APARATE I INSTRUMENTE FOLOSITE N TEHNICA DENTAR CURSUL

APARATE ŞI INSTRUMENTE FOLOSITE ÎN TEHNICA DENTARĂ CURSUL I

ANUL I SEMESTRUL II 2 ORE DE CURS 2 ORE DE LUCRĂRI PRACTICE

CURSUL I

Scopul activităţii medicului stomatolog este transformarea pacientului cu afecţiuni ale aparatului dento maxilar într un individ sănătos. În vederea atingerii acestui deziderat, medicul efectuează o serie de acte terapeutice, în mare parte instrumentale.

Adeseori medicul este secundat de către tehnicianul dentar. Astfel spus, tratamentele stomatologice pot fi: Ø Neprotetice, practicate în exclusivitate de către medicul stomatolog; Ø Protetice, care reclamă realizarea unor proteze dentare. În marea lor majoritate acestea se obţin în laboratorul de tehnică dentară, fiind realizate de către tehnicianul dentar.

Pentru desfăşurarea activităţii de tehnică dentară sunt necesare o serie de condiţii:

Condiţii tehnico materiale: Presupun existenţa unui laborator de tehnică dentară cu o dotare minimă corespunzătoare – spaţii, instalaţii de apă, gaz, curent electric, aer comprimat, dispozitive, aparate şi utilaje, locuri de muncă amenajate, materiale, etc.

Condiţii socio organizatorice: Se referă la adresabilitatea tehnicianului dentar în raport cu medicii stomatologi şi tehnicienii dentari sau cu colective de medici sau tehnicieni. Un rol important îl joacă şi aptitudinile de colaborare cât şi diviziunea muncii într un colectiv.

Condiţii individuale: Fac apel la pregătirea profesională a tehnicianului dentar, la manualitate, dublate de un spirit etic corespunzător.

PROTEZELE DENTARE: Sunt corpuri fizice confecţionate din diverse materiale, străine organismului, utilizate în scopul refacerii morfologiei şi funcţiilor aparatului dento maxilar alterate sau pierdute datorită unor afecţiuni specifice.

CLASIFICAREA PROTEZELOR DENTARE: După scopul urmărit, protezele dentare se împart în:

Proteze de înlocuire care pot fi: �Dentare, Ø Ø care la rândul lor pot fi: Fixe (conjuncte); Mobilizabile (adjuncte).

Proteze de corecţie ce se împart în: � Ortodontice: Fixe; Ø Mobilizabile. � Chirurgicale: Ø Fronda mentonieră; Ø Şine linguale; Ø Plăci palatinale; Ø Aparate cranio maxilare. Ø

COROANĂ METALO CERAMICĂ (PROTEZĂ UNIDENTARĂ)

LUCRARE FIXĂ METALO COMPOZITĂ (PROTEZĂ PLURIDENTARĂ)

PUNTE METALO ACRILICĂ

LUCRARE METALO ACRILICĂ FOTOPOLIMERIZABILĂ

PUNTE METALO CERAMICĂ PE SCHELET DE OXID DE ZIRCONIU

PROTEZĂ PARŢIALĂ ACRILICĂ CU PELOTĂ MUCOZALĂ

PROTEZE TOTALE

DOTAREA LABORATORULUI DE TEHNICĂ DENTARĂ

Dotarealaboratoruluidetehnicădentară se referă la un inventar strict de mobilier, echipament, instrumentar static şi dinamic, aparate şi materiale absolut obligatorii pentru desfăşurarea unei activităţi optime, în funcţie de specificul activităţii şi de puterea economică a laboratorului respectiv.

Această bază materială se poate diversifica şi moderniza cu scopul de a face mai uşoară munca tehnicianului dentar şi a creşte calitatea lucrărilor realizate.

Totodată, firmele producătoare sunt preocupate ca echipamentul, mobilierul să prezinte un design, proporţii şi o cromatică care să se integreze în ansamblul laboratorului şi să contribuie la realizarea confortului tehnicianului dentar.

Materialele din care sunt realizate aceste piese de mobilier moderne, care de obicei sunt modulare, trebuie să permită o curăţire şi dezinfecţie facilă prin metode uzuale: Ø Detergenţi; Ø Soluţii dezinfectante; Ø Ultrasunete; Ø Radiaţii ultraviolete.

MASA DE LUCRU A TEHNICIANULUI DENTAR Aici se desfăşoară cea mai mare parte a activităţii tehnicianului dentar pe parcursul unei zile. Este proiectată după criterii ergonomice privind înălţimea, lăţimea, profunzimea, poziţia dulapului lateral, a sertarelor (în funcţie de criteriul antropometric). Astfel:

�Înălţimea trebuie să fie de 72 – 75 cm, adaptată activităţii şezânde; �Spaţiu liber pentru picioare; �Poate prezenta un sprijin înclinat pentru picioare, care oferă o poziţie ergonomică;

�Lăţime suficientă pentru amplasarea accesoriilor şi pentru asigurarea unui spaţiu de lucru neîngrădit; �Suprafaţă mată, cu un grad mic de reflexie.

În zona de lucru se poate aplica o folie de cauciuc (sau alt material absorbant al zgomotului), cu rolul de a reduce zgomotul determinat de repunerea unui instrument static pe masa de lucru.

La culori, se preferă tonurile neutre de gri sau maro, iar suprafaţa trebuie să fie rezistentă la acţiunea acizilor şi a agenţilor de curăţire.

MASA DE LUCRU

În partea dreaptă a meselor, cam în dreptul sertarelor, se găseşte un modul ce conţine instrumentarul dinamic: piesa de mână cu motor şi două trepte de viteză (aprox. 30. 000 rotaţii/min. ) şi un spray de aer. Acestea se găsesc la o distanţă care să nu depăşească alonja braţului.

masa Pelucru de găseşte se becul şide gaz (Bunsen sau Teclu) sau un cuţit electric (spatulă electrică) pentru a ramoli ceara de modelat.

SCHEMA BECULUI DE GAZ

BECUL BUNSEN ŞI BECUL TECLU

Deasupra planului mesei se poate găsi o etajeră pe care sunt plasate modelele şi lucrările protetice sau ortodontice în curs de realizare, iar deasupra sa, lampa individuală, care asigură iluminarea corespunzătoare a zonei de lucru.

Această descriere corespunde meselor moderne de lucru care respectă criteriile ergonomice. Sistemele mai vechi, utilizate în unele laboratoare şi astăzi, nu prezintă sistem de aspiraţie.

Acesta este susţinut de un suport vertical metalic, fixat la masa de lucru în partea dreaptă, astfel încât piesa de mână să se găsească la o distanţă care să nu depăşească alonja braţului, pentru ca tehnicianul să nu trebuiască să şirotească corpul atunci când are nevoie de piesă.

Atuncicândlucreazămaimulţitehnicieni în acelaşi laborator, mesele vor fi plasate fie separat, fie câte două faţă în faţă, având în vedere să se respecte spaţiile profesionale descrise, practicienii să nu se stânjenească reciproc şi să beneficieze de un confort ambiental.

Tot camera în de lucru propriu zisă pot fi plasate dulapuri, unde se realizează stocurile de materiale, mobilier proiectat ergonomic, în culori pastelate, armonizate cu restul laboratorului (nuanţe de bleu, verde, crem, bej) sau pot fi prevăzute din construcţie nişte nişe în perete.

Un dulap separat, deschis, numai cu rafturi compartimentate şi numere de ordine, este destinat aşezării lucrărilor finalizate şi celor în faze intermediare de lucru. La acest dulap are acces numai tehnicianul dentar care este responsabil de predarea şi primirea amprentelor şi a fazelor de lucru, însoţite de fişa de laborator cu planul protetic de tratament (sau ortodontic) şi cu observaţiile şi indicaţiile medicului stomatolog.

1. 2. 3. În concluzie, o masă de tehnică dentară modernă, conţine instalaţii complexe, fiind prevăzută cu: Sursă de lumină; Ecran de protecţie cu sau fără lupă; Pentru lucrări de mare precizie se folosesc lupe fixate pe masă, ochelari cu lupă sau chiar stereomicroscop;

3. Prize pentru alimentarea cu energie electrică a diferitelor aparate auxiliare; 4. Sursă de energie termică, reprezentată cel mai frecvent de un bec tip Bunsen; 5. Sertar pentru deşeuri; 6. Sertare pentru materiale;

7. Seringă de aer (spray) racordată la compresor; 8. Instalaţie pentru aspiraţie; 9. Dispozitiv de acţionare a instrumentarului rotativ, care poate fi un motor electric suspendat, la care se racordează o piesă de mână, un micromotor şi/sau turbină.

MASA TEHNICIANULUI DENTAR

COMPRESOARELE Producaerulcomprimat. Acesteaparate funcţionează pe principiul bielă manivelă: �Mişcarea de rotaţie a unui motor (de obicei electric) este transformată în mişcare de translaţie a pistonului (pistoanelor);

�Astfel se realizează comprimarea aerului; �Care este păstrat într un rezervor special care prezintă un sistem de ventile ce împiedică refluarea aerului.

Compresoarele mai dispun de regulatoare de presiune automată, care asigură pornirea atunci când presiunea scade sub o anumită valoare limită (de obicei 3 barr) şi oprirea la o valoare limită superioară (de obicei 5 barr).

Compresoarele mai dispun de regulatoare de presiune automată, care asigură pornirea atunci când presiunea scade sub o anumită valoare limită (de obicei 3 barr) şi oprirea la o valoare limită superioară (de obicei 5 barr).

funcţie În modalitatea de rezolvare de a fricţiunii între pistoane şi suprafaţa internă a cilindrului, compresoarele se pot clasifica în: �Compresoare cu ulei; �Compresoare fără ulei, cu suprafeţe teflonate.

COMPRESOR MONOCILINDRU

Dezavantajele compresoarelor: �Cele cu ulei pot contamina suprafeţele pe care se proiectează jetul de aer; �Constituie surse de zgomote şi vibraţii. De aceea este recomandabilă amplasarea lor în afara încăperilor în care se lucrează, ca şi izolarea acestora cu paravane izolatoare fonic.

Ultimele generaţii de compresoare sunt din ce în ce mai silenţioase şi mai echilibrate. Dacă laboratorul are peste 10 mese de lucru, este bine să se realizeze o staţie de compresoare, aerul fiind dirijat la fiecare utilizator prin ţevi de cupru.

COMPRESOR FĂRĂ ULEI

COMPRESOR FĂRĂ ULEI CU CARCASĂ ANTIFONATĂ

Măsuri de întreţinere a compresoarelor cu ulei: �Verificarea săptămânală a uleiului; �Schimbarea uleiului după 100 de ore de funcţionare; �Evacuarea condensului care se formează în rezervor după 100 de ore de funcţionare; �Schimbarea filtrelor după 400 de ore de funcţionare.

COMPRESOR

COMPRESOR MONOCILINDRU

DISPOZITIVE DE ACŢIONARE A INSTRUMENTARULUI ROTATIV Diferă în funcţie de modul de generare şi transmitere a mişcării de rotaţie. Astfel deosebim: Ø Acţionare electrică în cazul: o Motorului electric suspendat la care se cuplează o piesă de mână; o Micromotorului; Ø Acţionare cu ajutorul aerului comprimat pentru turbină.

MOTORUL ELECTRIC SUSPENDAT Acest sistem de acţionare se compune din: 1. Motor electric suspendat. 2. Braţ flexibil. 3. Piesă de mână.

MOTORUL ELECTRIC SUSPENDAT

1. Motorul electric suspendat: �Motorul propriu zis este format din stator şi rotor bobinat, pe care sunt fixaţi rulmenţii. Are doi cărbuni plasaţi la 180 grade unul faţă de altul, iar prin schimbarea poziţiei lor, rotaţia motorului poate fi redusă sau accelerată, turaţia maximă fiind în funcţie de tipul de motor de 8. 000, 12. 000, 18. 000 sau 24. 000 rotaţii/minut.

Motorul este plasat într o carcasă metalică sau de plastic care la una dintre extremităţi o tijă activă care se prelungeşte cu un cablu metalic prin care se transmite mişcarea de rotaţie. Acest cablu este protejat de o carcasă flexibilă din metal, de unde îi vine numele de braţ flexibil.

�Dispozitivul de cuplare cu braţul flexibil este realizat dintr un material electroizolant, pentru prevenirea eventualelor accidente.

�El funcţionează la 220 V/50 Hz (100 W), fiind comandat prin intermediul unui reostat cu pedală ce înlesneşte şi alegerea turaţiei corespunzătoare manoperei efectuate.

Întreţinerea motorului: �Se vor verifica periodic periile colectoare; �Se vor unge rulmenţii la intervale de 3 luni.

2. Braţul flexibil Are lungimea de un metru şi transmite mişcarea de rotaţie de la motorul electric suspendat la piesa de mână. Poate fi de două feluri: �Uşor, cu diametrul de 4 mm, pentru prelucrarea maselor plastice; �Greu, de 6 mm diametrul, pentru prelucrarea metalelor şi aliajelor.

BRAŢUL FLEXIBIL

3. Piesa de mână Se cuplează la braţul flexibil de care se blochează cu ajutorul unei cleme. Este formată din: Ø Pensetă; Ø Corp; Ø Teacă.

Piesă de mână: 1. Pensetă; 2. Corp; 3. Teacă

DISPOZITIV DE CUPLARE

Prindereafrezeicudiametrulde 2, 35 mm în capul port sculă se face cu ajutorul unei chei speciale şi al unui bolţ. Se blochează cu bolţul în lăcaşul piesei de mână şi se strânge sau se desface (cu o cheie specială) penseta, în care se introduce sau se extrage instrumentul rotativ. Piesele de mână suportă în general turaţii de 10. 000 rotaţii/minut.

MICROMOTOARELE Sunt motoare electrice de mici dimensiuni care împreună cu piesa de mână formează o unitate de lucru. Ele furnizează turaţii de 10. 000 – 60. 000 rotaţii/minut. În ele se pot monta instrumente rotative cu diametrul de 2, 35 mm şi 3 mm.

În funcţie de producător şi preţ, ele oferă o serie de facilităţi: �Posibilitatea selectării sensului de rotaţie; �Posibilitatea utilizării lor atât în cabinet cât şi în laboratorul de tehnică dentară; �Sistem de avertizare când se lucrează în regim de suprasolicitare; �Memorie în care se pot introduce date diferite turaţia, timpul cât va lucra la o anumită turaţie, etc.

Comanda micromotoarelor se poate face: �Cu piciorul – prin apăsare pe o pedală sau prin acţionarea unui reostat cu poziţie orizontală; �Cu genunchiul prin presiune laterală; �Cu cotul sau direct cu mâna.

SCHEMA MICROMOTORULUI

MICROMOTOR (MARATHON)

MICROMOTOR MARATHON MULTI 600

CARACTERISTICI: �Acţionare la genunchi sau prin pedală; �Turaţia: de la 1. 000 – 50. 000 rotaţii/minut; �Silenţios, vibraţie uşoară, fiabilitate; �Rulmenţi ceramici; �Design ergonomic;

�Autodiagnosticare; �Display pentru afişarea erorii; �Dimensiunile piesei de mână: 159 (L) x 27 (D) mm �Greutatea: 238 g.

MICROMOTOR

CARACTERISTICI: �Turaţia: de la 3. 000 la 40. 000 rotaţii/minut; �Acţionare prin pedală; �Motor prin inducţie fără perii; �Are 4 rulmenţi; �Este folosit la aliajele din Cr Co şi Cr Ni.

TURBINELE Principiul de funcţionare constă în folosirea aerului comprimat, cu o presiune de 3, 5 – 4 barr, furnizat de un compresor, care acţionează asupra paletelor turbinei, generând o mişcare de turaţie. Aceste dispozitive permit turaţii foarte mari, de circa 300. 000 ture/minut şi chiar de 500. 000 ture/minut (high speed).

Ele au o greutate foarte redusă (50 – 100 g) ceea ce le conferă un confort sporit şi în ele sunt montate instrumente rotative cu diametrul de 1, 6 mm. Montarea acestora se poate face: �Cu o cheie specială; �Prin presiune; �Prin sistemul push buton.

După construcţia lagărului motor se disting: �Turbine cu rulmenţi – care necesită ungerea prin barbotare de ulei în instalaţia de aer sau prin folosirea de sprayuri speciale cu care se face ungerea la începutul programului; �Turbine cu perne de aer – nu necesită ungere cu ulei, sunt mai fiabile, silenţioase şi permit obţinerea de turaţii mai ridicate.

Turbinele pot fi acţionate cu piciorul sau cu mâna.

PRIZA ŞI SPRIJINUL INSTRUMENTELOR

TIPURI DE PRIZĂ A INSTRUMENTELOR: 1. Priza standard tip “creion” (stilou): �Policele şi indexul operatorului sunt pe mânerul instrumentului; �Degetul mijlociu este aproape de umărul instrumentului; �Inelarul şi degetul mic se sprijină pe model pentru a stabiliza mişcarea instrumentului.

PRIZA STANDARD

PRIZA STANDARD

Acest tip de priză este folosită pe scară largă la priza majorităţii instrumentelor utilizate în medicina dentară.

În cazul modelării, deci a utilizării instrumentarului static, antebraţele se sprijină pe masa de lucru, mâna dreaptă ţine spatula (priza tip “creion”), modelul se găseşte pe masa de lucru, mâna stângă susţine modelul de lucru, iar mişcările mâinii drepte sunt perfect controlate.

Şi în cazul modelării cerii pentru o poziţie stabilă se realizează şi al treilea punct de sprijin (inelarul şi degetul mic de la mâna dreaptă se sprijină de model pentru ca mişcările degetelor să fie precise, sigure, de amplitudine redusă).

2. Priza “creion” modificată: �Porneşte de la priza standard; �Indexul se găseşte la distanţă de umăr pe instrument; �Pe instrument se aplică buricul degetului mijlociu şi nu partea laterală; �Se realizează un contact în trei puncte.

PRIZA “CREION” MODIFICATĂ

3. Priza palmară: �Este o priză puternică; �Instrumentul este ţinut în podul palmei.

� 3. Priza palmară plus police: �Este o priză care generează forţe foarte puternice; �Sensibilitatea tactilă şi flexibilitatea sunt scăzute; �Este utilizată la piesa de mână.

PRIZA PALMARĂ PLUS POLICE

Atunci când se lucrează cu piesa de mână, priza acesteia este palmară, realizată cu mâna dreaptă (stânga, pentru stângaci), piesa protetică este ţinută în mâna stângă. Al treilea punct de sprijin se realizează prin intermediul degetelor inelar, degetului mic (primele două puncte de sprijin sunt create la nivelul antebraţelor). Se asigură astfel sprijinul tripodal (minimum de stabilitate).

PRIZA PALMARĂ PLUS POLICE

FAZELE DE REALIZARE A PROTEZELOR DENTARE

Pentru obţinerea unei lucrări protetice sunt necesare etape: Ø Clinice, efectuate de medicul dentist în cabinet; Ø Tehnice, realizate de tehnicianul dentar în laborator.

ETAPELE CLINICE �Examenul clinic al pacientului, stabilirea diagnosticului şi a planului de tratament; �Intervenţii asupra ţesuturilor restante (dacă este cazul); �Uneori obţinerea piesei protetice direct în cabinet; �Amprentarea câmpului protetic;

�Protezarea provizorie; �Determinarea relaţiilor intermaxilare; �Proba machetei sau scheletului lucrării; �Verificări de adaptare, retuşuri readaptări; �Aplicarea lucrării protetice în cavitatea bucală.

ETAPELE TEHNICE �Confecţionarea modelului; �Confecţionarea machetei viitoarei lucrări; �Transformarea machetei în piesă protetică.

FAZELE CLINICO-TEHNICE PENTRU REALIZAREA TEHNOLOGICĂ A PROTEZEI TOTALE ACRILICE In ordine cronologică aceste faze se desfăşoară astfel: � � � � Clinic Examinarea pacientului. Clinic Amprentarea preliminară. Laborator Confecţionarea modelului preliminar. Laborator Confecţionarea lingurii individuale. Clinic Amprentarea definitivă sau funcţională. Laborator Confecţionarea modelului de lucru sau funcţional. Laborator Confecţionarea şabloanelor de ocluzie. Clinic Determinarea raporturilor intermaxilare şi indicaţii pentru montarea arcadelor artificiale. Laborator Montarea modelelor în ocluzor. Laborator Confecţionarea machetei protezei pentru probă. Clinic Proba machetei în cavitatea bucală. Laborator Macheta definitivă, prepararea pentru ambalare. Laborator Realizarea tiparului. Laborator Introducerea acrilatului în tipar şi polimerizarea. Laborator Dezambalarea şi prelucrarea. Clinic Aplicarea şi adaptarea protezei la câmpul protetic.