4 INVATAREA Conceptul de invatare Invatarea scolara 1

4. INVATAREA Conceptul de invatare Invatarea scolara 1. 2. 3. 4. 5. 6. 3. Definitie Ce se invata? Factori care influenteaza invatarea Invatarea eficienta Stilul de invatare Conditii optime de invatare Teorii ale invatarii

1. Conceptul de invatare l “muncă intelectuală şi fizică desfăşurată în mod sistematic de către elevi şi alţi oameni, în vederea însuşirii conţinutului ideatic şi formării abilităţilor necesare formarii continue a personalităţii”.

AŞA ÎNCEP ALFABETIZĂRILE

OMUL – PROIECT “FACERE” l Necesitatea implicării individului în propria “facere” l Fiecare individ are “povestea” sa, are o experienţă care trebuie recunoscută şi valorificată l Fiecare un mod personalizat de a învăţa l Formarea? Devenirea va avea puncte de trecere obligatorii şi viraje individualizate l l Autoformarea este o galaxie cu cinci planete: l l Autoformare integrală l Autoformare existenţială l Autoformare educativă Formarea este o strategie pe termen lung l Autoformare socială Omul este un proiect neterminat l Autoformare cognitivă

Noua ecologie educativă l Creierul copilului este o lumânare aprinsă expusă bătăilor vânturilor. Astăzi vânturile sunt: l l l explozia informaţională, stresul, ritmul vieţii, complexitatea, incertitudinea etc. l “NU se ştie cine dă şi cine primeşte” l Scoala e un templu, un laborator sau un spaţiu baby sitter? l Învăţarea este Educaţie? l Cât ia copilul de la şcoală şi cât de la societate?

ÎNVĂŢAREA 1 l l “Proces evolutiv, constând în dobândirea (receptarea, stocarea, valorificarea internă) de către fiinţa vie, într-o manieră activă, explorativă a experienţei proprii de viaţă şi, pe aceată bază, în modificarea selectivă şi sistematică a conduitei, în ameliorarea şi perfecţionarea controlată şi continuă sub influenţa acţiunilor variabile ale mediului ambiant” (P. Golu) – de comentat

ARUNCĂ-TE ÎN LARG, N-AI SĂ TE ÎNECI l Învăţarea durabilă cuprinde reflexivitatea – care nu poate fi predată, ci antrenată l Profesorul – antrenor: l Facilitează învăţarea (arată elevilor CE şi CUM -meşteşugul învăţării) l Crede în educaţie (adaptare la cerinţele societăţii) l Iubeşte profesia şi respectă elevii “INVATAREA ESTE REALĂ C ND FOLOSEŞTE CU ADEVĂRAT ÎN VIAŢĂ”

INVĂŢAREA 2 l “Proces de achiziţie mnezică, de asimilare activă şi interactivă de informaţii, de formare de operaţii intelectuale, de strategii cognitive, de abilităţi (priceperi şi deprinderi) intelectuale şi practice/motorii, de atitudini” l M. Ionescu

2. ÎNVĂŢAREA ŞCOLARĂ 1. Definitie l SCHIMBARE relativ permanentă a cunoştinţelor şi comportamentelor, rezultate în urma unor experienţe şcolare l Bateson: l l l învăţare zero: simpla receptare a info din evenimentele înconjurătoare Învăţare I: schimbarea prin condiţionare clasică (schimbare comportamentală) Învăţarea II: schimbare cognitivă Învăţarea III: schimbare emoţională Invăţarea IV: schimbare de mediu

2. Ce se învaţă? l Informaţii/cunoştinţe (reprezentări, noţiuni, percepţii, definiţii, raporturi); a percepe/a pricepe l Abilităţi (a efectua cu uşurinţă şi eficienţă operaţii/acţiuni cognitive şi motorii) l Priceperi (a efectua conştient şi rapid operaţii intelectuale şi practice) l Deprindere (componente automatizate ale activităţii umane) l Aptitudini (ex. talentul, creativitatea) l Capacitatea (permite obţinerea rapidă a unor performanţe cu cheltuială minimă) l Competenţa (ansambluri de capacităţi şi abilităţi, care permit desfăşurarea eficientă a unor activităţi funcţionale); c. disciplinară şi c. transversală

3. Factorii care influenţează învăţarea - Interni * motivaţia * potenţial intelectual * particularităţi de vârstă şi psihoindividuale - Externi * experienţele de învăţare * contextul * evenimentele învăţării “Învăţarea înseamnă achiziţie, urmată de o interiorizare, care duce la o modificare, observabilă prin intermediul unor rezultate”.

4. Învăţarea eficientă Caracteristici: l l l activă orientată spre scop duce la rezultate măsurabile Instrumente: l gândirea critică (ajută orientarea în lumea alternativelor posibile) l provoacă acţiune l determină reflecţie Strategii metacognitive : l controlul învăţării – alegerea, planificarea a ceea ce este de făcut l monitorizează învăţarea l asigură “învăţarea cum să înveţi”

Autodiagnoza pentru învăţare l l l La cursuri, sunt atent la explicaţii La cursuri, mă plictisesc Dacă nu înţeleg, întreb Îmi place să fiu prezent la cursuri Mă adaptez la stilul de predare Mă simt bine în anul meu Îmi place să mă pregătesc în timpul semestrului La eşecuri, îmi pierd motivaţia pentru învăţare Îmi place să studiez bibliografia propusă Sunt receptiv la cursul publicat al profesorului Caut idei originale Prefer prezentarea PP

De ce învăţ? l l l l Să găsesc explicaţii pentru toate Să câştig mai uşor Să fie părinţii mulţumiţi de mine Nu vreau să-i dezamăgesc pe ceilalţi Să fiu valoros în societate Îmi place să mi se recunoască meritele (orgoliu) Este interesant şi motivant

5. Stilul de învăţare 1. După modalitatea senzorială predominantă l Auditiv: l l Vizual: l l l învaţă prin text scris, sublinieri, ilustraţii, scheme, imagini, diagrame recitirea/rescrierea materialului sunt metodele de fixare. Kinestezic: l l învaţă cu voce tare învaţă din explicaţiile profesorului este eficient în discuţiile de grup învaţă prin experimentare, scanarea textului, folosesc markere colarate, desenează în timpul audierii cursurilor învaţă din situaţiile în care poate să experimenteze lipsa de activitate determină agitaţie, fiind etichetat drept copil tulburări de comportament Stilul tactil: l l are nevoie să se implice fizic în activitatea de învăţare se exprimă folosind mişcarea mâinilor şi comunicarea nonverbală.

2. Stilul cognitiv l Stilul global l viziune de ansamblu asupra textului l l identificarea ideilor principale, a cuvintelor-cheie şi a rezumatului care oferă perspectiva de ansamblu. Stilul analitc l împărţirea textului în părţi componente l l prezentate pas cu pas şi în ordine logică utilizarea sublinierii şi a fragmentării textului fixarea unor idei pe măsura citirii textului şi refacerea la urmă a întregii structuri.

6. Condiţii optime de învăţare ORGANIZAREA l l l Mediul: spaţiul (lumina, liniştea) Timpul: planificare, pauze Unităţile de învăţare: învăţarea în doze mai mici şi apoi majorate MIJLOACELE ÎNVĂŢĂRII (externe, planşe, machete, cd) STRATEGII: l l l Asimilarea (audierea, observarea, elaborarea, schiţarea) Condensarea (în propoziţie, rezumat, imagine) Îmbogăţirea conţinutului Reducerea anxietăţii (stresul şi situaţii dramatice, determinate de examen) Controlul învăţării (autocontrol, repetarea cu voce tare, rezumarea, alţii ascultă) TULBURĂRI ALE ÎNVĂŢĂRII l l l Surse externe şi surse interne Gândul în altă parte Problematică grea sau prea uşoară Demotivarea Atenţia desconcentrată Dificultăţi de relaţionare

PRINCIPII PENTRU MANAGEMENTUL TIMPULUI l Identificaţi cea mai bună perioadă pentru a învăţa l Învăţaţi subiecte mai dificile la început l Alternaţi perioadele de învăţare cu cele de pauză l Asiguraţi-vă condiţii care facilitează învăţarea l Alocaţi timp pentru nevoi personale (alimentaţie, odihnă) l Acordaţi-vă timp pentru relaxare şi activităţi sociale l Combinaţi conţinutul activităţilor

NU UITAŢI l Stabiliţi care sunt priorităţile l Organizaţi-vă programul l Elaboraţi un orar săptămânal l Identificaţi angajamentele personale şi sociale l Alocaţi adecvat timpul liber l Asiguraţi-vă flexibilitatea necesară a programului stabilit l Afişaţi-vă programul l Asiguraţi-vă de varietatea şi echilibrul programului de lucru stabilit l Relaxaţi-vă, dacă aţi reuşit să vă organizaţi!

3. TEORII ALE INVATARII l l l 1. Teorii asociationiste (Thorndike, Pavlov) 2. Teoria psihogenezei operaţiilor intelectuale (Piaget) 3. Teoria genetic-cognitiva (Bruner) 4. Teoria cumulativ-ierarhica (Gagne) 5. Teoria comprehensiva a invatarii scolare (Ausubel si Robinson)

Întrebări esenţiale legate de teoriile învăţării l Care sunt limitele invatarii (capacitatea celui ce învaţă)? l Care este rolul practicii (al exerciţiului)? l În ce măsură este necesară motivaţia (stimulente, recompensa, sancţiunea)? l Care este locul intuiţiei şi înţelegerii? l Învăţarea dintr-un domeniu este un suport pentru învăţarea în alt domeniu? l Ce se întâmplă în procesul de memorare şi de uitare (efect al lipsei de exersare)

1. Teorii asociationiste Thorndike răspunde la cele 6 probleme ale învățării: l Capacitatea: (cuiva) depinde de numărul de conexiuni şi accesibilitatea lor l Practica: repetarea situaţiilor nu modifică legăturile fără recompensă l Motivaţia: recompensa acţionează direct asupra legăturilor l Înţelegerea: prin construirea unui corp de legături corespunzătoare l Transferul: reacţia subiectului la situaţii noi are la bază aplicarea analogiei l Uitarea: da, prin lipsa de practică, a neutilizării

PAVLOV- condiţionarea clasică Fiziolog rus (1849 -1936) - cercetări privind reflexe condiţionate l Învăţarea presupune formarea unor reflexe condiţionate (excitaţia şi inhibiţia) l Capacitatea: organismul poate sa-şi formeze reflexe condiţionate l Practica: RC - dobândite prin repetare l Motivaţia: RC au la bază motivaţie primară, biologica l Înţelegerea: evitarea factorilor subiectivi l Transferul: rezultat al generalizării stimulilor l Uitarea: nu se păstrează

Experimentul lui Pavlov

2. Teoria psihogenezei cunoştinţelor şi operaţiilor mintale (Piaget, 1886 -1980) l Spre supravieţuire, orice individ se adaptează prin: l l l asimilarea – înţelegerea a ceva pe baza a ceea ce ştii acomodarea – modificarea schemelor mintale pentru a corespunde noilor situaţii; râvna spre un permanent echilibru. Intelectul acţionează prin scheme (reprezentarea internă a unor acţiuni fizice) şi operaţii (structură mintală de nivel superior)

Stadii ale dezvoltării intelectului l l Gândirea senzorio-motorii (0 -2 ani) Gândirea preoperatorie (2 -7 ani) Operaţiile concrete (7 -11/12 ani) Operaţiilor formale (peste 11/12 ani) Deci: Învăţarea presupune un anumit nivel de dezvoltare intelectuală, adică să se acomodeze, să asimileze idei noi, adică scheme şi operaţii intelectuale disponibile

3. Teoria genetic- cognitivă Bruner, 1915 l “Dezvoltarea intelectuală este dependentă de factori socio-culturali care-i oferă omului mijloacele de acţiune, reprezentare, de simbolizare şi comunicare” l Învăţarea este modul de a fi al omului l Prezintă posibilitatea cunoaşterii lumii în trei modalităţi aflate în relaţie reciprocă: l l l Modalitatea activă (acţiune, manipularea obiectului) Iconică (capacitatea de a reprezenta mediul prin imagini mintale, vizuale, auditive, tactile) Simbolică (reprezentarea mediului extern prin simboluri, cuvinte, formule)

4. Învăţarea cumulativ-ierarhică (Gagne, 1975) l Învăţarea: “modificare a dispoziţiei sau capacităţii umane, care poate fi menţinută şi care nu poate fi atribuită procesului de creştere” (maturizare) l l Producerea Î este dovedită de comportament Are caracter situaţional. l CONDIŢII l l Interne (capacităţi pe care le posedă individul) Externe (independente de cel care învaţă).

Distingând 8 tipuri de învăţare de complexitate crescândă, astfel încât o învăţare mai complexă presupune realizarea prealabilă a celorlalte moduri mai simple: l învăţarea de semnale (conform teoriei lui Pavlov) – sugarul îşi recunoaşte mama după imaginea ei vizuală, nu doar după voce l învăţarea stimul-răspuns (conform teoriei lui Thorndike) – sugarul învaţă să-şi ţină singur biberonul iar la un anumit stimul poate înlocui o mişcare cu alta l înlănţuirea de mişcări - când învăţăm o serie de mişcări, fiecare mişcare o declanşează pe următoarea (înnotul, scrisul etc. ) l asociaţii verbale, foarte complexe, implicate în vorbire – aici intervine şi procesul de codificare l învăţarea prin discriminare se realizează când facem distincţii fine (deosebirea între două insecte) l învăţarea conceptelor concrete pentru a utiliza cuvintele, aplicândule exact în cazurile adecvate l învăţarea regulilor, a legilor, formulelor matematice, a noţiunilor abstracte l rezolvarea de probleme, constituie tipul de învăţare cel mai complicat care presupune combinarea regulilor cunoscute pentru a soluţiona situaţii şi probleme noi.

5. Teoria comprehensiva a invatarii scolare (Ausubel si Robinson, 1980) l Autorii fac mai întâi o referire la dimensiunile învăţării umane pe două axe de opoziţie: axa învăţare prin receptare – învăţare prin descoperire; axa învăţare mecanică – învăţare conştientă

Forme concrete de învăţare conştientă l 1. Învăţarea prin reprezentare l 2. Învăţarea noţiunilor (învăţarea prin însuşirea noţiunilor) l 3. Învăţarea bazată pe însuşirea propoziţiilor (judecăţi care exprimă relaţia dintre conţinutul noţiunilor) l 4. Învăţarea pe bază de descoperire (rezolvarea de probleme şi rezolvarea creativă de probleme)

Adaptarea acestor tipuri de învăţare la schema obiectivelor stabilite prin taxonomia lui Bloom: l 6. evaluarea – nu se manifestă l 5. Sinteza – rezolvare creativă de probleme l 4. Analiza – rezolvare de probleme l 3. Aplicarea - e posibil să se treacă la învăţarea prin descoperire l 2. Înţelegerea – învăţare prin receptare l 1. Achiziţia informaţiei – învăţare prin receptare (poate să fie mecanică)