiată de Comisia Europeană prin DG SANCO – Direcţia Generală pentru Sănătate şi Consumatori q Acţiune comună desfăşurată simultan şi coordonat în statele membre ale Reţelei de Cooperare în domeniul Protecţiei Consumatorului Ø Scopul acţiunii: creşterea nivelului de încredere a consumatorilor în comerţul online

Reţeaua de Cooperare în domeniul Protecţiei Consumatorului (CPC-Net) q Instituită în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 octombrie 2004 privind cooperarea dintre autorităţile naţionale însărcinate să asigure aplicarea legislaţiei în materie de protecţie a consumatorului q CPC-Net reprezintă o reţea de autorităţi publice naţionale responsabile cu aplicarea legislaţiei şi desfăşurarea de acţiuni comune q Reuneşte 29 de ţări: statele membre ale Uniunii Europene + Norvegia şi Islanda

Sweep Internet în România n HG nr. 244/2007 privind autorităţile competente responsabile cu aplicarea legislaţiei din domeniul protecţiei consumatorilor şi cooperarea dintre autorităţile naţionale în acest domeniu desemnează A. N. P. C. ca birou unic de legătură responsabil cu aplicarea Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 Ø Pentru România, A. N. P. C. reprezintă autoritatea competentă responsabilă pentru desfăşurarea acţiunii comune Sweep Internet la nivel naţional

Mod de desfăşurare Conform procedurii (Kit-ului) de desfăşurare a acţiunii comune C. P. C. , acţiunea se desfăşoară în două etape: q în prima etapă se realizează o verificare succintă a website-urilor, care ca scop verificarea informaţiilor privind: Ø Ø Ø identitatea, adresa geografică şi adresa de e-mail ale comerciantului; caracteristicile principale produsului; preţul, cu toate taxele incluse; plata (livrare, executare şi politica de soluţionare a petiţiilor consumatorilor); condiţiile şi clauzele încheierii contractului la distanţă. q în a II-a etapă a Sweep Internet, de aplicare a legislaţiei (enforcement), DG SANCO solicită autorităţilor naţionale să întreprindă toate acele acţiuni care pot conduce la corectarea şi intrarea în legalitate a website-urilor depistate cu posibile abateri la verificarea preliminară.

Transmiterea datelor la Comisie n Ulterior acţiunilor de verificare, responsabilii de proiect completează câte un chestionar în format PDF - website fiche - pentru fiecare website controlat n Un alt chestionar - country fiche – este completat de fiecare stat membru şi conţine informaţii privind modul în care s-a desfăşurat Sweep-ul (resurse umane şi număr de ore alocate verificărilor, legislaţia naţională care transpune prevederile Directivelor) n Formularele cuprinzând rezultatele verificărilor sunt transmise Comisiei pentru a fi centralizate şi analizate n Rezultatele sunt făcute publice în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Bruxelles şi diseminate prin comunicate de presă în toate statele participante la acţiune

Cadrul legal n Directiva 1997/7/EC privind vânzarea la distanţă - transpusă în legislaţia naţională prin O. G. 130/2000 privind regimul juridic al contractelor la distanţă n Directiva 2000/31/EC privind comerţul electronic - transpusă în legislaţia naţională prin Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic n Directiva 2005/29/EC privind practicile comerciale incorecte - transpusă în legislaţia naţională prin Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte n Directiva 1993/13/ECC privind clauzele abuzive in contracte - transpusă în legislaţia naţională prin Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori.

Aspecte verificate În cadrul Sweep Internet se verifică modul în care sunt respectate prevederile legale privind informarea consumatorilor prin intermediul website-urilor, referitor la: n n n n n identitatea operatorului economic şi datele de contact ale acestuia; caracteristicile esenţiale produselor şi ale serviciilor oferite; preţul de achiziţionare, incluzând toate taxele; informaţiile privind modalităţile de plată; precizarea costurilor de livrare; condiţiile încheierii contractului la distanţă – clauze contractuale; informaţii privind garanţia produselor; politica firmei privind reclamaţiile consumatorilor; dreptul consumatorilor de denunţare unilaterală a contractului la distanţă (10 zile).

Istoric

Rezultate CPC-Net: q Sweep 2008 peste 500 de site-uri, dintre care 80% au fost cu nereguli Rezultate naţionale: q Sweep 2008 România a verificat 39 de site-uri, dintre care 37 având probleme de informare completă şi precisă a consumatorilor q Sweep 2009 369 de website-uri verificate, 56% au fost cu nereguli q Sweep 2009 q Sweep 2010 410 site-uri verificate de autorităţi, 59% au fost cu nereguli 11 website-uri verificate – 6 cu nereguli, în principal lipsa datelor complete de identificare a operatorului economic 10 website-uri verificate – 7 cu nereguli

Nereguli constatate n Neafişarea datelor de contact complete ale operatorului economic, de exemplu lipsa adresei de e-mail sau a adresei geografice: Ø Ø n nu există pe site informaţii referitoare la operatorul economic care comercializează produse prin intermediul site-ului; datele de contact sunt incomplete, în multe cazuri fiind dificilă contactarea comerciantului. Neafişarea preţurilor şi a tarifelor practicate sau afişarea preţurilor sau a taxelor de livrare fără TVA; Ø Ø Ø nu există pe site informaţii referitoare la taxele de livrare sau alte taxe care sunt practicate; informaţiile privind preţurile şi taxele practicate nu sunt clare, inducând în eroare cumpărătorul; sunt afişate preţuri diferite pentru acelaşi produs în diverse pagini ale website-ului; n Nerespectarea cerinţelor de informare a consumatorilor referitor la produselor sau serviciilor comercializate; caracteristicile n Afişarea unor informaţii incorecte sau înşelătoare în ceea ce priveşte dreptul consumatorilor de denunţare unilaterală a contractului.

Informaţii Suplimentare http: //ec. europa. eu/consumers/enforcement/sweeps_en. htm