437 Un om odat Parabola ospului 1 Un

437. Un om odată (Parabola ospăţului)

1. Un om odată, un ospăţ în cetate-a pregătit, Pe oamenii de vază, să vină, i-a poftit: „Sala-i gata de ospăţ, nu-ntârziaţi defel!” Dar la a lui chemare toţi au răspuns la fel: „Nu pot veni azi la ospăţ, sunt foarte ocupat, Câmpul e de semănat, vitele-s de îngrăşat! Am prea multe afaceri şi boii-s ne-ncercaţi, Vă rog să mă scuzaţi, nu pot veni!”

2. Plin de mânie, stăpânul robilor a ordonat S-adune, de prin pieţe şi locuri de-nnoptat, Toţi săracii şi şchiopii şi toţi cei obidiţi, „Serbarea vreau să-nceapă şi fără cei poftiţi!” Haide şi tu azi la ospăţ, chiar de eşti ocupat, Câmpul e de semănat, vitele-s de îngrăşat! De ai multe afaceri şi boii-s ne-ncercaţi, La ospăţ vino azi cât nu-i târziu!

3. Dar cu sărmanii din pieţe sala nu s-a completat, Stăpânu-n mare grabă la robi a ordonat Să alerge pe uliţi, la garduri şi la porţi: „Pe cei găsiţi pe drumuri, aduceţi-i pe toţi!” Haide şi tu azi la ospăţ, chiar de eşti ocupat, Câmpul poate fi lăsat, ai un suflet de salvat! De ai multe afaceri şi boii-s ne-ncercaţi, La ospăţ vino azi cât nu-i târziu!

4. Această pildă, Isus a povestit-o pentru noi, Cei care tot culegem la paie şi gunoi. . . Azi, la ospăţ, alege de vrei să vii sau nu, La El ne cheamă Domnul, să nu zici „Nu”, şi tu! Eu vreau să vin azi la ospăţ, chiar dacă-s ocupat, Câmpul poate fi lăsat, am un suflet de salvat! Las în urmă afaceri, cu Domnul vreau să fiu, La ospăţ vin şi eu cât nu-i târziu!