Arbitrajele de la Viena sau Dictatele de la

Arbitrajele de la Viena sau Dictatele de la Viena este denumirea sub care sunt cunoscute două tratate (1938 și 1940) prin care Germania nazistă și Italia fascistă au încercat să rezolve în mod pașnic pretențiile teritoriale Ungariei revizioniste, condusă de amiralul regent Miklós Horthy. Aceste arbitraje au asigurat anexarea de către Ungaria a unor teritorii care astăzi fac parte din Slovacia, Ucraina și România. Prin acesta, la 30 august 1940, Germania și Italia au obligat România să cedeze jumătate din Transilvania Ungariei. Decizia nu a fost motivată de spiritul justiției, ci pentru a aduce Ungaria de partea Germaniei în război. Astfel 43 492 km 2 de pământ românesc, şi 2, 6 milioane locuitori (50, 2% români, 37, 1% unguri, secui şi maghiarizaţi, 12, 7% evrei, germani, ţigani şi alţii) au fost jertfiţi visului “Ungariei milenare!” În noaptea de 4/5 septembrie 1940, trupele ungare şi autorităţile de ocupaţie au şi trecut frontiera, pentru cetăţenii români de altă etnie sau religie decât ungurii, secuii şi saşii, începând epoca holocaustului şi genocidului Avansare Manuală !

Dintre cei mai sadici au fost grofii, edificator fiind îndemnul lansat de baronul Aczel Ede, şeful circumscripţiei regionale X Cluj a organizaţiei tiraliorilor într-o cuvântare rostită la Şimleul Silvaniei şi păstrată în arhiva MAE, fond Transilvania, 1940 -1944, volumul 362, filele 39 -44, din care spicuim: "Pe aceşti valahi opincari trebuie să-i extirpăm, să-i ucidem ca pe duşmanii noştri. . . Preoţii predică poporului iertarea dar aceasta este numai o momeală fiindcă Dumnezeu nu ajută decât forţa brută şi această forţă brută noi cu toţii trebuie s-o întrebuinţăm pentru a ucide şi extermina pe aceşti valahi. . . Vom organiza o noapte a Sfântului Bartolomeu. . . şi vom ucide şi copiii în pântecele mamelor lor!. “ Ceea ce s-a si întâmplat!

Alte mărturii vizând atitudinea alogenilor fascizaţi au fost trimise de martorii oculari Ministerului Român de Externe care le-a utilizat la tratativele de pace şi se regăsesc în volumul 108 al fondului "Conferinţa de pace de la Paris" din arhivele acestuia: "Soldaţi, jandarmi şi bande înarmate de "patrioţi" civili cutreierau satele româneşti, devastând locuinţele şi schingiuind populaţia românească paşnică şi fără apărare. Unora li s-au zdrobit oasele cu ciomegele. Alţii au fost împunşi cu baionetele. Altora li s-au scos ochii, li s-au tăiat urechile, unei fetiţe de 4 ani din Suncuiş (jud. Bihor) i-au turnat petrol în cap şi i-au dat foc, altora le-au sfărâmat dinţii, li se smulgea părul cu carne (cazul femeii Maria Dobra din Cluj) li se tăiau buzele (Sudu Tănase din Cluj) alţii au fost siliţi să bea sângele ce le curgea din răni, două fete, una de 18 şi alta de 14 ani din comuna Mihai Bravu (jud. Bihor) au fost schingiuite bestial fiindcă nu au lăsat să fie violate, unora li se punea sodă caustică pe piele, peste care se turna apoi apă caldă (cazul lui Cocoi Florea din Voiniceni jud. Someş) lui Dumitru Matei din Oradea i-au scos ochii cu baioneta. . . " şi aşa mai departe.

Cum de a fost posibil ca acele cumplite atrocităţi să aibă loc, au explicat cu obiectivitate, la vremea respectivă, câţiva istorici şi publicişti unguri. Astfel, descriind atitudinea armatei ungare de ocupaţie, Kelemen Sandor şi Szencsi Laszlo, Laszlo notau în lucrările "Situaţia din Ardeal" şi, respectiv "Chestiunea ungaro-română", publicate la Budapesta, la un an de la terminarea războiului: "Comandanţii militari în cea mai mare parte au fost de orientare fascist-şovinistă. Cea mai importantă remarcă a comandanţilor militari a constat în acţiuni de curăţire (etnică)". La rândul ei "Soldăţimea, pătrunsă până în măduva oaselor de teoriile fasciste, odată ajunsă în nordul Transilvaniei a săvârşit atrocităţi odioase faţă de locuitorii neapăraţi ai satelor românesti". . victimă a fost şi unguroaica Juhos Saroltha, de 18 ani, al treilea copil din cei 10 ai familiei Miklos şi Sara Juhos din Palatca Mare, angajată a preotului român Andrei Bujor. În încercarea disperată de a salva viaţa unei fetiţe de numai patru ani, Sari a strâns-o la piept, s-a prosternat în faţa locotenentului Csordas cerând clemenţă, dar a fost izbită cu picioarele, tăiată cu baionetele şi în fine mitraliată, gloanţele care au răpus-o ucigând-o şi pe micuţa Rodica. (. . . )

Această sinistră panoramă aminteşte de existenţa bisericii româneşti din comuna Vîrghiş, judeţul Odorhei, distrusă de ocupanţii maghiari în Septembrie -Octombrie 1940.

Cadavrul unei victime a terorii dezlănţuită împotriva populaţiei românesti.

Familie de ţărani români alungaţi din căminele lor de către autorităţile de ocupaţie maghiare.

Familii de români expulzaţi în toamna anului 1940.

Femei şi copii români expulzaţi din judeţul Bihor în Octombrie 1940.

Garnitură de tren cu care au fost expulzaţi ţărani români din zona Carei, Noembrie 1940.

Grup de preoţi expulzaţi de ocupanţii maghiari în Noembrie 1940.

Imaginea comunei Trăznea după masacrul şi devastările săvârşite de trupele maghiare.

În comuna Doboşeni, judeţul Odorhei a existat un impunător edificiu de cult ortodox român, din care, după ocuparea nord-vestului României de către Ungaria, au rămas aceste ruine.

Mamă româncă cu cinci copii, alungată de la vatra ei.

Mamă româncă izgonită de ocupanţii maghiari din căminul său împreună cu copiii.

Primarul Cristea Florian din comuna Osorheiu, judetul Bihor, schingiuit de trupele maghiare în noaptea de 6 spre 7 Septembrie 1940.

Protopopul Aurel Munteanu din Huedin, judeţul Cluj, ucis de bandele maghiare. . .

Ţăranul român Oneţ Petre din satul Ianculeşti (jud. Satu Mare), schingiuit de trupele de ocupatie maghiare în noaptea de 11 Octombrie 1940 şi decedat la 31 Octombrie în spitalul central din Arad.

Rămăşiţele bisericii româneşti din comuna Bezinul Nou, care a fost distrusă de horthyşti în toamna anului 1940.

Rezultatul schingiuirilor la care a fost supus Şerban Ion, primar din comuna Joseni, judeţul Ciuc.

Român maltratat de bandele maghiare (străpuns cu baioneta în cap şi umãr).

Român maltratat de bandele maghiare (străpuns cu baioneta în cap).

Ruinele bisericii româneşti din comuna Căpeni, judeţul Trei Scaune, zidită în 1876, una dintre primele biserici româneşti dărâmate de ocupanţii unguri. (Octombrie 1940)

Soţia ţăranului român Nicolae Hana, din Ianculeşti, judetul Sălaj, schingiuită de ocupanţii maghiari - 11 Octombrie 1940.

Tânăr român maltratat de bandele maghiare (străpuns cu baioneta în cap).

Ţărani români alungaţi din vetrele lor pe drumul pribegiei. . .

Ţărani români din judeţul Bihor expulzaţi de autorităţile maghiare de ocupaţie în Octombrie 1940.

Ţărani români refugiaţi din comuna Scărişoara Nouă, judetul Sălaj, sosiţi în Făget - Severin, în Noembrie 1940.

Ţăranul român Pavel Ioan din comuna Luna, judetul Cluj, în vârstă de 65 de ani, împuşcat de hortyşti la 13 Septembrie 1940.

Un convoi de moţi expulzaţi din comuna Scărişoara Nouă în Noembrie 1940.

Un grup de intelectuali români din Oradea escortaţi spre gara oraşului în vederea expulzării.

Un grup de ţărani români din judeţele Mureş şi Ciuc expulzaţi de ocupanţii maghiari în Noembrie 1940.

Un grup de ţărani români din judeţul Trei Scaune maltrataţi şi apoi expulzaţi de către autorităţile ungare de ocupaţie în toamna anului 1940.

Vagoane cu români din judetul Bihor maltrataţi şi expulzaţi în Noembrie 1940.

Vagoane cu ţărani români expulzaţi de autorităţile de ocupaţie în Octombrie 1940.

Una dintre gropile comune în care au fost găsite osemintele ţăranilor români din comuna Trăznea, jud. Sălaj, împuşcati de trupele horthyste în ziua de 9 Septembrie 1940.

Facsimil din ziarul Universul privind expulzările de intelectuali din nord-vestul României - Octombrie 1940.

Facsimil din presa vremii în care sunt relatate cruzimile ocupanţilor maghiari.

Nicolae lorga a atras atenţia opiniei publice mondiale, prin articolul "Resultatul", din 24 septembrie că "Ce s-a petrecut acolo la luarea în stăpânire de armata şi administraţia ungară, sub ochii ei şi fără nici o încercare de a o opri, ba chiar cu binevoitorul ei concurs întrece orice închipuire şi se poate pune alături de cele mai groaznice scene din vremea năvălirii barbare când cel puţin, setea de a omorî nu era unită cu un sadism care aparţine vremurilor noastre. Spânzurări cu capul în jos, răstigniri, baterea cuielor în cap, presărarea cu var nestins a rănilor, acestea au fost după câte ştim până acum - şi martiriul se desluseşte tot mai mult - semnele civilizaţiei poporului care s-a dezonorat prin asemenea acte".

Şi ca o dovadă că “gena civilizatoare” se transmite peste generaţii, o dovadă grăitoare: Atrocităţile din 22 decembrie 1989 Tg. Secuiesc - linşarea ofiţerului român de miliţie Agache Aurel. (foto dosar autopsiere)

"Ni s-a spus că niciodată nu se va reamplasa din nou Statuia Libertăţii în Arad. Şi ea există astăzi. Mai ieri, am auzit un politician român spunând că niciodată nu va fi autonomie teritorială. La care putem raspunde, de asemenea, doar cu: să aşteptăm până la capăt. Dacă vom fi uniţi, cuvântul românesc < niciodată > va însemna în maghiară < în curând>" Marko Bela, cap UDMR, Senatul României (? )

Notă finală Prezentul material nu înfierează poporul maghiar în totalitatea sa. Este o succintă prezentare a urmărilor ce decurg din non-implicarea adevăraţilor OAMENI în faţa iredentismului făţiş, sau mascat sub diferite parfumuri de floare.